Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for iunie 2010

 BULE

 – Fiul dumneavoastră are o mare sete de cultură. De la cine a moştenit-o?

– Cultura de la mine, zise mama, setea de la tatăl său.

 #

Bulă vine la şcoală şi se laudă.

– Noi, românii am luat “Cupa Mondială”.

– Fugi de-acilea Bulă, brazilienii au luat-o.

– Nu, noi am luat-o, dar ne-a prins la ieşire.

#

– Măi Bulă, cum a fost la examen ?

– Ca la biserică.

– Cum, aşa ?

– Cînd am luat biletul, mi-am făcut cruce, eu. După ce am început să răspund, şi-a făcut  cruce, profesorul.

 CITATE

 Există o singură diferenţă între un nebun şi mine. Nebunul se crede sănătos. Eu, ştiu că sînt nebun. SALVADOR DALI.

Salvador Dali a sedus multe femei, mai ales din America. Numai că de obicei această seducere însemna că le dezbrăca la el în apartament, făceă doua ochiuri, li le punea pe umeri şi pe urmă, fără un cuvînt, le arăta uşa. LUIS BUNUEL

Pentru fiecare problemă omenească există o soluţie simplă – atîta doar, că e greşită. H.L.MENCKEN.

 Un blog pe zi    http://springsightsinthesunset.wordpress.com/

Read Full Post »

ITALO CALVINO

             Am mai scris despre Italo Calvino. Am repovestit o carte de-a sa, o carte extraordinară, anume “Dacă într-o noapte de iarnă un călător”.Am început de curînd lectura altei cărţi, respectiv “Cavalerul inexistent”. Reiau cîteva date biografice ale autorului. Născut în 1923 în Cuba, a practicat gazetăria, a fost textier şi libretist. Numeroasele sale romane, au fost răsplătite cu premii literare atît în Italia, cît şi în străinătate. S-a stins din viaţă în septembrie 1985 la Siena. Redau de pe pagina de gardă a acestei cărţi apărută în 1959 şi editată la Polirom în 2007, părerea domnului Bogdan-Alexandru Stănescu..

            “Cavalerul inexistent este o poveste despre cucerirea existenţei, în care protagonistul, deşi un personaj extrem de complex, este lipsit de corporalitate. Războinicul Agilulfo, îmbrăcat cu o impecabilă armură, interacţionează cu lumea din jur în virtutea propriei sale voinţe de a exista. Viziera coifului odată ridicată, nu dezvăluie decît o adîncitură goală. Şi totuşi cavalerul este un soldat exemplar, fără sentimente sau păreri personale şi fără a se revolta, dar ţinîndu-ne în suspans de cîte ori îşi simte voinţa pe cale să slăbească, situaţii pe care autorul le rezolvă cu un umor fără precedent, punîndu-şi personajul să se concentreze, fie şi numărînd pietre, dacă asta îl ajută să-şi menţină integritatea, indiferent la intemperiile sociale. Pentru a dezvolta şi mai mult simbolistica romanului şi, totodată, dintr-un impuls ludic, Italo Calvino îl aşază la dreapta cavalerului inexistent pe scutierul Gurdulu, care, departe de a fi lipsit de formă, se află într-o perpetua metamorfoză.” Chiar aşa o fi ? Vom vedea !

Astăzi recomand un blog   http://springsightsinthesunset.wordpress.com/

Read Full Post »

            Deşi am fugit de politică mîncînd nouri, adică : nu mai ascult radio, nu privesc la tele, nu mai citesc ziare, nu mai citesc bloguri politice, nu vorbesc nici măcar cu tiberiuşa despre mizerabilii care au luat ţara asta în stăpînire şi o joacă în picioare cu duşmănie evidentă (să vedem pînă cînd ), deci deşi stau cît pot eu mai departe de jigodia asta mizerabilă, denumită politică dîmboviţicană, iată, că vine politica peste mine. Am găsit în cutia poştală nişte chestii, în care PNL  demască actuala guvernare cu mînie proletară de zici nici mai mult nici mai puţin, că Sarsailă  – citeşte iliescu – în persoană le-ar fi dictat.

