Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for 16 mai 2010

“Maestru indiscutabil al romanului scurt, Luis Sepulveda ne dezvăluie în Hot line faţa întunecată a Chile-ului. Investigarea unor linii erotice îl aruncă pe detectivul George Washington Caucaman, în infernul terorii politice.” Recunoscut ca fiind cel mai faimos scriitor chilian contemporan, L. Sepulveda, născut în 1949 “a străbătut încă de tînăr, teritoriile posibile ale geografiei şi utopiei, din selva amazoniană în deşertul Saharei, din Patagonia pînă în Hamburg, din celulele dictatorului Pinochet pe navele organizaţiei Greenpeace. Din 1997 trăieşte la Gijon, Spania. Din această viaţă extrem de agitată, a scos la iveală poveşti şi romane care l-au impus imediat drept unul dintre cei mai înzestraţi romancieri şi nuvelişti sud-americani, şi nu numai. A debutat cu un volum de versuri, pe cînd avea 17 ani. Trei ani mai tîrziu îi apărea prima carte de povestiri intitulată Cronicile lui Pedro Nimeni.” Din lunga listă de titluri apărute, citez cîteva dintre cele  apărute la Polirom : Bătrînul care citea romane de dragoste, Nume de toreador, Jurnalul unui killer sentimental.

“- Detest să vorbesc ca un bătrîn înţelept, pentru că bătrînii care sunt cu adevărat înţelepţi nu dau sfaturi; ei se mulţumesc să observe totul de la înălţimea anilor lor. Numai tu ştii ce trebuie să faci, şi singura mea recomandare e să preiei iniţiativa, să dirijezi lucrurile. – Asta vroiam să aud. Voi proceda ca huinas. – Nu înţeleg, băiete. – Pedro Valvidia a venit în Araucania împreună cu o femeie războinică, dona Ines de Suarez, care avea drept bagaje doar sabia şi două pisici. Într-o luptă de lîngă Angol ea şi-a pierdut pisicile, pe care nu le-a mai găsit. Valvidia a murit, dona Ines a murit şi ea, conchistadorii au devenit creoli, iar pisicile s-au înmulţit libere şi sălbatice, în munţi. Sunt nişte pisici mici, agile, excelenţi vînători; singurul lucru care le deosebeşte de felinele domestice sunt ghearele mari – cînd le scot, arată ca nişte mănuşi de box. Araucanii le numesc huinas. Sunt nişte animale foarte curajoase. Cîteodată, o haită de cîini reuşeşte să îngrămădească o pisică din asta într-un colţ, dar, spre deosebire de pisicile domestice, care în asemenea situaţii se zburlesc de parcă ar vrea să dispară, huinas atacă haita, sigure că n-o să cadă degeaba, şi mor cu un ochi sau cu o bucată din botul unuia dintre cîini în gheare.”

 Acest dialog sugestiv, este purtat de către detectivul araucan, G.W. Caucaman cu fostul său şef, înaintea bătăliei finale pe care araucanul, o dă cu mafia politică în ghearele căreia ţara sa fusese prinsă. Pentru “vina” de a fi prins o bandă de hoţi şi de traficanţi condusă de fiul unui general, araucanul, avea să fie detaşat în capitală, şi pus în bătaie de joc, să se ocupe de prostituate, femei agresate de către soţi sau de cine ştie mai cine, pe scurt o umilinţă greu de îndurat pentru un om destoinic, neîmpăcat luptător pentru dreptate, om al munţilor în mintea căruia, iadul nici nu putea să aibă alt chip, decît chipul unui oraş. Şi încă avusese noroc, pentru că şeful său care îl aprecia, în loc să “respect dorinţa generalului Canteras, să te exclud din serviciu, să mă spăl pe mîini şi să închid ochii cînd ucigaşii plătiţi de el să se ocupe de tine”, îl mutase disciplinar. Sigur că dorinţa de răzbunare a generalului şi a găştilor de mafioţi îl urmează pe araucan şi aici; chiar în prima seară, la prima tavernă în care araucanul intrase pentru o cină frugală, fusese imediat reperat şi interpelat : “- ascultă băi indian de c…t, suntem prietenii lui Manuel Canteras şi o să te aranjăm.”.

Numai că indivizii aceştia sunt simplă plevuşcă, pe care araucanul îi pune pe fugă fără pic de efort.

În timp ce îşi duce traiul în plicticoasa sa activitate,  la un moment dat este abordat de către doi foşti actori, care în prezent îşi cîştigau pîinea zinică, răspunzînd la apelurile pe care doritorii de amor prin telefon le adresau lor prin intermediul hot line.

