Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for 13 iunie 2010

            “Vizitatorul nostru purta un costum albastru-închis cu cămaşă albă şi cravată gri perlat … Se prezentă : colonel Ardenti … pensionat. – Deci, zise Belbo, e o carte despre Templieri? – Templierii, admise colonelul. Aici, în aceste pagini, eu am material pentru o istorie.  Adevărată. Nu banală. Am găsit ceva, ceva foarte important, dar e numai începutul. Eu vreau să spun tuturor ceea ce ştiu, în aşa fel încît, dacă e cineva în măsură să completeze jocul acesta făcut din bucăţele, să citească şi să iasă la vedere. Intenţionez să arunc o momeală” . Intrînd în jocul colonelului, PLANUL deja este pus în aplicare. Belbo, Diotallevi şi Casaubon, s-au prins în pînza de paianjen a istoriei tenebroase. Întrebare : “Cum se face că nişte oameni atît de puternici încît să-l bage pe regele Franţei în sperieţi nu sunt în stare să ştie dinainte că patru pungaşi îl instigă pe rege şi că regele îl aţîţă pe papă ?” Răspuns : “să fim serioşi! Trebuie să ne gîndim la un PLAN!”

            Aveau Templierii un plan de cucerire a lumii ? Aveau ei un proiect global şi cunoşteau o sursă de putere, pentru care ar fi meritat să sacrifice de ochii lumii, o garnizoană, respectiv garnizoana din Paris, restul lor intrînd în anonimat ? Aşa se pare. Iar diferitele garnizoane ale Templierilor din alte ţări, şi-au continuat activitatea în moduri diferite. Singurul lucru comun pentru toţi este de acum înainte clandestinitatea, bazată pe un set de reguli secrete, transmise din generaţie în generaţie, de către iniţiaţi către alţi iniţiaţi. Templierii din garnizoana franceză scăpaţi cu viaţă, aveau nevoie de un refugiu. Colonelul Ardenti este convins că acest refugiu se află în Provins.Tot oraşul este împînzit de galerii secrete, de catacombe neştiute, de încăperi învăluite în mister, unde Templierii puteau să-şi continue activitatea lor subterană, cei mai cunoscuţi dintre ei fiind sacrificaţi cu bună ştiinţă, eventual prin tragere la sorti. De ce ? De ce nu ? Mister. Dar colonelul Ardenti, obţinuse o  copie a unui pergament, copie care părea să fie o cheie a întregii enigme. Le înmînează o fotocopie a acelei copii. La obiecţia lui Belbo, că despre o copie nu există certitudinea că este aidoma cu originalul, colonelul răspunde sigur de el  “cînd originalul nu mai există, ultima copie ESTE originalul”.( Aceasta este una dintre teoriile la care semioticianul U. Eco, ţine foarte mult! opusul ei fiind imposibil de demonstrat).

            Fragment dintr-un manuscris din 1760 (pag. 155) : “După Beaujeu, Ordinul nu a încetat nici o clipă să subziste, iar noi am cunoscut, după Aumont, o succesiune neîntreruptă de Mari Maeştri ai Ordinului pînă în zilele noastre şi, dacă numele şi sediul adevăratului Mare Maestru şi cele ale adevăraţilor Superiori care guvernează Ordinul şi dirijează astăzi sublimele-i lucrări e un mister cunoscut numai de adevăraţii iluminaţi, păstrat într-o taină de nepătruns, e pentru că ceasul Ordinului nu a sosit încă şi timpurile nu s-au împlinit …” Este de remarcat remarcabilul procedeu al lui Eco de a alege un fragment care stă pe de-a întregul, sub semnul incertitudinii : DUPĂ Beaujeu …Iar Casaubon spune :”Acesta a fost primul nostru contact îndepărtat cu Planul”. Exact !    Copia pergamentului pe care Ardenti le-o arată, era încifrată după  metoda lui Trithemius. După indicaţiile colonelului, pergamentul se poate descifra relativ uşor, rezultatul fiind un plan de transmitere a secretelor către cei care ar fi devenit iniţiaţi, pînă în anul 2000 ! Desigur că şi Kaballah are un rol în încifrarea şi descifrarea pergamentului. Este vorba cumva şi despre găsirea Graalului ? Bineînţeles ! Îi vine cuiva să zîmbească ? Nu are decît ! Dar colonelul Ardenti, o dată pornit începe să înşire o poveste amestecată în care îşi găsesc locul aproape toate marile taine ale lumii, care ne+au parvenit sub formă de legendă : Cavalerii Mesei Rotunde, Lîna de aur şi Argonauţii, Piatra Luciferică, Ultima Thule, Tibet ca un refugiu al Templierilor, Druizii, Catharii, chiar şi Hitler găseşte un loc în această istorisire : “E nebun, s-a spus. Şidacă n-o fi fost nebun? Mă urmăriţi ? Avea fruntea acoperită de sudoare şi mustăţile aproape zburlite, ca o felină. Oricum , zise, eu arunc momeala. Vom vedea dacă se iveşte careva”. Belbo rămîne cîteva minute singur cu colonelul. Ce-au discutat numai ei doi, nici Casaubon, nici altcineva nu avea să mai afle vreodată.

