Nu cred că este necesar să-l prezint pe gânditorul şi omul Constantin Noica. Cine a avut curiozitatea sa afle cite ceva despre domnia sa, a şi făcut-o; iar cine nu, nu şi nu e nici-o supărare. Se ştie că singurul zeu căruia Noica I s-a închinat, a fost ‘zeul culturii’. De aceea este surprinzător acest titlu al unei frumoase cărţi, pentru modul său de gândire – RUGAŢI-VĂ !
Prefaţă.
“Spre sfârşitul celui de-al doilea război mondial, o mănăstire de maici din Moldova a fost ocupată de trupele sovietice biruitoare. Maicile au căutat refugiu în alte locuri. La întoarcerea lor au găsit în altar un bilet pe care stătea scris : ‘Comandantul trupelor care au ocupat mănăstirea vă declară că a lăsat-o neatinsă şi vă cere să vă rugaţi pentru sufletul său’. De atunci, la fiecare serviciu religios este pomenit numele lui Alexandru.
Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru! Roagă-te şi tu cititorule, căci numele nu priveşte doar pe comandantul trupelor victorioase – dar, ce ai făcut între timp frate Alexandru ? Ţi-ai petrecut zilele în închisoare, sau ai devenit un non-conformist ? ai robit ca ceilalţi în câmpul muncii, sau ai scris cărţi şi le-ai trimis în străinătate ? – ci, numele îi priveşte pe ceilalţi fraţi Alexandru, biruitori nesiguri şi ei. Rugaţi-vă pentru Alexandru din China, dar nu uitaţi pe fratele Alexandru din Statele Unite; rugaţi-vă pentru cei puternici de pretutindeni,pentru cei ce ştiu, fizicieni, matematicieni, şi supratehnicieni, dar care nu mai ştiu bine ce ştiu şi ce fac, pentru cei ce posedă şi dispun, cu economiştii lor cu tot; rugaţi-vă pentru cei ce rătăcesc prin viaţă fără cultură, dar şi pentru cei ce rătăcesc în cultură; pentru omul European care a triumfat asupra nevoilor materiale, pentru omul modern care va triumfa asupra naturii şi a bunului Dumnezeu. Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru !”
Ce-ar mai fi de spus după o astfel de introducere ? Chiar, Noica ce-ar mai fi avut de relatat în această carte, suplimentar faţă de această superbă punere în temă , care cuprinde cam tot ce-ar fi de spus ? “Când un învingător îţi cere să te rogi pentru el, înseamnă că-ţi oferă Victoria sa “! Asta mai e de spus ! El nu are cum să folosească această victorie pentru că ştie că vremelnic fiind, această victorie nu poate să-i folosească la nimic în lipsa ta, cel învins. “Nu mai are importanţă, de la un moment dat, ce vor statele şi stăpânirile de tot felul în faţa persoanei umane […]; aceasta a intrat într-altă creştere, sub o altă lege!”
Cartea descrie o parte a detenţiei dintre 1958 si 1964 pe care Noica a suferit-o alături de aproape întreaga elită a ţării noastre România, după consolidarea pe deplin a regimului comunist, ilegitim si criminal. Experienţa despre care Noica refuza să vorbească. Dar iată, experienţa relatată în acest volum, apărut în 1990 la Humanitas, fosta Editură Politică. Palidă reparaţie morală. Palidă, dar cu atât mai necesară.
Cartea este scrisă în spirit creştin, parcă anume izvorâtă din îndemnul martirilor care au pierit în temniţele comuniste : “Să nu ne răzbunaţi !” Ei adevăraţii ‘sfinţi deghizaţi în puşcăriaşi ştiau că Victoria le va aparţine, fie şi postum.
“-V-au bătut nu-i aşa ?
– Da! consimt eu, după o ezitare […]
– De ce v-au bătut ?
-M-au bătut fără motiv!”
De fapt, anchetatorul avea un motiv întemeiat : Noica refuzase să ia o ţigară de la el ! Îl sfidase ! Şi sfidându-l pe el, sfidase întreg sistemul noii orânduiri luminoase, chezăşia fericirii întregii umanităţi, aici pe pământ, nu aiurea în cine ştie ce rai post-mortem!
Nu se poate relata, relatarea cuiva care a fost întemniţat. Iar relatarea suferinţelor îndurate absolut nejustificat, în temniţele comuniste, este cu atât mai greu de relatat. Este imposibilă această relatare. Ce să povesteşti din relatările trăite pe viu mai întii ? Convertirea la creştinism a evreului Steinhard ? Reeducarea în spiritul noilor vremuri ? Experimentul Piteşti, unde victimele deveneau la rândul lor călăi ? Exterminările de la Aiud, Sighet, Gherla, Poarta Alba şi cine mai ştie pe unde ? Holocaustul de la Canal ? Faptul că închisorile comuniste deveniseră cele mai importante Universităţi din ţară, unde se învăţa pe ascuns orice, de la teologie la filosofie, de la cultură greacă şi romană la întreg şirul de împăraţi chinezi ?
