În secolul trecut şi într-o bună parte a secolului nostru (XX nm, tibi) a primat ideea că tribunalul Inchizişiei a fost cel mai odios din istorie. Opera celebră a savantului american Henry Charles Lea a imortalizat această teorie într-o serie de neuitate invective. După el, Inchiziţia spaniolă ar fi acţionat cu duritate împotriva evreilor şi musulmanilor rămaşi în Peninsula Iberică după căderea emiratului de Granada în 1492. De asemeni, tot Inchiziţia ar fi fost responsabilă pentru uciderea unui număr incalculabil de aşa-zise vrăjitoare, în marea vînătoare de vrăjitoare care a avut loc în secolele al XVI-lea şi al XVII-lea.
Pe la sfîrşitul anilor 60, Inchiziţia spaniolă a început să ridice valul secretului de pe dosarele vechi de peste 300 de ani, iar mai tîrziu întreaga arhivă inchizitorială a devenit accesibilă. Surpriza a fost enormă.
În primul rînd, s-a dovedit că Inchiziţia spaniolă nu vînase niciodată vrăjitoare. Dimpotrivă, într-un proces rămas celebru de la începutul secolului al XVII-lea, autorităţile locale arestaseră 1800 de persoane acuzate de vrăjitorie. Documentele Inchiziţiei arată că inchizitorii inşişi nu credeau deloc în vrăjitorie. Credeau că în cele mai multe cazuri vrăjitoria era o halucinaţie provocată de consumul de droguri extrase din plante. În situaţia mai sus amintită, Inchiziţia a trimis un comisar care, cu multa prudenţă, reuşeşte în 2 ani să aplaneze situaţia în aşa fel, încît aproape toţi cei 1800 de copii şi femei sunt trimişi acasă, şi numai vreo 4-5 primesc pedepse uşoare.
De curînd, Gustav Henningsen şi John Tedeschi au publicat rezultatele unei anchete şi mai interesante. Inchiziţia spaniolă nu era crudă, dar era extraordinar de organizată. A lăsat o arhivă aproape computerizată privind 40 000 de cazuri de autodafeuri, procesele de tristă amintire intentate persoanelor bănuite de erezie sau conversiune formală la catolicism. Marea surpriză care a urmat studiului acestor procese a fost că numai relativ puţine dintre ele se soldau cu moartea acuzatului: mai precis, 1,8 %. Teza lui Lea, după care mii de victime inocente ar fi fost ucise an după an, apare ridicolă.
Dar dacă Inchiziţia nu vîna vrăjitoare în Spania, o făcea poate în alte părţi ale Europei?
Deja de peste 20 de ani savanţii au constatat că marea vînătoare de vrăjitoare a avut loc nu în Spania, şi aproape deloc în Italia, ci în primul rînd în Germania, Ţările de Jos şi Franţa (incluzînd nordul Italiei, sub stăpînire franceză). În afară de Franţa, e vorba de teritorii în mare parte protestante. Mai mult, din partea catolică a Germaniei, Inchiziţia se retrăsese de mult la începerea proceselor (1589), iar în Franţa nu a jucat absolut nici un rol. Dar dacă Inchiziţia nu putea nicidecum să ardă vrajitoare pe rug, cine le ardea?
În toate cazurile, autorităţile locale, la cererea populatiei. De-a lungul întregului secol al XVII-lea, Parlamentul din Paris, adică Tribunalul Suprem al Regatului, trimite emisari în provincii nu ca să acuze, ci ca să le apere pe aşa-zisele vrăjitoare de populaţia dezlănţuită. În cele din urmă, Ludovic al XIV-lea decide să-i ardă pe judecătorii locali în loc de a arde vrăjitoarele, aşa cum doreau, şi apele se calmează. Mai mult, în 1682 Ludovic dă o celebră ordonanţă prin care declara că vrăjitoria nu există. Ca urmare, vrăjitoarele nu mai pot fi acuzate de… vrăjitorie, întrucît crima aceasta nu e recunoscută de justiţie. Procesele iau sfîrşit după această dată.