            A doua zi, un oarecare poliţist, De Angelis, îi informează pe Belbo şi pe Casaubon, că Ardenti ar fi fost asasinat; cadavrul fusese mai întîi văzut de portarul hotelului unde locuia, dar ulterior dispăruse. Problema era ca acest colonel era departe de ceea ce pretindea. În realitate, era un fost nazist, cam excroc. Furase mai multe identităţi pe care le folosea pentru a şantaja diverse persoane. Povestea cu Templierii ? Poate că era un simplu pretext. Cine ştie de urmărea de fapt cu adevărat ? Fuga sa neîntreruptă, putea fi urmare a faptului că era urmărit de Mossad. Aici, potrivit obiceiului său, Umberto Eco inserează un roman în roman. Va urma povestea lui Casaubon, care din dragoste pentru frumoasa Amparo, o urmează pe aceasta în Brazilia.

Read Full Post »

Astăzi se împlinesc 20 de ani de la mineriada din iunie 1990 sau, aşa cum mai este denumită, “evenimentele din 13-15 iunie”.
Să ne aducem aminte cîteva lucruri.
În primul rînd mitingul maraton din Piaţa Universităţii îşi depăşise deja momentul de glorie şi intrase într-un declin accentuat. Poate şi din acest motiv, poate şi pentru că manipulatorii şi cîştigătorii alegerilor din 20 mai, FSN şi Ion Iliescu, nu au mai avut răbdare să aştepte decesul firesc al manifestaţiei. În dimineaţa zilei de 13 iunie fortele de poliţie au luat cu asalt pîlcurile de manifestanţi care se – mai – aflau în piaţă. Violenţa forţelor de ordine (represiune) a produs indignare. O mulţime furioasă a început să se lupte cu forţele de ordine care au răspuns cu gaze lacrimogene, iar în cursul demonstraţiilor din faţa Ministerului de Interne o persoană a fost ucisă. Violenţele, unele dintre ele fiind poate chiar rodul unor instigatori, au fost subtstratul pentru venirea minerilor în Bucureşti în 14-15 iunie. Iar dacă manifestanţii din 13 iunie au aruncat pietre şi sticle incendiare către forţele de ordine, aceste violenţe au fost cu mult depăşite de cele ce au avut loc în următoarele două zile cînd grupuri organizate de mineri au luat cu asalt sediile partidelor istorice, redacţiile puţinelor ziare independente (România Liberă, Dreptatea, Zig-Zag Magazin, etc), au luat la bătaie pe toţi cei care arătau suspect, adică a intelectual, şi l-au arestat pe unul din liderii pieţei, Marian Munteanu.
Excursia minerilor la Bucureşti a costat enorm România pe plan internaţional. Au trecut cîţiva ani pînă cînd România a reînceput să intre în atenţia cercurilor politico economice ale Occidentului. Izolarea politică şi suspiciunea multor cancelarii occidentale că liderii politici ai României de atunci preferau apropierea faţă de URSS decît o apropiere de vest au făcut ca România să piardă importante invesţii. Iar acel moment pierdut din punct de vedere economic nu a mai putut fi niciodată recuperat.
Şi aşa ajungem la principalul responsabil al respectivelor evenimente: Ion Iliescu. Într-o postare pe blogul personal, Ion Iliescu a afirmat că “nu minerii au introdus violenţa în viaţa politică de după decembrie 1989“, şi că sosirea lor la Bucureşti în 14 iunie “a fost efectul şi nu cauza violenţelor declanşate în ziua de 13 iunie“. Ion Iliescu minte cu neruşinare atunci cînd spune că a fost prima excursie a minerilor la Bucureşti. Prima lor incursiune punitivă a avut loc în ianuarie 1990 dar asta nu îl împiedică pe Ion Iliescu să dea dovadă de o memorie selectivă. Nimic mai fals decît afirmaţia că minerii au fost un efect al unei aşa zise crize şi că au venit la Bucureşti singuri, temîndu-se pentru fragila democraţie românească. Cred mai degrabă că grupul politic din jurul lui Ion Iliescu a văzut în evenimentele din 13 iunie un prilej de a scăpa şi de bruma de opoziţie care începuse să se contureze în România, opoziţie pe care a considerat-o de la bun început periculoasă şi a acceptat-o extrem de tîrziu şi nu i-a înţeles niciodată pe deplin rostul.
Ce se întîmplă azi în România este rezultatul şi acestor evenimente. Şi este revoltător că Ion Iliescu nu înţelege să-şi asume responsabilitatea pentru evenimentele acelor zile măcar din punct de vedere moral dacă din punct de vedere al dreptăţii va trebui să aşteptăm probabil, justiţia divină.
Clemy

postare preluata http://copaculdinpadure.wordpress.com/

Read Full Post »

BULA ZILEI

Agapa

La douăzeci de ani după terminarea liceului, Bulă se întîlneşte cu colegii şi învăţătorii lui de la şcoala primară. – Chiar aşa elev slab am fost eu, dom profesor ? întreabă Bulă. – Da de unde, tovarăşe ministru! Aţi fost cel mai bun elev !

 CITATUL ZILEI

 Cînd lordul Berners s-a întors, după mulţi ani, ca sa-şi viziteze fosta şcoală, a constatat uimit că era înconjurat de chipuri zîmbitoare. Abia după aceea a aflat că şcoala fusese închisă, iar clădirea găzduia acum un spital de nebuni. Arthur Marshall

Read Full Post »