Bucureşti, Budapesta, Viena şi retur – impresii fugare

Această scurtă călătorie, Bucureşti, Budapesta, Viena şi înapoi, total neprevazută dar binevenită, mi-a produs cîteva iluminări necesare dar şi citeva gusturi amare (prin comparaţie). Faptul că am (re)văzut acum cît de cît mai detaliat, atît Budapesta cât şi Viena, deopotrivă pe lumină cât şi (mai ales) pe feeria indescriptibilă a serii topită pe-noptat, mi-a deschis ochii pe frumuseţile acestei lumi, splendori pe care trăitor in Bucureşti fiind, nici nu le intuiam… Iluminările sânt parţial cu referire la modul real de civilizaţie pe care OMUL le-a atins pe alte meleaguri; iar gustul amar care mă încearcă e cantonat în mizeria agresivă (spoită exemplar) în care ne desfăşurăm efemeritatea traiului nostru de zi cu zi, pe meleagurile autohtone… Probabil că sunt surescitat dar, am suferit până la umilinţă nevoit fiind să constat că, in toată ţara noastră nu există atâtea clădiri impunătoare câte observi fără efort vizibil, fie şi măcar într-un areal restrîns, în Buda-Pesta ; despre monumente nici nu are rost să mai vorbim. Scriu denumirea capitalei Ungariei cu cratimă pentru că sînt două entităţi distincte ale unui oraş care ştie să îmbine armonios atât partea vilegiaturistică din Buda construită pe dealuri, cu arhitectura citadină din Pesta ; chiar dacă sânt două concepte diferite din punct de vedere arhitectural,edilic şi  istoric, ele se imbină perfect într-un tot unitar, care dă farmecul Budapestei. Iar despre monumentalitatea Vienei, mai bine mă abţin; momentan !

 Umilinţa mea, se referă la faptul că de exemplu, Bucureştiul nu a avut, nu are dar să sperăm că va avea, o identitate; legenda ciobănaşului Bucur e serios ameninţată de imaginea intens mediatizată a altui cioban. Nu insist.

 Iar despre Viena, trebuie musai să spun faptul că eu nu am reuşit să găsesc o diferenţiere între periferie şi centru îin ceea ce priveşte gradul de conservare a clădirilor hmmm vechi : toate sânt spoite, vopsite, curate,întreţinute, etc. Dacă în Budapesta am mai văzut ceva pereţi coşcoviţi pe ici pe colo, in Viena eu nu am văzut asa ceva ; n-am văzut nici la periferie şi nici în centru străzi murdare, moloz sau gunoaie (sau câini fără stăpân). Nu spun că nu există ; spun că eu nu am văzut nimic de acest fel. Poate exagerez. Dar prefer să cred că nu ! Acum.

 Dacă in Budapesta am remarcat o creştere discretă a dinamicii costructive, în Viena se vede cu ochiul liber că totul este într-o mişcare continuă. Se costruieşte constant, dar cu viziune : se dezvoltă mai întâi căile de acces cu nenumarate pasaje sub şi supra terane, între care spaţiile de transfer sânt construite ingenios cu o arhitectură armonizantă.  Trecerea de la deja costruit pe stil clasic la noua concepţie modernă cu accente futuriste se face suav, fără disconfort vizual ; tot spaţiul costruit este vădit orientat cu precadere spre viitor. Dar, trebuie să vezi ca să inţelegi. Pe de altă parte, ambele oraşe işi exhibă cu ostentaţie trecutul istoric, fără remuşcări şi fără false pudori ; totul este prezentat cu acribie, fără omisiuni, deci cu asumare deplină !

