VLADIMIR BUKOVSKI – REUŞEŞTI SAU MORI

            Îndârjit critic al apologeţilor victoriei Occidentului în ‘războiul rece’, V.B. clamează ritos : “ Occidentul nu a câştigat nimic”! ba chiar, democraţia de tip liberal, incapabilă să poarte un război ideologic, s-a lăsat pe nesimţite cotropită de social-democraţie, care nu este altceva decât un socialism cu faţă umană. După cum se poate vedea, toată floarea intelectualităţii academice suferă de un soi de ‘maladie roşie’ de tip neo-socialist, iar socialismul triumfă prin intermediul ‘politically corectness’! Pentru că a cam dispărut clasa muncitoare în societăţile post-industriale, neo-stânga îşi impune ideile prin intermediul minorităţilor de tot felul : sexuale, etnice, religioase, etcetera. A face parte în aceste condiţii dintr-o majoritate normală, a devenit un fapt suspect în sine şi deci blamabil.

          Sever critic al URSS şi al kaghebismului încăpăţânat să conducă lumea în orice condiţii şi cu orice preţ, fostul dizident, arestat in nenumărate rânduri şi totalizând înainte de a fi expulzat 12 ani de temniţă, inclusiv în carcare individuale, V.B. încearcă o dată ajuns în occident să alerteze lumea prin toate mijloacele de care dispune, de pericolul sovietic : conferinţe, audienţe la personalităţile de prim rang, ale politicii mondiale şi în pofida faptului că ‘detestă să scrie’, cărţi; cărţi care se vând în tiraje de milioane de exemplare : Russia’s Other Writers, 1970; La dissidence,1972; To Build a Castle,1978; URSS: from Utopia to Disaster,1990; Judgement in Moscow,1995. Unele, traduse şi în limba romană.

          Vladimir Bukovski clamează că principala eroare a Occidentului a fost în 1991, când după lovitura de Palat de la Moscova zădărnicită de Ieltzin, nu a fost organizat un proces de tip Nurnberg, organizat chiar la Moscova, la care Rusia să fi fost dekaghebizată.  – Frumoasă idée, dar cam naivă – cred eu. V.B. dă de exemplu Germania, unde dacă nu s-ar fi produs denazificarea şi deci cancelar ar fi fost instalat un înalt responsabil nazist … etcetera …

Alte condiţii istorice, alte vremuri, teorie, dar cam atât. Se ştie că nu foloseşte la nimic invocarea unei istorii contrafactuale.

          Altă idée a lui VB este pericolul ca nu cumva UE să devină UERRS, iar despre NATO crede ca şi-a pierdut obiectul de activitate şi a devenit ‘o alianţă impotriva Afganistanului’. HM !

          Mai crede VB că a fost justificată intervenţia in Irak contra lui Saddam ca urmare a evenimentelor din 11 Sept 2001, dar că prin declanşarea unui război ‘total’ împotriva terorismului, SUA dau dovadă de naivitate, pentru simplul motiv că ‘terorismul’ nu poate fi definit exhaustiv şi convenabil : ce înseamnă pentru unii terorist, pentru alţii înseamnă luptător pentru dreptate. Nu spune nimic V.B. despre folosirea a două scări de valori, dintre care una vădit falsă.

          Alături de văduva altui dizident notoriu – Andrei Zaharov – , trimite scrisori de protest preşedintelui SUA de câte ori crede că trebuie…

          Consideră pe bună dreptate că Gorbaciov nu avea nici cea mai mică intenţie să distrugă sistemul, ci numai să-l reformeze şi chiar îi demonstrează ‘Doamnei de Fier’ că revolta prelungită a minerilor (iar minerii) care era cât pe ce să pună capăt carierei sale politice, a fost finanţată de sovietici, în urma unei operaţii avizate de însuşi Gorbaciov!

          Cartea care mi-a prilejuit această foarte scurtă prezentare a lui VB a apărut la Humanitas în 2003 şi este alcătuită în special dintr-un lung schimb de mailuri ( iulie 2002-iulie 2003) între el şi doamna Doina Jela, o conferinţă  la NEC sub patronajul domnului Andrei Pleşu, căteva dezbateri în publicaţia virtuală Front Page Magazin şi se încheie cu un interviu acordat ziaristului Jamie Glazov tot pentru FP Magazine, în care este dezbătută ‘lumea post Irak. Lume complicată pentru că SUA si Occidentul încă îi mai consideră parteneri valabili pe ruşi, chiar dacă “Rusia de astăzi este un stat schizofrenic, cu un picior în trecut şi cu celălat în aer, pregătită să-l aşeze în viitor, dar deocamdată nefăcând-o.”

           Într-un fel, Valeriu Bukovski chiar are dreptate; inclusiv la noi, în România, structurile de putere care au dictat înainte de 1990 dictează şi astăzi, atât factorul economic dar şi cel  politic, numai că de pe alte poziţii : înainte ne interziceau să vorbim dar ne ascultau din toate poziţiile atât legal cât şi mai ales ilegal, iar acum, putem să vorbim ce vrem, dar îşi interzic lor să ne asculte. Iar când va face şi România pasul acela in viitor, rămâne de văzut …