Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for 9 mai 2010

DOR / cuvînt intraductibil

-Tati, mami, ce se întîmplă la voi ?

-Nimic băiatule, stai liniştit.

– Bine, dar citesc în  presă, că lucrurile scapă de sub control.

– Nu scapă de sub control, nimic. Totul este bine mersi.

– Dar am auzit /citit că România, poate să intre în ‘zodia elenă’.

– Nici vorbă de aşa ceva. La tele şi în presa scrisă, sunt prezentate numai protestele excesive din Atena; în restul ţării lor, lumea îşi vede normal, de treabă.

– Bine, bine, înţeleg, dar văd că la voi, lumea este nemulţumită şi va ieşi în stradă.

– Nu dragule, nu iese nimeni în stradă să protesteze. Oamenii normali, ştiu că este necesar acest lucru : o curbă de sacrificiu.

– Precis ?

– N-am de unde să ştiu  cu exactitate. Cel puţin, aşa cred. Dar tu, ce mai faci ?

– Mie îmi este bine; urmez cursuri post-universitare, am şi bursă pentru.

– Înţeleg.

–  Îmi este dor de voi.

– Şi nouă ne este.

Dor, cuvînt intraductibil. Ştim nelămurit cumva, de ce ne este dor, dar nu conştientizăm cam ce ne doare.

Read Full Post »

Născut în Japonia în 1954 la Nagasaki, dar emigrat în Anglia în 1960, K. Ishiguro Studiază la University of Kent şi University of East Anglia. În prezent, locuieşte la Londra. Debutează în 1982 cu o carte foarte bine primită de critici şi de public, “Amintirea palidă a munţilor”. Cel de-al doilea roman al său – Un artist al lumii trecătoare – apare în 1986. Cea de a treia sa carte – Rămăşitele zilei – îi  va aduce rîvnitul Booker Prize din partea unui juriu prezidat de David Lodge (reputat critic literar, el însuşi autor de succes, considerat a fi un clasic în viaţă), şi bineînţeles, consacrarea. Această carte a fost de altfel şi ecranizată, filmul avînd în distribuţie actori ca Sir Anthony Hopkins, Emma Thompson, Cristopher Reevs. Următoarele sale romane, au fost nominalizate sau au cucerit numeroase premii. În 1995 lui Kazuo Ishiguro i se acordă titlul de Ofiţer al Imperiului Britanic pentru servicii aduse în domeniul literaturii, iar în 1998, ordinul Chevalier des Arts et des Lettres, din partea statului francez.

La editura Polirom au apărut pînă acum, Rămăşiţele Zilei, Pe cînd eram Orfani, Un Artist al Lumii Trecătoare, şi Amintirea Palidă a Munţilor.

 Această carte este povestea lui Etsuko, o femeie care trăieşte în Anglia luptînd cu fantomele care îi bîntuie trecutul nefericit din cel de-al doilea război mondial şi cu dramele care i-au marcat familia. Cartea este potrivit lui Bogdan-Alexandru Stănescu, “un pretext pentru a prezenta Japonia postbelică, o ţară în care valorile tradiţionale sunt negate de tineri, dar noile valori şi coduri comportamentale nu sunt încă asimilate complet, devenind motiv de confruntări înăbuşite”. Şi acest roman a fost nominalizat la Booker Prize, şi la fel ca şi celelalte cărţi ale lui Kazuo, a fost tradus în zeci de limbi imediat după apariţie. “Amintirea Palidă a Munţilor, este o carte sensibilă, ironica şi eliptică, mult mai profundă decît pare la prima vedere. Personajele sunt extrem de vii şi de  convingătoare, dar ceea ce rămîne în primul rînd în memoria cititorului este echilibrul perfect dintre elegie şi ironie“ – scrie The New York Times Book Review. “Împletind cu măiestrie trecutul şi prezentul, acest roman ne oferă o istorie cutremurătoare, care impresionează atît prin ceea ce spune, cît şi prin ce rămîne nerostit” – scrie The Guardian. Vom vedea.

Read Full Post »

Sat al meu, ce porţi în nume
sunetele lacrimei,
la chemări adînci de mume
în cea noapte te-am ales
ca prag de lume
şi potecă patimei.

Spre tine m-a-ndrumat
din străfund de veac,
în tine cine m-a chemat
fie binecuvîntat,
sat de lacrimi fără leac.

Read Full Post »

Sunt suflet în sufletul neamului meu
Şi-i cânt bucuria şi-amarul –
În ranele tale durutul sunt eu,
Şi-otrava deodată cu tine o beu
Când soarta-ţi întinde paharul.
Şi-oricare-ar fi drumul pe care-o s-apuci,
Răbda-vom pironul aceleiaşi cruci
Unindu-ne steagul şi larul,
Şi-altarul speranţei oriunde-o să-l duci,
Acolo-mi voi duce altarul.

Sunt inimă-n inima neamului meu
Şi-i cânt şi iubirea, şi ura –
Tu focul, dar vântul ce-aprinde sunt eu,
Voinţa mi-e una, că-i una mereu
În toate-ale noastre măsura.
Izvor eşti şi ţinta a totul ce cânt –
Iar dacă vrodat-aş grăi vrun cuvânt
Cum nu-ţi glăsuieşte scriptura,
Ai fulgere-n cer, Tu cel mare şi sfânt,
Şi-nchide-mi cu fulgerul gura!

Ce-s unora lucruri a toate mai sus,
Par altora lucruri deşarte.
Dar ştie Acel ce compasul şi-a pus,
Pe marginea lumii-ntre viaţă şi-apus,
De-i alb ori e negru ce-mparte!
Iar tu mi-eşti în suflet, şi-n suflet ţi-s eu,
Şi secoli-nchid-ori deschidă cum vreu
Eterna ursitelor carte,
Din suflet eu fi-ţi-voi, tu, neamule-al meu,
De-a pururi, nerupta sa parte!

Read Full Post »