Ploaia înainte să cadă.4. JONATHAN COE

Gill şi cele două fete ale sale, Catharine şi Elisabeth, îşi reiau şirul activităţilor cotidiene. Merg la biserică, la un concert, plănuiesc unde să-şi petreacă viitoarele concedii, “ – Mi-ar placea să vizitez Warden Farm , spuse Elizabeth, cum era ? – Era exact cum îl descrie ea.” Despre vizită nu mai putea fi vorba; locul căzuse cu timpul în paragină. După concert merg la un bar, dar nu se pot sustrage curiozităţii. Deşi este tîrziu, aproape de miezul nopţii, se reîntorc la fotografii şi la destăinuirile înregistrate pe casete de Rosamond.

Numarul 11. Preferata Rosamondei. Pe fundalul unor piscuri semeţe ale munţilor din depărtare, în armonie cu verdele brazilor şi cu albastrul cerului senin, pe malul unui lac, o tînără de vreo 25 de ani şi o fetiţă de şase-şapte. Femeia este Rebecca, fetiţa este Thea, iar poza este făcută bineînţeles, de Rosamond. Cele trei locuiau împreună, alcătuind o familie destul de fericită, iar acum, erau în vacanţă, în Franţa. “- Ia priviţi la norii aceia, a spus Rebecca, or să aducă furtuna dacă vin încoace … – De-asta eşti tristă ? a întrebat Thea. – Tristă ? a spus Rebecca, Mie îmi place ploaia de vară. E preferata mea. – Atunci mie îmi place ploaia INAINTE să cadă, a spus Thea. – Dar scumpa mea, am spus (Rosamond), dacă e înainte să cadă, atunci nu mai e ploaie. – Atunci ce e ? – E doar umezeală. Umezeală în nori . Nu există ploaie înainte să cadă. Trebuie să cadă, altfel nu mai e ploaie”. Thea cade pe gînduri. Şi din căpşorul său de copiliţă, iese la lumină o idee superbă : “ – Bineînţeles, că nu există. De-aia este preferata mea. Un lucru poate să te facă fericită, chiar dacă nu există în realitate, nu-i aşa ?” Da. Aşa este. Un lucru poate să te facă fericit / fericită, chiar dacă nu există decît în imaginaţia noastră. Nu asta este esenţa visării ? Numai că Rebecca a înţeles din norul acela şi din ploaia care nu a venit, că tot ce împart cele trei, este de fapt iluzoriu, că nu le aparţine cu adevărat, norul acela o reprezenta de fapt pe Beatrix, care putea să vină şi să o ceară pe Thea înapoi, oricînd., Chiar relaţia sa cu Rosamond era o iluzie. Este momentul în care cele două se despart. Nu după multă vreme, Beatrix chiar anunţă printr-o scrisoare, că se reîntoarce din Canada cu soţul său Charles, şi cu primul lor baieţel, Joseph. Iar după ce o ia pe Thea, pleacă. Aşadar, Rebecca avusese dreptate : totul fusese o iluzie.

 Apoi, povestea începe să se precipite. O altă poză le arată pe Beatrix şi pe Rosamond, pe o bancă într-un spital. Beatrix suferise un accident de automobil, în timp ce mergea să o ia pe Thea de la şcoală. Charles, un om corect, acorda totuşi mai multă atenţie propriilor săi copii. Cine ar putea să-l condamne ? Beatrix începe să aibă momente de rătăcire. Îi revine cu putere, obsesia cîinelui care fugise. – “Mă tot gîndesc. Mă gîndesc într-una. Nu înţeleg. Ce i-am făcut ?” Ce să raspunzi ?

Altă fotografie arată o căsuţă, în faţa căreia sunt cinci persoane. Beatrix, Rosamond, Joseph si Alice – fraţii lui Thea şi Thea însăşi la 14 ani. Era anul 1962. Rosamond, venise să locuiască împreună cu Beatrix şi cu familia sa, vrînd să dea o mînă de ajutor, dar mai mult să se ocupe de Thea. Beatrix are din ce în ce mai multe izbucniri violente. Cele mai multe dintre ele, se îndreaptă către Thea, pe care începuse să o socotească vinovată de tot : de viaţa ei cu primul soţ, de accident, samd. Se repetau cumva, scenele dintre Beatrix şi mama sa, Ivy. După o ceartă violentă, iscată pentru ca Thea pătase o bluziţă albă, cu sirop de vişine, se petrece o scena oribilă. “ – Cred că felul în care te purtai Cu Thea, impune nişte explicaţii. – Ce ciudat ! Şi eu voiam să spun acelaşi lucru. – Ai atacat-o pe Thea cu cuţitul. – Am atacat uşa cu cuţitul; pe Thea niciodată nu am atins-o. – Voiai să-i faci rău. – Repet, eu nu am atins-o niciodată. – Beatrix, am strigat, ce naiba vrei să spui ? – Te ştiu eu pe tine Rosamond. Ştiu eu ce eşti. Să nu crezi că Thea nu mi-a spus ce făceai tu cu femeia aia”.