În ţările protestante, vînătoarea a produs cele mai numeroase victime. Recordul e fără îndoială deţinut de Ţările de Jos, dar nici Germania nu s-a lăsat cu mult întrecută. Protestanţii erau catolici fundamentalişti şi ţineau foarte mult ca femeia să aibă o morală nepătată. De aceea ardeau pe rug femei pînă şi dacă soţul le descoperea noaptea cu nasturii descheiaţi la cămaşa de noapte. Presupunerea era că, fiind vrăjitoare, avuseseră contact sexual cu un demon, şi numai aşa se explica de ce veşmintele nu le erau în ordine.
De aici înainte va trebui să ne ferim (ca de foc!) să mai comparăm tribunalele comuniste şi teroarea serviciilor secrete din Est cu Inchiziţia. Unul dintre ultimele numere ale revistei Church History, pe care l-am pus anume lîngă colecţia completă a operelor lui Henry Charles Lea ca să se bată între ele noaptea, cînd nu-mi supraveghez biblioteca, afirmă nici mai mult nici mai puţin decît că Inchiziţia a fost cel mai bun şi echitabil tribunal pe care omenirea l-a avut vreodată.
Aceasta, fără nici-o îndoială, nu se poate spune despre tribunalele comuniste. Nu se va putea spune niciodată.
Ioan Petru Culianu, Lumea Libera, nr. 109, 3 noiembrie 1990
Cînd bătrînul bolşevic ilicescu, tună şi fulgeră împotriva celor care condamnă comunismul, spune că aceştia organizează o „vînătoare de vrăjitoare”. Adică, fie comuniştii au fost nişte îngeraşi, fie comuniştii nici măcar nu au existat. A mai văzut cineva vreodată, un răufăcător să-şi recunoască fărădelegile comise ?
Blogul zilei http://bibliophyle.wordpress.com/tag/romanul-istoric/
Se pare că a fost omisă Elveţia. Se pare că totuşi a deţinut nişte triste recorduri în domeniul arderii vrăjitoarelor.
Totuşi Papa Ioan Paul al II-lea şi-a cerut scuze public pentru Inchiziţie.
De ce ar fi făcut-o dacă nu au existat crime şi abuzuri?
Imediat după Revoluţie s-a produs o igienizare a dosarelor de la Secu şi mulţi o fac pe politicienii imaculaţi după ce li s-au cosmetizat dosarele.
Omul este tentat să abuzeze şi inchizitorii ca şi ofiţerii din lagărele naziste sau ofiţerii de securitate au comis abuzuri în funcţie de micimea lor sufletească.
Şi cruzimea era ceva banal în epoca Inchiziţiei.
Biserica a avut timp suficient să-şi pună ordine în hârţogărie şi să se prezinte fresh.
Am dubii mari…
Culianu o fi fost el cum o fi fost, dar naiv ???
Nici pomeneală. Stie ce spune. Perierea arhivelor este un obicei de sorginte comunistă, dar uite că şi aici, arhivele sunt ascunse, că de periat este foarte greu.
Umberto Eco îl confirmă şi el în cărţile sale, Teofil care este prof universitar în State confirmă şi el, autoarea pe care am indicat-o la blogul zilei (şi pe care am pus-o pe lista mea 🙂 ) confirmă de asemeni …
Papa ? ar fi avurât de cerut scuze pentru crimele şi atrocităţile comise sub ochii bisericii măcar în secolul XX.
O fi făcut Inchiziţia şi ceva abuzuri dar, se pare că cifrele au fost foarte mult exagerate.
Despre Elveţia toată lumea tace. Este o ţară intangibilă.
Mafia ştie de ce.
Despre arderea pe rug a vrăjitoarelor în Elveţia nu se discută chiar în şoaptă fiindcă am citit de-a lungul timpului în mai multe lucrări.
