Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for 29 aprilie 2010

Ce mică-i lumea asta! eşti tentat să afirmi aproape întotdeauna. Aşa şi este lumea de fapt : mică. Din toate punctele de vedere.

“ – Dumneavoastră sînteţi scriitorul. – Da. Şi dumneavoastră ? – Un scriitor. – Si iată aici, încă un scriitor, spuse el zîmbind”. Tînărul Billy şi soţia sa Jamie, tocmai ascultau muzică de Strauss; ultimele 4 cîntece. Tinerii voiau să plece pentru un an departe de nebunia oraşului, la sugestia lui Jamie, care în urma evenimentelor de la 11 septembrie se temea pentru viaţa lor. – De ce vreţi să veniţi la New York ? întreabă aceasta. – Am aici o prietenă bolnavă, se trezeşte Zuckerman vorbind. Fără să ştie prea bine de ce, Zuckerman le spune tinerilor cum să ajungă la el acasă, pentru a vizita sălaşul său liniştit. Reîntors la hotel, scriitorul primeşte un telefon. – Richard Kliman se prezintă acesta; ziarist. – Ce doriţi ? – Să ne întîlnim. Scriu o carte despre o cunoştinţă de a dumneavoastră. Doresc să realizez biografia lui Lonoff. Uluit, Zuckerman află că ziaristul, asistase împreună cu Jamie, în urmă cu 11 ani, la ultima sa conferinţă; ba chiar, Jamie stătuse la banchet vizavi de el. Zuckerman declină invitaţia; nu dorea ca viaţa lui Lonoff să mai fie răscolită. Numai că tînărul Kliman era un impetuos, făcuse deja cercetări şi aflase un secret teribil din tinereţea lui Lonoff. Voia cu alte cuvinte, să provoace un imens scandal, pentru a se lansa el. O vizitase şi pe Amy. Avea de la ea, ultima carte la care lucrase Lonoff, fără să o poată definitiva, şi voia să afle de ce; era vorba cumva, despre faptul că tînărul Lonoff, avusese o legătură incestuoasă cu sora sa numai de tată, mai mare decît el ? Zuckerman respinge indignat acuzaţia, pretinzînd că aceasta era o scorneală literară şi atîta tot.

De fapt, aici, Philip Roth pune faţă în faţă, două concepte diametral opuse ale lumii : vechea lume civilizată şi discretă în opoziţie cu lumea actuală, total aservită presei de scandal, în stare să treacă nonşalant peste cadavre, cu orice preţ. Siderat, Zuckerman află şi alte amănunte; Kliman fusese iubitul lui Jamie, înainte de a se fi măritat cu Billy. În mintea lui Zuckerman începe să încolţească o vagă bănuială; nu cumva Jamie, încerca să fugă de fapt de Kliman ? Erau cumva încă amanţi, peste voia ei ? De fapt, mintea sa de scriitor, concepea scenarii. Şi fără să-şi dea seama încă, începuse să creadă în subconştient, că va repeta experienţa maestrului său : o iubire interzisă cu o femeie cu zeci de ani mai tînără; în cazul lui Lonoff, Amy iar în cazul său, Jamie.

“EA (rîde) – Flirtezi cu mine ? EL – Da. EA – Pare atît de neverosimil, că este aproape imposibil de crezut. EL – N-ar trebui. Nu e deloc neverosimil”.

Nebănuind nimic din ce-i trecea lui Zuckerman prin cap, Jamie îl apără pe Kliman. Acesta era un prieten bun. Era un tînăr tenace şi de viitor. N-ar trebui ca el, scriitorul consacrat să se opună scriitorului în devenire, care nu voia decît să realizeze o biografie a unui alt maestru alt literaturii, pe nedrept uitat; el, Kliman, l-ar fi repus în valoare pe Lonoff.

Zuckerman începe să creadă că n-ar fi trebuit sa accepte schimbul de locuinţă. Cel mai bun lucru, ar fi să-i spună lui Jamie, că înţelegerea căzuse. Şi să plece în colţişorul său liniştit şi să uite de toată această tevatură. Dar, nu are puterea aceasta. Nu, ÎNCĂ ! Iar îşi imaginează un scenariu, un dialog între el şi Jamie, un dialog în care EA îi face LUI, destăinuiri complete.

“ EL – Billy ştie că ai un amant ? EA – Nu, nu ştie … El – Billy îl cunoaşte pe amantul respectiv ? EA – Da …  EL – Încerci să mă faci gelos ? EA (surprinsă) – Nu. Sunteţi gelos ? EL – Da, sunt. EA – Serios ? Pe amantul meu ? – EL – Da. EA – Cum e posibil ? EL – Vi se pare chiar atît de imposibil ? EA – Mi se pare foarte ciudat. EL – Chiar aşa ? EA – Chiar aşa”.