            Din cîte mai ştiu şi eu, NU suntem în campanie electorală, deci, gestul lor este nici mai mult nici mai puţin, decît  INSTIGARE la revoltă, la răscoală, la revoluţie, la mama dracului să-i ia de politruci nenorociţi, care nu pot să lase poporul acesta în pace, pentru nimic in lume.

            EI BINE STIMABILILOR !

            Aflaţi de la mine ca să ştim bine cum stăm : am votat cu Traian Băsescu şi cu PDL. Nu ştiu dacă la următoarele alegeri am să-i mai votez sau nu dar, dacă veţi continua cu astfel de mizerii, am să-i votez fie şi numai pentru că mă enervaţi la culme, considerîndu-mă mai tîmpit decît sînt!

            Daaaar, un lucru îl ştiu foooooarte bine : chiar dacă nu am să votez pdl, că altă formaţiune de jefuitori nici prin cap nu-mi trece să stampilez, atenţie la mine :

            DECÎT SĂ VOTEZ PNL SAU PSD, MAI BINE EMIGREZ ÎN BIAFRA, CLAR  ???

Read Full Post »

 BULE

 – Te rog să ai încredere în mine domnişoară.

– La ce bun, dacă nu abuzezi de ea ?

 #

– Spune-mi sincer, chiar mă iubeşti ?

– Sigur că te iubesc. Altfel, de ce m-aş plictisi atîtea ore lîngă tine ?

 #

 – Bulă, cine ţi-a învineţit ochiul ?

– O ştii pe femeia aia drăguţă care a zis că e văduvă ?

– Da.

– Ei bine, nu e.

 CITATE

 Există o singură modalitate de a afla dacă un om este cinstit – întreabă-l. Dacă spune DA, nu e. GROUCHO MARX

Nu da cu piciorul într-un rahat în zilele toride. HARRY   TRUMAN

Fişierul este locul unde poţi să rătăceşti diverse lucruri, într-un mod sistematic. T.H.THOMPSON

Read Full Post »

            În stradania sa de a comunica din ce în ce mai rapid şi la distanţe din ce în ce mai mari, omul a parcurs de la simplele răcnete pînă la celularul multifuncţional actual, o sumedenie de etape.

            Fumul care se vedea din depărtare de la focurile aprinse pe înălţimi, tobele care transmiteau mesaje de panică, binecunoscutele tam-tam, porumbeii călători, olăcarii, poştalioanele, navele şi avioanele transatlantice, telegraful, undele electromagnetice, banalul plic transmis prin poştă, şi cîte alte modalităţi.

            Printre acestea, la loc de cinste a fost şi transportul sacilor poştali în epoca de pionierat a aviaţiei, cu acele maşini zburătoare extrem de fragile, maşini manevrate de geniul şi cutezanţa unor vizionari.

            Deschizător de drumuri, Jean Mermoz, despre care am văzut recent, că a fost primul OM din viaţa vrăbiuţei pariziene, Edith Piaf, care a tratat-o cu flori, şampanie şi respect, avea să-şi închine întreaga energie pentru a deschide cîteva linii de comunicaţie aeriene, pentru transportul poştei din acele vremuri.

            Acum, în epoca sateliţilor care transmit în timp real orice, din orice colţ al lumii, în oricare alt colţ al lumii, pare vetust. Şi chiar este dar,  nu cred că trebuie să uităm cu uşurinţă, cine au fost deschizătorii de drum, indiferent de domeniu.

            Mermoz, a trăit ardent, închinîndu-şi întreaga viaţă unui ideal : să fie în slujba oamenilor care vor să comunice mai mult, mai repede mai bine. Inaintea dispariţiei sale premature, la doar 35 de ani, deşi remarcase defecţiuni la avionul cu care a efectuat ultimul său zbor, n-a mai avut răbdare să aştepte un motor de schimb.

            I-a îndemnat pe mecanici să-i repare avionul cu următoarele cuvinte : hai repede, că nu mai avem timp. S-a prăbuşit în ocean; nici epava avionului, nici corpul său nemaifiind găsite vreodată. A intrat bineînţeles, direct în legendă.

           Noi, ne toooot grăbim. Unde oare ne grăbim ?

