Această scurtă călătorie, Bucureşti, Budapesta, Viena şi înapoi, total neprevazută dar binevenită, mi-a produs cîteva iluminări necesare dar şi citeva gusturi amare (prin comparaţie). Faptul că am (re)văzut acum cît de cît mai detaliat, atît Budapesta cât şi Viena, deopotrivă pe lumină cât şi (mai ales) pe feeria indescriptibilă a serii topită pe-noptat, mi-a deschis ochii pe frumuseţile acestei lumi, splendori pe care trăitor in Bucureşti fiind, nici nu le intuiam… Iluminările sânt parţial cu referire la modul real de civilizaţie pe care OMUL le-a atins pe alte meleaguri; iar gustul amar care mă încearcă e cantonat în mizeria agresivă (spoită exemplar) în care ne desfăşurăm efemeritatea traiului nostru de zi cu zi, pe meleagurile autohtone… Probabil că sunt surescitat dar, am suferit până la umilinţă nevoit fiind să constat că, in toată ţara noastră nu există atâtea clădiri impunătoare câte observi fără efort vizibil, fie şi măcar într-un areal restrîns, în Buda-Pesta ; despre monumente nici nu are rost să mai vorbim. Scriu denumirea capitalei Ungariei cu cratimă pentru că sînt două entităţi distincte ale unui oraş care ştie să îmbine armonios atât partea vilegiaturistică din Buda construită pe dealuri, cu arhitectura citadină din Pesta ; chiar dacă sânt două concepte diferite din punct de vedere arhitectural,edilic şi istoric, ele se imbină perfect într-un tot unitar, care dă farmecul Budapestei. Iar despre monumentalitatea Vienei, mai bine mă abţin; momentan !
Umilinţa mea, se referă la faptul că de exemplu, Bucureştiul nu a avut, nu are dar să sperăm că va avea, o identitate; legenda ciobănaşului Bucur e serios ameninţată de imaginea intens mediatizată a altui cioban. Nu insist.
Iar despre Viena, trebuie musai să spun faptul că eu nu am reuşit să găsesc o diferenţiere între periferie şi centru îin ceea ce priveşte gradul de conservare a clădirilor hmmm vechi : toate sânt spoite, vopsite, curate,întreţinute, etc. Dacă în Budapesta am mai văzut ceva pereţi coşcoviţi pe ici pe colo, in Viena eu nu am văzut asa ceva ; n-am văzut nici la periferie şi nici în centru străzi murdare, moloz sau gunoaie (sau câini fără stăpân). Nu spun că nu există ; spun că eu nu am văzut nimic de acest fel. Poate exagerez. Dar prefer să cred că nu ! Acum.
Dacă in Budapesta am remarcat o creştere discretă a dinamicii costructive, în Viena se vede cu ochiul liber că totul este într-o mişcare continuă. Se costruieşte constant, dar cu viziune : se dezvoltă mai întâi căile de acces cu nenumarate pasaje sub şi supra terane, între care spaţiile de transfer sânt construite ingenios cu o arhitectură armonizantă. Trecerea de la deja costruit pe stil clasic la noua concepţie modernă cu accente futuriste se face suav, fără disconfort vizual ; tot spaţiul costruit este vădit orientat cu precadere spre viitor. Dar, trebuie să vezi ca să inţelegi. Pe de altă parte, ambele oraşe işi exhibă cu ostentaţie trecutul istoric, fără remuşcări şi fără false pudori ; totul este prezentat cu acribie, fără omisiuni, deci cu asumare deplină !
