Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for 16 iunie 2010

            Odată ce relaţia sa cu Amparo s-a curmat brusc după scena dansului ritual, Casaubon revine în Europa. Îşi reia vizitele la barul Pilade, locul în care îi întîlnise pe Belbo şi pe Diotallevi şi deschide o mică afacere, echivalentul a ceea ce astăzi noi numim, consultanţă, în domeniul culturii. Regăseşte un Belbo din ce în ce mai adîncit în misterele urmaşilor Templierillor. Un Belbo însă îndrăgostit de o fiinţă stranie, Lorenza Pellegrini, o rebelă, care îl tratează cînd ca pe omul vieţii sale, cînd ca pe un zero absolut.           

           Suntem în plin GEBURAH; oare există dreptate pe lume ? Dreptatea este sinonimă cu adevărul ? Dreptatea şi sau adevărul, pot să ucidă ? Desigur. Cine nu ştie acest truism elementar ?  Deocamdată, Casaubon îşi pansează rănile provocate de Amparo, cu Lia, altă mare iubitoare de mistere ale Rozacrucienilor.

            “Oricine reflectează la patru lucruri ar fi fost mai bine să nu se fi născut : ce anume se află deasupra, ce e dedesupt, ce este înainte şi ce este după” (Talmud, Hagigah, 2.1). Poate că aşa este dar, de obicei aflăm aceste lucruri abia după ce ne punem astfel de întrebări. Tentaţia iscodirii este prea mare. Uneori, habar nu ai la ce ajungi cînd începi o nouă activitate. Casaubon primeşte o comandă : să ilustreze un album despre istoria metalelor. Activitatea sa ar consta inclusiv din vizitarea marilor muzee, pentru documentare. Ce intelectual  poate rezista la aşa ceva ? Printre alte muzee, Belbo menţionează impersonal şi muzeul din Paris, unde se află Pendulul.  – Pendulul ?  – Da, pendulul lui Foucault. Ei şi? Nu contează. Important este că poate vizita Parisul. Împreună cu Lia. Patru zile de huzur, care va să zică.

            Între timp, Belbo, sub pseudonimul dr. Moebius, împreună cu Diotallevi lucrează la Proiectul Hermes, un proiect “despre miraculoasa renaştere a ştiinţelor oculte în lumea modernă, iar  editura Manuzio intenţiona să se lanseze în această direcţie cu o nouă colecţie, Isis Dezvăluită”. Pentru reuşita proiectului, aveau nevoie de colaboratori benevoli, care să le pună la dispoziţie tot ceea ce puteau oferi. “Chiar în clipa aceea intră Lorenza Pellegrini, mai solară ca oricînd”. – Minunat, spune aceasta, am un prieten foarte simpatic, un fost tupamaro din Uruguay, care lucrează la revista Picatrix şi care mă duce mereu la şedinţe spiritiste. Chiar şi Casaubon vrînd să fie de folos, aduce în discuţie întîlnirea sa din Brazilia, cu Aglie, “un individ cu siguranţă erudit, care ia în serios lucrurile acestea, dar cu eleganţă”. Ajunşi la reşedinţa lui Aglie, au împreună cu acesta o edificatoare discuţie. Numerologia ? Are rostul său, dar să nu exagerăm. Tainele lumii, începînd cu piramidele egiptene ? Interesant domeniu. Aproape de sfîrşitul întîlnirii, cineva intră ca la el acasă : Lorenza Pellegrini, desigur. Lucrurile încep să se lege. Cu siguranţă, Pendulul se mişcă din ce în ce mai hotărît. Cu lumea întreagă cu tot. Cum ? Vom vedea. Sper.

Read Full Post »

