Ce mică-i lumea asta! eşti tentat să afirmi aproape întotdeauna. Aşa şi este lumea de fapt : mică. Din toate punctele de vedere.
“ – Dumneavoastră sînteţi scriitorul. – Da. Şi dumneavoastră ? – Un scriitor. – Si iată aici, încă un scriitor, spuse el zîmbind”. Tînărul Billy şi soţia sa Jamie, tocmai ascultau muzică de Strauss; ultimele 4 cîntece. Tinerii voiau să plece pentru un an departe de nebunia oraşului, la sugestia lui Jamie, care în urma evenimentelor de la 11 septembrie se temea pentru viaţa lor. – De ce vreţi să veniţi la New York ? întreabă aceasta. – Am aici o prietenă bolnavă, se trezeşte Zuckerman vorbind. Fără să ştie prea bine de ce, Zuckerman le spune tinerilor cum să ajungă la el acasă, pentru a vizita sălaşul său liniştit. Reîntors la hotel, scriitorul primeşte un telefon. – Richard Kliman se prezintă acesta; ziarist. – Ce doriţi ? – Să ne întîlnim. Scriu o carte despre o cunoştinţă de a dumneavoastră. Doresc să realizez biografia lui Lonoff. Uluit, Zuckerman află că ziaristul, asistase împreună cu Jamie, în urmă cu 11 ani, la ultima sa conferinţă; ba chiar, Jamie stătuse la banchet vizavi de el. Zuckerman declină invitaţia; nu dorea ca viaţa lui Lonoff să mai fie răscolită. Numai că tînărul Kliman era un impetuos, făcuse deja cercetări şi aflase un secret teribil din tinereţea lui Lonoff. Voia cu alte cuvinte, să provoace un imens scandal, pentru a se lansa el. O vizitase şi pe Amy. Avea de la ea, ultima carte la care lucrase Lonoff, fără să o poată definitiva, şi voia să afle de ce; era vorba cumva, despre faptul că tînărul Lonoff, avusese o legătură incestuoasă cu sora sa numai de tată, mai mare decît el ? Zuckerman respinge indignat acuzaţia, pretinzînd că aceasta era o scorneală literară şi atîta tot.
De fapt, aici, Philip Roth pune faţă în faţă, două concepte diametral opuse ale lumii : vechea lume civilizată şi discretă în opoziţie cu lumea actuală, total aservită presei de scandal, în stare să treacă nonşalant peste cadavre, cu orice preţ. Siderat, Zuckerman află şi alte amănunte; Kliman fusese iubitul lui Jamie, înainte de a se fi măritat cu Billy. În mintea lui Zuckerman începe să încolţească o vagă bănuială; nu cumva Jamie, încerca să fugă de fapt de Kliman ? Erau cumva încă amanţi, peste voia ei ? De fapt, mintea sa de scriitor, concepea scenarii. Şi fără să-şi dea seama încă, începuse să creadă în subconştient, că va repeta experienţa maestrului său : o iubire interzisă cu o femeie cu zeci de ani mai tînără; în cazul lui Lonoff, Amy iar în cazul său, Jamie.
“EA (rîde) – Flirtezi cu mine ? EL – Da. EA – Pare atît de neverosimil, că este aproape imposibil de crezut. EL – N-ar trebui. Nu e deloc neverosimil”.
Nebănuind nimic din ce-i trecea lui Zuckerman prin cap, Jamie îl apără pe Kliman. Acesta era un prieten bun. Era un tînăr tenace şi de viitor. N-ar trebui ca el, scriitorul consacrat să se opună scriitorului în devenire, care nu voia decît să realizeze o biografie a unui alt maestru alt literaturii, pe nedrept uitat; el, Kliman, l-ar fi repus în valoare pe Lonoff.
Zuckerman începe să creadă că n-ar fi trebuit sa accepte schimbul de locuinţă. Cel mai bun lucru, ar fi să-i spună lui Jamie, că înţelegerea căzuse. Şi să plece în colţişorul său liniştit şi să uite de toată această tevatură. Dar, nu are puterea aceasta. Nu, ÎNCĂ ! Iar îşi imaginează un scenariu, un dialog între el şi Jamie, un dialog în care EA îi face LUI, destăinuiri complete.
“ EL – Billy ştie că ai un amant ? EA – Nu, nu ştie … El – Billy îl cunoaşte pe amantul respectiv ? EA – Da … EL – Încerci să mă faci gelos ? EA (surprinsă) – Nu. Sunteţi gelos ? EL – Da, sunt. EA – Serios ? Pe amantul meu ? – EL – Da. EA – Cum e posibil ? EL – Vi se pare chiar atît de imposibil ? EA – Mi se pare foarte ciudat. EL – Chiar aşa ? EA – Chiar aşa”.
Chiar şi în jocul acesta imaginativ, Zuckerman înţelege pînă la urmă, ca EA nu putea să-i fie decît o prietenă. Este de vină şi îmbătrînirea ? Jamie habar nu are ce suferinţe are EL. Se hotărăşte în sfîrşit să plece acasă. Ajuns la hotel, telefonul îl anuţă clipind, că are un mesaj. De la Amy. “Nathan Zuckerman, îmi spunea ea, am aflat adresa dumitale de la pacostea aia îngrozitoare, de Richard Kliman … Dacă nu vei avea chef să-mi răspunzi, o să înţeleg”. Apoi mi-a spus numărul ei şi a închis.