Moshe Idel, (n. 1947, Tîrgu Neamţ – despre care S. Antohi avea să spună că este un soi de Ierusalim al României ), este profesor de gîndire iudaică la Universitatea Ebraică din Ierusalim şi cercetător la Institutul Shalom Hartman, este doctor în filosofie cu specializarea Cabala. În 1990 a primit prestigiosul “Israel Prize” pentru excelenţă în domeniul filosofiei iudaice. În româneşte i-au apărut lucrări printre care enumăr “ Cabala şi eros” , ‘Ceea ce ne uneşte” –un volum sub forma unui amplu interviu realizat în compania lui Sorin Antohi, “Ascensiuni la cer în mistica evreiască”. Emigrat din România în 1963, avea să păstreze ţării de origine amintiri foarte frumoase : “ Am învăţat la şcoala lui Ion Creanga : exact acolo unde a studiat el, am studiat şi eu. Şi noi, copiii, care mergeam literalmente pe urmele lui, auzeam o mulţime de lucruri despre Creangă, era şi vîrsta potrivita. […] Treaba asta cu Ion Creangă, plutea în aer.” Sau : “ … vedeam tot timpul plopii lui Eminescu! Îi vedeam din clasă, pentru că vizavi de şcoala mea primară era şcoala secundară, iar lîngă ea se afla casa Veronicăi Micle, cu faimoşii plopi.” Prieten cu Mircea Eliade, Cu Ioan Petru Culianu, Cu Umberto Eco. Nu propun un referat despre viaţa şi opera lui Moshe Idel. Propun numai un mic fragment, din cartea sa “Ascensiuni la cer în mistica evreiască” Mie mi-a dat de gîndit acest fragment.
>>Am auzit de la înţeleptul rabin Nathan ( Rabbi Nathan ben Sa’adya) o explicaţie a acestui cuvînt [intelect] : Trebuie să ştii că atunci cînd Intelectul Divin coboară, el intîlneşte Intelectul Activ şi se numeşte Intelect Activ; iar cînd Intelectul Activ coboară la Intelectul Dobîndit, se numeşte Intelect Dobîndit; iar cînd intelectul Dobîndit coboară la Intelectul Pasiv, se numeşte Intelect Pasiv; iar cînd Intelectul Pasiv coboară la sufletul care se află în om, el se numeşte suflet. Prin urmare, aflăm că intelectul Divin care este înăuntrul sufletului uman, se numeşte suflet. Aşa stau lucrurile de sus în jos. Iar dacă examinăm acum aceeaşi problemă de jos în sus, vei vedea că, atunci cînd omul se desparte de deşertăciunile acestei lumi şi aderă, prin gîndirea şi sufletul său, cu mare rîvnă, la [domeniile] celeste, sufletul său se va numi în concordanţă cu nivelul tot mai înalt atins, pe care îl va fi dobîndit şi cu care se va fi unit. Cum aşa ? Dacă sufletul persoanei particulare merită să recunoască şi să adere la intelectul Pasiv, el se numeşte Intelect Pasiv ca şi cum ar fi Intelect Pasiv; şi la fel, dacă se înalţă mai sus şi aderă la Intelectul Dobîndit, devine Intelectul Dobîndit; iar dacă a meritat să adere la Intelectul Activ, atunci [devine] el însuşi Intelect Activ; iar dacă vei merita şi vei adera la Intelectul Divin, ferice de tine, căci te-ai întors la originea şi rădăcinile tale, numite literal, Intelectul Divin. Iar acea persoană este numită Omul lui Dumnezeu, adică un om divin, creator de lumi. <<
Recapitulăm : suflet – intelect pasiv – intelect dobîndit – intelect activ – INTELECT DIVIN ! Deci Omul lui Dumnezeu. Cunoaştem cu toţii această sintagmă.
Dar, cunoaştem şi pe cineva, care să merite acest apelativ ?
Sună a extemporal…
Da, eu cunosc pe cineva care cunoaşte pe cineva…
Fratele soţului meu este preot la Brno şi se ocupă de azilanţi. Manipulează nişte milioane de euro dar poartă un tricou, o pereche de blugi şi sandale până în noiembrie.