Lecţie utilă

Precum ne-am convins, munca la stat nu e şi NU TREBUIE să fie obiectivul unui om care vrea să trăiască bine.
La noi a fost inoculat un concept cumplit de păgubos. Este un efect al centralismului statului-proprietar şi ne-a otrăvit mintea fără a fi conştienţi de asta.
Ante ’89, supremul succes era să fii persoană marcantă a partidului de guvernământ. Secretar de organizaţie sau ceva p’acolo. Erai “om”.
Tu spuneai directorului întreprinderii ce să raporteze la centru, tu distribuiai apartamentele, buteliile şi primele.
După ’89, în minţile cele mai ruginite, nu s-a schimbat nimic. Doar iniţialele partidului.La nivelul celor care au refuzat să intre în sfera asta conceptul schizoid se reflectă în aprecierea funcţiilor “la stat”.
– Unde lucrezi ?
– La un privatizat !
– Vai de capul tău. Vezi, dacă “ai băut cerneala” ? Acu munceşti de-ţi sar ochii din cap. A fi profesor, a fi medic sau persoană importantă în administraţia de stat este înţeles de la sine drept succes în viaţă. Ceea ce din păcate NU corespunde realităţii.
Depinde UNDE îţi exerciţi activitatea aia.
Dacă eşti într-adevăr un om ce performează, poţi să-ţi deschizi un cabinet medical (modest), care să se mărească în timp, să se transforme în clinică, apoi în spital. PRIVAT ! Adică oamenii să te caute şi să vrea să te plătească PE TINE pentru ceea ce ştii şi poţi să faci pentru ei. A-ţi exercita activitatea sub umbrela statului, care IA obligat banii mulţimii să te plătească pe tine, silindu-i să accepte ceea ce ştii şi poţi să faci, nu e nici un titlu de glorie. Poate eşti foarte bun. Sau o hahaleră. Nu se mai ştie. Dar dacă erai aşa de bun, nu stăteai la mila statului !!!
Nu ai un argument puternic care să-ţi sprijine cinstit pretenţiile. Ştiu că nu e uşor de acceptat ideea. Majoritatea covârşitoare a celor ce suntem pe aici ne-am născut, am crescut şi am muncit în spiritul menţionat mai sus.
Tatăl meu mi-a repetat până la exasperare : “Învaţă ca să trăieşti bine, să ai ce-ţi doreşti şi să nu fii silit să munceşti din greu ca noi”.
O viaţă de om, mai toţi am mers pe drumul ăsta, având drept far un asemenea tip de reuşită. Să vină acum unul care stinge becu’ ăla…. chiar nu-ţi pică bine. Dar realitatea e că statul s-a transformat dintr-un sprijin organizat pentru cetăţeni, într-o povară instituţională. Ceea ce a fost iniţial o mână crescută cu un scop precis, hrănită de întreg şi capabilă să ajute întregul, a devenit o tumoră ce a căpătat propria viaţă, independenţă şi pretenţia de a se dezvolta chiar ucigând organismul ce a generat-o. Nu cred nici că un stat slab ar fi benefic.
O societate cu o organizare administrativă de stat excesivă face implozie.
Una fără administrare de stat, face explozie.
Undeva însă există o plajă de echilibru pe care noi tocmai o căutăm acum. În contextul actual, cu o administraţie supradimensionată, statul a devenit evident o povară pentru cetăţenii săi. Iar a fi o povară pentru cei ce te plătesc nu este nici un titlu de glorie, crois moi. Adevăraţii performeri nu se află sub umbrela statului. Adevăraţii luptători sunt pe câmpul de luptă al afacerilor private. Acolo au “succesuri” şi “eşece”, acolo îşi obţin dreptul de a purta fiecare cicatrice. În semn de respect pentru această categorie dar şi de informare a celor ce cred că merită, am introdus pe manşetă un link către “Idei De Afaceri”. Site-ul revistei cu acelaşi nume, care din punctul meu de vedere munceşte la un proces vital al unei economii de piaţă liberă : naşterea iniţiativei private.
Cred că sunt acolo multe lecţii utile.

Viq

Text preluat de pe blogul “ copacul din padure”.  http://copaculdinpadure.wordpress.com/  Adaug :

Moţiunea de cenzură a căzut. Lupta politică va continua. De ce ? La întrebarea asta, fiecare răspunde cum vrea. Sau, cum poate. Rezultatul acestei lupte politice sterile, se va revărsa peste soarta noastră, a tuturor. Ne pasă ? Încep să cred, că unora, NU. Orgoliul hrăneşte cecitatea.

BONUS

De citit musai si  http://theophylepoliteia.wordpress.com/

Read Full Post »

BULA ZILEI

Filofteia, şefa personalului de serviciu, cum îi plăcea directorului Bulă să-i spună, o femeie urîtă şi rea, nemăritată, cu ochii bulbucaţi de cucuvaie, sare în întîmpinarea directorului şi strigă să fie auzită :

– servus directore !

– de cînd suntem noi “servus”?

– de  cînd am dormit împreună !

– cînd am dormit împreună ?

– la şedinţa de partid.

CITATUL ZILEI

Maică-mea este de vină pentru viaţa mea sexuală săracă. Mi-a spus doar “bărbatul stă deasupra, femeia dedesubt”. Timp de trei ani, soţul meu şi cu mine am dormit în paturi suprapuse.  Joan Rivers. 

 http://www.youtube.com/watch?v=cUV7bFw0-40

Read Full Post »