Înspăimîntaţi, aceştia îi spun că un dement îi ameninţă prin telefon cu moartea; degeaba îşi schimbau numerele de telefon; ameninţările continuau să îi urmărească. Detectivul, cere o casetă şi merge la o staţie de radio locală, unde o prietenă a unei prietene identifică vocea respectivă. De fapt, nici nu mai este nevoie, pentru că generalul, bine informat de fiecare mişcare a araucanului, ştie exact unde este şi ce face acesta, şi trece la ameninţări; atît de sigur este pe sine şi pe imensa putere de influenţare pe care o are, că nici nu se mai gîndeşte să se protejeze şi intră direct în capcana pusă de către detectiv; acesta îl face să recunoască în direct, prin intermediul unui telefon, la amintitul post de radio, toate fărădelegile făptuite de el şi de ciracii săi. Final fericit. Poliţia, vine şi îl arestează pe dement.

 Cartea, este scrisă cu vigoare şi cu talent , scenele sunt atît de bine descrise că parcă vezi un film.

 De reflectat totuşi la cîteva lucruri; parcă ne este cunoscută nonşalanţa unor indivizi care ne sfideaza de 20 de ani.

 În această carte, nemernicul acela a fost totuşi arestat. Fără să fie foarte bine descrise, legăturile dintre politic, armată, afaceri mai mult ilegale, contrabandă şi infractori, sunt foarte bine conturate. De asemeni, acest soi de lucruri ne-au devenit familiare. De multă vreme.

 O foarte frumoasă poveste străbate această poveste dură : o poveste de dragoste înfiripată între araucan şi o şoferiţă de taxi, care i-a iesit acestuia în cale, chiar în prima sa zi în capitală, trimisă de cine ştie ce înger păzitor. Aceasta l-a recunoscut în poza din ziare,  unde era descris ca un pistolar iresponsabil, dar ştiind prea bine cum stau lucrurile de fapt, intuieşte adevărul şi vede în el, exact! ceea ce acesta şi este; un  OM adevărat !

Read Full Post »

Ştiu destul de puţine lucruri despre Carlos Fuentes şi n-am de gînd să “mă dau pe goagăl” vorba unui ilustru agramat, ca s-o fac pe deşteptul. (numesc ‘a şti ceva’ , de-abia după ce parcurg cîteva cărţi de, sau despre un autor). Aşa că voi cita de pe pagina de gardă a acestui volum, la care fac referire. Precizare : nici această postare nu este o recenzie; nu este decît un pretext de discuţii pe teme extrem de actuale, surprinse magistral de acest autor, în această carte. Este dacă vreţi o invitaţie la lectura unei cărţi foarte interesante !

 “Carlos Fuentes, una din vocile cele mai proeminente ale literaturii mexicane contemporane, s-a născut în Panama la 11 noiembrie 1928. Fiu al unei familii de diplomaţi, şi-a petrecut copilăria şi adolescenţa în diferite ţări, îndeosebi Statele Unite şi Chile. A primit numeroase premii literare, printre care premiul Cervantes în 1987 şi premiul Principe de Asturias în 1994. Opera sa, cuprinde romane, proză scurtă şi eseuri. (aici sunt enumerate 27 de titluri – din care din motive de spaţiu nu am să amintesc decît de “Todos los gatos son pardos” tradusă în România sub numele “toate pisicile sunt negre”, pe care mi-a recomandat-o un amic al acestui blog).”

 Cartea la care voi face referire, publicată în 2002 era în momentul apariţiei în româneşte în 2004 la editura Curtea Veche, ultima carte scrisă de acest autor extraordinar. Cartea, deşi catalogată drept ficţiune, acţiunea fiind plasată undeva în orizontul anilor 2020, este în foarte mare măsură absurd de realistă. Dezvăluie brutal, adevăratele iţe care se leagă şi dezleagă în spatele uşilor închise, la cel mai înalt nivel, pentru cucerirea puterii în stat. Puterea supremă este desigur, “jilţul vulturului” , care simbolizează fotoliul de preşedinte în politica mexicană. De ce şi-a plasat autorul acţiunea în Mexic, nu ştiu, dar presupun că a preferat această ţară, pentru că este un simbol al culturii din America Latină, cultură distrusă aproape integral, de către ‘omul alb’. Iar întreaga cultură  de tip nou a acestei entităţi geografice, este plasată sub semnul  a două singurătăţi : “ cea a tatălui venit de peste mări, conqistadorul, şi cea a mamei violate de acesta, la chingada. În paginile cărţii defilează o pleiadă întreagă de personaje, aproape în exclusivitate de rang înalt ; actuali sau foşti miniştri, actualul preşedinte şi cîţiva foşti preşedinti cu influenţă politică mai mare sau mai mică, plus arivişti aflaţi în bloc-starturi pentru a se lansa în cursa politică. Toţi, mînaţi de un singur ţel : “la noapte, voi dormi în patul celui învins”!