Are grijă Dumnezeu să nu-i fie frig.
Dintr-o privire vezi că legământul de sărăcie îi dă o strălucire şi că vocaţia de preot a şters orice trufie pe chipul lui inteligent.
Vine în mare viteză în ţară şi rar îşi face timp să se întâlnească cu familia. Dacă ne nimerim în Bucureşti schimbăm câteva vorbe la Gara de Nord ori la Otopeni.
Am avut privilegiul să discut mai mult cu el într-o noapte la Brno şi într-o altă noapte la Brăila, când şi-a permis un răgaz de un week-end după înmormântarea tatălui lor, fiind fraţi doar de tată dar fraţi dulci.
Mi-a explicat de ce vine grăbit în România, abia pentru câteva ore şi fuge în altă direcţie unde-l mână afacerile bisericii:vine să stea de vorbă cu sfinţi părinţi.
Asta este marea bucurie a vieţii lui: să afle unde îşi duc zilele sfinţi părinţi împovăraţi de ani şi să meargă să ceară lămuriri despre rostul lumii.
Este preot în fiecare fibră a sufletului lui, o inteligenţă vie, o veselie fără leac, dar are întrebări grele despre mersul lumii, întrebări la care nu a primit răspunsuri mulţumitoare şi străbate satele şi mănăstirile discutând cu cei mai înţelepţi oameni ai planetei. Mulţi dintre ei, neştiuţi, ignoraţi, se găsesc în satele româneşti şi părinţelul Cristian Popescu ştie să-i găsească şi are răbdare ca ei să se hotărască să-şi împărtăşească secretele.
Eu ştiu că părintele Cristian Popescu ne-ar putea da o listă întreagă cu OAMENI AI LUI DUMNEZEU.
Dar eu, la rândul meu, am avut norocul să întâlnesc mulţi oameni de bună calitate şi sunt bucuroasă că au trecut nişte zeci de ani şi văd cum aceşti oameni urcă nişte trepte spirituale şi nicio vorbă ori nicio faptă nu a lăsat ca ceva să-mi schimbe imaginea minunată despre ei.
Nu Doina, NU este un extemporal 🙂
Este o invitatie la introspectie.
Cartea asta a lui Moshe este destul de dificila si nu cred ca este in puterea mea sa o recenzez.
Am semnalat-o, invocind un termen din aceasta carte exceptionala, un termen intrat in cultura populara romaneasca : Omul lui Dumnezeu.
Am discutat derpre acest subiect cu un preot plin de har, parintele Mihut, de multe ori, dar asta e alta poveste, poate o voi detalia cindva.
Ei, nu te-ai învăţat cu tonul meu şugubăţ? Bineînţeles că am zis-o în glumă…:D 😀 😀
Ba da, m-am invatat ! 😀
😀
Buna dimineata si buna sa va fie inima!
😆
O poveste!
(citita de mine,daruita si voua!)
Un soldat american, inainte de a pleca pe front, s-a dus la biblioteca si a cerut o carte. Era o carte de poezii. A citit cartea care a avut un impact foarte mare asupra sa. Dar ce l-a impresionat mai mult decat cartea erau comentariile pe care cineva le scrisese pe marginile paginilor. Cartea fusese donata bibliotecii de catre persoana care scrisese comentariile. Asa ca numele si adresa ei erau scrise pe carte.
Plecat pe front, a decis sa-i scrie acestei doamne. I-a spus cat de mult l-a impresionat cartea si ce impact au avut comentariile pe care ea le scrisese pe marginile cartii. Si ea i-a scris inapoi. Asa au inceput sa corespondeze si, cu cat isi scriau, relatia lor devenea din ce in ce mai puternica.
Intr-una din scrisori, el i-a scris si a rugat-o sa-i trimita o fotografie. Ea i-a spus ca daca se simte apropiat de ea si daca dragostea lui este adevarata, nu va conta cum arata. Asa ca nu i-a trimis nicio fotografie.