Read Full Post »

           Viaţa tumultuoasă a lui Edith Piaf ar merita nu unul sau două, ci nenumărate romane. Şi nu una două sau poate trei postări anemice, ci un adevărat serial ! Sunt prea multe lucruri de spus. Vom rezuma, totuşi.

            După un turneu în Germania, convinge un grup de tineri „Les Compagnons de la Chanson” să cînte împreună cu ea, Les Tres Cloches. Pregătirile, orga şi orchestra plus cîteva vorbe bune spuse de Jean Cocteau, au transformat acest cîntec într-un succes monstru : un milion de discuri vîndute! (versiunea americană se numeşte – Cîntecul lui Jimmy Brown ). Tot împreună cu aceştia, va cînta „La Marie”. Vor obţine Marele Premiu al Discului. Edith împreuna cu grupul, adoptă cîntece de a le lui Trenet şi întreprind un turneu în State. Edith, este întîmpinată cu reţinere; grupul celor nouă băieţi, cu entuziasm. Suferă Edith o înfrîngere ? Nu, pentru că îngerul său păzitor veghează iar : de data aceasta se numeşte Virgil Thompson, este critic dramatic şi îi consacră lui Edith un articol. În urma acestui articol, Edith îşi va prelungi angajamentul de la opt zile, la 12 săptămîni. Succes deplin !

            La Hollywood, Edith învaţă o lecţie de solidaritate americană superbă ! Este invitată la gala unui spectacol susţinut de o fostă vedetă, alunecată pe panta uitării. Dacă ar fi avut succes, urma să primească un contract pe 52 de săptămîni. La gala, nu lipseşte nici-un monstru sacru : Spencer Tracy, Eliyabeth  Taylor, B. Davis, Bing Crosby, H. Boggart, G. Grant, etc. După ovaţii prelungite,  vedeta semnează contractul salvator ! De luat aminte!

            Tot la Hollywood, Piaf face cunoştinţă cu Chaplin, care venise să o asculte special pe ea. Cîntă fără trac dar, pusă în faţa marelui Chaplin, Edith se pierde în timiditatea unei puştoaice. Personalităţile o caută, o cultivă, o adulează. Face cunoştinţă cu viitoarea regină a Angliei, cu viitorul preşedinte american Eisenhower. Cine şi-ar fi putut închipui unde va ajunge micuţa Edith Gassion ?

            Împreună cu Sasha Guity organizează un spectacol de binefacere, preţul biletelor bătînd orice record. Edith trece şi prin experienţa căsătoriei, la care naşă avea să-i fie Marlene Dietrich. Jean Cocteau scrie un sketch special pentru ea, Le Bel Indifferent. O capodoperă, iar Edith interpretează strălucit ! Edith reia turneele prin State şi prin America de sud. Dar … „în drumurile mele, am întîlnit cunoştinţe, am legat prietenii, însă o atît de lungă despărţire de Franţa, de Paris, este un fel de asfixiere, o agonie lentă. Aerul Parisului nu se poate înlocui …” Asta şi pentru că nimeni altul decît Charles Aznavour îi spune într-o seară : „- Nu găseşti că aplauzele Parisului, au o savoare deosebită ?”

            Edith va face carieră şi în cinematograf. Inclusiv alături de marele Guitry. Dar adevărata viaţă a lui Edith este muzica. „Învăţ la pian, în acelaşi timp, cuvintele şi muzica. Atunci îmi vin ideile, încetul cu încetul. Nu alerg după ele, le las să vină singure„. Inclusiv muzica divină născută de clasici. „Bach şi Beethoven sunt compozitorii mei preferaţi …Chopin, Mozart, Schubert, Borodin, îmi plac toţi „.

            În cartea sa, Edith Piaf nu face decît o singură referinţă la moartea iubitului său, boxerul Marcel Cerdan. Cartea sa, nu descrie şi episoadele nefericite de la sfîrşitul vieţii sale. De ce aş face eu mai mult decît ea?

            Prefer să închei cu un citat din Maurice Chevalier : „Piaf, mic şampion categoria cocoş, se cheltuie cu patimă. Ea nu pare să-şi economisească nici forţele şi nici cîştigurile. Pare că aleargă, genială, revoluţionînd muzica, spre prăpastia pe care îngrijorarea mea plină de simpatie, mă face să o văd de-a lungul drumului ei. Ea vrea să cuprindă totul… Ea cuprinde totul! Ea reneagă legile vechi de prudenţă ale meseriei de stea”.

