Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for 11 aprilie 2010

Chiar, ce este ploaia înainte să cadă ? Abur ? O suită de casete destăinuitoare, poate fi asimilată, unei ploi neaşteptate, care cade oarecum la întîmplare, peste nu se ştie niciodată precis, cine ?

Dacă iniţial Gill, sigilase plicul care conţinea casetele şi  fotografiile lăsate în urma sa, de matuşa Rosamond către Imogen, ulterior curiozitatea sa şi a fiicelor sale, a învins. Mai ales că avea şi binecuvîntarea mătuşii. O căutaseră suficient de bine pe Imogen ? Cine ştie ? Ziarele şi internetul nu rezolvaseră nimic în această privinţă. Deci … Gill şi fiicele sale, purced la ascultarea casetelor; în număr de patru; fiecare a cîte o oră şi jumătate. Cu ilustraţia unor fotografii de epocă; neclare, şterse de trecerea timpului, fără culori.

Relatarea mătuşii Rosamond, începe cu speranţa că Imogen este ascultătoarea casetelor; Rosamond simte că îi datorează ceva lui Imogen în afară de bani. “Ceea ce vreau să-ţi las dragă Imogen, mai înainte de orice, este conştiinţa originii tale şi a forţelor care te-au creat”. Din cele cîteva sute de fotografii care ilustrau istoria familiei sale, Rosamond păstrase numai 20. În jurul lor se învîrte întreaga carte, fiecare fotografie destăinuind prin vocea Rosamondei, lucruri vechi, poate uitate, poate neştiute de nimeni.

Prima fotografie, este din 1938 sau 1939 : o casă din Birmingham, şi două fetiţe; Rosamond de 6 ani şi sora sa Sylvia de 15. Şi amintirea evacuării copiilor în timpul celui de-al doilea război mondial. Rosamond, norocoasă, a fost evacuată la nişte rude care trăiau liniştite la ţară, dar mulţi alţi copii, printre care şi  prietena sa Gracie, nu au fost la fel de norocoşi.

 A doua fotografie. Un picnic la ţară. Mătuşa Ivy – sora mamei lui Rosamond, unchiul Owen, şi doi dintre copiii lor. Digby, băiatul cel mai mic, Rosamond şi Beatrix – bunica lui Imogen. Băiatul cel mare, Raymond nu apare în poză, el fiind cel care a făcut fotografia. La unsprezece ani, Beatrix arăta deja ca un boboc pe cale de a înflori, era foarte sociabilă, dar în preajma Rosamondei cu care îşi împărţea camera, devenea brusc nesigură, parcă se retrăgea în sinele său. Viaţa la ţară era cumva confortabilă, locuitorii trăiau bine din vînzarea alimentelor pe piaţa neagră, iar pe măsură ce Rosamond se apropia din ce în ce mai mult de Beatrix, sentimentul său de exil nemeritat, începuse să se risipească. Beatrix, era o matinală, plină de poftă de viaţă şi plină de imaginaţie.

A treia fotografie. Rulota. Aici era locul în care cele două noi prietene se retrăgeau din calea familiei ocupată mai întotdeauna să organizeze tot soiul de activităţi mondene. Ivy îşi iubea mai mult băieţii cărora le acorda mai multă atenţie decît Beatricei şi lui Rosamond. Sentimentele care se nasc în timpul copilăriei sunt extrem de complexe şi este de ajuns o clipă de rătăcire, ca doi copii insuficient supravegheaţi, sau care se simt neglijaţi, să ticluiască planuri nebuneşti. Beatrix -11 ani şi Rosamond – opt ani, se hotărăsc să fugă de acasă. Prima etapă, bineînţeles, rulota. Aici, după ce au mîncat din alimentele ascunse din vreme, au săvîrşit un ritual străvechi : si-au crestat degetele arătătoare si s-au făcut surori (fraţi de cruce) unindu-şi rănile sîngerînde. “- Aşa. A zis ea. Acum suntem surori. Împreună. Orice s-ar întîmpla. De acord ?” Sigur că Rosamond a fost de acord. Părăsind rulota, fiecare cu cite o mica valijoară cu ceva hăinuţe, au pornit la drum. Ar fi trebuit să ajungă acasă la Rosamond. Dar Beatrix, conştientă că două fetiţe n-ar fi putut să străbată atîta cale pe jos, alesese un traseu oarecum circular, iar după ce au dormit puţin, au auzit vocile oamenilor care veneau să le caute. Să le găsească.

Beatrix obţinuse ce voia : puţină atenţie din partea familiei sale, şi prietenia plină de încredere a Rosamondei. Pentru toată viaţa.

Read Full Post »