Chiar şi în jocul acesta imaginativ, Zuckerman înţelege pînă la urmă, ca EA nu putea să-i fie decît o prietenă. Este de vină şi îmbătrînirea ? Jamie habar nu are ce suferinţe are EL. Se hotărăşte în sfîrşit să plece acasă. Ajuns la hotel, telefonul îl anuţă clipind, că are un mesaj. De la Amy. “Nathan Zuckerman, îmi spunea ea, am aflat adresa dumitale de la pacostea aia îngrozitoare, de Richard Kliman … Dacă nu vei avea chef să-mi răspunzi, o să înţeleg”. Apoi mi-a spus numărul ei şi a închis.

Read Full Post »

Philip Roth, născut în 1933 în Newark – New Jersey, este unul dintre cei mai importanţi prozatori americani în viaţă. Operele sale au fost distinse în decursul vremii, cu cele mai importante premii, fiind unul dintre cei trei autori în viaţă a căror operă, va fi publicată într-o ediţie completă şi definitivă de Library of America. Încă din 1958 a devenit faimos cu Goodby, Columbus şi cu bestseller-ul Complexul lui Portnoy în 1969. Are la activ numeroase romane, din care amatorii pot găsi la Polirom 12 titluri. Cel mai recent, apărut în 2007 şi tradus în limba română în acest an – 2010, este Fantoma Iese din Scenă. Orice nouă apariţie a unei cărţi de Philip Roth este socotită drept un adevărat eveniment editorial. Fantoma Iese din Scena este potrivit unei recenzii din The New Yorker – o carte cu bătaie lungă, scrisă cu nemărginit talent, care cere imediată atenţie. Sau, după cum afirmă Publishers Weekly – un nou roman cu tonalităţi înţelepte şi spirituale, după cum ne-a obişnuit deja. 

 Noi ne trăim viaţa, sau viaţa ne trăieşte pe noi ? pare să se, şi să ne, întrebe Roth în această carte. Există predestinare ? sau de prea multe ori ceea ce ni se întîmplă este rodul întîmplării. Influenţăm noi viaţa celor din jurul nostru ? viaţa noastră este influenţată de mediul în care trăim ? Ne putem sustrage unui trecut pe care îl credeam mort şi îngropat ? sau acesta – trecutul, abia aşteaptă un moment favorabil ca să se năpustească asupra noastră.

Domnul Zuckerman, un scriitor retras în provincie pentru un trai departe de lumea dezlănţuită, fără video, fără telefon mobil, fără computer, care nu mai merge la întruniri sau la cinema de 11 ani, este nevoit să-şi părăsească sălaşul şi să vină în New York, la un consult medical. Ultima oară cînd fusese la o clinică, i se extirpase prostata, şi în afară de faptul că devenise impotent, începuse să sufere şi de incontinenţă urinară. Aflînd că se descoperise un tratament eficace, vine la oraş într-o tentativă de a-şi recupera măcar o parte din viaţă, poate ultima; ajunsese deja la frumoasa vîrstă de 71 de ani. După operaţia nedureroasă care durase un sfert de oră, în ascensor vede o femeie, al cărei chip, îi pare familiar. Aceasta, prezenta o cicatrice pe craniu şi era îmbrăcată neglijent. Scriitorul o urmăreşte într-un mic bistro, se aşează la o masă alăturată şi îşi aminteşte numele femeii. Amy Bellette, pe care o văzuse o singură dată în viaţă, fusese femeia pentru care maestrul sau spiritual, scriitorul Lonoff, îşi părăsise soţia şi copiii; trăise alături de această femeie, care îi fusese studentă, ultimii patru ani ai vieţii  sale, în dezacordul unanim al societăţii. Domnul Zuckerman nu o abordează; o lasă să plece. Dar în drum spre hotel, cumpără de la o librărie întreaga operă a lui Lonoff şi o răsfoieşte în tihna hotelului, aşteptînd să treacă noaptea şi să plece a doua zi în liniştea locuinţei sale de la ţară, la 200 de kilometri depărtare de tentaţiile din New York şi la 13 kilometri distanţă de micuţul orăşel în care îşi făcea aprovizionarea. A doua zi, merge să-şi ia micul dejun la un local care îi fusese familiar pe vremea cînd mai trăia la oraş. Aici, absolut totul era ca în vremea din urmă; meniul, personalul, atmosfera, tot. În drum spre micuţul restaurant, face ceea ce nu mai făcuse de atîta amar de vreme : cumpără un ziar. Trece peste ştiri şi merge direct la mica publicitate. De ce ? Habar nu are. Dar citeşte un anunţ în care doi tineri scriitori, de 30 si 35 de ani, ofereau la schimb apartamentul lor, pentru o locuinţă retrasă undeva la ţară. Ce imbold îl indeamnă pe Zuckerman să le telefoneze şi să le spună ca el era posesorul unei astfel de locuinţe ? Cine ştie? Cert este că la capătul unei scurte conversaţii, bărbatul de la capătul firului începe să rîdă : “ – Am impresia că intenţionaţi să vă mutaţi aici chiar în seara aceasta. – Dacă vreţi să plecaţi în seara asta, i-am răspuns eu – şi vorbeam serios”.

Read Full Post »