Şi adaug eu nonşalant : Edith Gassion a fost, este şi mai ales va fi, marea PIAF !

Read Full Post »

BULELE zilei

 Bulă pleacă împreună cu părinţii la Paris, la rude. Acolo. Cineva îl întreabă :

– La voi, morţii sunt înmormîntaţi cu popa ?

– Nu, popa rămîne afară.

 #

Tatăl lui Bulă spală vase în bucătărie.

– Tăticule, ce înseamnă bigam ?

– Un bărbat care spală de două ori mai multe vase decît mine.

 #

-Tăticule, ce e un monolog ?

– Un dialog între mămica şi mine.

 #

– Bunicule, au fost lupii la stînă ?

– Fost.

– Da luatu-ţi-au vreo oaie ?

– Da ce-ai fi vrut, să aducă vreuna ?

 CITATELE  zilei

 E mare păcat că la majoritatea ceremoniilor matrimoniale nu se mai foloseşte formula “să asculte de bărbat”, măcar ne mai descreţea frunţile. LLOZD CORY

În lumea asta femeile se distereză mult mai bine decît bărbaţii. Le sunt interzise mult mai multe lucruri.  OSCAR WILDE 

Căsătoria este o instituţie minunată, numai că încă nu sînt pregătită pentru instituţii. MAE WEST

Inteligenţa nu e niciodată un handicap pentru o fată, dacă ştie s-o ascundă sub o bluză transparentă. BOBBY WINTON

M-am culcat doar cu bărbaţii cu care am fost măritată. Cîte femei mai pot susţine aşa ceva ? ELIZABETH TAYLOR

Read Full Post »

          „Începînd această viaţă cu totul nouă, simţeam în mod nedesluşit că am avut un noroc nemaipomenit şi că depindea numai de mine să nu recad în existenţa mizerabilă din care m-a smuls Leplee„. Deşi continua să se vadă cu prietenii de odinioară, Edith se mută la un hotel de lîngă Place Pigalle. Nu departe de aici este şi celebra Moulin Rouge.

            Edith Începe lupta cu editorii pentru a-şi alcătui un repertoriu. Este foarte greu, pentru că este practic o ilustră necunoscută. Editorii nu riscă să-i ofere melodiile care îi plac ei. Se afla odată la editorul Maurice Decruck, în timp ce Annete Lajon repeta un cîntec tulburător. L’Etranger. „El mă privea cu ochii buni / de vise plini, ca de nebuni / cu stranii străluciri …” Edith îl învaţă, îl cere editorului, acesta o refuză dar tacit o încurajează. Leplee consimte iar Edith interpretează asest cîntec, fără voie, este drept.

            Într-o seară, este asistată fără să ştie, chiar de Annete Lajon în persoană. Politicoasă, aceasta afirmă că nu este supărată, că nu ştie dacă ar fi interpretat acest cîntec la fel de bine. Dar asta, nu o împiedică să cîştige ulterior cu această piesă, Marele Premiu al Discului.

            Tot Leplee îi organizează prima reprezentaţie de gală la Circul Medrano în 17 februarie 1936, alături de vedete consacrate : Chevalier, Mistinguett, Prejean, Fernandel, Marie Dubas. Nu după multă vreme, va avea apariţii radiodifuzate, iar  debutul de la Cannes o aşteaptă. Dar, lovitură de teatru : Leplee este asasinat ! Anchete judiciare, reporteri în goană de senzaţional, îi mănîncă timpul şi îi macină nervii. Lipsită de sprijinul lui Leplee, Edith primeşte lovituri dure de la cei care o antipatizau. Şi nu erau puţini! Totuşi, are cîteva oferte. Alege un bar din Place Pigalle. Dar publicul nu îi urmăreşte cîntecele. Publicul o vede ca fiind posibil implicată în asasinarea lui Leplee ! Ce! Piaf este un nume cumva ? Şi în definitiv, de unde vine făptura asta insignifiantă ? Odată, este chiar fluierată.

