Mai demult, pe vremea cînd încă nici prin cap nu îmi trecea să-mi “fac” şi io’ un blog, citeam postări avînd drept subiect cartea, la prietenul Teofil (este în blogroll). Multe cărţi excepţionale am ajuns să citesc în urma recomandărilor sale şi ale doamnei # Demeter, soţia sa. În afară de vreo 10 titluri ale marelui Eco, alte titluri ale unor autori uriaşi din cele mai diverse domenii, de la istorie la filosofie, sociologie sau artă, au recomandat şi nişte autori complet necunoscuţi mie, ca de exemplu Stephen Clarke ( seria de romane de un haz nebun – Merde) sau Donna Leon cu un excepţional thriller, Moarte în La Fenice, şi multe, multe, altele. Deşi nu mă mai atrage acest gen mai de mult, am decis să cumpăr cartea Donnei Leon şi bine am făcut. O recomand călduros. Redau aici pagina de prezentare a cărţii, publicată la Polirom, anul trecut.
Donna Leon (n. 1942) este o scriitoare de origine americană, autoarea unei celebre serii de romane poliţiste a căror acţiune se desfăşoară la Veneţia şi care îl au ca personaj principal, pe comisarul Guido Brunetti. După ce a locuit în Elveţia, Arabia Saudită, Anglia, Iran şi China, Donna Leon s-a stabilit în Italia, unde trăieşte de douăzeci de ani. A lucrat ca lector la catedra de limbă engleză a University College-Europe din Italia, apoi s-a dedicat scrisului … Cărţile sale se bucură de o largă apreciere internaţională … După ‘Moarte într-o ţară străină’, ‘Moarte în La Fenice’ continuă seria romanelor poliţiste care îl au ca protagonist pe comisarul Brunetti. Atunci cînd legendarul dirijor Helmut Wellauer este descoperit mort în cabina sa în timpul unui spectacol de operă, ingeniosul comisar este solicitat să elucideze cazul. Printre cei care ar fi putut să furnizeze otrava care l-a ucis pe maestru se numără şi soţia sa rece şi indiferentă şi toţi confraţii indignaţi de homofobia victimei. Prin investigaţiile sale metodice în trecutul lui Wellauer, Brunetti aduce la lumină simpatiile naziste ale acestuia şi legăturile sale misterioase cu un trio feminin, înaintea celui de-al Doilea Război Mondial. Cu un şef tiran pe cap şi doi subordonaţi pe care nu se poate baza, comisarul apelează la ajutorul soţiei sale, care provine dintr-o familie de aristocraţi cu relaţii la nivel înalt. Schimburile acide de replici dintre Brunetti şi colegii săi, precum şi soluţionarea ingenioasă a misterului, se numără printre numeroasele atuuri ale acestui roman.
Portrete sociale sensibile, incredibil de colorate, prim-planuri ale unei societăţi într-o stare de degradare morală. Dar, pînă la urmă, comisarul Guido Brunetti este cel care face romanele să aibă atît de mult succes. Cititorii îl urmăresc curioşi şi încîntaţi pe străzile strîmte şi pline de mister ale Veneţiei – scrie Der Spiegel.
Investigaţiile comisarului Brunetti o plasează pe Donna Leon foarte sus în ierarhia romanelor poliţiste – scrie Le Figaro.
De acord; aşa şi E. O carte foarte bună, scrisă de o autoare extraordinară !
tibi,
ca sa vezi?Mie chiar imi plac romanele si filmele politiste.Daca ancheta este condusa cu ingeniozitate si stilul autorului este alert ,nu renunti la lectura pana nu afli deznodamantul.Mie mi se intampla sa traiesc intreaga aventura cateva zile dupa ce citesc sau urmaresc o pelicula cu un asemenea subiect.Adica traiesc efectiv drama povestirii.