 Şi totuşi… Dau o sansă Bucureştiului care, acum se dezvoltă impetuos ( chiar dacă ne-unitar – să nu zic haotic) pentru că, e limpede că Viena, fără să fie în situaţia de a se bloca, e posibil sa-şi atingă limitele ; iar Budapesta se dezvoltă destul de lent din punct de vedere  arhitectural. Şi trebuie să remarc ( cu amărăciune), ca ambele oraşe colcaie de turişti ; turişti care simţindu-se cu adevărat oaspeţi bine-veniţi, contribuie cu bani (mulţi !) la buna dezvoltare pe mai departe a proiectelor de viitor, ale acestor oraşe, în timp ce…

 Chiar : ce credeţi ca am putea avea noi ca obiective turistice cu adevărat atrăgătoare în Bucureşti si nu numai ? Palatul Parlamentului ? Hidoşenia aceea mă umple de oroare şi dezgust atât prin proportiile ciclopice pe care le etalează, prin risipa de timp, materiale de construcţie şi vieţi omeneşti sacrificate cu cinism, în numele unei megalomanii imbecile, cât şi prin actuala sa destinatie : locul de unde o mână de profitori grobieni, ne sfidează în numele unei aşa-zise democraţii de sorginte kaghebisto-iliesciană.

Recunosc destule splendori cu care ne putem mândri şi cu care am putea atrage şi noi ceva turişti ; nu le enumăr pentru că fiecare dintre noi are propriul set de valori, şi nu le mai mai amintesc pentru că aşa cum sânt asezonate cu nesimţirea şi lăcomia celor care ar trebui să le pună in valoare, mai degrabă te scârbesc : simţi că toată suflarea care bântuie prin managementul  turismului românesc, te batjocoreşte sfidător şi te buzunareşte cu un zel suveran ! Iarăşi, nu insist.

 În afară de frumoasele clădiri şi monumente văzute atât la Budapesta cât şi la Viena, am vizitatat două complexuri comerciale, situate în afara frumoasei capitale austriece : complexul denumit Parndorf si hipermarketul City Mall Sud .

Primul, aflat aproximativ la jumătatea distanţei dintre aceste două oraşe, se prezintă ca un soi de alăturare a unor magazine preponderent de lux, care vând en-detail încălţăminte, îmbrăcăminte, accesorii, parfumuri, mai pe scurt, tot ceea ce face deliciul noii specii de îmbogăţiţi şi anume, schoppingarul ! Dacă nu ştiţi ce este acela un schoppingar, păi e timpul să aflaţi : e un individ de easy-money (de la tata, bişniţă şi/sau jaf) care merge musai la Viena sau Milano şi/sau la Paris eventual chiar Londra, pentru cumpărături ! Adică ţoale de fiţe pentru ţoape şi fâţe, neapărat de lux, pentru că altfel cum poţi să-ţi etalezi valoarea ? Prin ceva cultură, simţ estetic sau cunoaştere umană ? Exclus ! Valoarea se afirmă şi se recunoaşte strict ! după numărul hainelor de firmă, coafură  realizată de un hair-stilist la modă şi maşinile tari. Plus evident platinata sau roşcovana de rigoare. Totul asezonat cu obraznicie agresivă şi tupeu îngreţoşant.

 Totuşi : să nu fim nedrepţi, pentru că respectivele magazine sunt vizitate şi de oameni obişnuiţi, în căutare de haine de bună calitate la un preţ rezonabil. Adică ceea ce prin Mall-urile noastre nu prea gaseşti… Dacă încerci o comparaţie cât de cât acceptabilă după criteriul calitate/preţ aici şi acolo, te cruceşti nu alta. Mărfuri de foarte bună calitate care acolo se vând la preţuri modice de 15, 20, 35, 50 Euro, le găseşti bineânţeles şi la noi, cu preţuri de pâna la zece ! ori mai mari ! Nici nu trebuie să amintesc de discreţia cu care personalul te asistă şi-ţi oferă ajutor (numai dacă-l soliciţi), de răbdarea cu care îţi explică orice nedumerire fie ea şi absurdă, sau de zâmbetul calm şi plin de simpatie cu care te serveşte indiferent dacă vrei să cumperi ceva, sau nu ! Acasă ştiţi şi singuri cum e, asa că nu este nevoie să detaliez.

