Anul trecut, s-au împlinit 20 de ani de la loviluţia română, iar anul viitor, se împlinesc 20 de ani de la moartea unui savant despre care prea puţini români au auzit.
Savant eminent, Ioan Petru Culianu, Nene pentru prietenii domniei sale, fără să fie în mod explicit sau implicit, implicat în activităţi politice, avea să devină extrem de activ în ultima perioadă a vieţii sale, dpdv politic. Atît printr-o serie de articole, cît şi prin implicare directă. Avea să scrie între 1989 şi 1991 – anul în care avea să fie asasinat mişeleşte – o seamă de articole care îşi păstrează chiar şi acum, o neaşteptată prospeţime, prin caracterul profetic pe care îl emană. Au fost adunate într-un volum publicat la Polirom, respectiv “ Păcatul împotriva spiritului” cu precădere în capitolul “Scoptofilia”. Nu am să mă refer aici, la cele cîteva povestioare cu caracter ficţional în care avea să prevadă în mod uluitor, atît ‘revoluţia din 89’ cît şi desfăşurarea ulterioară a ‘evenimentelor’. Am să citez cîte ceva, din aceste articole.
Aflat în decembrie 1989, la reşedinţa viitoarei sale soacre, văzînd la televizor – prima revoluţie din lume, televizată în direct – , Culianu avea să exclame : “ în sfîrşit! […] sînt mîndru că sînt român” ! Numai că desfăşurarea ulterioară a ‘evenimentelor’ ( desfăşurare prevăzută de Culianu) , aveă să îi prilejuiască fostului director al Europei Libere, domnul Nestor Ratesh, următoarea observaţie : “lasă impresia de paradox şocant, anume al unei revoluţii fundamental anti-comuniste, care a produs un regim dominat de foştii comunişti”.
În ianuarie 1990, Culianu avea să publice în Lumea liberă, ziarul newyorkez al emigraţiei, un articol intitulat “Viitorul României în 11 puncte” , veritabil program politic în care “ ca premise ale edificării unui nou stat democratic, cerea îndepărtarea poliţiei secrete – securitatea ceauşistă, instituirea unei puteri judiciare independente, privatizarea televiziunii […] . Ce s-a ales din aceste deziderate, ŞTIŢI.
În februarie 1990, Culianu publică un articol în care spunea : “ România nu are cu adevărat o elită intelectuală care să asigure realmente tranziţia spre un viitor pluralist, normal […] ; în lipsa unei decizii ferme, […] România nu va putea să evite prăbuşirea într-un abis chiar mai adînc decît cel din care tocmai a ieşit” !!! . Ce siţuatie traversăm acum, ştiţi. În iunie 1990, într-un alt articol, Culianu critică în Panorama “un guvern controlat din ce în ce mai mult, de foştii comunişti”. Cam din acest moment, Culianu începe să primească ameninţări din ce în ce mai făţişe.
Culianu începuse deja să comenteze atît în convorbiri private, dar şi în faţa studenţilor săi , că România alunecă într-o situaţie arhetipală similară celei din ţările Americii de Sud, conduse de o oligarhie coruptă şi depravată. Şi lucrul acesta îl ŞTIM şi îl simţim, chiar şi acum.
Într-un alt articol intitulat “ Cea mai proastă inteligenţă” , Culianu avea să scrie : “ Aceiaşi birocraţi care au fost în fruntea terorii ceauşiste, conduc acum România către un iminent şi catastrofal faliment”. Din nou, Culianu reuşeşte să fie profetic.
Ameninţările la adresa lui Culianu sporesc; acum primeşte scrisori de la un grup autointitulat “Fiii lui Avram Iancu”. Iar după cum bine spunea doamna Monica Lovinescu, “atunci cînd se insinuează acţiuni ale Gărzii, e sigur că la celălat capăt se află Securitatea”. Din acest moment şi pînă la moartea sa, survenită pe 21 Mai 1991, Culianu avea să mai scrie 13 articole, pe acelaşi ton, chiar dacă ceva mai puţin vehement. Acea zi are mai multe semnificaţii; atît religioase cît şi politice. Cred că le ŞTIŢI !