Nu ştiu. Dar ştiu că deţinuţii trebuiau să înveţe un lucru elementar : “comuniştii judecă prost, dar condamnă bine !
Pe măsură ce în exteriorul infernului comunist, protestele internaţionale se intensificau,condiţiile de detenţie se îmbunătăţesc !!! “Astăzi ni s-au dat în loc de 100 gr. de pâine, 125! […] Cele 25 gr. de pâine în plus, nici măcar nu înseamnă eliberare. Nu înseamnă nici măcar calorii destule, dar, […] atârnă greu şi hrănesc bine ! “
Deţinuţii încep să fie văzuţi şi de câte un medic. Asta în eventualitatea că vor fi puşi să-şi îmbunătăţească detenţia, prin muncă. Pentru că nu e aşa ?
“ARBAIT MACHT FREI !”
Dar dacă scapi prilejul şi vrei să te consulte un medic pentru că chiar te simţi rău, primeşti răspunsul cuvenit : “ – Prostule, dacă n-ai cerut la schimb; acum stai şi boleşte până mâine!” A doua zi, Noica avea să fie operat. “- Cred că scapă!” l-a auzit pe chirurg ca prin ceaţa. Şi a scăpat. În convalescenţă, ca nu cumva să se plictisească, a trebuit să conspecteze Operele Complete ale lui Marx si Engels. 17 volume, plus alte cinci de Istoria Filosofiei scoasă de sovietici şi tradusă în româneşte. Dar într-o bună zi, deţinutul Noica a fost convocat tocmai de colonelul care îl luase în primire cu ani în urmă.
“- Ce aţi face dacă aţi fi liber ? Mi-a trecut prin cap să răspund : ‘aş citi cel de-al 18-lea volum din Marx si Engels’ , dar m-am temut să nu mă considere provocator. !
Noica a cerut o ţigară ! După care, a fost înştiinţat : “Mâine veţi fi liber.”
Înainte de a pleca, Noica avea să-şi amintească versurile lui William Blake :
‘There is a smile of Love
And there is a smile of Deceit,
And there is a smile of smile
In Which these two smiles meet.”
Peste ani, Noica avea să-l întâlnească pe colonelul respectiv, pe stradă. Au vorbit câteva minute. Colonelul ţinea un debit de tutun şi trăgea un picior. Peste alţi ani, despre colonelul acela nu se va mai şti nimic. Fusese doar o unealtă a altor ticaloşi, cu adevărat mari. Noica avea să devină un arhetip cultural, inclusiv prin “Şcoala de la Păltiniş”.
Cine fusese învingător ? – Fratele Alexandru desigur ! – Rugaţi-vă pentru Fratele Alexandru. – El este adevăratul învingător prin care lumea se mai poate salva!
Tiberiuorasanu's Blog 
De ceva timp am impresia ca trăim vremuri în care grozăviile închisorilor comuniste nu mai au de loc ecoul ce ar fi fost de așteptat după dezavuarea comunismului. Cui ii mai pasa azi de arestarile din anii 50 sub sloganul lichidarea ultimelor ramasite sau reeducarea dusmanilor poporului ? Cred ca si in acesta privinta s/a facut totul pripit si oarecum superficial. Dar putem spera ca poate nepotii nostri vor trai vremuri care sa le permita sa se aplece altfel asupra acelui trecut.
@ dana
Nu stiu cui ii ma pasa de acele grozavii petrecute cu jumatate de veac in urma. Chiar nu stiu. Mie, imi pasa.
Imi pasa pentru ca mare parte dintre lucrurile care se petrec astazi, sub ochii nostri, sunt efectul direct al ne-dezavuarii acelor fapte abominabile.
Putem spera ? Desigur.
Multumesc tare mult pentru vizita.
E limpede ca nu sint singurul caruia inca ii mai pasa. Desi …
seara buna! In cele mai urâte perioade, mai dezumanizante vreau sa spun, din vremea apropiata noua, au existat si oameni alesi care, prin atitudini si gesturi, au pastrat şi inmulţit credinta in bunatate. Noica a devenit unul din aceste persoane cred, cand cand in locul zeului culturii l-a asezat pe Hristos.
Servus nora !
Asa este nora, asa este ! Noica in strafundul sufletului sau, era un crestin desavirsit, la fel ca Plotin de exemplu, cred.