Şi totuşi… Dau o sansă Bucureştiului care, acum se dezvoltă impetuos ( chiar dacă ne-unitar – să nu zic haotic) pentru că, e limpede că Viena, fără să fie în situaţia de a se bloca, e posibil sa-şi atingă limitele ; iar Budapesta se dezvoltă destul de lent din punct de vedere arhitectural. Şi trebuie să remarc ( cu amărăciune), ca ambele oraşe colcaie de turişti ; turişti care simţindu-se cu adevărat oaspeţi bine-veniţi, contribuie cu bani (mulţi !) la buna dezvoltare pe mai departe a proiectelor de viitor, ale acestor oraşe, în timp ce…
Chiar : ce credeţi ca am putea avea noi ca obiective turistice cu adevărat atrăgătoare în Bucureşti si nu numai ? Palatul Parlamentului ? Hidoşenia aceea mă umple de oroare şi dezgust atât prin proportiile ciclopice pe care le etalează, prin risipa de timp, materiale de construcţie şi vieţi omeneşti sacrificate cu cinism, în numele unei megalomanii imbecile, cât şi prin actuala sa destinatie : locul de unde o mână de profitori grobieni, ne sfidează în numele unei aşa-zise democraţii de sorginte kaghebisto-iliesciană.
Recunosc destule splendori cu care ne putem mândri şi cu care am putea atrage şi noi ceva turişti ; nu le enumăr pentru că fiecare dintre noi are propriul set de valori, şi nu le mai mai amintesc pentru că aşa cum sânt asezonate cu nesimţirea şi lăcomia celor care ar trebui să le pună in valoare, mai degrabă te scârbesc : simţi că toată suflarea care bântuie prin managementul turismului românesc, te batjocoreşte sfidător şi te buzunareşte cu un zel suveran ! Iarăşi, nu insist.
În afară de frumoasele clădiri şi monumente văzute atât la Budapesta cât şi la Viena, am vizitatat două complexuri comerciale, situate în afara frumoasei capitale austriece : complexul denumit Parndorf si hipermarketul City Mall Sud .
Primul, aflat aproximativ la jumătatea distanţei dintre aceste două oraşe, se prezintă ca un soi de alăturare a unor magazine preponderent de lux, care vând en-detail încălţăminte, îmbrăcăminte, accesorii, parfumuri, mai pe scurt, tot ceea ce face deliciul noii specii de îmbogăţiţi şi anume, schoppingarul ! Dacă nu ştiţi ce este acela un schoppingar, păi e timpul să aflaţi : e un individ de easy-money (de la tata, bişniţă şi/sau jaf) care merge musai la Viena sau Milano şi/sau la Paris eventual chiar Londra, pentru cumpărături ! Adică ţoale de fiţe pentru ţoape şi fâţe, neapărat de lux, pentru că altfel cum poţi să-ţi etalezi valoarea ? Prin ceva cultură, simţ estetic sau cunoaştere umană ? Exclus ! Valoarea se afirmă şi se recunoaşte strict ! după numărul hainelor de firmă, coafură realizată de un hair-stilist la modă şi maşinile tari. Plus evident platinata sau roşcovana de rigoare. Totul asezonat cu obraznicie agresivă şi tupeu îngreţoşant.
Totuşi : să nu fim nedrepţi, pentru că respectivele magazine sunt vizitate şi de oameni obişnuiţi, în căutare de haine de bună calitate la un preţ rezonabil. Adică ceea ce prin Mall-urile noastre nu prea gaseşti… Dacă încerci o comparaţie cât de cât acceptabilă după criteriul calitate/preţ aici şi acolo, te cruceşti nu alta. Mărfuri de foarte bună calitate care acolo se vând la preţuri modice de 15, 20, 35, 50 Euro, le găseşti bineânţeles şi la noi, cu preţuri de pâna la zece ! ori mai mari ! Nici nu trebuie să amintesc de discreţia cu care personalul te asistă şi-ţi oferă ajutor (numai dacă-l soliciţi), de răbdarea cu care îţi explică orice nedumerire fie ea şi absurdă, sau de zâmbetul calm şi plin de simpatie cu care te serveşte indiferent dacă vrei să cumperi ceva, sau nu ! Acasă ştiţi şi singuri cum e, asa că nu este nevoie să detaliez.
