Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for 10 mai 2010

In timpul unei vizite pe care fiica sa, Niki, i-o face venind de la Londra,  Etsuko are o introspecţie în trecutul lăsat în urmă, în Japonia de la sfirsitul celui de-al doilea război mondial. Conversaţia se leagă greu, pentru că se învîrte vrînd-nevrînd în jurul înmormîntării lui Keiko, fiica sinucigaşă a lui Etsuko şi sora lui Niki, cu care avuseseră dese divergenţe. Amîndouă, mama şi fiica, se simt cumva stingherite de acest subiect .” – Te aşteptai să mă vezi acolo ? La înmormîntare vreau să spun. – Nu, cred că nu. De fapt, nu mi-am imaginat că vei veni (tocmai de la Londra) … În aceeaşi seară mă uitam pe fereastră … cînd am auzit-o pe Niki spunînd. – La ce te gîndeşti acum, mamă ? – Mă gîndeam la o persoană pe care am cunoscut-o … pe cînd locuiam la Nagasaki”.

Etsuko se gîndea la o prietenă de-a sa, Sachiko,  nevoită după moartea soţului său, să-şi schimbe statutul social, trebuind să trăiască în condiţii mult inferioare decît cele cu care fusese obişnuită. Fiica sa, Mariko, refuza realitatea şi se refugiase într-o lume imaginară de tip autist; dintr-o fetiţă inteligentă şi comunicativă, devenise posacă, certăreaţă şi neîncrezătoare, avînd dese accese de îndărătnicie şi lucru de neimaginat pentru un japonez, de impoliteţe. Etsuko se gîndea mai bine spus, la discuţia sa cu Sachiko, dinaintea plecării acesteia în America, împreună cu Frank; Sachito era îngrijorată : erau în America şcoli ? Ar fi reuşit să înveţe limba locului ? Mariko s-ar fi adaptat noii lumi ? Greu de spus.

Revenită din reverie, în timpul unei plimbări, Etsuko are o conversaţie cu Niki. – Sper să te căsătoreşti şi să faci copii în curînd. Dar lui Niki, nici măcar nu-i trecea prin cap aşa ceva. O prietenă de-a sa, necăsătorită, tocmai născuse, şi Niki nu înţelegea de ce era aceasta fericită, cu boţul acela urlător în braţe. Inevitabil, discuţia se reîntoarce la Keiko. Gîndul lui Etsuko zboară la fiica sa, acum moartă. La cum se exilase aceasta în camera sa cu vedere la grădină, refuzînd să-i mai vadă pe ceilalţi. Dacă se intersectau din întîmplare, inevitabil izbucneau certuri. Asta pînă cînd Keiko, părăsise casa plecînd la Manchester, unde se şi spînzurase, tot în solitudinea unei camere în care se fereca, pentru a nu mai avea legatura cu nimeni; tot un soi de autism autoimpus.

Etsuko, plonjează din nou, în lumea tinereţii sale din Japonia. Tocmai le făcea o vizită, socrul ei, Ogata-san pensionar, tatăl soţului său, Jiro. Acesta, nu mai înţelege lumea în care traia. Democraţia impusă de americani, îl nedumerea foarte tare; femeile pot vota altfel decît soţii lor ? Foştii elevi îşi pot critica profesorii fără sfială ? Fiii îşi pot contrazice părinţii ? Unde mai erau acum disciplina şi credinţa care ţinea la un loc societatea japoneză ? Unde mai erau acum  datoria faţă de familie şi faţă de superiori ? Pot fi acestea înlocuite cu vorbăria despre democraţie ? Fiul său Jiro, încearcă să îi explice fără succes, că şi în vechiul sistem erau destule erori. Ogata, nu este deloc convins de acest lucru. Absolut deloc.

Apoi, gîndul lui Etsuko zboară iar, la prietena sa, Sachiko. Frank o părăsise fără o vorbă şi plecase. Definitiv ? Încă nu ştie. Este sigură că îl va reîntîlni. Dar problema este că femeile japoneze care se încurcau cu americani, erau foarte aspru judecate de compatrioţii lor. În timp ce Sachiko pleacă în căutarea lui Frank, Etsuko reuşeşte să o smulgă din muţenia sa, pe Mariko.  De ce se bătea cu baieţii ? Pentru că vorbeau urît despre mama ei. Dar Frank nu era deloc un bărbat bun; avea maniere îngrozitoare. De ce dispărea uneori de acasă ? Pentru că se întîlnea cu o femeie prietenoasă.

De fapt, Mariko transformase o himeră într-o prezenţă palpabilă; era adevărat că văzuse cînd era mai mică o femeie, dar acea femeie murise într-un mod violent, destul de obişnuit pe vremea aceea la japonezi – sinuciderea, iar fetiţa transferase asupra acelei femei, un vis : salvarea sa şi a mamei sale, din decăderea socială. Un soi de înger; şi tot un soi de înger visează şi Etsuko din ce în ce mai des. Numai că îngerul său, are chipul unei fetiţe în fragedă pruncie. Curios lucru, fetiţa nu era culcată într-un leagăn. Dar nici nu-şi dădea seama în ce.

Read Full Post »