Se ştie bine că în politică nu trebuie să rămînă nimic scris, compromiţător. [ avem şi noi pe plan local, exemplul cu bileţelul adresat de un PM unui preşedinte, pentru intervenţia la un MJ în favoarea unui puturici ] . De aceea, autorul a recurs la ficţiune : drept represalii pentru o anume atitudine politică, într-o anume problemă regională a Mexicului, SUA ( cine altcineva ? ), întrerupe legăturile cu satelitul care asigura comunicaţiile. Evident, TV, radio, telefon, internet, etc, nu mai funcţionează. Scenariu coşmaresc ! De aceea, personajele cărţii sunt obligate să încalce prima lege a politicii : “ nu trebuie să laşi nici-o mărturie în scris”. Drept urmare, întreaga acţiune a cărţii se desfăşoară pe parcursul a 70 de epistole de diferite lungimi, în care autorul, cu o ingeniozitate remarcabilă ţese o reţea de intrigi, lovituri şi contra-lovituri, suspans, amoruri împărtăşite sau nu, trădări atît în politică dar şi în dragoste, amantlîcuri clandestine, chiar şi cîteva accente de roman poliţist. Extraordinară carte ! îţi spui chiar din momentul în care o începi; şi aşa şi E! pînă la final.

Dacă pe parcursul lecturii te întrebi permanent, dacă ceea ce citeşti, nu este chiar purul adevăr despre lupta personajelor politice pentru putere, are în final autorul grijă să romanţeze întreaga acţiune, plasînd-o sub semnul imposibilului : evident nu poţi să crezi că adevăratul personaj principal, aflat tot timpul sub reflectoare, dar de fapt foarte bine ascuns în intenţii, putea să prevadă evoluţia în timp a unor personaje pe o durată de zeci de ani. Adică autorul îşi ia măsuri de precauţie, plasînd întreaga acţiune, sub semnul ficţiunii.

Chiar de la prima epistolă, una dintre protagoniste, îl avertizează pe proaspătul învăţăcel, nou intrat în politică : …” mi-am organizat viaţa spre un singur ţel : să fiu politică, să fac politică, să mănînc politică, să visez politică, să mă bucur şi să sufăr politică. Acesta-i felul meu de a fi. Vocaţia mea”. Acesta, elev sîrguincios, parcurge toţi paşii necesari pentru a se blinda cu arta machiavelică a deplinei maturizări politice. Îşi sapă rivalii, organizează răpiri şi chiar un omor, corupe, se întîlneşte cu personaje malefice despre care se aude şi se ştie ce influenţă enormă ( mai ) au, îşi îngroapă adînc orice scrupul, minte cu neruşinare şi inventează vini imaginare oricărui nevinovat ce îi stă în cale.[parca ne sunt familiare lucrurile astea, nu e aşa ?] Sigur că în final, va reuşi să ocupe “ jilţul vulturului”, numai că de-abia ajuns acolo, încep adevăratele sale probleme. Fusese avertizat : “ Partea proastă la tine […] este că vrei ca harta şi teritoriul să coincidă. Uite ce îţi recomand, tu trăieşte liniştit în centrul hărţii şi lasă teritoriul să fie cultivat de mandatarii corupţiei […] Te vor răstigni că pozezi în mîntuitor … Nu distruge sistemul. Faci parte din el. Bun sau rău, nu avem altul. Cu ce o să-l înlocuieşti?”  [ Iar vă întreb : sună cunoscut, nu e aşa ?]

Printre lecţiile de politică pe care eroul nostru trebuie să şi le însuşească, mai este una foarte importantă. Şi anume, că toate partidele sunt formate din oameni …”cinstiţi, atunci cînd se află în opoziţie. Cum ajung la guvernare, fraternizează şi se dau pe brazdă dupa vechiul nărav ”  Şi asta pentru că “cine trăieşte în afara bugetului ( de stat, subl. mea, tibi ), trăieşte greşit!” În organigrama guvernamentală, există chiar şi un ministru de stat al locuinţei. Acesta, “ n-a construit decît o casă : A LUI  ! Eficienţa maximă a unui aghiotant, este atinsă atunci cînd “ şeful, l-a întrebat pe X ‘cît este ceasul ?’ iar acesta a răspuns : ‘cît doriţi dumneavoastră să fie, domnule Y!

Pe parcursul cărţii întîlnim atîtea situaţii cunoscute nouă, că uneori mă întreb dacă autorul nu s-a inspirat pentru această carte, din iubita noastră ţărişoară. Nimic nu lipseşte. Nici vînzarea la preţ de fier vechi a unor industrii, nici încredinţarea la preţ de nimic a rezervelor de petrol, nici schemele piramidale de jaf, nici intenţia fiecărui preşedinte de a schimba constituţia, nici bătălia pentru dosare, NIMIC !

Despre Mexic, Alexander von Humboldt ( geograf german 1769 – 1859 ) a spus prin 1800 “ Mexicul e un cerşetor care stă pe un munte de aur”!  despre noi, oare cine a spus “ munţii noştri aur poartă, noi …” ? Şi mai trebuie ca personajul nostru să înveţe temeinic o lecţie :“ într-o povestire poliţistă, nu aflăm decît la sfîrşit cine e criminalul. În schimb, în Mexic, indiferent cine e criminalul, victima e mereu ŢARA !”

 Teoremă : Un politician sărac e un sărman politician.

Corolar .  Pentru păstrarea obiceiurilor, să încălcăm legile.

Read Full Post »