 Cel de-al doilea complex comercial este aşa cum am spus deja un hipermarket ; se spune că ar fi cel mai mare din Europa, dar eu neavând decât câteva ore la dispoziţie pentru a-l vizita, nu pot nici să confirm, nici să infirm. Pot să spun doar, că atât cât am văzut din el, m-a lămurit şi pe mine ce înseamnă de fapt comerţ civilizat, într-un magazin curat, cu personal stilat, cu o bogăţie şi diversitate de mărfuri din care numai cu rea credinţă poţi să spui că nu ai gasit ceea ce cauţi ! Chiar aşa ! Complexul este de fapt o inşiruire de magazine, dispuse pe cît posibil pe criterii tematice, respectiv bunuri de larg consum, accesorii pentru casă şi grădină, maşini, exponate de horticultură şi silvicultură, etc. etc. , adică aşa după cum am auzit, nu poţi să-ţi doreşti ceva şi să nu poţi obţine. Plus evident băruleţe pentru o cafea sau apă sau un suc, restaurante cu şi fără autoservire, bancomate, şi aici insist : tot ceea ce-ţi poate face viaţa mai uşoară când eşti la cumpărături. În plus de asta, nu este restricţionat accesul cu animale de companie. Am văzut nenumaraţi caţei plimbaţi cu bucurie de stăpânii lor ;de asemenea, nu am inţeles după ce criterii se spune în România că fumatul este interzis în Europa, pentru că nici pomeneală de aşa ceva : e treaba patronului de bar/restaurant cum asigură ventilaţia, dar clientul poate fuma după placul inimii. Dar, aici, trebuie să demolez un mit : şi anume acela că acolo preţurile ar fi mai mici decât la noi. Nu este chiar aşa, sânt comparabile sau mai mari, dar moderat. Există si excepţii, dar nu excepţia face regula în cazul de faţă. Acest lucru este valabil atât pentru magazine, cât şi pentru restaurantele de orice fel. Deci preţurile sânt totuşi ceva mai mari decât la noi. Dar, dacă preţurile lor sânt comparabile sau mai mari, salariile lor sânt uriaşe pe lângă ale noastre. Aici iar nu insist, că mă enervez !

 Apropo de restaurante şi preţuri, iată o comparaţie, simplă : pe autostrada Budapesta-Viena, se află un lanţ de complexuri comerciale, formate din benzinărie, magazin alimentar şi restaurant cu autoservire extrem de curat inclusiv la toaletă. În acest tip de restaurant, un prânz pentru trei, cu felul unu, felul doi si desert plus două beri şi o apă minerală, a costat 25 de Euro. Între Sibiu şi Râmnicu Vâlcea se află o cum să-i spun ? hm ! o locantă, la care trei ciorbe si două fripturi, au costat 70 de lei noi, adică 20 de Euro. E drept ca salata de varză era obligatoriu inclusă in preţ,  iar pâinea era la discreţie ! Comparaţia (de fapt diferenţa !) este lesne de făcut. Ca să nu mai amintesc faptul că la toaletă era montat un WC turcesc, nu curgea decât apa rece, şi mirosea fetid, a clor asezonat cu specificul oricărei toalete împuţite. Mda. Dar in Austria  complexul era denumit simplu Auto-grill, iar la noi, bomba aceea infectă se chema FLORENCE ! Lăcomie de prost gust, lustruită pompos cu o denumire de iz semidoct.

 În Viena am fost cazaţi la un hotel de patru stele  şi nu mă apuc să-l descriu că mă apucă melancolia. Dacă încearcă cineva să-şi imagineze cele mai minunate condiţii de toaletă somn si relaxare , plus un mic dejun pantagruelic, în care puteai opta la alcătuire din  aproximativ 40 de feluri de mâncare, plus sucuri naturale, diverse soiuri de ceai şi de cafea şi apă minerală cu sau fără gaz, totul la discreţie, înseamnă că nu mai e nevoie de relatarea mea, pentru că aşa E ! U-lu-i-tor ! Nu mai amintesc faptul că personalul, pe masură ce vedea că se termina o parte dintre alimente, le completa la loc deşi, vedea limpede că toţi oaspeţii işi făceau sendviciuri pe săturate pentru mai târziu, fără reţinere ; şi nu erau numai români. Să fie clar !