            Un impresar, îi face rost de un contract la Nisa. Încep momente grele pentru Piaf. Uneori, nu-şi permite o friptură şi o înlocuieşte cu spaghete. Are depresii. Revine la Paris cu perspectiva de a reîncepe să cînte pe străzi. Dar, îngerul său păzitor, veghează. Acesta se cheamă de data aceasta, Raymond Asso. Acesta, o ştia de mai multă vreme şi de-abia aştepta un prilej să o reprezinte. De la acest admirabil om află Piaf că o carieră de cîntăreţ nu se construieşte la cabaret, ci la Music-hall. Şi chiar îi obţine după stăruinţe îndelungate, un contract la ABC, un music-hall renumit din Paris.

            Edith triumfă ! Aici, Edith face cunoştinţă cu o artistă desăvîrşită, Marie Dubas. Care îi furase cîntecul Mon Legionairre. Dar de la care învaţă ce înseamnă un artist ardent şi cu care va rămîne prietenă. Micuţa Edith Gassion, fata unui circar şi a unei femei de morală îndoielnică, vagaboanda de pe străzile unui Paris devorator, fata care cînta la colţ de stradă şi eventual se vindea pentru te miri ce, intrase în lumea bună a spectacolului. Se împrieteneşte cu Marguerite Monnot. Aceasta este o celebră compozitoare a epocii. Muzica sa este ascultată peste tot în lume : Poveste de iubire, Mica Maria, Imnul dragostei, şi atîtea alte piese de mare succes. Împreună cu o altă cîntăreaţă, creează La vie en rose. Succes mondial!

            Dar, războiul bate la uşa făcînd şi desfăcînd destine. Edith, rămasă fără sprijinul lui Asso, îl ascultă la cererea acestuia pe Michel Emer cu o piesa nouă, L’Accordeoniste . Alt succes. La Moulin Rouge îl întîlneşte pe Yves Montand. După ce-l ascultă, îi recomandă să-şi schimbe repertoriul. Neconvins, acesta acceptă ezitind. Avea să-i fie ulterior recunoscător. DA!  Marele Montand, cel pe care îl ştim cu toţii, este acesta, cel modelat de Piaf ! Contează că între aceşti doi mari artişti s-a consumat şi o frumoasă poveste de dragoste ?

Read Full Post »

            „Aceste amintiri – pe care le voi povesti cam la întîmplare – de ce nu le-aş începe în ziua în care Destinul m-a luat de mînă, spre a face din mine cîntăreaţa care trebuia să devin ?” Cu aceste cuvinte îşi incepe cartea autobiografica Edith Piaf. ‘In ziua aceea, – o zi posomorita de octombrie, in anul 1935 – ne faceam meseria la coltul strazii Troyon cu Avenue Mac-Mahon. Palida, ciufulita … cintam o arie de Jean Lenoir : S-a născut ca vrăbiuţa / a trăit ca vrăbiuţa / va muri ca vrăbiuţa„.

            Cu totul şi cu totul întîmplător, este ascultată de „un bărbat, care părea un mare domn”… – Trebuie să fii cam nebună, îmi spuse de-a dreptul, o să-ţi rupi vocea… Ridicai din umeri. – Trebuie să mai şi mănînc„. Acesta, nimeni altul decît Louis Leplee, proprietarul cabaretului de lux Gerny’s o invită la o audiţie. Edith Gassion ezită. Este sfătuită ” – în locul tău m-aş duce. Nu se ştie niciodată! – Se prea poate. Dar eu n-o să mă duc. Nu mai cred în Moş Crăciun„.

            Totuşi, se duce. Este întîmpinată de Leplee ” – Un ceas întîrziere, zise el. Promiţi! Ce-o să mai fie cînd o să ajungi vedetă! Edith îi cîntă lui Leplee acompaniată de un pianist, tot repertoriul său, de la cîntecele pline de amărăciune ale lui Damia, pînă la melodiile dulcege ale lui Tino Rossi. ” – E foarte bine micuţo. Ai să reuşeşti, sunt încredinţat. Vei debuta aici vineri, cu patruzeci de franci pe seară. Numai că repertoriul nu ţi se potriveşte … Ai alt gen … O să înveţi (pînă vineri) patru : Nini viaţă de cîine , Puştoaicele vagabonde, Valsul înserării şi Mă fac mititică… – N-ai altă rochie decît asta ? – Am o fustă neagră mai bună decît asta şi tocmai îmi împletesc un pulover. – Crezi că îl termini pînă vineri ? – O! Fără îndoială„. 

