Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for 4 iunie 2010

Printre multele proverbe care pe mine mă încîntă foarte tare, există unul care este destul de sugestiv în ceea ce priveşte situaţia politică actuală din România ; doi pe-o babă şi-aia slabă.

Afirmînd ritos că guvernul Boc este cel mai slab guvern pe care l-a avut România postdecembristă, eu cred că se comit erori fundamentale. Deci. Cel mai vîndut guvern pe care l-a avut România postdecembristă, a fost chiar primul guvern, condus de fiul unui kaghebist notoriu. Tatăl, tovarăşul rusofil Valter, a sosit în Romania, călare pe tancurile ruseşti care aveau să instaureze democraţia de tip totalitar. Fiul, tovărăşelul Petrică, posesorul unui pulovăr prin care a devenit celebru la loviluţia din decembrie 89, a sosit la fostul cc al pcr, propulsat zice domnia sa de studenţii cărora le era profesor. După ce Iliescu şi Brucan, s-au convins că Petrişor le era tovarăş în relele care tocmai se puneau la cale, împotriva revoluţionarilor autentici şi a restului populaţiei credule care aplauda feseneul în delir, şeful autoimpus al sinistrului FSN, tovarăşul Iliescu, l-a numit prim – ministru. Atunci s-a pus la cale tranziţia fără de sfîrşit, pentru că încă nu se ştia ce se va alege la Moscova : perestroika va continua, sau jefuitorii de pe plan local vor pune mîna pe toată industria şi economia URSS.

După ce lucrurile în Rusia au luat o cale neaşteptată de mulţi, în România au mai urmat guverne de toată pomina, printre care enumăr la repezeală : guvernul de jaf şi distrugere – Văcăroiu, guvenul marionetă – Ciorbea, guvernul incompetenţei absolute condus de Radu Vasile cel cu unghia sa de doi coţi, guvernul condus de Stolojan – confiscatorul de valută, şi amintesc numai pentru contrast,   guvernul Isărescu . Ce guverne au mai fost ? Ştiţi cu toţii : guvernul de spoliere condus de Năstase, guvernul de trădare a intereselor naţionale condus de Tăriceanu, şi, în sfîrşit, în ultmii cîţiva ani, cîteva guverne conduse de Emil Boc.

 În varianta complet nefericită în  alianţa cu psd, guvernul Boc a fost sabotat din toate poziţiile, chiar din interiorul aşa-zisului arc de guvernămînt. Cînd Boc a trecut la impunerea legii salarizării prin asumarea răspunderii, a fost demis prin singura moţiune de cenzură reuşită NU în ultimii 20 de ani  ci, în ultimii 62 de ani, dacă punem la socoteală şi perioada înjositoare a comunismului.

Iar facem istorie ? Iar apelăm la greaua moştenire ? Păi sigur că se impune atît recursul la  memorie, cît şi la grelele moşteniri lăsate guvernului Boc de toate guvernele de pradă şi de jaf de dinaintea guvernului condus de domnia sa, indiferent de compoziţia cabinetului. În ultimii trei ani de zile, psd face o gălăgie infernală pe scena politică, şi-a pus cozile de topor din sindicate să răscoale oamenii, asmute pensionarii să strige din toti bojocii, jos guvernul Boc, ameninţă cu nesupunerea civică, încercînd să provoace haos în ţară, să-l suspende IAR pe preşedintele Băsescu şi să repună mina pe putere, în cîrdăşie cu un pnl acaparat de un patriciu penal.

Ce vrea toată lumea de la Boc şi de la cabinetul condus de domnia sa , ACUM ? Simplu : să repare peste noapte, toate stricăciunile produse în România, măcar în ultimii 20 de ani. Boc ştie că este sacrificat ca om politic. Strînge din măsele şi încească să impună măsuri de austeritate fără de care finanţele ţării  chiar vor fi secătuite. Şi atunci, TOŢI criticii guvernului Boc, începînd cu opoziţia şi culmea ! continuînd cu mare parte dintre foştii săi susţinători, strigă la unison : JOS GUVERNUL BOC. De unde şi comparaţia mea cu proverbul acela : doi pe-o babă şi-aia slabă.

Un alt proverb înţelept spune : gîndeşte-te bine ce-ţi doreşti, că s-ar putea ca Dumnezeu să-ţi îndeplinească dorinţa. Am mai întrebat de vreo două ori : jos guvernul Boc ? Mai întreb o dată : chiar credeţi că asta este de dorit ? Haosul de după debarcarea guvernului Boc, şi eventuala debarcare a preşedintelui Băsescu ? OK ! Poate că aşa va fi. Interimarul preşedinte geoană, eventual reconfirmat prin plebiscit în funcţia de şef de stat, va numi un guvern care va duce România, direct în topul ţărilor în care criza economică mondială, este un basm de adormit copiii.

Read Full Post »