Cand s-a terminat razboiul si el s-a intors in SUA, si-au dat intalnire in New York, in Grand Central Station. Ca sa se recunoasca, ea l-a rugat sa tina cartea in mana, iar ea va avea un trandafir.
Asa ca in acea zi, intr-un loc imens, un soldat venit de pe front, cu o carte in mana cauta o femeie cu un trandafir in mana. Va dati seama ce asteptari avea? Era pe punctul de a-si gasi sufletul pereche, femeia pe care o iubea dar pe care nu o vazuse niciodata.
Asteptand, a vazut o fata superba, imbracata intr-o rochie verde, care-l privea atent. Ea s-a indreptat catre el si… era minunata. Era dincolo de orice imaginatie. Iar el s-a uitat si a vazut ca ea nu avea niciun trandafir. Langa el s-a oprit o doamna in varsta. Avea un trandafir in mana.
Va puteti imagina? Tanara superba si doamna care nu arata foarte bine, dar cu un trandafir in mana. Si nu era frumoasa, chiar destul de urata si imbatranita. Voi ce ati fi ales? Persoanei cu trandafirul ii stia sufletul de care se indragostise. Asa ca s-a indreptat spre doamna urata cu trandafirul, in timp ce tanara frumoasa s-a oprit la cativa pasi de el, l-a privit si l-a intrebat:
– Vii cu mine soldat?
Iar inima lui era sfasiata. Alegeri… Decizii… S-a gandit un minut. In timp ce tanara se indeparta de el, lucrurile corecte l-au determinat sa aleaga: si-a continut drumul catre persoana in varsta care tinea trandafirul in mana, s-a apropiat de ea si i-a zis:
– Buna ziua, si a invitat-o la cina.
Iar aceasta i-a spus:
– Fiule, nu stiu ce se intampla aici, dar tanara imbracata in verde care tocmai a trecut pe langa tine, m-a rugat sa tin in mana acest trandafir si mi-a spus ca, daca vei veni la mine, sa-ti spun ca te asteapta la restaurant…
Minunată poveste. Ar trebui să se studieze în manualele de şcoală.
Motto-ul povestii: deciziile corecte sint balamalele destinului!
🙂
Buna dimineata maya ! 🙂
Superba poveste, multumesc frumoooos !
Si care dovedeste ca alegerile corecte sunt intotdeauna rasplatite, nu ?
Splendid spus : deciziile corecte sunt balamalele destinului !
ps. povestea asta, adevereste o data in plus, ca EL este ales intotdeauna de EA ! 🙂
Daca soldatul nostru s-ar fi indreptat catre tinerica aceea superba, ar fi ramas cu amintirea ei, nu ?
Platon:sufletul lumii este crucificat!
Bine te-ai gandit,
tibi! 😆
acest scurt fragment face cat o opera filosofica.Acel fluid daruit de Dumnezeu,odata Dobandit si devenit Activ in suflet se intoarce spre donator,prin credinta si naste OMUL LUI DUMNEZEU.
,,Fie-t mila, Doamne, de ma iarta,
Cu milostivirea cea bogata,
Si pentru a ta ieftinatate
Sa ma curatasti de rautate. ” (Psalm nr 50 al lui Dosoftei)
servus dora ! 🙂
Tocmai acum eu si tiberiusa facem pachetele.
Mergem la biserica pt ca este sambata mortilor. M-am gindit ca printre mosii si stramosii nostri, sint si citiva Oameni ai lui Dumnezeu !
maya,servus!
frumoasa povestea adusa de tine.Legatura sufleteasca ar trebui intotdeauna sa primeze,numai ea este durabila ….iar cand este dublata si de o frumusete fizica inseamna perfectiunea visata. 🙂
Omul este un Spirit triplu,posedind un Intelect prin mijlocirea caruia guverneaza un Corp triplu.
In timpul vietii, Spiritul triplu, Ego-ul, „lucreaza” in si pe corpul triplu, de care este legat prin „zaua” intelectului.
Aceasta „munca” duce la formarea sufletului triplu in fiinta.
Sufletul este produsul spiritualizat al corpului.