Cel de-al doilea complex comercial este aşa cum am spus deja un hipermarket ; se spune că ar fi cel mai mare din Europa, dar eu neavând decât câteva ore la dispoziţie pentru a-l vizita, nu pot nici să confirm, nici să infirm. Pot să spun doar, că atât cât am văzut din el, m-a lămurit şi pe mine ce înseamnă de fapt comerţ civilizat, într-un magazin curat, cu personal stilat, cu o bogăţie şi diversitate de mărfuri din care numai cu rea credinţă poţi să spui că nu ai gasit ceea ce cauţi ! Chiar aşa ! Complexul este de fapt o inşiruire de magazine, dispuse pe cît posibil pe criterii tematice, respectiv bunuri de larg consum, accesorii pentru casă şi grădină, maşini, exponate de horticultură şi silvicultură, etc. etc. , adică aşa după cum am auzit, nu poţi să-ţi doreşti ceva şi să nu poţi obţine. Plus evident băruleţe pentru o cafea sau apă sau un suc, restaurante cu şi fără autoservire, bancomate, şi aici insist : tot ceea ce-ţi poate face viaţa mai uşoară când eşti la cumpărături. În plus de asta, nu este restricţionat accesul cu animale de companie. Am văzut nenumaraţi caţei plimbaţi cu bucurie de stăpânii lor ;de asemenea, nu am inţeles după ce criterii se spune în România că fumatul este interzis în Europa, pentru că nici pomeneală de aşa ceva : e treaba patronului de bar/restaurant cum asigură ventilaţia, dar clientul poate fuma după placul inimii. Dar, aici, trebuie să demolez un mit : şi anume acela că acolo preţurile ar fi mai mici decât la noi. Nu este chiar aşa, sânt comparabile sau mai mari, dar moderat. Există si excepţii, dar nu excepţia face regula în cazul de faţă. Acest lucru este valabil atât pentru magazine, cât şi pentru restaurantele de orice fel. Deci preţurile sânt totuşi ceva mai mari decât la noi. Dar, dacă preţurile lor sânt comparabile sau mai mari, salariile lor sânt uriaşe pe lângă ale noastre. Aici iar nu insist, că mă enervez !
Apropo de restaurante şi preţuri, iată o comparaţie, simplă : pe autostrada Budapesta-Viena, se află un lanţ de complexuri comerciale, formate din benzinărie, magazin alimentar şi restaurant cu autoservire extrem de curat inclusiv la toaletă. În acest tip de restaurant, un prânz pentru trei, cu felul unu, felul doi si desert plus două beri şi o apă minerală, a costat 25 de Euro. Între Sibiu şi Râmnicu Vâlcea se află o cum să-i spun ? hm ! o locantă, la care trei ciorbe si două fripturi, au costat 70 de lei noi, adică 20 de Euro. E drept ca salata de varză era obligatoriu inclusă in preţ, iar pâinea era la discreţie ! Comparaţia (de fapt diferenţa !) este lesne de făcut. Ca să nu mai amintesc faptul că la toaletă era montat un WC turcesc, nu curgea decât apa rece, şi mirosea fetid, a clor asezonat cu specificul oricărei toalete împuţite. Mda. Dar in Austria complexul era denumit simplu Auto-grill, iar la noi, bomba aceea infectă se chema FLORENCE ! Lăcomie de prost gust, lustruită pompos cu o denumire de iz semidoct.
În Viena am fost cazaţi la un hotel de patru stele şi nu mă apuc să-l descriu că mă apucă melancolia. Dacă încearcă cineva să-şi imagineze cele mai minunate condiţii de toaletă somn si relaxare , plus un mic dejun pantagruelic, în care puteai opta la alcătuire din aproximativ 40 de feluri de mâncare, plus sucuri naturale, diverse soiuri de ceai şi de cafea şi apă minerală cu sau fără gaz, totul la discreţie, înseamnă că nu mai e nevoie de relatarea mea, pentru că aşa E ! U-lu-i-tor ! Nu mai amintesc faptul că personalul, pe masură ce vedea că se termina o parte dintre alimente, le completa la loc deşi, vedea limpede că toţi oaspeţii işi făceau sendviciuri pe săturate pentru mai târziu, fără reţinere ; şi nu erau numai români. Să fie clar !
