Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for 17 aprilie 2010

Balade

Ne complacem la nesfîrşit ?, în atitudinea indusă de o baladă nenorocită, Mioriţa, pe care au reuşit comuniştii să o impună, ca emblemă a poporului român : resemnarea. De folos este desigur, şi Balada meşterului Manole, în care vestitul meşter, a reuşit să treacă peste sentimentul unui OM  normal, şi şi-a zidit propria nevastă, în zidul mănăstirii care trebuia să dea întreaga măsură a maiestriei sale. Contează că la sfîrşitul lucrării de zidire a mănăstirii, meşterul Manole, a spus trufaş, că poate să mai construiască şi altă mănăstire, mai măreaţă, decît aceea pe care a făcut-o ? Contează : Negru Vodă, l-a lăsat să repete legenda lui Icar, obligîndu-l să zboare de pe acoperişul mănăstirii de la Curtea de Argeş, cu aripi de şindrilă. ( Şindrilă = scîndurele, pentru cei care nu prea mai sunt familiarizaţi cu vechiul vocabular). Tot legenda mai spune, că acolo unde a căzut meşterul Manole din zborul său imposibil, cu aripile sale improvizate, a izbucnit un izvor. Un izvor din care încă ne mai adăpăm noi, acum, neostoiţi = izvorul trufiei personale, de dragul căreia trecem nonşalant, peste orice : familie, neam, ţară, viitor; dar asta numai la nivel general, pentru că de fapt, la nivel individual, suntem neîntrecuţi să ne urmărim scopurile noastre personale, vremelnice. Spuneam că ne complacem. Sigur că ne. Au reuşit pînă la urmă, toţi nenorociţii care ne induc de zor, noul sistem sofistic de a exista, veşnica pălăvrăgeală  despre orice şi oricînd, invocînd politeţea de circumstanţă. Contează că nişte criminali scapă nepedepsiţi de zeci de ANI ? Nu contează. Importante sunt aşa zisele drepturi ale omului, care deturnate fiind de la asigurarea unui proces echitabil, au devenit veritabile chichiţe avocăţeşti, pentru a demonstra că orice criminal, chiar dovedit dar prezumat nevinovat, devine un soi de înger, care poate zbur(d)a nestingherit din arest, către orice zare i se pare lui, infractorului, mai convenabilă. Iar dacă acuzatorii se bîlbîie, hm!  intră automat în funcţiune, principiul – la bază perfect adevărat – potrivit căruia, mai bine scapă o sută de vinovaţi, decît să fie condamnat un singur nevinovat. Contează că acest concept, a fost deturnat de avocaţii infractorilor ? nu contează. Contează mult mai mult, să pălăvrăgim circumstanţial. Avem dreptul de a condamna FRONTAL netrebnicia ? Nu  prea contează dacă (mai) avem acest DREPT. Contează mult mai mult, să fim politicoşi (sau mai ştii? chiar temători) cu criminalii, pentru că ei au puterea – banilor – de a măcina din start, orice avînt creator, NOU, către normalitate. Mioriţa, Manole, aferim naţie frumoasă. Vitoria lui Lipan, cu baltagul său justiţiar, este o figură cumva solitară,  în peisajul nostru imagistic. Dar. Despre Ana lui Manole, eu nu ştiu nici-o baladă. Voi, dragilor, ştiţi ? Acesta este blestemul nostru ? Sa-i zidim de vii, pe cei pe care îi iubim, pentru o reuşită personală, frîntă de un zbor, cu aripi de şindrilă ?

Read Full Post »