Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for 19 mai 2010

        Nu cred că este necesar să-l prezint pe gânditorul şi omul Constantin Noica. Cine a avut curiozitatea sa afle cite ceva despre domnia sa, a şi făcut-o; iar cine nu, nu şi nu e nici-o supărare. Se ştie că singurul zeu căruia Noica I s-a închinat, a fost ‘zeul culturii’. De aceea  este surprinzător acest titlu al unei frumoase cărţi, pentru modul său de gândire – RUGAŢI-VĂ ! 

Prefaţă.

             “Spre sfârşitul celui de-al doilea război mondial, o mănăstire de maici din Moldova a fost ocupată de trupele sovietice biruitoare. Maicile au căutat refugiu în alte locuri. La întoarcerea lor au găsit în altar un bilet pe care stătea scris : ‘Comandantul trupelor care au ocupat mănăstirea vă declară că a lăsat-o neatinsă şi vă cere să vă rugaţi pentru sufletul său’. De atunci, la fiecare serviciu religios este pomenit numele lui Alexandru.

            Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru! Roagă-te şi tu cititorule, căci numele nu priveşte doar pe comandantul trupelor victorioase – dar, ce ai făcut între timp frate Alexandru ? Ţi-ai petrecut zilele în închisoare, sau ai devenit un non-conformist ? ai robit ca ceilalţi în câmpul muncii, sau ai scris cărţi şi le-ai trimis în străinătate ? – ci, numele îi priveşte pe ceilalţi fraţi Alexandru, biruitori nesiguri şi ei. Rugaţi-vă pentru Alexandru din China, dar nu uitaţi pe fratele Alexandru din Statele Unite; rugaţi-vă pentru cei puternici de pretutindeni,pentru cei ce ştiu, fizicieni, matematicieni, şi supratehnicieni, dar care nu mai ştiu bine ce ştiu şi ce fac, pentru cei ce posedă şi dispun, cu economiştii lor cu tot; rugaţi-vă pentru cei ce rătăcesc prin viaţă fără cultură, dar şi pentru cei ce rătăcesc în cultură; pentru omul European care a triumfat asupra nevoilor materiale, pentru omul modern care va triumfa asupra naturii şi a bunului Dumnezeu. Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru !”

            Ce-ar mai fi de spus după o astfel de introducere ? Chiar, Noica ce-ar mai fi avut de relatat în această carte, suplimentar faţă de această superbă punere în temă , care cuprinde cam tot ce-ar fi de spus ? “Când un învingător îţi cere să te rogi pentru el, înseamnă că-ţi oferă Victoria sa “! Asta mai e de spus ! El nu are cum să folosească  această victorie pentru că ştie că vremelnic fiind, această victorie nu poate să-i folosească la nimic în lipsa ta, cel învins. “Nu mai are importanţă, de la un moment dat, ce vor statele şi stăpânirile de tot felul în faţa persoanei umane […]; aceasta a intrat într-altă creştere, sub o altă lege!”

            Cartea descrie o parte a detenţiei dintre 1958 si 1964 pe care Noica a suferit-o alături de aproape întreaga elită a ţării noastre România, după consolidarea pe deplin a regimului comunist, ilegitim si criminal. Experienţa despre care Noica refuza să vorbească. Dar iată, experienţa relatată în acest volum, apărut în 1990 la Humanitas, fosta Editură Politică. Palidă reparaţie morală. Palidă, dar cu atât mai necesară.

            Cartea este scrisă în spirit creştin, parcă anume izvorâtă din îndemnul martirilor care au pierit în temniţele comuniste : “Să nu ne răzbunaţi !” Ei adevăraţii ‘sfinţi deghizaţi în puşcăriaşi ştiau că Victoria le va aparţine, fie şi postum.

            “-V-au bătut nu-i aşa ?

            – Da! consimt eu, după o ezitare […]

            – De ce v-au bătut ?

            -M-au bătut fără motiv!”

De fapt, anchetatorul avea un motiv întemeiat : Noica refuzase să ia o ţigară de la el ! Îl sfidase ! Şi sfidându-l pe el, sfidase întreg sistemul noii orânduiri luminoase, chezăşia fericirii întregii umanităţi, aici pe pământ, nu aiurea în cine ştie ce rai post-mortem!