În schimb, la Budapesta am stat la un hotel care de fapt era un soi de loc de cazare pentru uz sportiv ; curat, semiconfortabil, dar cam atât. Un mic dejun meschin, nici nu mi-l mai amintesc ; drept mulţumire, am oftat uşurat când am plecat de acolo…
Cam asta a fost scurta noastră mini-vacanţa de dinainte de Crăciun : cinci zile si patru nopţi ; doua zile pe drum dinspre ţara spre Viena si viţăvercea, o zi în Budapesta şi două zile minunate la Viena, două nopţi dormite pe sponci în capitala maghiară şi două nopţi petrecute magnific la hotelul PIRAMYDE, situat în afara Vienei, dar la foarte mică distanţă de complexul acela uriaş. Hotelul işi merită numele, pentru că în afară de spaţiile de cazare şi relaxare plus un restaurant de lux (unde ne-am făcut de cap cu o cină super de … nu spun … Euro), are un spaţiu uriaş destinat conferinţelor, spaţiu imaginat de arhitecţi, sub forma unei piramide absolut impresionante .
Ehehe, era să uit : copilul din mine s-a cerut dus la Prater şi dat in minunaţia aia mare şi rotundă, roata de 61 de metri, de unde am privit pe săturate imaginea de ansamblu panoramic al Vienei. Iar copilul din Silvia s-a cerut la Piaţa de Crăciun organizată în două locuri diferite, în faţa Statuii Mariei Tereza şi în faţa Primariei, unde s-a îndopat cu mere caramelizate şi dulciuri, plus un soi de ceai cu totul şi cu totul special de 6 Euro (cana rămânându-i cadou) ; iar copilul din Robert a avut grijă de noi doi să nu facem trăznăi şi copilării, dar s-a dat şi el cu roata şi s-a indopat şi el ce mere d’alea şi cu tot soiul de bunătăţuri dulci… Şi ne-am mai plimbat şi cu metroul lor şi-am mai fi facut noi şi câte altele, dar a trebuit să mai venim şi pe acasă ; unde Silvia face acum cârnaţi şi sarmale şi câte şi mai câte, iar Robert face pâine de casă la noua noastră maşinărie de făcut pâine, cozonac şi prăjituri plus alte alea, dar io’ nu ştiu să spui, că el e Priceputu’ !
Şi ei, da ! Trebuia să plecăm şi de la Budapesta cu o imagine de neuitat : ne-am căţărat în Buda la locul denumit « Cetăţuia » şi ne-am delectat de sus cu imaginea de vis a Budapestei, cu Dunarea cu podurile sale luminate feerico-mirific. Şi desigur că am repetat cina festivă cu vaporaşul pe Dunare, în simetrie cu cina festivă de la Viena, desfaşurată într-un cartier denumit Grinzing, populat cu crâşme şi crâşmioare cu specific rural vienez, cea mai mică având o masă cu două scaune, iar cea mai mare cuprinzând simultan vreo două sute şi ceva de mese cu cheflii, care se delectează cu bunătăţuri tradiţionale şi anume gustări, coastă de porc coaptă la cuptor, cârnaţi ţărăneşti de două feluri, şniţel vienez, apoi cu ştrudel, cremşnit şi încă ceva dulce, totul stropit gospodăreşte cu vin local dumnezeiesc de bun şi de minunat. Despre lăutarii prezenţi pe lângă urechile noastre, numai de bine : noi le vărsam generoşi euroi pe placul inimii lor, iar ei ne picurau suav în urechi, melodii la cererea noastră, pe placul inimilor noastre !
tibi,
ma faci si pe mine sa retraiesc clipe de neuitat in cele doua capitale occidentale.