 În schimb, la Budapesta am stat la un hotel care de fapt era un soi de loc de cazare pentru uz sportiv ; curat, semiconfortabil, dar cam atât. Un mic dejun meschin, nici nu mi-l mai amintesc ; drept mulţumire, am oftat uşurat când am plecat de acolo…

 Cam asta a fost scurta noastră mini-vacanţa de dinainte de Crăciun : cinci zile si patru nopţi ; doua zile pe drum dinspre ţara spre Viena si viţăvercea, o zi în Budapesta şi două zile minunate la Viena, două nopţi dormite pe sponci în capitala maghiară şi două nopţi petrecute magnific la hotelul PIRAMYDE, situat în afara Vienei, dar la foarte mică distanţă de complexul acela uriaş. Hotelul işi merită numele, pentru că în afară de spaţiile de cazare şi relaxare plus un restaurant de lux (unde ne-am făcut de cap cu o cină super de …  nu spun … Euro), are un spaţiu uriaş destinat conferinţelor, spaţiu imaginat de arhitecţi, sub forma unei piramide absolut impresionante .

 Ehehe, era să uit : copilul din mine s-a cerut dus la Prater şi dat in minunaţia aia mare şi rotundă, roata de 61 de metri, de unde am privit pe săturate imaginea de ansamblu panoramic al Vienei. Iar copilul din Silvia s-a cerut la Piaţa de Crăciun organizată în două locuri diferite, în faţa Statuii Mariei Tereza şi în faţa Primariei, unde s-a îndopat cu mere caramelizate şi dulciuri, plus un soi de ceai cu totul şi cu totul special de 6 Euro (cana rămânându-i cadou) ; iar copilul din Robert a avut grijă de noi doi să nu facem trăznăi şi copilării, dar s-a dat şi el cu roata şi s-a indopat şi el ce mere d’alea şi cu tot soiul de bunătăţuri dulci… Şi ne-am mai plimbat şi cu metroul lor şi-am mai fi facut noi şi câte altele, dar a trebuit să mai venim şi pe acasă ; unde Silvia face acum cârnaţi şi sarmale şi câte şi mai câte, iar Robert face pâine de casă la noua noastră maşinărie de făcut pâine, cozonac şi prăjituri plus alte alea, dar io’ nu ştiu să spui, că el e Priceputu’  !

 Şi ei, da ! Trebuia să plecăm şi de la Budapesta cu o imagine de neuitat : ne-am căţărat în Buda la locul denumit  «  Cetăţuia » şi ne-am delectat de sus cu imaginea de vis a Budapestei, cu Dunarea cu podurile sale luminate feerico-mirific. Şi desigur că am repetat cina festivă cu vaporaşul pe Dunare, în simetrie cu cina festivă de la Viena, desfaşurată într-un cartier denumit Grinzing, populat cu crâşme şi crâşmioare cu specific rural vienez, cea mai mică având o masă cu două scaune, iar cea mai mare cuprinzând simultan vreo două sute şi ceva de mese cu cheflii, care se delectează cu bunătăţuri tradiţionale şi anume gustări,  coastă de porc coaptă la cuptor, cârnaţi ţărăneşti de două feluri, şniţel vienez, apoi cu ştrudel, cremşnit şi încă ceva dulce, totul stropit gospodăreşte cu vin local dumnezeiesc de bun şi de minunat. Despre lăutarii prezenţi pe lângă urechile noastre, numai de bine : noi le vărsam generoşi euroi pe placul inimii lor, iar ei ne picurau suav în urechi, melodii la cererea noastră, pe placul inimilor noastre !