Născut în Japonia în 1954 la Nagasaki, dar emigrat în Anglia în 1960, K. Ishiguro Studiază la University of Kent şi University of East Anglia. În prezent, locuieşte la Londra. Debutează în 1982 cu o carte foarte bine primită de critici şi de public, “Amintirea palidă a munţilor”. Cel de-al doilea roman al său – Un artist al lumii trecătoare – apare în 1986. Cea de a treia sa carte – Rămăşitele zilei – îi va aduce rîvnitul Booker Prize din partea unui juriu prezidat de David Lodge (reputat critic literar, el însuşi autor de succes, considerat a fi un clasic în viaţă), şi bineînţeles, consacrarea. Această carte a fost de altfel şi ecranizată, filmul avînd în distribuţie actori ca Sir Anthony Hopkins, Emma Thompson, Cristopher Reevs. Următoarele sale romane, au fost nominalizate sau au cucerit numeroase premii. În 1995 lui Kazuo Ishiguro i se acordă titlul de Ofiţer al Imperiului Britanic pentru servicii aduse în domeniul literaturii, iar în 1998, ordinul Chevalier des Arts et des Lettres, din partea statului francez.
La editura Polirom au apărut pînă acum, Rămăşiţele Zilei, Pe cînd eram Orfani, Un Artist al Lumii Trecătoare, şi Amintirea Palidă a Munţilor.
Această carte este povestea lui Etsuko, o femeie care trăieşte în Anglia luptînd cu fantomele care îi bîntuie trecutul nefericit din cel de-al doilea război mondial şi cu dramele care i-au marcat familia. Cartea este potrivit lui Bogdan-Alexandru Stănescu, “un pretext pentru a prezenta Japonia postbelică, o ţară în care valorile tradiţionale sunt negate de tineri, dar noile valori şi coduri comportamentale nu sunt încă asimilate complet, devenind motiv de confruntări înăbuşite”. Şi acest roman a fost nominalizat la Booker Prize, şi la fel ca şi celelalte cărţi ale lui Kazuo, a fost tradus în zeci de limbi imediat după apariţie. “Amintirea Palidă a Munţilor, este o carte sensibilă, ironica şi eliptică, mult mai profundă decît pare la prima vedere. Personajele sunt extrem de vii şi de convingătoare, dar ceea ce rămîne în primul rînd în memoria cititorului este echilibrul perfect dintre elegie şi ironie“ – scrie The New York Times Book Review. “Împletind cu măiestrie trecutul şi prezentul, acest roman ne oferă o istorie cutremurătoare, care impresionează atît prin ceea ce spune, cît şi prin ce rămîne nerostit” – scrie The Guardian. Vom vedea.
Sunt foarte interesată de cum este prezentată societatea japoneză: dură ori blândă, îngăduitoare. Eu am intuiţiile mele dar îmi trebuie o confirmare.
Mă interesează în cel mai înalt grad şi îţi voi explica de ce. Dar, până nu termin ARDEI IUŢI mă abţin să citesc altceva fiindcă am o memorie păcătoasă, fotografică şi nu vreau să scriu romanele mele decât din ingrediente proprii.
Îţi spuneam cu altă ocazie că de când m-am apucat de scris, pe 4 aprilie 2009, n-am mai citit nimic şi nu m-am mai uitat la tv decât săptămâna trecută accidental câteva minute.
Nu vreau să asimilez din mers vreo expresie pe care ulterior s-o folosesc cu dexteritate.
Despre societatea japoneză – ca mod existenţial de a fi – ştiu destul de puţine lucruri, şi cam tot ce stiu, este provenit din cărţile care au abordat astfel de tematici; Shogun de exemplu, dar nu numai. Nu detaliez, acum.
Nu cred că romanele tale vor fi influenţate de lecturarea unor bloage, sau a unor cărţi, indiferent care ar fi acelea.
Sînt cum nu se poate mai sigur, că substanţa scriiturii tale, subzistă în propriile tale trăiri.
TU, să asimilezi vreo expresie folosită de alţi autori ? EXCLUS. Poate ca alţi autori să încerce în viitor, să te copieze pe tine. Fără să reuşească, desigur.