O sa devin o „pupina”sa-ti tot repet ce dar extraordinar ai in stilul jurnalistului de calatorie.
Mi-a placut corecta ta observatie in privinta respectarii unei arhitecturi decente,ce imbina istoria,trecutul cu care se mandresc cu modernismul. Trebuie sa-ti spun ca aceasta viziune exista si in orasul meu natal,Cluj.
Ma incumet sa nu fiu de acord cu tine cand vorbesti de legenda oierului Bucur.Nu trebuie sa confundam legendele relevatoare cu micimea unor personaje contemporane cu noi,ce au aceiasi obarsie.Romanii au fost pastori de milenii ,iar transhumanta oierilor este parte integranda a istoriei noastre nationale,ce au dat nastere unor capodopere literare. Sunt insa de acord cu marea diferenta dintre capitalele vestice si si capitala noastra balcanica si f.eterogena.
Fac o mica paranteza ;la un moment dat ,prin sotul meu,am avut ocazia sa ne mutam in capitala.Eu m-am opus categoric!Galagia infernala,murdaria,indolenta „miticilor”(scuza-mi franchetea),acel amalgam de atitudini si comportamente sociale mi-ai dictat un „NU”!-hotarat.Eu ardeleanca,clujanca prin nastere ,nu m-as fi acomodat niciodata cu stilul de viata bucurestean.Cu toate acestea ,nu-i reneg Bucurestiului culoarea originala si in multe privinte fascinanta .Prefer insa sa-l admir de la distanta. 🙂
Fac si eu comparatii intre preturile de acolo si cele autohtone.Nu sunt nici ele unitare.De exp.o simpla ciorba -gulas unguresc a costat 10 euro,o cafea 2-3 euro,cam cat in Germania la un birt fara pretentii.Cu shopingul? Nu ma prea incanta,nu-mi place decat sa privesc vitrinele cu bijuterii si eventual modele de imbracaminte care-mi plac mie.
Am vb. prea mult deja.Sa-ti spun doar atat:cunosc bine Buda-Pesta,am stat -din doi in doi ani – in vacante la o matusa a mea.Monumentele,muzeele ,podurile (mai ales Lantz hid) ,gradina zoologica m-au incantat intotdeauna.
ps.tare repede schimbi tema si eu aveam ceva de spus inca la Donna Leon.Pe langa musamalizare am gasit si o componenta viciata a naturii umane -lasitatea – 🙂
servus dora
Ma bucur ca iti place ce scriu eu; sincer, rar imi iese cum vreau. 🙂
Legenda Lui Bucur eu nu am crticat-o ci, dimpotriva am spus ca este amenintata de alt cioban – cu referire la beeefecali. 😀
Despre preturi, nu stiu ce sa mai spun; relatarea asta este din urma cu trei ani. Dar din cite am vazut anul trecut, pe la noi preturile sunt net mai mari.
Cit despre comentarii, poti evident sa comentezi la orice tema vrei, oricit ar fi de veche ! Raspund garantat !
Sa fii iubit! 😆
Multumesc dora, multumesc frumos. 🙂
Tibi, una!
te regasesc cu multa placere: am vazut acelasi lucru, din alt punct de vedre. In Budapesta eu stau de regula in Pesta, chiar linga podul Margareta, la o pensiune f ieftina si f curata, cu cearsafuri albe si apretate ca pe vremuri si unde…ma primeste cu Inga.F ieftin si aproape de centrul istoric.In spatele sinagogii este un autoservice f decent si f apreciat de functionarii care vin si golesc frigiderele in timp uluitor.Ce e drept, galustele umplute cu prune sunt minunate si la fel si gulasul-la care eu, copil mare, renunt fericita pentru inca 2 galusti umplute…
Mie imi place Budapesta si pentru ca regasesc arhitectura din orasele noastre transilvane, e drept la scara mult mai mare.Ma consolez la gandul ca sunt rezultatul muncii a multi serbi si nu numai romani, dar si ca unele dintre palatele cele mai faine de pe insula Margareta sunt facute de Matei Corvinul: il iert ca si-a renegat originea din partea mamei, intuind ca a regretat asta sigur, ca altfel nu ar fi facut o biserica atit de minunata.(Cine isi reneaga originea, se reneaga pe sine insusi, pare o chestie prafuita, dar sigur nu este, pentru ca o traiesc si azi atitia migranti.) Iar baile termale…o bucurie! Exista si un local medieval, cam scump, dar merita, unde se maninca niste fripturi facute traditional si servite pe talere de lemn, fara tacamuri..