               Nu se poate relata, relatarea cuiva care a fost întemniţat. Iar relatarea suferinţelor îndurate absolut nejustificat, în temniţele comuniste, este cu atât mai greu de relatat. Este imposibilă această relatare. Ce să povesteşti din relatările trăite pe viu mai întii ? Convertirea la creştinism a evreului Steinhard ? Reeducarea în spiritul noilor vremuri ? Experimentul Piteşti, unde victimele deveneau la rândul lor călăi ? Exterminările de la Aiud, Sighet, Gherla, Poarta Alba şi cine mai ştie pe unde ? Holocaustul de la Canal ? Faptul că închisorile comuniste deveniseră cele mai importante Universităţi din ţară, unde se învăţa pe ascuns orice, de la teologie la filosofie, de la cultură greacă şi romană la întreg şirul de împăraţi chinezi ?

            Nu ştiu. Dar ştiu că deţinuţii trebuiau să înveţe un lucru elementar : “comuniştii judecă prost, dar condamnă bine !

            Pe măsură ce în exteriorul infernului comunist, protestele internaţionale se intensificau,condiţiile de detenţie se îmbunătăţesc !!! “Astăzi ni s-au dat în loc de 100 gr. de pâine, 125! […] Cele 25 gr. de pâine în  plus, nici măcar nu înseamnă eliberare. Nu înseamnă nici măcar calorii destule, dar, […] atârnă greu şi hrănesc bine ! “

            Deţinuţii încep să fie văzuţi şi de câte un medic. Asta în eventualitatea că vor fi puşi să-şi îmbunătăţească detenţia, prin muncă. Pentru că nu e aşa ?

“ARBAIT MACHT FREI !”

Dar dacă scapi prilejul şi vrei să te consulte un medic pentru că chiar te simţi rău, primeşti răspunsul cuvenit : “ – Prostule, dacă n-ai cerut la schimb; acum stai şi boleşte până mâine!” A doua zi, Noica avea să fie operat. “- Cred că scapă!” l-a auzit pe chirurg ca prin ceaţa. Şi a scăpat. În convalescenţă, ca nu cumva să se plictisească, a trebuit să conspecteze Operele Complete ale lui Marx si Engels. 17 volume, plus alte cinci de Istoria Filosofiei scoasă de sovietici şi tradusă în româneşte. Dar într-o bună zi, deţinutul Noica a fost convocat tocmai de colonelul care îl luase în primire cu ani în urmă.

“- Ce aţi face dacă aţi fi liber ? Mi-a trecut prin cap să răspund : ‘aş citi cel de-al 18-lea volum din Marx si Engels’ , dar m-am temut să nu mă considere provocator. !

            Noica a cerut o ţigară ! După care, a fost înştiinţat : “Mâine veţi fi liber.”

Înainte de a pleca, Noica avea să-şi amintească versurile lui William Blake :

‘There is a smile of Love

And there is a smile of Deceit,

And there is a smile of smile

In Which these two smiles meet.”

            Peste ani, Noica avea să-l întâlnească pe colonelul respectiv, pe stradă. Au vorbit câteva minute. Colonelul ţinea un debit de tutun şi trăgea un picior. Peste alţi ani, despre colonelul acela nu se va mai şti nimic. Fusese doar o unealtă a altor ticaloşi, cu adevărat mari. Noica avea să devină un arhetip cultural, inclusiv prin “Şcoala de la Păltiniş”.

            Cine fusese învingător ?   – Fratele Alexandru desigur !  –  Rugaţi-vă pentru Fratele Alexandru. –  El este adevăratul învingător prin care lumea se mai poate salva!

Read Full Post »

“Socrate voia ca noi să ne luăm viaţa ca un întreg. Dacă nu iau viaţa ca un întreg, atunci rătăcesc, ich gehe hin und her , merg cînd ‘hăis’ cînd ‘cea’. Dar, dacă iau viaţa ca un întreg, atunci ar trebui să fac în aşa fel încît acest întreg să nu fie contradictoriu. Ce înseamnă o viaţă necontradictorie ? Înseamnă, în primul rînd, o viaţă fără compromisuri. Acum, cînd fac un compromis ? Cînd ceva de interes vital pentru mine este ameninţat; căci viaţa este bunul cel mai de preţ, iar tot ce o apără este bun. Compromisul îmi apără aşadar viaţa, dar îmi ia coerenţa ei. Dar tocmai această poziţie o atacă Socrate. Pentru el, nu viaţa în sine, trăită oricum, este bunul cel mai de preţ, ci felul cum o trăiesc, adică coerenţa ei. Cine are deci dreptate – Socrate sau noi ?

