Postare nouă

Înainte de a citi cărţile lui Umberto Eco, este necesar cred eu, să parcurgem fie şi fugitiv, măcar cartea lui Ioan Petru Culianu, „Gnosticism şi gîndire modernă : Hans Jonas” ( Mulţumesc Teofil !). Citez cu mare încîntare, cîteva gînduri ale profesorului Culianu, adresate în amintirea profesorului său, Ugo Bianchi, de la care a luat lecţii despre gnoză, între anii 1973-1974 (profesor căruia Culianu, îi datorează inclusiv startul carierei sale de savant). Citez : „întrucit fără vînt şi fără stele, nimic nu se întîmplă în lumea pămîntească ( parafraza lui Sem – 27, 26-27) , la ceasul cînd se-adună atîta noapte, putem noi fi la graniţa luminii adevărate ? (Yves Bonnefoy) – pentru că (adaug eu, tibi) au existat desigur ocazii în care simboluri ale virtuţii au trecut în întrupări vii”(Henry Chadwick). Se poate pune o întrebare legitimă : ce este gnoza ? Apoi, ce este gnosticismul ? Cine sunt agnosticii şi ce vor gnosticii să spună ? Şi. Cum se pot lega aceste probleme teologice, de semioticianul strălucit, Umberto Eco ? În modul meu simplu de a vedea lucrurile, aceste probleme grele, pot fi legate de Eco, prin cărţile sale, prin romanele sale, care nu pot fi desluşite în afara lecturilor lucrărilor sale academice. În toate cărţile sale cu alură literaturistică, Eco, dezvoltă nişte teorii imposibil de susţinut dpdv academic : teoria unicornului – ca animal imaginat fantezist -, dar identificat cu „rinocerul”, sau, teoria ornitorincului în concepţia lui Kant (ornitorincul a fost descoperit la circa 80 de ani după moartea lui Kant), sau, teoria sa potrivit căreia un trecut viciat, influenţează decisiv viitorul, teoria potrivit căreia putem să mistificam orice vrem, dacă putem să adunam în jurul nostru suficient de mulţi naivi, ca să creadă ce le spunem (teorie adoptată şi dezvoltată inclusiv de profesorul Culianu). În definitiv, cărţile lui Eco sunt un foarte mare semnal de alarmă : dacă la început a fost cuvîntul, prin vorbe ve-ţi fi minţiţi. Simbolistica conceptelor ascunse în cuvinte, nu mai este accesibilă, tuturor. Şi cu asta, basta. De mîine, voi scrie despre lecturi facile. Ca de exemplu, „În ce Merde te bagă dragostea”. Urmare a romanului ” Un an în Merde”. Ambele cărţi scrise cu un talent debordant, de Stephen Clarke.

 

 

 

Read Full Post »

Din nou, despre bloaga mea

Pentru că în ultima vreme am buchisit din greu (printre altele) la două cărţi substanţiale ale lui Umberto Eco, respectiv „Numele Trandafirului” şi „Baudolino”(cărţi despre care încă nu mă grăbesc să scriu), am rărit postările despre carte, am rărit în general postările, am scris mai multe „pilule”, am exprimat unele amărăciuni, am scris despre „Ziua Femeilor” şi despre Sărbătorile Pascale, am preluat cîteva ‘ştafete’ interesante, pe scurt, am cam rărit activitatea -mea- blogheristică. Sînt foarte mulţumit de isprăvile mele de pînă acum, mai ales că unele articolaşe de a le mele, au fost preluate într-un ziar electronic al diasporei. Acum. Probabil că astenia de primăvară m-a cam atins şi pe mine inducîndu-mi cîteva angoase, frustrări etcetera dar, cred că voi ieşi din starea aceasta nesuferită. Mai ales acum, cînd de cîteva zile, mugurii se transformă frenetic în boboci care izbucnesc în buchete florale pline de frumuseţe, care promit încă o sărbătoare a renaşterii depline a naturii mirifice, prin rodul binecuvîntat de Dumnezeu. Dar. Am vizitat în acest răstimp mai multe bloguri, unele excepţionale, altele banale, unele acide, altele domestice, am găsit în blogroll-ul unor bloguri inclusiv cîteva bloguri „bleah” (nu insist). Aspectul blogului meu este simplist pînă peste poate, dintr-un motiv simplu : nici nu ştiu cum să îi îmbunătăţesc aspectul şi nici nu vreau, cel puţin nu, deocamdată. Nu insist nici pe acest subiect. Am văzut cu tristeţe ca unele bloguri au fost şterse de proprietarii lor. Nu ştiu motivele; nici aici nu insist, pentru că inclusiv eu am avut această tentaţie, căreia i-am rezistat, totuşi. Am postat în şase luni peste două sute de subiecte, la unele am muncit între trei şi zece ore, la altele mult mai puţin, unele postări au fost -fără falsă modestie- inspirate, altele, chiar superficiale. Una peste alta, blogul mă cam reprezintă, deci îmi vine greu să şterg cu buretele ‘la minut’ această muncă. Au dispărut dintre comentatori cîţiva oameni la care ţin enorm, ştiu motivele şi nu le găsesc nici-o vină. Au apărut între comentatorii blogului meu, cîţiva oameni de toată isprava, şi mă simt onorat de vizitele lor. Mulţumesc tuturor celor care m-au vizitat, mulţumesc tuturor celor care vor vizita şi de acum încolo bloaga mea, indiferent dacă lasă şi vre-o vorbă pe aici, sau nu.

 PS. Am vrut să scriu cîteva vorbe şi despre Zelist. Nu mă mai obosesc. Am spus ce cred, în „Blogăreala şi blogroll-ul”, inclusiv la comentarii, deci, nu mai reiau subiectul. Cred că nu -mai- merită.

 

 

 

Read Full Post »