Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for 11 mai 2010

Vădita strădanie a psd+pc & pnl plus sindicatele masiv politizate, de a sabota măsurile anticriză propuse în scrisoarea de intenţie convenită cu FMI are o explicaţie tulburător de simplă : dacă aplicînd aceste măsuri, guvernul Boc va reuşi să scoată ţara din criză undeva la finele anului viitor, ar duce şansele psd+pnl de a accede la putere în 2012, la ZERO.

Se ştie că în casieria PSD bate un crivăţ plin de datorii de milioane de euro neplătite de ani de zile, pentru că sponsorii care au pariat pe prosty au oprit finaţarea, iar conu  dinu s-a cam săturat să-şi plătească libertatea cu bani grei şi tot să nu fie sigur de imunitate în faţa legii. Aşa că spectrul foamei a cam început să  bîntuie prin buzunarele politicienilor din aceste partide. Deci. Această campanie furibundă are numai menirea de a crea dezordinea pe fundalul căreia indiferent ce măsură economică ar iniţia guvernul, să fie anihilată, iar criza să persiste. Doar în acest mod mesajele lor reluate cu obstinaţie de telemogulimea iresponsabilă poate să inducă în masa de votanţi, oameni obişnuiţi, ideea că guvernul Boc este sursa necazurilor lor şi să uite de jaful inconştient şi risipa deşănţată practicate de guvernul Tăriceanu II sprijinit de PSD. Jaf pe care îl plătim acum, în plină criză.

 Mutarea preşedintelui Băsescu de a cere avizul CES, format din patronate + sindicate + guvern  este foarte inspirată, pentru că CES are numai două variante : ori aprobă scrisoarea de intenţie aşa cum a fost deja convenită, ori găseşte o altă soluţie şi este posibil ca negocierile cu FMI să reînceapă. Numai ca mutările acestea trebuie făcute rapid, pentru că fiecare întîrziere poate fi fatală întregii economii.

Totuşi. Am să cred că acest guvern – sau oricare altul – va dori să lupte într-adevăr împotriva corupţiei, numai cînd va adopta o legislaţie extrem de severă, care să pedepsească exemplar evaziunea fiscală. Altfel, poate să taie din veniturile oamenilor nu unu sau doi ani, ci douăzeci de ani la rînd, si bani destui, tot nu vor fi.

Nu vreau să fiu greşit înţeles. Nu spun că psd sau pnl ar trebui oprite prin orice mijloc să acceadă la guvernare. Spun numai că această veritabilă mineriadă sindicală preconizată, este calea cea mai ticăloasă posibil si trebuie musai să eşueze.

Read Full Post »

Gîndurile lui Etsuko revin iar, la vara aceea; în afară de vizita memorabilă a socrului său, discuţiile cu prietena sa Sachiko se repetau aproape fără excepţie, în jurul a ce va face aceasta în continuare, avînd în vedere soarta fetiţei sale, Mariko. Frank dispăruse iar, şi se întrevedea perspectiva ca Sachiko, să se reîntoarcă să locuiască la un unchi de-al soţului său; nu se grăbeşte însă; se pare că între Sachiko şi fata unchiului său, Yasuko, existau tensiuni.

Dar, într-o bună zi, cele două prietene plănuiesc o excursie în apropiere, la muntele Inasa, care domina portul şi se vedea chiar de la fereastra apartamentului lui Etsuko. Etsuko, fiind la prima sarcină, ascultă poveţele pe care i le dă Sachiko. N-ar mai trebui să privească în urmă. Mulţi au avut de suferit în timpul războiului, şi-au pierdut familiile, unii ca ea de exemplu, şi-au pierdut averea şi privilegiile, alţii şi-au pierdut sănătatea, dar viaţa merge înainte. Chiar şi locurile acestea au fost distruse de bomba atomică, dar uite, totul a renăscut; copacii, iarba, florile, tot. În astfel de excursii, de obicei oamenii se apropie cu uşurinţă unii de alţii, barierele sociale dispărînd măcar pentru moment. Aici aveau să se întîlnească cele două prietene, cu o americancă în vizită la o prietena a sa, soţia unui director de la Mitsubishi. Barierele sociale dispar, dar diferenţierile se văd cu uşurinţă. Chiar şi visele copiilor îmbracă forma socială a clasei din care provin. Băiatul japonezei, Akira, vrea musai să se facă director, are meditatori şi a căpătat deja un aer poruncitor. Mariko, poate mai inteligentă decît el, încă nu ştie dacă unchiul la care se vor duce să locuiască, o va accepta cu pisoii ei cu tot. Întrebată cu ce se ocupă tatăl său, inventează : îngrijitor la zoo, şi-l face pe baiat, teribil de gelos. Îţi vine să zîmbeşti la atîta naivitate, numai că este bine de ştiut : copiii se iau întotdeauna în serios!