Nu am intenţionat să epuizez acest subiect; vă invit la reflecţie !
Acum, după ce au trecut cei 20 de ani brucanieni, UNDE NE AFLĂM ?
*******
În această lună, în ziua a douăzeci şi una, pomenirea sfinţilor, măriţilor, de Dumnezeu încoronaţilor şi întocmai cu apostolii, marilor împăraţi Constantin şi mama sa Elena.
Pe cine mai intereseaza acum, Culianu ?
Tuturor celor care astazi isi serbeaza ziua de nastere,
LA MULTI ANI !
Pentru cei interesati
Muzeul National Cotroceni in colaborare cu Asociatia Editorilor din Romania te invita in perioada 22-23 mai 2010 Targul va avea loc in gradina Muzeului Cotroceni si va fi deschis publicului intre orele 10:00-18:00 Accesul se va face pe la intrarea in muzeu. Tot sambata va avea loc masa rotunda „Neamul romanesc in vartejul istoriei”, intre orele 11.00 si 14.00. Pretul unui bilet de intrare la targ este de 3 lei.\ Edituri participante, Humanitas, Rao, Curtea Veche si altele.
tibi,servus!
-ceea ce a observat foarte corect Culianu era slaba disidenta romaneasca din tara,mai ales din partea intelectualitatii
-a fost impresionat de „revolutia in direct”,dar evenimentele au dovedit ca a fost o crasa manipulare.Prima miscare pe care o fac „emanatii”este sa puna mana pe principalele mijloace de comunicare.In tv si in fruntea presei centrale si-au gasit linistea numerosi securisti si nomenclaturisti si la fel de multi impostori.
-Culianu si-a dat repede seama de intreaga mistificare si cai „au plecat ai nostri si au venit ai nostri!” 🙂
Servus dora !
Nu degeaba insist eu cu postari despre Culianu !
Chiar acum voi posta un articol publicat de el despre o carte exceptionala a lui Umberto Eco, iar putin mai tirziu inca un articol-continuare despre aceeasi carte : Pendulul lui Foucault ! 🙂
Cu accente in politica romaneasca actuala !!!
Uneori închid ochii şi îmi imaginez că Basta nu i-a tăiat capul lui Mihai, că România a rămas unită de la 1600, că ţara asta a avut un destin normal şi fericit. Dacă este week-end, fantezia rezistă în mijlocul familiei mele minunate dar la prima ieşire pe stradă, oamenii zdruncinaţi de comunism, rătăciţi de la adevăratele valori şi cu un caracter îndoielnic îmi spulberă rapid utopia.
Intelectualii ţării au dispărut în război ori în puşcării, ori au murit în scurt timp într-o libertate siluită, bolnavi, năuciţi, umiliţi, neînţelegând cum li s-a prăbuşit lumea şi s-au trezit la marginea istoriei.
Copii şi nepoţii au trăit fără repere, înfometaţi, hăituiţi de securitate, aplaudând la comandă şi întorcând cartoane pe stadioane cu creierii încinşi de vipie şi mocnind de ură, având un singur gând: să moară măgarul!
Zidul de la Târgovişte a văzut împlinită decizia cuplului Gorby&Bush care cu totul întâmplător a coincis cu aspiraţia de libertate a întregii ţări. Oameni naivi, tragic de simpli, manipulaţi profesionist de securiştii rămaşi la clape în televiziune, edituri, tipografii au adorat pe „domnul Iliescu”.
Poţi să condamni, Tibi dragă, pe ţăranul care cerea părerea preotului din sat cu cine să voteze?
Dacă preoţii, în mare majoritate securişti în sutane, (este discutabil dacă zeloşi ori ba), au învăţat pe ţărani să-l voteze pe „domnul Iliescu”, uite că am mâncat ani de zile dulceaţă de trandafiri până ni s-au sterpezit dinţii.
Vă amintiţi cum era persiflat Ion Raţiu în ’90?
Era singurul care vorbea normal dar oamenii nu erau învăţaţi cu normalitatea şi el, singurul politician care spunea lucruri simple şi logice părea un ciudat.
De ce este atât de puţin cunoscut Ioan Petru Culianu?
Pentru că după douăzeci de ani, sunt atât de puţini capabili să-l înţeleagă!
