Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for 21 iunie 2010

            “Mă trezisem pe la două după-amiază, confuz şi catatonic. Îmi aminteam exact  totul, dar nu aveam nici o garanţie că ceea ce-mi aminteam era adevărat. Mai întîi mă gîndisem să dau o fugă pîna jos să cumpar ziarele, apoi îmi spusesem că, în orice caz, chiar dacă o companie de cipai * ar fi pătruns în Conservatoire imediat după eveniment, ştirea tot n-ar fi avut timp să apară în ziarele de dimineaţă”- povesteşte Casaubon.  Face un drum pînă la Conservatoire, intră şi vede că “fiecare lucru era ca în după-amiaza trecută  … Căutam urmele a ceea ce se petrecuse, dar, dacă se pretrecuse ceva, cineva făcuse o foarte conştiincioasă curăţenie. Dacă se petrecuse”.

            Contrariat şi flămînd, Casaubon intră într-un restaurant să mănînce, şi rememorează : a intrat în Conservatoire, s-a ascuns,  aşteptat să plece toată lumea inclusiv paznicii, a asistat la ceremonia aceea fantastică daca nu chiar fantasmagorică, apoi fugise prin reţeaua de canale a Parisului şi nesigur pe mintea sa, căutase să-l găsească pe doctorul Wagner – psihologul. Sigur că acesta n-ar fi răspuns la ora aceea ultra matinală, mersese la hotel. Apoi dormise, iar acum, se hotărăşte iar să meargă la acel medic. Era mai mult decît necesar. După ce plăteşte o sumă astronomică, pătrunde în cabinet. – Et alors ? a zis acesta. “ Am vorbit ca o cascadă, am scos din mine tot, de la început pînă la sfîrşit, ce gîndeam acum doi ani, ce gîndeam acum un an, ce gîndeam că gîndeau Belbo şi Diotallevi şi mai ales, ce s-a petrecut în noaptea de Sfîntul Ioan” (noaptea trecută). Doctorul îl ascultă atent, cu răbdare, nici nu aprobă nici nu dezaprobă nici măcar gestic, nu pune nici-o întrebare. Cînd Casaubon tace, se ridică, şi se duce la fereastră unde priveşte îndelung. După o tăcere apăsătoare, “tot cu spatele la mine, cu o voce incoloră, calmă, liniştitoare : Monsieur vous etes fou”.

            Se spune că singurul mod de a-l pune pe diavol în încurcătură, e să-l faci să creadă că nu crezi în el. Doctorul nu crezuse  o iotă, dar el, Casaubon ŞTIA că ceea ce văzuse era adevărat.

            Ascuns bine într-o maşinărie din Conservatoire, un periscop vechi, Casaubon asistă ţinîndu-şi respiraţia la întrunirea prevăzută în Plan. Rînd pe rînd, Casaubon recunoaşte toate personajele ciudate întîlnite atît în Brazilia, cît şi la Milano. Pendulul era mutat din locul său obişnuit, “fusese atîrnat mai sus, la cheia de boltă, în centrul corului”.

            Bramanti brazilianul, oficiază : “ – Fraţilor, ne-am adunat aici în numele Ordinului Unic, al Ordinului Necunoscut, din care … faceţi parte dintotdeauna! Să jurăm. Anatema să cadă asupra profanatorilor secretului. – Anatema să cadă !” După un lung ceremonial în care enumeră toate ordinele adevărate sau apocrife, Bramanti îi convoacă pe “demnitarii celor treizeci şi şase de grade ultime şi ultrasecrete”. Printre ei,  este chiar şi vecinul său, un taxidermist (altă temă predilectă a lui Eco),  şi bineînţeles, Garamond în persoană.

            La urmă de tot, rosteşte cam în silă :” Şi Imponderabilul între Imponderabilii Arhonţi, Sclavul Sclavilor, Preaumilul Secretar al Oedipului Egiptean, Mesager Infim al Stăpînilor Lumii şi Portar al Agartthei, Ultim Paracliser al Pendulului, Claude – Louis, conte de Saint-Germain, prinţ Racotzki, conte de Saint-Martin şi marchiz de Aglie” etc. Acesta este însoţit de Lorenza Pellegrini, ori în transă, ori drogată. – Fraţiolor, cavaleri. Ne aflăm aici pentru că în aceste zile Misticii Legaţi v-au informat … că după şase sute de ani de preadureroasă rătăcire l-am găsit pe unul care ştie. Cum a aflat – şi a aflat mai mult decît noi – e un mister ce ne pune pe gînduri”. Apare şi Ardenti, colonelul excroc.

            –  De la tine ştie Belbo ceea ce ştie şi ai tăcut, spune răstit, Aglie.  – Prizonierul minte. Jur că nu ştiu nimic. Este adus şi Belbo, care o vede pe Lorenza şi brusc, capătă certitudinea că biata femeie fusese manipulată, ca să poată fi el controlat. Urmează scene funambuleşti. Asistenţa este împărţită în două tabere. Lupta pentru putere se manifestă bineînţeles, şi aici. Convinşi că Belbo nu vrea să le destăinuie secretul, îl condamnă la moarte. “Pendulul începea o oscilare rapidă şi violentă, smulgîndu-şi victima odată cu sine. Funia se întinsese sub greutatea sferei şi se înfăşurase, de data aceasta strînsă ca un laţ, în jurul gîtului bietului meu prieten, proiectat în aer, atîrnînd de-a lungul firului Pendulului şi, zburînd deodată către extremitatea de răsărit a corului, acum se întorcea îndărăt, lipsit de viaţă (sper), în direcţia mea”. Pentru că el, Casaubon ar fi urmat să aibă aceeaşi soartă. Aglie spusese cît se poate de limpede : – Mai este unul care ştie, dar, deocamdată a reuşit să scape. Va reuşi Casaubon să se facă nevăzut ?

 *cipai = soldaţi ai Armatei Indiei Britanice, recrutaţi din rîndul populaţiei băştinaşe (din cuvîntul urdu “sipaahi” = soldat ).

Read Full Post »