 Vizita lui Ogata, socrul lui Etsuko, nu era lipsită de substrat. Unul dintre foştii săi elevi, la rîndul său devenit dascăl, pe deasupra şi prieten cu fiul său, îl atacase într-o publicaţie, iar Ogata, se aştepta ca fiul său să-i ceară aceluia  socoteală, în numele onoarei de familie. Lucru pe care Jiro, nu se prea grăbea să-l facă. Prefera să treneze lucrurile, sperînd ca tatăl său să se reîntoarcă la el acasă şi să înmormînteze astfel acest lucru. Bătrînul îşi pregăteşte plecarea, pretextînd că aştepta vizita sorei lui Jiro, Kikuko, dar mai înainte de asta, îi propune lui Etsuko, o plimbare în Parcul Central, unde se găsea Statuia Păcii ridicată în memoria celor ucişi de bombă; apoi, propune o plimbare către vechea lor locuinţă; poate îşi va vizita şi o veche prietenă care îşi pierduse rangul si aproape toată familia în război şi care deschisese o ceainărie.

 Dar mai înainte, merge să-l viziteze pe Shigeo, fostul său elev, care îi terfelise onoarea în presă. Îl găseşte şi după nesfîrşitele schimburi de politeţuri nipone, Ogata-san îi aminteşte ca în treacăt, de gazeta cu pricina. Inevitabil, are loc o explicaţie. “ – Pe vremea dumitale, copiilor din Japonia li s-au băgat în cap nişte lucruri înfiorătoare. Au fost învăţaţi minciuni dintre cele mai periculoase. Şi lucrul cel mai rău dintre toate e că au fost învăţaţi să nu vadă, să nu pună întrebări. De aceea a fost aruncată ţara în cel mai teribil dezastru din întreaga ei istorie” – a spus Shigeo. Inutil. Bătrînul Ogata nici nu vrea, nici nu poate să înţeleagă. Rămăsese un adept al autoritarismului şi nu concepea că pierduseră războiul din fanatism militarist. Nu înţelegea noile valori. Nu înţelegea nimic din ce se întîmpla în noua Japonie. Pur şi simplu, NU înţelegea. 

 Atît bărbaţii, cît şi femeile, îşi pierd uneori capul de tot în faţa sexului opus şi se comportă complet iraţional. Deşi verişoara sa Kikuko, vine personal să prezinte scuze pentru vechile dispute şi să le invitate iar, pe Sachiko şi pe Mariko să locuiască împreună, Sachiko refuză. Îl găsise pe Frank, care se angajase la o bază militară americană. Urma să se întoarcă în America. Singur. Apoi, îşi va lua acolo o slujbă şi le va trimite bani de drum. Între timp, puteau locui la Kobe. – Şi cît va trebui să aştepţi ? – Sînt dispusă să am răbdare. Trebuie să am răbdare … Iar Mariko va fi mai fericită acolo … Japonia nu este locul potrivit pentru o fata. Ce perspective o aşteaptă aici ? O infimă urmă de raţiune îi mai rămăsese, dar o înăbuşea în speranţă. Era conştientă că era posibil sa nu vadă America nici ea nici Mariko niciodată, dar nici în casa aceea bătrînească nu avea ce să caute. Să putrezească pînă la bătrîneţe, într-o cameră pustie ? Nici vorbă. Mariko ? Se va descurca. Va trebui să se descurce. Numai că deocamdată, Mariko alerga de-a lungul rîului din apropiere, unde Sachiko încercare s-i înece pisoii ei cei dragi, într-o cutie; cutia îi scăpase din mînă, iar Mariko încerca să scape pisoii de la moarte. Etsuko iese în întunericul serii să o caute pe Mariko. Era cum nu se poate mai amărîtă. Nici pe pisoi nu putuse sa-i salveze, nici cu porcul acela de Frank nu voia să locuiască.

Revenită la prezent, Etsuko o aude în camera alăturată pe fiica sa, Niki. Nici aceasta nu prea putea să doarmă. Era ora cinci dimineaţa. Etsuko zîmbeşte. – De ce zîmbeşti mamă ? – Îmi amintesc de o plimbare la muntele Inasa. – Ai vreun motiv anume ? – Nu. A fost doar o dimineaţă frumoasă. Am urcat cu telefericul. Ne-am bucurat de soare.  După ce şi-au băut cafeaua, Niki a început să-şi facă bagajul. – Va să zică pleci. – Da. “Cind a ajuns la poartă, Niki s-a uitat înapoi şi a părut surprinsă să mă mai vadă stînd afară. I-am zîmbit şi i-am făcut cu mîna”.

Dacă în ceea  ce o priveşte pe cealaltă fiică greşise la fel ca Sachiko, obligînd-o să vină în Anglia cînd se recăsătorise, pe Niki o lăsa să-şi trăiască viaţa aşa cum vrea. Nu se mai împotriveşte ca aceasta să locuiască împreună cu David, chiar necăsătoriţi. Fiindcă trecutul trebuie să rămînă în urmă.

Read Full Post »