Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for 29 iunie 2010

            În stradania sa de a comunica din ce în ce mai rapid şi la distanţe din ce în ce mai mari, omul a parcurs de la simplele răcnete pînă la celularul multifuncţional actual, o sumedenie de etape.

            Fumul care se vedea din depărtare de la focurile aprinse pe înălţimi, tobele care transmiteau mesaje de panică, binecunoscutele tam-tam, porumbeii călători, olăcarii, poştalioanele, navele şi avioanele transatlantice, telegraful, undele electromagnetice, banalul plic transmis prin poştă, şi cîte alte modalităţi.

            Printre acestea, la loc de cinste a fost şi transportul sacilor poştali în epoca de pionierat a aviaţiei, cu acele maşini zburătoare extrem de fragile, maşini manevrate de geniul şi cutezanţa unor vizionari.

            Deschizător de drumuri, Jean Mermoz, despre care am văzut recent, că a fost primul OM din viaţa vrăbiuţei pariziene, Edith Piaf, care a tratat-o cu flori, şampanie şi respect, avea să-şi închine întreaga energie pentru a deschide cîteva linii de comunicaţie aeriene, pentru transportul poştei din acele vremuri.

            Acum, în epoca sateliţilor care transmit în timp real orice, din orice colţ al lumii, în oricare alt colţ al lumii, pare vetust. Şi chiar este dar,  nu cred că trebuie să uităm cu uşurinţă, cine au fost deschizătorii de drum, indiferent de domeniu.

            Mermoz, a trăit ardent, închinîndu-şi întreaga viaţă unui ideal : să fie în slujba oamenilor care vor să comunice mai mult, mai repede mai bine. Inaintea dispariţiei sale premature, la doar 35 de ani, deşi remarcase defecţiuni la avionul cu care a efectuat ultimul său zbor, n-a mai avut răbdare să aştepte un motor de schimb.

            I-a îndemnat pe mecanici să-i repare avionul cu următoarele cuvinte : hai repede, că nu mai avem timp. S-a prăbuşit în ocean; nici epava avionului, nici corpul său nemaifiind găsite vreodată. A intrat bineînţeles, direct în legendă.

           Noi, ne toooot grăbim. Unde oare ne grăbim ?

Read Full Post »

           Viaţa tumultuoasă a lui Edith Piaf ar merita nu unul sau două, ci nenumărate romane. Şi nu una două sau poate trei postări anemice, ci un adevărat serial ! Sunt prea multe lucruri de spus. Vom rezuma, totuşi.

            După un turneu în Germania, convinge un grup de tineri „Les Compagnons de la Chanson” să cînte împreună cu ea, Les Tres Cloches. Pregătirile, orga şi orchestra plus cîteva vorbe bune spuse de Jean Cocteau, au transformat acest cîntec într-un succes monstru : un milion de discuri vîndute! (versiunea americană se numeşte – Cîntecul lui Jimmy Brown ). Tot împreună cu aceştia, va cînta „La Marie”. Vor obţine Marele Premiu al Discului. Edith împreuna cu grupul, adoptă cîntece de a le lui Trenet şi întreprind un turneu în State. Edith, este întîmpinată cu reţinere; grupul celor nouă băieţi, cu entuziasm. Suferă Edith o înfrîngere ? Nu, pentru că îngerul său păzitor veghează iar : de data aceasta se numeşte Virgil Thompson, este critic dramatic şi îi consacră lui Edith un articol. În urma acestui articol, Edith îşi va prelungi angajamentul de la opt zile, la 12 săptămîni. Succes deplin !

            La Hollywood, Edith învaţă o lecţie de solidaritate americană superbă ! Este invitată la gala unui spectacol susţinut de o fostă vedetă, alunecată pe panta uitării. Dacă ar fi avut succes, urma să primească un contract pe 52 de săptămîni. La gala, nu lipseşte nici-un monstru sacru : Spencer Tracy, Eliyabeth  Taylor, B. Davis, Bing Crosby, H. Boggart, G. Grant, etc. După ovaţii prelungite,  vedeta semnează contractul salvator ! De luat aminte!