            Tot Leplee va fi şi cel care îi va născoci numele de scenă. Gassion nu-i place, nici Denise Jay, nici Tania, nici Huguette Helia. ” –Tu eşti o adevărată vrăbiuţă a Parisului şi numele care ţi s-ar potrivi ar fi Moineau, dar din păcate numele acesta l-a luat alta… Unei vrăbii în argou, i se spune PIAF. De ce n-ai fi La mome Piaf? Şi spune Edith în cartea sa : „Eram botezată pentru toată viaţa”.

             La repetiţia de a doua zi, o asistă una dintre vedetele zilei, Yvonne Vallee. Aceasta impresionată, îi face cadou ” o minunată eşarfă de mătase albă, care mi-a fost foarte folositoare în seara debutului meu„. Edith îi va fi acesteia recunoscătoare peste timp.

            Vine şi seara debutului. Puloverul bineînţeles că nu este gata. Nu are decît o mînecă. Ei şi ? Leplee o sfătuieşte să se acopere cu eşarfa. Apoi, Leplee o prezintă publicului pe Edith. Spune cum a cules-o de pe străzi, spune că era „fără machiaj, fără ciorapi, cu o fustuliţă de doi bani …” Tăcere. Publicul select se întreba dacă patronul cabaretului nu înnebunise cumva. Edith, obişnuită cu lupta grea a vieţii de pe stradă, rezistă privirilor.

            „M-am rezemat de o coloană şi cu capul dat pe spate am început să cînt : sîntem fete hoinare, pe stradă învăţate / vagabondăm pîrlite, pînă se face zi / într-una jumulite, la sînge curăţate / cine ne vrea o seară, ne ducem unde-o fi … ” Publicul, civilizat, ascultă. La început politicos, dar se entuziasmează treptat.

             „Apoi, deodată răsunară aplauze…. ovaţiile nu se mai terminau. Îmi venea să plîng. Şi deodată, în liniştea care revenise, se auzi o voce tare : – E burduf de talent puştanca ! Era Maurice Chevalier.

            Nici nu mai contează faptul că Edith ridicase braţele în sus uitînd de pulovărul său cu o singură mînecă. Edith Gassion devenise EDITH PIAF ! De acum înainte, prezenţa în sală a unor personalităţi ca Mistinguett sau Fernandel îi devine obişnuinţă. Cînd Leplee îi permite să facă o chetă, primeşte prima sa hîrtie de o mie de franci, de la fiul regelui Fuad. Însuşi legendarul pilot Jean Mermoz i se adresează curtenitor : – ” Vrei să-mi faci plăcerea Domnişoară, să bei cu mine o cupă de şampanie” ? Era pentru prima oară cînd cineva i se adresa astfel. Şi tot Mermoz îi va oferi şi primele flori pe care le-a primit în viaţă sa : întreg coşul unei florărese din cabaretul acela de lux.

            Leplee văzuse bine ! Se născuse O MARE STEA !

Read Full Post »

BULE

 – Ce s-a întîmplat Bulă ? Nu te mai întîlneşti cu femeia aceea superbă ?

– Medicul mi-a interzis.

– Eşti cumva bolnav ?

– Aş… e nevastă-sa

#

– Măi Bulă, tu ai poze cu nevastă-ta în pielea goală ?

– N-am…

– Vrei ?

#

– Cum îmi stă dragule, cu pălăria asta nouă ? Sînt urîtă ?

– Cu ea pe cap, nu.

 CITATE

M-am măritat sub pretenţiile mele. Ca orice femeie.  NANCY  ASTOR

Am vînat o femeie doi ani, ca pînă la urmă să descopăr că avea aceleaşi gusturi ca mine. Amîndoi ne dădeam în vînt după fete.  GROUCHO MARX

Lanţurile căsniciei sunt atît de grele, încît este nevoie de doi să le poarte, uneori chiar de trei. ALEXANDRE DUMAS. (nu ştiu care dintre ei).

Read Full Post »

Older Posts »