Plimbarea cu metroul vechi-cel mai vechi din Europa, mi se pare, salcia plingatoare de la Sinagoga-facuta din inox si pe fiecare frunza e scris numele unui evreu mort in lagare, ca si berea foarte buna bauta pe malul inverzit al Dunarii, dupa o plimbare pe jos trecind podul cu lanturi in insula si inapoi …Dar, cea mai placuta mie, prin simpliate si ..comoditate-plimbarea cu vaporasul.Faci Dunarea in sus ai in jos, bei cafea si, eventual, bere, si vezi defilind toate castelele minunate..Daca e si seara, sa fie luminate…Gata, ma duc la albume, ca mi-e dor!
Revin cu placere de fiecare data
servus angel !
He he heee imi aduc si eu aminte cum ne faceam concediul in functie de unde ne primeau cu ‘Lesy’ 🙂
La Budapesta am facut in doua rinduri plimbarea pe Dunare cu vaporasul-restaurant; seara ! E un vis !
Te mai astept !
Avem si noi cite ceva, este drept ! 😀
ps. Nu ma dau in vint dupa unguri, dar ce am vazut in Vienaaaa, nu prea poti sa vezi pe la noi !
[…] am citit la Tiberiu cate ceva despre Budapesta si Viena. Daca-n Budapesta am fost de cateva ori, Viena era destinatia mea mult asteptata. Asa ca am primit […]
cred că cei care fac tot felul de comparaţii între ţara noastră şi alte ţări le fac tocmai pentru că suferă că aici, unde ne e bine, nu este la fel de bine ca dincolo, pentru a fi şi la noi… foarte bine!
când descopăr ceea ce e bun la alţii nu invidiez; dar jinduiesc să văd şi la noi ceva asemănător. m-am întors de curând din Spania şi e ciudat, dar nu regret preţurile mici de la mâncare, nici reducerile de la firmele care aici costă – după cum ziceai, de 10 ori mai mult! – ci educaţia socială. nu te urci în autobuz fără să plăteşti biletul. nu te urci în autobuz pe altă uşă decât cea din faţă. nu te urci în autobuz decât după ce te-ai aşezat frumos la coadă.
ador tot ce ţine de cultură, de artă, dar cultura umană şi arta realizată de om în sine însuşi, prin educaţie, sunt minunate – dincolo!
mda, mă voi strădui să ajung şi eu în Viena! mi-e teamă însă că voi avea aceeaşi reacţie de reţinere pe care-am avut-o în Germania. parcă prea sunt toate la locul lor. ştiu, nu e un pericol acesta, ba chiar e ceva demn de aplauze, dar unora le place debandada… şi aceea sunt eu.
Mai întîi de toate, mulţumesc pentru comentariu.
Apoi.
Fac parte dintre cei care iubesc „turismul” ca mod de deschidere către alte zări, ca mod de accesare nemijlocită (documentare, lecturi, discuţii cu prietenii) către alte moduri de existenţă – denumite pe scurt – alte culturi.
Pînă în ’89, era practic imposibil să vezi la faţa locului altceva decît, „lagărul socialist”.
Am refuzat acest soi de turism şi pentru că pentru noi ( eu şi soţia mea) drumeţia este parte din modul nostru de a fi.
Aşa că, am călătorit cu entuziasmul tinereţii, cam pe toate meleagurile patriei noastre.