Dacă Socrate are dreptate, atunci toate ne sunt străine, în afară de viaţa noastră. Dacă el are dreptate, noi nu trăim în adevăr şi nu suntem, ca el, paradigmatici. Dacă el are dreptate, atunci, cum îi spune Callicles în Gorgias, “viaţa noastră e întoarsă pe dos”. Dacă Socrate are dreptate şi ceea ce este cu adevărat esential este să te preocupi de viaţa ta, atunci fiecare ar trebui să încerce să afle ce e cu el, chiar dacă acest lucru nu are mari şanse de reuşită. Numai că mesajul lui Socrate nu este pentru toata lumea, aşa cum este cel al lui Iisus. Socrate avea dreptate atunci, şi are şi astăzi. Nimic nu s-a schimbat în ce priveşte ta megista, lucrurile cele mai de seamă. La fel le mînuim şi azi, aşa cum le mînuiam şi pe vremea lui. Iată, 2 400 de ani în care am stat pe loc în ce priveşte lucrurile cele mai însemnate. Care cetate ar recunoaşte azi acest lucru ? “

Am propus acest fragment, pentru că este de mare actualitate : pîna la ce punct trebuie făcut compromisul în politică ? Pînă unde un alegător oarecare ar trebui să fie de acord cu compromisurile făcute de partidul pe care îl votează ? În viaţa de zi cu zi, facem compromisurile la care suntem dispuşi să închidem ochii, dacă acestea sunt făcute de politicieni ?

Read Full Post »

Protestacii

Manifestaţia de astăzi, departe de a avea anvergura preconizată de iniţiatorii săi, va eşua într-un eşec previzibil : după primele două manifestaţii de protest – relativ îndreptăţite – de luni şi de marţi, la care au participat în total cîteva sute de oameni, URIAŞA manifestaţie la care ar trebui să participe 60 000 – şase zeci de mii – de protestatari, nu va aduna în faţa guvernului mai mult de pînă într-o mie de participanţi convinşi – la modul propriu – de ceea ce fac. Restul de pînă la cîteva mii, de protestaci – maxim două trei mii – , vor trebui din greu să fie convinşi că acest protest le va fi protestatarilor, util. Cine să îi convingă că acest demers le este benefic ?

Ponta s-a spălat pe mîini după ce a ameninţat că partidul său susţine aceste proteste, plecînd în străinatate – la propriu şi la figurat – cu treburi pe care numai el ştie că le are.

Crin ? Hm. Mergem mai departe.

Liderii sindicali ? Ei ştiu de multă vreme că nu mai reprezintă pe nimeni dar, au devenit pereni şi neinteresanţi pentru un veritabil dialog social.

Antenele şi iRealitatea, încearcă din răsputeri să-şi menţină audienţa prin incitare la tot soiul de bazaconii, în lipsa căreia ei, dragii de ei, răzvănişti şi ciutaci notorii, ar cam muri de foame.

Nici vremea nu prea ţine cu ei. Se anunţă vreme urîtă dpdv meteorologic, dar nu numai.

Am mai spus : oamenii obişnuiţi, îşi văd de treaba lor. Din păcate, ei, oamenii normali, sunt obişnuiti cu lipsurile, şi noua curbă de sacrificiu, nu le dă frisoane. Problema este alta : organizatorii acestei manifestaţii, speră ca şi  România, să intre în zodia PIIGS deşi, este o cumplită diferenţă între ţările care fac parte din această sintagmă, şi România. Numai că aceşti porci  irealişti sau antenişti, nu par să dea semne că înţeleg acest lucru evident. Şi guiţă strident încercînd să transmită mesajul că gro-hăhă-itul lor, va avea audienţă naţională. Nu va avea. Nu are cum. Grohăiala lor, este muuult prea departe de ceea ce oamenii, repet, OAMENII ! obişnuiţi şi sau normali, vor.

UPDATE. Jandarmeria afirmă că la miting au participat 30 000 de oameni. Raportat la numărul de 1 200 000 de bugetari, asta înseamnă 2,5 %.

IM-PRE-SI-O-NANT !!!  😀

Read Full Post »