„Oglinda” Intelectului este aceea care contribuie la cresterea spirituala. Gindurile pe care le transmite spiritului sau, sau pe care le primeste de la El, il „lustruiesc” marindu-i stralucirea.
Dora
😆
Servus!
Ma bucur ca ti-a placut povestioara!Este o superba poveste de viata a unui om anonim, dar atit de mare in frumusetea sufletului sau.!
Multi si Mari Intelepti a avut lumea aceasta, dar ei nu ar fi realizat aproape nimic daca Intelepciunea lor NU ar fi fost urmata pas cu pas de catre intelepciunea milioanelor de mari anonimi cu care impreuna, au „impins” istoria innainte.
Nu pot sa schimb lumea,dar sigur pot sa ma schimb pe mine!
🙂
Omul lui Dumnezeu trebuie sa aiba „un model al cuvintelor sanatoase…impreuna cu credinta si dragostea in Christos”(2Timotei 1:13)
Tot in Timotei se spune:”omul lui Dumnezeu trebuie sa fie competent,complet echipat pentru orice lucrare buna”.
Un om a lui Dumnezeu a fost Moise scriitorul Genezei ,Exodului,Leviticului,…primele 5 carti din Biblie(Pentateuhul).El moare impacat exclamand”Ferice de tine ,Israele!Cine este ca tine,un popor mantuit de Domnul?”.
Eu am inceput sa citesc tot ce este legat de acest urias al credintei care a fost Moise.
dora
Momentan, eu citesc din Septuaginta V ( Amos, Osea, Michea, Ioel, Abdias, Iona, Naum, Avacum, Sophonia, Aggeu, Zaharia).
Ei,tibi si tu acum,vrei sa spui ca prima creatura a fost eva si nu Adam 😆
Fii convins ca si vechii si noii pamanteni au fost si sunt multi oamenii lui Dumnezeu.Depinde de noi sa-i recunoastem.
La voi azi e ziua mortilor?Este deja a 3-a data despre care aud ca ar comemora pe cei dragi plecati dintre noi.In ardeal e 1 noembrie,prin alte parti a doua zi de Paste.
Sa va intoarceti cu sufletul nu numai impacat,dar si implinit. 🙂
E extraordinar!
Si eu citesc mult din si despre Biblie.Nu stiu de ce Geneza mi se pare ca intruchipeaza doctrina credinta ,pilonii de intelegere a intregii Scripturi. 🙂
Din pacate nu prea sunt in apele mele de doua zile.M-a prins frigul , ploaia si vantul cand am iesit obligatoriu cu Kinuta afara.La pranz mai ies o data cu ea si pe urma stau la orizontala si citesc.
Imi pare bine ca ieri ai spus ceea ce trebuia la copac.Stii „dupa razboi multi viteji s-arata!”.Nu ne putem lasa manipulati mereu de altii, trebuie sa judecam si cu mintea noastra,mai ales cand informatiile directe pe care le detinem ne indrituiesc sa procedam astfel.Mersi! 😆
Dora
Am inceput sa cred ca multi dintre noi se lasa pur si simplu manipulati; vad ca aproape nimeni nu mai crede ce ii spui, daca nu furnizezi „sursa” – linckul, adica niste idei gata mestecate.
Pesedeii, iau de bun tot ce spun iRealistii si antenele; pedeleii, se iau dupa ce spun comentatorii „agreati” de ei.
Eu, prefer sa judec cu propria mea tartacuta.
😀
tibi,
iar s-a produs o” coliziune: intre noi……
trebuie sa recunosti, totusi, ca „agreatii” au mai mare credibilitate si acuratete informatica……doar vedem si noi ce se intampla,comparam si concluzionam. 🙂
Nu dora,
nu s-a produs nici-o coliziune.
N-am vrut sa spun ca eu nu iau in considerare ce spun unii comentatori ci, am vrut sa spun ca nu le dau crezare ‘neconditionat’ draga prietena. 🙂
De-abia dupa ! ce ii ascult si pe unii si pe ceilalti, judec.
Si trag concluzii cu propria mea tartacuta.
Tu stii destul de bine ca sint constant in pareri, nu ? 🙂
Plus de asta, am si FLER ! 😀