            Tot la Hollywood, Piaf face cunoştinţă cu Chaplin, care venise să o asculte special pe ea. Cîntă fără trac dar, pusă în faţa marelui Chaplin, Edith se pierde în timiditatea unei puştoaice. Personalităţile o caută, o cultivă, o adulează. Face cunoştinţă cu viitoarea regină a Angliei, cu viitorul preşedinte american Eisenhower. Cine şi-ar fi putut închipui unde va ajunge micuţa Edith Gassion ?

            Împreună cu Sasha Guity organizează un spectacol de binefacere, preţul biletelor bătînd orice record. Edith trece şi prin experienţa căsătoriei, la care naşă avea să-i fie Marlene Dietrich. Jean Cocteau scrie un sketch special pentru ea, Le Bel Indifferent. O capodoperă, iar Edith interpretează strălucit ! Edith reia turneele prin State şi prin America de sud. Dar … „în drumurile mele, am întîlnit cunoştinţe, am legat prietenii, însă o atît de lungă despărţire de Franţa, de Paris, este un fel de asfixiere, o agonie lentă. Aerul Parisului nu se poate înlocui …” Asta şi pentru că nimeni altul decît Charles Aznavour îi spune într-o seară : „- Nu găseşti că aplauzele Parisului, au o savoare deosebită ?”

            Edith va face carieră şi în cinematograf. Inclusiv alături de marele Guitry. Dar adevărata viaţă a lui Edith este muzica. „Învăţ la pian, în acelaşi timp, cuvintele şi muzica. Atunci îmi vin ideile, încetul cu încetul. Nu alerg după ele, le las să vină singure„. Inclusiv muzica divină născută de clasici. „Bach şi Beethoven sunt compozitorii mei preferaţi …Chopin, Mozart, Schubert, Borodin, îmi plac toţi „.

            În cartea sa, Edith Piaf nu face decît o singură referinţă la moartea iubitului său, boxerul Marcel Cerdan. Cartea sa, nu descrie şi episoadele nefericite de la sfîrşitul vieţii sale. De ce aş face eu mai mult decît ea?

            Prefer să închei cu un citat din Maurice Chevalier : „Piaf, mic şampion categoria cocoş, se cheltuie cu patimă. Ea nu pare să-şi economisească nici forţele şi nici cîştigurile. Pare că aleargă, genială, revoluţionînd muzica, spre prăpastia pe care îngrijorarea mea plină de simpatie, mă face să o văd de-a lungul drumului ei. Ea vrea să cuprindă totul… Ea cuprinde totul! Ea reneagă legile vechi de prudenţă ale meseriei de stea”.

Şi adaug eu nonşalant : Edith Gassion a fost, este şi mai ales va fi, marea PIAF !

Read Full Post »

BULELE zilei

 Bulă pleacă împreună cu părinţii la Paris, la rude. Acolo. Cineva îl întreabă :

– La voi, morţii sunt înmormîntaţi cu popa ?

– Nu, popa rămîne afară.

 #

Tatăl lui Bulă spală vase în bucătărie.

– Tăticule, ce înseamnă bigam ?

– Un bărbat care spală de două ori mai multe vase decît mine.

 #

-Tăticule, ce e un monolog ?

– Un dialog între mămica şi mine.

 #

– Bunicule, au fost lupii la stînă ?

– Fost.

– Da luatu-ţi-au vreo oaie ?

– Da ce-ai fi vrut, să aducă vreuna ?

 CITATELE  zilei

 E mare păcat că la majoritatea ceremoniilor matrimoniale nu se mai foloseşte formula “să asculte de bărbat”, măcar ne mai descreţea frunţile. LLOZD CORY

În lumea asta femeile se distereză mult mai bine decît bărbaţii. Le sunt interzise mult mai multe lucruri.  OSCAR WILDE 

Căsătoria este o instituţie minunată, numai că încă nu sînt pregătită pentru instituţii. MAE WEST

Inteligenţa nu e niciodată un handicap pentru o fată, dacă ştie s-o ascundă sub o bluză transparentă. BOBBY WINTON

M-am culcat doar cu bărbaţii cu care am fost măritată. Cîte femei mai pot susţine aşa ceva ? ELIZABETH TAYLOR

Read Full Post »