După ’90, am făcut cîteva scurte deplasări în Turcia şi în Ungaria. Am văzut cu totul altceva. Nu insist.
Începînd cu 2005, am început să facem excursii în Europa vestică.
Abia atunci am înţeles, că lumea în care trăiam, frumoasă bineînţeles, NU este chiar TOATĂ lumea imaginabilă.
Începînd de atunci am înţeles că, “civilizaţia” are ŞI alte dimensiuni.
Şi de atunci, preferăm să ne îmbogăţim orizontul imaginarului nostru turistic, mergînd către zările interzise în acele vremuri despre care prefer să nu îmi mai amintesc prea des…
Cu stimă, tibi.
Bine te regasesc, Tiberiu!
N-am mai trecut de ceva timp pe aici, din motive obiective – Paris, seminar de cateva zile, gripa, copii, dar si din proprie dorinta, legata de faptul ca incerc sa petrec cat mai putin timp la calculatorul care pare ca-mi fura uneori clipa si viata. Sunt multe de spus, n-o fac acum. Acum vreau doar sa-ti zic ca ti-am recitit cu placere articolul. Si cu alti ochi.
Sunt in Viena, m-am dat azi in roata mare din Prater, cu un pahar de sampanie in mana si am luat cina la un restaurant foarte frumos aflat chiar sub ea.
Am colindat cateva ore strazile inundate de soare si pline de oameni si am vazut spectacole stradale de breakdance pe muzica de… Mozart!
Am ascultat muzica acestuia si cantata de un grup de suflatori in clarinete, trompete, tube etc intr-un targ de antichitati din Schwedenplatz.
M-am plimbat de una singura, fara orientare in spatiu de la natura, dar si fara harta…
Traiesc clipe la fel de frumoase ca ale tale, imi vad inca un vis implinit, inteleg din nou cat de recunoscatoare trebuie sa fiu pentru omul pe care-l port in inima de douazeci de ani si pentru cei de langa mine in prezent, neconditionat. Tu esti unul dintre acestia si iti multumesc inca o data, aici. Cred ca nu apucam s-o facem suficient, uneori.
Inca ceva: eu cozonac nu stiu sa fac, ajuta masina aia pe care-o munceste Priceputu’ in articolul tau? 🙂
Servus!
Paris, Viena, astea da! motive întemeiate pentru blogăreală mai răruţă! 🙂
Şi ai dreptate : păcătosul acesta de comp, a cam început să mănînce prea mult timp din vieţile noastre, de aceea şi eu îmi limitez timpul petrecut pe blog-uri.
La Viena am avut primul mare şoc cultural, cînd am văzut măreţia catedralei Sfântul Ştefan.
Apoi, m-am mai obişnuit…
Mulţumesc frumos pentru cuvintele minunate pe care mi le-ai adresat.
ps. maşinăria aceea chiar este bună dar, acum stă nefolosită pentru că Priceputu’ meu, a zburat din cuib aşa că, dacă vrem cozonac, cumpărăm că nici soaţa mea nu face. 🙂
Salutare,
Cum de mi-a scapat postare nu stiu, nu insist(ca sa te imit nitel). Am fost si eu anul trecut pentru 9 zile: Budapesta, Viena, Berlin. Dusul cu trenul, returul cu avionul.
Revin cu ceva impresii main.. adica saptamana viitoare.
salut Creanga
Nu este greu de înţeles de ce ţi-a scăpat această postare.
Şi eu rămîn uimit uneori, de postările mele, mai vechi. 😀
Salutare,
La multi ani jumatatii tale, bine faci ca petreci cu ea si nu pe net.
Ti-am gasit postarea in gradina la Nora, din iunie 2009.
Sa spun pe scurt cum fu pentru mine.
Cu trenul de la Timisoara la Budapesta, cateva ore, timp in care a nins de numa. Am vazut multe caprioare inainte si dupa ce am trecut granita in Ungaria. Am stiut ca a venit granita pentru ca am oprit la Curtici sa ne verifice boletinele.
