TOUR EIFFEL

            După ce părăsim cu oarecare regret Muzeul D’Orsay, unde am văzut în sfârşit nişte magnifici Renoir, Cezanne, Manet şi bineânţeles “Valentin cel fără de oase” şi “La Goulue” pictate de mirificul Toulouse-Lautrec, Silvia vrea musai la Eiffel ! Caut pe hartă, găsesc, încercăm să aflăm ce autobuz circulă înspre celebrul monument al Parisului. Aflăm mai întâi ca în Paris, fiecare linie de autobuz are staţie proprie. De Ce ? Nu ştiu. Apoi, nu înţeleg de ce nişte omnibuze care merg la Tour Eiffel, nu vor să ne ia şi pe noi. În fine ! Până la urmă, facem ceea ce trebuia să facem de la bun început : o luam pe lângă Sena, per pedes apostolorum …

             Ajungem pe la orele 20. Entuziasmul se topeşte instantaneu. La fiecare “pilier” al podului, câte un şarpe uman se încolăceşte răbdător pentru obţinerea tichetelor necesare ascensiunii la etajul unu, contra sumei de 4,60 Euro, 7,80 pentru nivelul doi sau 12 Euro pentru a accede sus, sus, sus de tot. Copiii şi anumite categorii de persoane, beneficiază de reduceri substanţiale. Ne aşezăm la rând, şi încet încet, optimismul revine. Şarpele se mişcă totuşi, repejor … În public remarc din nou, că toate rasele şi toate popoarele pământului sunt reprezentate, asiatici, indieni, europeni de tot soiul, americani, mulatri, negri, musulmani, dintre care unul stă chiar înaintea mea, înconjurat de cinci femei de diferite vârste, încotoşmănate din creştet până în tălpi,  de nu li se văd decit ochii, care nu sânt prea plecaţi în pământ …

            Ajungem la cassă, plătim, ne suim într-un ascensor încăpător şi deodată, priveliştea îţi taie respiraţia. Pînă hăt, departe, luminile Parisului te acaparează, te vrajesc, te transpun. Abia acum a căpătat contur deplin pentru mine, sintagma“Luminile Parisului”! Repede, repede ajungem până la etajul doi , de unde trebuie să luăm unul dintre cele patru ascensoare care dau bătălia finală a escaladei până la etajul trei. Dar iară stăm la coadă … Asta şi pentru că mulţi dintre cei care iniţial au luat bilet doar până la etajul unu sau doi, acum vor şi ei până la trei. Deci …

            In fine, pătrundem într-un ascensor şi începem o escaladă ceva mai prelungită către vârf (320,75 m.) dar ne oprim pe platforma celui de al treilea etaj (276,13 m.). Ohohohooo ce senzaţie stranie ! Pentru mine este o experienţă cu totul inedită.; niciodată nu am mai fost la o astfel de înălţime căţărat pe un obiect construit de mâna omului, dacă nu pun la socoteală telefericul de exemplu. Panorama îţi taie respiratia. Tot Parisul este la picioarele noastre. Lumea forfoteşte, priveşte şi iată descopera o noua posibilitate de a se avânta mai sus : o scara, urcă, urcă, si ajungem pe o nouă platformă mai îngustă, unde se află un soi de stop-cadru ce decupează o bucăţică de timp : într-o cabină, mobilată “ a la epoque’ , două manechine, un bărbat şi o femeie de ceară, îmbrăcate ca atunci, ascultă o muzică a acelor vremuri la un patefon sau gramofon, că nu ştiu bine diferenţa. Ceva destul de vechi oricum. Legenda spune că manechinul bărbat l-ar reprezenta chiar pe Gustave Eiffel …  

Este răcoare, este târziu, cu regret dar trebuie să ne hotărâm să facem drumul invers. Iar  coadă la ascensoare, care nu pot lua totuşi decât un număr limitat de persoane. Dacă e cineva supranumerar, se declanşează o sonerie şi intrusul este poftit urgent afară.In fine, coborâm până la etajul doi, iar coadă, în cele din urmă aterizăm pe pământ ferm. HM! Acum pot să-mi mărturisesc, dar numai în taină : cred că acolo sus, turnul se cam leagănă în bătaia vântului…  dar fiecare clipă petrecută acolo sus, a meritat cu vârf şi îndesat. Dacă veţi ajunge cumva vreodată prin preajmă, să nu ezitati !

            Până la hotel vom lua metroul. Pot spune cu mâna pe inimă, faptul că metroul parizian este un veritabil ghid al oraşului. Poţi ajunge în orice punct al Parisului, într-un timp extrem de convenabil. Se spune că nicăieri în Paris, nu există un punct aflat la o depărtare mai mare de 500 de metri de un acces la metrou. Nu ştiu dacă e chiar aşa, dar acolo unde am fost noi în cele trei zile petrecute într-un mod inubliabil, aşa a fost !