Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for 7 iulie 2010

           “În douăzeci şi unu de ani nu anulasem niciodată un dineu din cauză de deces. Nici al mamei mele. Nici al lui Ramos … Al doilea dineu rămînea stabilit, şi un toast pentru bietul Abel se va adăuga la ritualul grupului reînviat”. Următorul dineu avea să se ţină tot la Daniel acasă, iar principalul fel avea să fie paella. O paella cu totul specială, cu ingrediente exotice. Felul preferat de Andre, în contuil căruia se ţine acest dineu. Şi care evident revendică porţia suplimentară şi o devorează extaziat.

            A doua zi, primesc vestea. Andre murise în timpul nopţii. Infact. Membrii Clubului intră la bănuieli. Simple coincidenţe ? Dar dineurile merg înainte. La următoarea reuniune, se va servi ca fel principal  canard a l’orange. Înainte ca Lucidio să înceapă să le servească uluitoarele sale preparate, membrii Clubului fac presupuneri : cel care va fi dat morţii, este ales în ordine alfabetică şi otrăvit cu ultima porţie din felul său preferat; sau, moare cel care este lacomul zilei; sau, sunt cu toţii nebuni, pentru că morţile n-au nicio legătură cu dineurile. “Oricum, spune Joao, astăzi vom afla”.Şi au aflat : Joao murise în cursul nopţii. Infarct.

            Teoria cu moartea în ordine alfabetică este spulberată; în acest caz, ar fi urmat Daniel. Ori moare lacomul zilei, ori sunt nebuni cu toţii. O întrebare mijeşte în capul povestaşului nostru : “-  De ce ne otrăveşte ? – Ai pus întrebarea greşit, spune Samuel. – Care-i întrebarea corectă ? – De ce ne lăsăm otrăviţi?”

            Daniel află de la Samuel că povestea cu peştele fugu şi cu solzul de identificare a Membrilor acelui club de candidaţi la sinucidere este inventată. Are şi el un solz din acela, cumpărat de la un bazar oarecare din Japonia.

            Departe de a încerca să oprească nebunia asta sinucigaşă cu dineurile, membrii Clubului hotărăsc să continue ceremoniile astea care au devenit aproape macabre. În primul rînd pentru că nimic nu poate egala regalul unui ospăţ pregătit de Lucidio. Apoi, pentru că deja ar fi incorect faţă de prietenii lor deja morţi. Şi pînă la urmă ce, este puţin lucru să ştii cu precizie cînd urmează să mori şi să te pregăteşti pentru acest ultim eveniment ? În pofida oricărui calcul de bun simţ, în pofida protestelor familiilor lor, prietenii merg senini în continuare la dineuri şi mor rînd pe rînd.

            Un membru al Clubului, mare amator de ciocolată o face pe detectivul. Şi află lucruri uluitoare! Lucidio locuieşte în casa prietenului lor Ramos, cel care murise de sida, iar Samuel, îl vizitează frecvent, fără să le spună acest lucru şi lor. E o conspiraţie între cei doi ? Interogat de Daniel, Samuel este nevoit să admită. DA! Cei doi se cunoşteau dinainte. DA! El îl otrăvise pe Ramos la cererea acestuia iar Lucidio aflase şi voia să-l pedepsească. Ucigîndu-i prietenii? DA! Pentru că erau complici cu toţii. Şi de ce îl laşi ? Am vrut să văd dacă va merge pînă la capăt iar acum, este deja prea tîrziu.

            Soţia lui Abel este hotărîtă să anunţe autorităţile. Nu apucă. Moare de infarct. Daniel primeşte vizita unui ins pe care nu îl cunoştea. – Domnule inspector, ştiu ce vreţi să mă întrebaţi. În casa mea, NU a fost otrăvit nimeni. – Nu mă numesc Inspector ci, Spector şi reprezint un club care ar avea nevoie de serviciile dumneavoastră. Dar, mai este vreme. Nu se grăbeşte nimeni.

            Ultimul dineu. Samuel şi Daniel se uită unul la celălalt. Lucidio îl întreabă pe Samuel : – Eşti sigur că nu vrei ultima banană prăjită ? – Fie a spus Samuel. După opt minute, avea să moară în chinuri.

            La priveghiul lui Samuel, nu sunt prezenţi decît Daniel şi Spector. Acesta se destăinuie în afîrşit : reprezenta un grup de oameni dispuşi la o “retragere orgiastică”, la o “euthanasie festivă”, la o “apoteoză compătimitoare”; oameni bolnavi incurabil, dispuşi să moară “cu exces de mîncare bună, exces de sex, exces de ce le face plăcere”. Persoane care evident, ar plăti aceste servicii cît se poate de generos. Derutat, Daniel îl sună pe Lucidio şi îi transmite propunerea lui Spector. Ce părere avea ? “A sugerat să-l invităm la cină şi să vorbim despre propunerea lui, mîine. Şi a spus : – În fond, încă nu ţi-am făcut un gigot d’agneau”.

           Plus de asta, trebuia ca cineva să scrie şi această carte, nu ? Pentru că întrebarea tulburătoare este : dacă nu putem decide intrarea noastră în viaţă ci, cel mult intrarea altora, putem decide cînd va părăsi această viaţă cineva, indiferent dacă  este vorba despre noi sau despre alţii ?

Blogul zilei     http://zambetesiperle.wordpress.com/

Read Full Post »