Budapesta iarna, super, am prins si ceva zapada si ninsoare, hotelul platit in avans a costat la jumate decat pretul normal. Am ajuns la un concert cu muzica traditionala, gipsy nu stiu cum band, organizat intr-o sala dichisita. Ce crezi??? Au cantat si Ciocarlia. A doua zi am fost la aquarium, undeva la marginea orasului, calatorit cu tramvai si autobuz. Am mai vizitat si alte obiective, apoi iar la gara si spre Viena.
In Viena am stat 4 zile, am petrecut revelionul acolo la, sa nu razi, Kursalon. Am intalnit si doua cupluri din Romania. Catedrala nu mi s-a parut asa mare, mai vazusem si prin alte tari. Masa speciala si concert chiar inainte de miezul noptii. Dupa artificii petrecere cu o formatie bunicica, fuma lumea in draci. Am fost si la shopingareala prin Danube mall. Ce mi-a placut aici, toate la locul lor si curatenie de numai. Din pacate nu am avut zapada.
Iar in tren, spre Berlin. Am trecut si prin Cehia, doar telefonul imi spunea ca am trecut prin alta tara. Aici aveau si zapada, am vazut Praga din tren, o mai vazusem cu un an inainte vara pentru cateva zile. Foarte multi tineri in tren, vecinii de compartiment erau de pe 3 continente. Era si un neamt, a zis ca Berlinul nu e asa curat, cam asa e. Ne zice neamtul ca ar fi interesant de vazut cimitirul, i-am zis ca sunt din Romania dar nu am asa pasiuni.
Berlin, mama da ce gara, pe trei nivele, tren la un etaj, metrou jos, ,mai sus S bahn, un fel de metrou de suprafata, te ratacesti pe acolo. Am nimerit pana la urma, am ajuns la hostless, aproape de metrou. Am vazut Tierpark, un fel zoo parc, cu mult spatiu pentru animale. Branbderburg, o parte din vechiul zid, parlamentul, hai hui prin oras si Charlotenburg, acolo am cam incurcat traseul. Avea statia de metrou cu acelasi nume, asa ca am crezut ca e acolo si nu am mai verificat ghidul. Zic si eu sa intreb, un tinerel cica nu prea stie engleza, dar stie italiana, il cheama Marcelo, bine, hai italiana, rumano nu stiu ce, pai ce nu zici rumane, vorbim romaneste. Haha. nici el nu stia, am luat ghidul si am gasit unde era, am pierdut doar o juma de ora. Turnul de televiziune noaptea, tot orasul se putea vedea.
Dimineata la aeroport cu o companie low cost, German wings, bagajul se inmultise intre timp, asa ca a trebuit sa mai platesc un bagaj.
Uite ca nu am zis de euro si euro, a costat cat a costat, mi-a placut si atat. Ce aveau in comun cele 3 orase? passul pentru tren, metrou, autobuz si tramvai pentru 24, 48 sau 72 de ore.
Cam atat pe scurt.
O seara linistita
Salut Creangă!
Tare frumoasă relatare, superbă experienţe de călătorie ai!
Bre, pune-te serios pe scris şi lasă naibii reticenţa!
Ai foarte multe lucruri de spus, le spui bine şi e musai să continui.
Salutare Tibi,
Am scris in fuga, in 10-15 minute am fost gata, ma mir ca a iesit bine.
Acum ma duc la scris, m-am cam impotmolit la Amintirile din China si nu numai.
Multumam de incurajare.
Salve!
Mult spor la scris! 🙂
[…] Tiberiu, Katia,Diana,Ulise,Carmen,Mircea si voi ceilalti sa nu uitati si de ultima adaugire a postului asta . Share this:TwitterFacebookLike this:LikeBe the first to like this post. […]
[…] Tiberiu, Katia,Diana,Ulise,Carmen,Mircea si voi ceilalti sa nu uitati si de ultima adaugire a postului asta . […]