Şi ar mai fi ceva…
Ca mod de organizare, vrăjitoria era un delict religios şi era de competenţa Inchiziţiei.
Chiar dacă autorităţile locale erau cele care operau arestările, părintele inchizitor era la curent şi evident prelua ancheta şi dădea verdictul.
Anchetele durau luni de zile şi nefericita era arsă pe rug abia după ce-şi recunoştea erezia după îndelungi suplicii.
Este ca şi cum ai spune că un student care l-a înjurat pe Ceauşescu a fost anchetat şi condamnat doar de judeţeana de partid dar Securitatea nu s-a implicat.
Biserica nu condamna vrăjitoria ci, EREZIA.
Iar erezia, însemna „o altă cale” , nicidecum conotaţia dată de noi acestui termen.
Altă cale, adică se încerca stîrpirea diverselor curente contrare canonului, secte, etcetera.
Plus rivalitatea dintre biserica Ortodoxă şi cea Catolică.
Biserica şi autorităţile locale nu erau despărţite la acel moment iar conducătorii religioşi erau cei ce hotărau totul.
Este greu de stabilit cât a fost abuz personal şi cât politică de stat dar crimele Inchiziţiei
au existat. Biserica aresta sub acuzaţia de vrăjitorie inclusiv copii.
Eu am urmărit la tv cu ani în urmă declaraţia papei cu privire la acest aspect.
Nu mi s-a părut nici că încearcă să minimalizeze, nici să absolve biserica în vreun fel pentru monstruozitatea care a fost Inchiziţia.
Şi ar mai fi ceva 🙂
In Evul Mediu a fost practicată pe scară largă MAGIA, care este altceva decît vrăjitoria.
Una dintre cărţile lui Culianu care mi-a scăpat, se ocupă tocmai de acest subiect : Eros şi Magie în Renaştere.
Aştept fie reeditarea, fie s-o găsesc pe la vreun anticariat.
Prietene, când femeia era condamnată pentru că avea un nasture deschis la cămaşa de noapte, mai are importanţă dacă i se zicea erezie, magie ori vrăjitorie?
Ajungea pe rug şi niciun părinte inchizitor nu-i lua apărarea. Ba mai mult, în faţa rugului sentinţa era citită chiar de părintele inchizitor care asista la toate execuţiile, chiar dacă lemnele pentru rug erau puse la dispoziţie de autorităţile locale!
Dar Culianui demonstrează că tocmai aceste victime au fost salvate de trimisul bisericii, din ghearele cretinilor locali !
Ada a citit-o.
Eu am citit destul de mult pe această temă dar cu vreo 2-3 ani în urmă am citit această carte pe care ţi-o recomand.
După ce vei citi despre crudul şi desfrânatul episcop inchizitor de Koln pote-ţi vei mai schimba părerea.
Robert Muchembled
Magia si vrajitoria in Europa din Evul Mediu pana astazi
Humanitas, Istorie, Psihologie & Antropologie / Colectia: Istoria ideilor
O echipa multinationala alcatuita din cei mai buni specialisti si coordonata de Robert Muchembled, istoric al culturii si mentalitatilor, profesor la Universitatea Paris–Nord, si-a propus sa realizeze o sinteza complexa asupra evolutiei magiei si vrajitoriei de-a lungul a aproape o mie de ani: incepand cu Evul Mediu timpuriu si marile vanatori de vrajitoare din secolele XV–XVIII si pana in zilele noastre – cand, oricat de ciudat ar parea, magia ramane omniprezenta (astrologia, descantecele, slujbele inchinate diavolului, satanismul sunt practicate astazi chiar si in marile orase). Rezultatul este o carte pasionanta, extrem de bine documentata, dar evitand capcana excesului de eruditie si agreabil scrisa, bogat ilustrata cu imagini dintre cele mai expresive, care poate servi drept solida sursa de informatii asupra unui subiect ce a facut sa curga destula cerneala.
traducere de Maria si Cezar Ivanescu
Dacă era un tribunal corect, la forţa pe care o avea Inchiziţia de ce nu a stopat aceste arderi pe rug?