Iar dintre cei capabili să-l înţeleagă, foarte mulţi au alte interese.
Eminescu, atât de actual, norocul şi mândria acestui popor a fost aruncat la coş de şefii vremelnici ai culturii române.
Pentru că nu l-au înţeles? Nu! Pentru că i-a făcut pe mulţi să nu se poată uita în oglindă!
Pentru că versurile eminesciene şi-au păstrat prospeţimea, pentru că genial şi vizionar, Eminescu, cel care n-a făcut compromisuri nici cu propriul partid, a avut puterea să arunce o piatră care a ricoşat printre gângavii şi mişeii tuturor generaţiilor şi-i plesnea în propria mediocritate şi suficienţă. Pentru că a fost patriot şi imparţial!
Au demolat un etalon la înălţimea căruia nu se puteau ridica.
Şi, spune sincer, la înălţimea lui Culianu câţi se pot ridica?
Doina dragă
Nu ştiu ! Nu ştiu cîţi oameni se pot ridica la înălţimea lui Culianu. Chiar nu ştiu.
Eu, în nici-un caz nu pot, deşi tare mi-ar plăcea.
Tot ce încerc eu să fac, este să scriu despre cărţile pe care le citesc.
Am citit în decursul vremii vietii mele, tot felul de cărţi.
Din aproape toate domeniile posibile, mai puţin cărţi de strictă specialitate – cu excepţii desigur.
Fac parte dintr-o famile oropsită de comunişti. Nu insist.
Am încercat în felul meu, să amintesc în postările mele de pe acest blog născut fără un scop anume, faptul că vorba lui Noica, „aşa cum pasărea trăieşte în văzduh iar peştele în apă, omul trebuie să trăiască într-un mediu cultural” . (citat inexact, dar care este în esenţă corect, pe ideea domniei sale).
Citesc şi scriu despre ce citesc. DE CE fac acest lucru ? Nu ştiu ! Aşa simt eu că trebuie să fac.
Am avut nenumărate imbolduri de a renunţa la acest blog.
Am văzut limpede că sunt nenumărate bloguri care prezintă cultura şi cartea, în termeni mult mai adecvaţi decît încerc eu să fac acest lucru.
Dar. Mă doare şi pe mine ce se întîmplă în ţara asta necăjită.
Am prezentat în cele aproape opt luni de cînd am făcut acest blog, cîteva sute de cărţi.
Aproape nici una dintre ele, nu prezintă subiecte facile ci, îmi place să cred că toate cărţile prezentate de mine, sunt purtătoare de un mesaj.
Acum. Referirile tale la istoria noastră, mă răscolesc şi pe mine.
Din acest motiv am intercalat uneori, în postările mele despre carte, atît “pilule” politice, cît şi obiceiuri şi cutume strămoşeşti. Iar, nu insist.
Am amintit şi despre oameni de cultură români, deseori; cred că ştii acest lucru.
Am început să mă întreb ce sens are demersul meu, atîta vreme cît postările mele nu au ecou. Sigur că nu voi renunţa. Nu este felul meu de a fi. Voi continua.
Şi nu, nu îl pot condamna pe ţăranul care a votat cum a votat; eu însumi, sînt urmaşul unui astfel de ţăran, care a fost poreclit ‘orăşanu’ nume pe care îl port, pentru că s-a rupt la un moment dat de mediul fără orizont şi a devenit învăţator de ţară, apoi ziarist, apoi … Deci îţi spun sincer că nu ştiu cîţi oameni se pot ridica la înălţimea lui Culianu.
Dar asta nu mă va împiedica sa îl readuc pe el, ca şi pe alţii ca el – cu slabele mele mijloace – iar şi iar, în atenţia celor care catadicsesc să citească acest blog.
Tibi, au nu ştii tu că fiecare copac face umbră şi în coroana sa se adăpostesc păsărele, că din florile sale albinele îşi iau polenul iar ciocănitoarea găseşte viermişori gustoşi sub scoarţa sa? Dacă o singură familie de veveriţe şi-au făcut cuib în scorbura sa, acel copac are un rost pe lume!
