Înainte de a citi cărţile lui Umberto Eco, este necesar cred eu, să parcurgem fie şi fugitiv, măcar cartea lui Ioan Petru Culianu, „Gnosticism şi gîndire modernă : Hans Jonas” ( Mulţumesc Teofil !). Citez cu mare încîntare, cîteva gînduri ale profesorului Culianu, adresate în amintirea profesorului său, Ugo Bianchi, de la care a luat lecţii despre gnoză, între anii 1973-1974 (profesor căruia Culianu, îi datorează inclusiv startul carierei sale de savant). Citez : „întrucit fără vînt şi fără stele, nimic nu se întîmplă în lumea pămîntească ( parafraza lui Sem – 27, 26-27) , la ceasul cînd se-adună atîta noapte, putem noi fi la graniţa luminii adevărate ? (Yves Bonnefoy) – pentru că (adaug eu, tibi) au existat desigur ocazii în care simboluri ale virtuţii au trecut în întrupări vii”(Henry Chadwick). Se poate pune o întrebare legitimă : ce este gnoza ? Apoi, ce este gnosticismul ? Cine sunt agnosticii şi ce vor gnosticii să spună ? Şi. Cum se pot lega aceste probleme teologice, de semioticianul strălucit, Umberto Eco ? În modul meu simplu de a vedea lucrurile, aceste probleme grele, pot fi legate de Eco, prin cărţile sale, prin romanele sale, care nu pot fi desluşite în afara lecturilor lucrărilor sale academice. În toate cărţile sale cu alură literaturistică, Eco, dezvoltă nişte teorii imposibil de susţinut dpdv academic : teoria unicornului – ca animal imaginat fantezist -, dar identificat cu „rinocerul”, sau, teoria ornitorincului în concepţia lui Kant (ornitorincul a fost descoperit la circa 80 de ani după moartea lui Kant), sau, teoria sa potrivit căreia un trecut viciat, influenţează decisiv viitorul, teoria potrivit căreia putem să mistificam orice vrem, dacă putem să adunam în jurul nostru suficient de mulţi naivi, ca să creadă ce le spunem (teorie adoptată şi dezvoltată inclusiv de profesorul Culianu). În definitiv, cărţile lui Eco sunt un foarte mare semnal de alarmă : dacă la început a fost cuvîntul, prin vorbe ve-ţi fi minţiţi. Simbolistica conceptelor ascunse în cuvinte, nu mai este accesibilă, tuturor. Şi cu asta, basta. De mîine, voi scrie despre lecturi facile. Ca de exemplu, „În ce Merde te bagă dragostea”. Urmare a romanului ” Un an în Merde”. Ambele cărţi scrise cu un talent debordant, de Stephen Clarke.