Numai ca in vremea in care a trait – complet decrestinata, el a crezut ca cel mai bun lucru pe care il putea face, este sa se dedice ‘zeului’ culturii – ca refugiu si ca pavaza impotriva completei dezumanizari.
Cam asta este si parabola acestei carti, dpmdv.
tibi, servus. Cred ca nepasarea de care vorbeste Dana e reala si justificata in buna parte de felul in care am fost formaţi in mediul social dinainte ca si de dupa ’89, dar si de modul nu tocmai de admirat in care ni s-au prezentat cativa reprezentanti de marca ( de pilda Ion Diaconescu) Doar Coposu a fost si a ramas un invingator…
Pe de alta parte s-a facut prea putin pentru a cunoaste aceasta parte intunecata a istoriei noastre recente si pentru a ne pretui cum se cuvine eroii si martirii neamului. De aceea am ajuns o societate lipsita de fundament si de modele. 😦
Nu numai ca s-a facut prea putin, s-a reusit sa se ascunda adevarul si tinerii de astazi sunt total neinteresati de istorie si de martiri. 😦
Noapte buna !
Noapte buna!
Minunat, Tibi!
Multumesc ca , datorita articolului tau, am un inceput de zi optimist.
La noi e zi grea-greva generala(dar…numai la stat, ca la particular te da afara!), dificultati in deplasari…dar , pentru ca te-am citit, am si scos din biblioteca volumul cu pricina, l-am pus in geanta si am scos alte carti pe care le port cu mine disperata, doar-doar am timp de furat pentru citit.Asa ca, sigur, voi avea macar citeva clipe minunate azi.
Si azi, mai ales, ma voi inchina zeului Alexandru: invingatorul care nu poate exista fara invinsi; credinta in Dumnezeu,bunatatea, intelegerea si cultura sunt armele care nu vor face pe nimeni sa singereze, dar pot lichida non valoarea.
De noi depinde sa „ne opunem”: sa fim „dascali” pentru o generatie debusolata si fara idealuri( nu cumva noi -ca generatie-le-am furat??!!), sa-i ajutam, asa cum altii ne-au ajutat pe noi sa „crestem”, sa devenim si sa rezistam intr-o epoca cenusie din multe puncte de vedere, dar luminoasa prin oamenii creatori .De noi depinde sa-i ajutam pe tineri sa intre in „Universitatile ” noi (pe care sa le cream noi-avem obligatia morala)ale „puscariilor” moderne-tari si guverne nedemne.
O zi buna, din suflet!
Multumesc Angel pentru frumoasele tale cuvinte !
În facultate, la cursul de geometrie, domnul Soare era profesor şi era un tinerel iar domnul Simion, foarte în vârstă, era asistentul.Amândoi erau buni profesori şi oameni de bună calitate dar situaţia mă intriga.
Domnul Simion avea o blândeţe şi o bunătate ce impresiona. După revoluţie am aflat că domnul Simion învăţase matematica în puşcărie, pe cale orală şi după eliberare muncise în fabrică mulţi ani până să primească dreptul să dea examen la facultate. Eu n-am cunoscut niciun sfânt dar în mintea mea, când se vorbeşte de sfinţi am înaintea ochilor chipul senin al domnului Simion.
Câte destine au zdroit nişte nemernici cu singurul merit că au pupat picioarele nespălate ale ruşilor!
De ce în manuale alternative scrie de Andreea Esca, Mutu şi Andreea Marin şi nu de ororile comunismului? Fiindcă ţara asta au lăsat-o moştenire şi la conducere avem fii, ginerii şi nepoţii liderilor comunişti şi UTC-işti.
Cind am auzit prima dată că în manuale este trecută Andreea Esca, am căscat ochii cît cepele.
Acum, după ani şi ani, am înţeles : se ŞTIA !!! de atunci, că se va ajunge la halul acesta de analfabetism generalizat, dar cu ştaif : toate putorile care apar la televizor pe post de vedete, au cel puţin o diplomă cumpărată, profesorii abia dacă ştiu să scrie şi să citească, iar titlul de doctor este la îndemîna oricărui vanghelie agramat.
În urmă cu mai multă vreme, o funcţionară de la o primărie, mi-a spus cu năduf : ruşii ne-au adus ŞI birocraţia asta nenorocită care ne omoară cu zile; ruşii au plecat, dar birocraţia a rămas.
Ne mirăm ce zile trăim ? Nu trebuie să ne miram. Toată floarea intelectualităţii a fost aproape complet exterminată, iar promovarea s-a facut şi încă se mai face pe criteriul şantajabilităţii, nu al competenţei. Bleah.