Ne dai si un mic fragment ,asa de „pofta?” 🙂
sigur că da, dragă dora
La sfîrşitul zilei de astăzi, am să postez un material preluat de pe „creştinortodox” pentru că mîine, este Înălţarea Domnului.
Apoi, am să postez cîte ceva, despre această carte; inclusiv cu nişte fragmente. Bine ? 🙂
După ce pun ultima virgulă la romanul ARDEI IUŢI, mă premiez cu acest roman.
Doamna regizoare Anca Cismaru m-a provocat să-i scriu un scenariu cu punct de plecare PUTEREA BLESTEMULUI, una din prozele mele afurisite din categoria PISICA NEAGRĂ. Ce părere ai de acest proiect?
Doina
Presupun ca Anca Cismaru stie ce iti cere si stie ce face; dar despre tine, sint sigur ca stii ce vrei si stiu ca ce vrei, se va face. Nu spun vorbe mari. Pur si simplu, asta cred.
Acum fug sa citesc Puterea. Apoi, iti spun.
Rămân în zonă
tibi,
buna idee pentru maine.Te astept in liniste si cu interes.
Acum noapte buna! 😆
Bafta Doina Popescu!Sa ne dai detalii! 😆
Doina
Am citit fragmentul; descrierea ta este „filmică” se adreseaza direct imaginarului si provocarea pe care ti-o propune Anca se refera exact la acest lucru : trebuie sa imaginezi aceasta poveste, dialogic.
Nu cred că va fi prea greu pentru tine acest lucru. Ca exemplificare, voi reda un scurt fragment dintr-o carte a ta.
– Edith, cine sunt cei din Comisia Zurich ?
– Stefane, cine sunt cei din Consiliul Diamantului ?
– Ai dreptate, sunt un idiot! … In cazul asta, secretul e pe viata si pe moarte. Dar de unul, un sicilian, Luigi, doctor Luigi Barbetta, ai auzit ?
– Da, e unul din cei ce iti vor capul.
– Drace, traieste! Edith, esti sigura ca traieste ticalosul ?
– In curind, va fi pe urmele tale! Ai o singura sansa, Stefan! Fii destept si nu o irosi!
– Ce stii despre doctorul Luigi ? Nu pot sa cred ca traieste! Nu pot sa cred! L-am omorit pe satana. Eu l-am omorit!- zise Stefan rugator. De trei ori am trecut cu masina peste el! Trebuia sa moara! Doar e din carne si oase, nu-i strigoi!
– Nu stiu ce spui acolo, Stefane, dar stiu ca 13 persoane, Comisia Zurich, te-au condamnat la moarte si nu se vor lasa pina nu te vor vedea executat.
Fragmentul acesta, este la pagina 217 din 237, dupa cum bine stii.
Daca pina aici ai reusit sa sustii suspansul, fara ca rezolvarea intregii intrigi sa se intrevada, cam asta iti cere Anca despre „Ardei iuti” NU ? 🙂
Da, dar personajul Tanti Dana este de mare anvergură, poate pe undeva echivalentul feminin a lui Dobritza şi dramatizarea va fi mult mai complexă, conţinând şi noi elemente.
Cred ca deja am raspuns la intrebarea ta …
Am reuşit să-ţi smulg un zâmbet la sosirea Belei?
Acum, fugitiv, nu m-am concentrat pe personaje ci, pe stil.
Cam de asta si tot amin sa ‘descriu’ carte ta, Comisia Zurich : stilul tau este nou, personajele tale sunt complexe, deznodamintul se tot lasa asteptat, arhitectura cartii este complexa, inceputul cartii are legatura cu finalul cartii care promite o continuare, etcetera … 🙂
Aştept să-mi trimiţi adresa pe e-mail ca să-ţi pun la poştă „Dumnezeu era-n vacanţă”. Am scos un tiraj nou din tipografie şi ţi-am promis un exemplar.
Trimis.
Ca să vezi ce răutăţi mai face Herr Dobritza…