Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for 5 iulie 2010

             Ultimele trei capitole din această carte se cheamă pe rînd, „Regina fără regat” , „Moartea lebedei” , „Tu in questa tomba”. „În 1959 maşina Callas se opreşte. Vocea se stinge. Regina a rămas fără regat. La 36 de ani, cariera Mariei Meneghini-Callas, care va deveni din nou Maria Callas, cunoaşte un timp mort. În 1964-1965 va fi cîntecul lebedei, o ultimă zvîcnire, cîteva momente sublime şi apoi nimic. De data asta este sfîrşitul – şi în mod iremediabil„.

            Totul este spus în aceste cuvinte. Maria Meneghini redevine Maria Callas pentru a deveni în urma insistenţelor lui Aristoteles, Maria lui Onassis. Eliberată de tutela lui Meneghini, Maria Callas înfiinţează o fundaţie care îi va purta numele şi va începe să-şi doneze onorariul în scopuri de caritate. Căci Maria mai cîntă. În 1958 de 28 de ori în 7 roluri pe 6 scene. În 1959 de 11 ori în 3 opere pe 4 scene. În 1960 de 7 ori în 2 opere pe 2 scene. În 1961 de 5 ori Medeea la Epidaur şi la Scala. În 1962 apare de două ori în Medeea la Scala şi asta e tot. În 1963 nu cînta nimic, nicăieri. În 1964 Maria îşi pregăteşte revenirea la Opera din Paris. Norma bineînţeles.  Apoi, cînta de opt ori Tosca, de la 19 februarie la 10 martie 1965. Apoi seara de 29 mai. Ultima. După primele două acte, în cel de al treilea, Callas nu mai este capabilă. „Cortina nu se va mai ridica la actul al patrulea. Încet încet, publicul părăseşte sala„. Punctul final, Covent Garden în 5 iunie 1965. Numai că publicul monden al Londrei, „cel care plăteşte o sută de lire un bilet pentru că este pentru o operă de binefacere – rămîne ca o stană de piatră atunci cînd Tosca intră în biserică. Ea, cea care era întîmpinată cu aplauze de cum striga prima dată „Mario”, încă din culise… Niciodată, pe nici o scenă din lume, Maria Callas nu va mai cînta vreo operă„. 

            Cum au fost ultimii 12 ani ai Mariei? Cine ştie ? Legende şi iar legende. Se spune că … Cert este că în 16 septembrie 1977, este „ultima mişcare a unei simfonii lente, funebre şi triumfale, în care Maria Callas întîlneşte dintr-o dată faţă-n faţă şi pe Violeta şi pe Mimi şi pe Tosca şi pe Norma şi pe Gioconda … Două ore mai îirziu, pe cuvertura brodată, Maria Callas nu a fost niciodata mai frumoasă şi mai tînără” …

             Maria a intrat în eternitatea tuturor iubitorilor de artă sublimă şi fără de egal. Punct.

Read Full Post »

 

 PRIMA CÎNTĂREAŢĂ A LUMII

            „În fond, întorsătura pe care o va lua cariera, la drept vorbind teatrală a Mariei Callas, la sfîrşitul anului 1954, corespunde uneia din tendinţele majore ale operei de azi ( 1977, anul redactării acestei cărţi , n.m. tibi). Şi sub acest aspect Callas din stagiunea 54/55 de la Scala este prima cîntăreaţă a lumii moderne„. Dacă pînă la ea, opera fusese concepută iniţial în jurul cîntăreţului ( Adelina Patti, Caruso), a dirijorului ( Toscanini, Karajan ), „stagiunea care începe în 1954 va fi a … Mariei Callas animată de Visconti şi Zefirelli. Adică regizori importanţi veniţi din teatru sau cinema„… „Callas este alături de Wieland Wagner, personalitatea care a modificat cel mai mult istoria operei la mijlocul secolului XX„.

            Legenda Maria Callas, aşa cum o cunoaştem astăzi, este urmare a întîlnirii sale cu Visconti, care o va face pe aceasta „să pătrundă în inima şi sufletul personajelor pe care le va interpreta„. Reprezentaţii după reprezentaţii. Sala este în delir. Asupra Mariei, se revarsă o ploaie de garoafe. Maria înaintează maiestuoasă pe proscenium, culege o garoafă roşie şi o oferă unui domn distins. Acesta, nu este nimeni altul decit Arturo Toscanini, „înflăcărat suporter al Renatei Tebaldi care venise să vadă. Cucerit, tulburat, Toscanini alpaudă„.