Oare cel mai însemnat pârâiaş nu îşi sapă culoarul prin munţi, adăpând şi ursul dar şi căprioara şi hrănind pământurile ori mai mult, trasând hotare între neamuri?
De ce te plângi, când tu faci exact ce trebuie să faci?
Nu te mai raporta la alte bloguri culturale.
Tu vezi în tabloul de bord că eu intru şi citesc tot dar comentez numai când am ceva de spus.
Pentru că întâlnesc subiecte incitante pe diverse bloguri las câte un comentariu. Dacă e laconic şi nesemnificativ se publică dar dacă „vedeta” respectivă se simte copleşită de verbul meu, comentariul nu trece de moderare. Mi s-a întâmplat la mai mulţi printre care Ionuţ Popescu, Mircea Badea, Adrian Năstase şi Lucian Dan Teodorivici care îmi trimite e-mailuri şi zice ” că se simte ameninţat”
Tu prezinţi câteva sute de cărţi pe blogul tău, şi bine faci, alţii folosesc prezentarea acestor cărţi să se lustruiască pe ei. Nu te opri!
Bine Doina, bine !
N-am să mă opresc. Ştiu că în scorbura bloagei mele şi-au făcut cuib cîteva familii de „veve” – vorba lui I. Teodoreanu (Să vie Bazarcă 🙂 ) . Vor găsi ” alune” şi de-acum încoloooo.
Alunele parcă stau mai bine în bloaga ta decât în urna funerară a lui Matei 😀 (îţi aminteşti PUTEREA BLESTEMULUI?)
Buna ziua,
ti-am mai declarat asta, cred, Tibi: am un defect mare-politicul nu ma atrage, emana anume „mirosuri” care ma tin departe. Probabil mi se trage din copilarie, cind vedeam ridicati la rang de conducatori niste analfabeti(in genere), pe care, cu pizma, am refuzat sa ii numesc tovarasi (de drum, ca de nu am fost membru de partid).
Ca si Culianu, si probabil ca si alti zeci de mii de tovarasi din diaspora( aici da, tovarasi), in decembrie 1989 plingeam, rideam, tremuram si eram foarte bucuroasa ca „s-a terminat”. Eram mindra de prim ministrul de atunci(…) cult si dezinvolt in fata camerelor de luat vederi, comparativ cu cizmarul analfabet anterior…Apoi, curind, m-am trezit din vis si nu mi-a mai placut ce vedeam: dar am zis ca eu din afara nu vad bine, ca cei din tara aleg mai bine.Oare???
de ce intervin acum? Pentru ca este vorba de un intelectual adevarat, cu coloana vertebrala, care a si platit acest curaj de a fi incomod . Pentru ca este vorba de un „dascal” ( ce mult imi place acest cuvint!)…dar putini elevi au invatat ceva din istoria lui.
Pe aici se spune ca „avem conducatorii pe care ii meritam..” Refuz sa cred ca asta meritam, asa cum, in ciuda dezamagirilor, refuz sa cred ca toti romanii suntem rai…
Ziua buna angel
Din pacate, pe mine m-a cam prins ‘flama’ asta a politichiei, din fericire numai ca observator si comentator ca sa ma amestec printre ‘tovaraseii’ de atunci sau de acum, nici vorba. Nu este prima data cind il amintesc pe Culianu, si sigur nu este nici ultima data. Cu rare exceptii, am cam tot ce s-a publicat in Romania si o sa mai scriu despre scrierile sale. Nici Culianu nu a avut pic de apetenta politica dar, cind a vazut in ce hal este deturnata revolutia in lovitura de stat a luat atitudine. Si a fost asasinat. Fizic, a fost asasinat. Spiritual, va trai.
Salut Tibi, nu-i prima dată când revin la prezentarea asta, nu pot să nu mă gândesc că dacă era mai nepăsător faţă de ce vedea că se petrece-n ţară, dacă era mai egoist, Culianu ar fi trăit si realizat încă atâtea lucruri… 😉
Servus nora
În momentul în care Culianu hotărîse să nu mai publice articole politice, deja era prea tîrziu.
Hotărîrea de a fi eliminat, fusese deja luată.
Aşa că… anul acesta se împlinesc 20 de la asasinarea sa.