            Trio-ul Callas, Bernstein, Visconti redimensionează opere uitate : Vestala de Spontini, Somnambula de Belini. Maria mai interpretează o superbă Traviata sub bagheta lui Carlo Maria Giuliani. „Aceste culmi … nu sunt rodul miracolului sau al geniului. Toţi au lucrat pe rupte pînă în ziua premierei, la 26 mai 1955„.             Anterior, Maria strălucise în rolul Fiorillei din „un Turc în Italia”, în regia lui Zefirelli – 15 aprilie 1955. „An de an, pînă la sfîrşitul lui 1958, cariera Mariei va prezenta confirmarea unei supremaţii pe scena internaţională, fără precedent. Dar de asemenea şi o succesiune de incidente, mai apoi scandaluri „. Vechi rivalităţi ( cu Tebaldi, Cu Mario del Monaco) vor fi abil speculate de presă şi transformate în scandaluri. „La fiecare spectacol cu Norma, Fedora, Traviata, Barbierul i se caută nod în papură„. Numai că de la strălucirea pe care o căpătase cu Traviata, în Rolul Rosinei din Barbierul, Callas exagerează şi „pentru prima oara, un calificativ incredibil căzînd asemenea cuţitului  ghilotinei : vulgară. Ecourile presei se împrăştie„. Stagiunea, încheiată cu Fedora, este totuşi în regres faţă de triumful Cu Traviata, Vestala şi Somnambula, lucrate de şi cu, Visconti. Publicul de la galerie, nu se sfieşte chiar să fluiere.

            „Dar abia s-au stins luminile rampei de la Scala, că pentru Maria Callas se şi aprind cele de la New York„. Numai că America este o lume total diferită. În Italia, trăise între confraţi, în mijlocul unui public avid şi cunoscător care se hrănea cu muzică. Aici, este tărîmul oamenilor care pot cumpăra orice. „…după reputaţia care a precedat-o pe Callas cîntăreaţa, în primul rînd ceea ce interesează acum este Callas vedeta. Muzica trece puţin pe planul al doilea„.

            La Metropolitan Maria va cînta cinci Norma, două Tosca şi patru Lucia. Cu cassa închisă. La negru, biletele au preţuri ameţitoare. Dar presa este aici interesată de altceva. Scormoneşte trecutul şi o descoperă pe mama Mariei, care este nevoită să muncească pentru a se întreţine împreună cu sora Mariei, al cărei succes ca pianistă se lăsa încă aşteptat. Descoperă rivalitatea cu Tebaldi pe care o provoacă : „presa americană are în fine ceea ce dorea, marea sa luptă între femei„.

            Se mai iveşte un şacal la orizont : primul impresar american al Mariei, îşi cere partea sa, deşi nu făcuse niciodata nimic pentru ea. Maria se luptă cu citaţii, mărturii, întîlniri cu avocaţi. Este acaparată de o ziaristă mondenă şi atrasă în acest tip de viaţă. „Manipulată de Elsa Maxwell … Maria îşi urmează calea destinului„.

            „Domnia Mariei Callas, domnia ei absolută, va mai dura doi ani … CE ? Abia am consacrat-o la Milano … New York-ul o aclamă … şi vorbim de sfîrşitul unei epoci ? Simţi un frison rece pe şira spinării … Callas a mers în mare viteză, a trăit cu o ardoare nemaîntîlnită … şi s-a mistuit, … am istovit-o cu dragostea noastră pînă la a o distruge complet„. 

            Maria are proiecte cam peste tot. Scala, Londra, Viena, Elveţia, Germania, Edinburgh, Atena, San Francisco. Deocamdată, pentru Times, Maria este „întreaga artă care tăinuieşte arta … pentru prima dată după treizeci de ani, asistăm la un bis pe scena de la Covent Garden … la Scala, vor fi fi noi ore de glorie„. Totuşi … soţul Mariei, Meneghini, dublează tarifele : „pentru a o asculta pe soţia mea, trebuie să plătiţi„.

            Karajan este scandalizat. Viena nu plăteşte. Revenită la Atena, preţul cerut devine obiect de dispută politică. Contractul este totuşi încheiat; „în seara de 15 august 1957 teatrul Irod Atticus este plin, cerul pur dar … Maria nu cîntă„. Nu a fost în stare. Se pare că acest concert ratat va fi începutul sfîrşitului. „Callas părăseşte Atena, ştiind prea bine că ceva în ea se sfărîmase„.

            De acum înainte, viaţa artistică a Mariei va alterna între reuşite, rateuri, renunţări la contracte. O reîntîlneşte pe Elsa Maxwell care o convinge să meargă la Veneţia la un bal, care se va desfăşura timp de opt zile între saloanele doamnelor elveţiene, alcovurile de la cafeneaua Florian, mesele de la barul Harry şi … iahtul lui Aristoteles Onassis. Armatorul a pus ochii pe Maria.

            Revenită la Milano, Maria va cînta în Balul Mascat, una dintre capodoperele lui Verdi. Va cînta numai de cinci ori. După care „Callas, va da uitării unul dintre personajele ei cele mai emoţionante„.

            1958. Roma, Scala, New York. Trei momente cruciale în viaţa Mariei. În realitate, trei eşecuri. Ultima victorie, la Opera din Paris. Unde „ gărzile republicane salută cu sabia scoasă pe scările Operei, primadona îmbrăcată de Dior şi pe domnii cu plastroane albe veniţi să aplaude o stea care cade „.

            Maria Callas, devine o regină fără regat.

Read Full Post »