Nu-mi închipui că dacă părintele inchizitor apărea la poalele rugului şi elibera femeia, autorităţile locale nu se supuneau!
Un preot îmi zicea la un moment dat: cum să mai vină lumea la biserică dacă la şcoli se predă despre inchiziţie şi la televizor se arată că preotul de la Tanacu a omorât o călugăriţă, sau că alt preot este homosexual, sau că se dă şpagă pentru intrarea la seminar!
Ar trebui să se dea o lege în care să se interzică predarea în şcoli a Inchiziţiei şi a oricăror fapte care aduc atingere imaginii bisericii şi să fie pedepsiţi chiar cu închisoarea cei care dau ştiri despre ce a făcut cutare sau cutare preot.
De-aia s-a stricat lumea!
Ca pe orice subiect istoric, controversele pot continua oricît iar fiecare poate crede ce i se pare mai apropiat de realitate, mai ales în lumea academică.
Am să caut şi cartea propusă de tine.
Am căutat niţel pe goagăl şi am văzut că Robert Muchembled este istoric, specialist in demonologie.
Nu am spus că Inchiziţia nu a comis abuzuri.
Ideea lui Culianu este de a scoate în relief tocmai faptul că imaginea de iad pe pămînt a Inchiziţiei, a fost artificial creată de Henry Charles Lea, înainte ca arhivele să fi fost puse la dispoziţie.
Teza lui Culianu scrisă în acest articol în urmă cu peste 20 de ani, încă nu a fost combătută, din cîte ştiu; mai degrabă a fost trecută sub tăcere, că le strică celor de la Hollywood scenariile, mai ştii ?
Cît despre popii ăştia care în majoritate sunt simpli simbriaşi, mai păcătoşi ei inşişi decît cei pe care îi păstoresc, mai bine mă abţin.
Această teză a lui Culianu NU a fost trecută sub tăcere ci este chiar foarte apropiată de punctul de vedere oficial al Bisericii Catolice şi pariez că o găseşti pe primul blog catolic care tratează problema.
Şi ce nu ştiu dacă spune sau nu Culianu este că în Spania inchiziţia a apărut pentru anihilarea evreilor şi maurilor. Unii au fost alungaţi, unii au fost creştinaţi dar cam tuturor li s-au confiscat averile.
Acelaşi lucru s-a întâmplat în celelalte state cu protestanţii. Dar fiind un job profitabil, s-a extins în timp şi la tot de a fost antireligios, imoral, stiinţific sau neconvenabil.
Citisem cândva pe un blog catolic că arderea pe rug avea o dimensiune liturgică.
Dar, ce părere ai despre vânzarea de indulgenţe de către Biserica Catolică?
Tocmai acest aspect este denunţat de Culianu ca fiind inventat de asmericanul acela trăznit, Charles Henty Lea !
Indulgenţele? Nu, acestea au fost denunţate de Martin Luther.
Robert Muchembled este istoric şi specialist în demonologie dar a coordonat un colectiv ştiinţific care a elaborat această carte.
Voi încerca să-mi amintesc unde am citit despre Elveţia.
Ştiu că a fost o cărţulie groasă şi destul de greu de digerat, că am citit la ea o vară întreagă. Mă stârnise un ghid despre Elveţia, luat de la bibliotecă, în care subiectul vrăjitoriei era doar tangent.
Robert a scris şi ceva romane interesante despre orgasm, placere, etcetera …
Despre Inchiziţia din Elveţia nu am găsit nimic pe goagăl.
Eu am citit prin 2004-2005 despre Elveţia şi precis pe hârtie nu pe net. Voi încerca să-mi amintesc.
În această dispută protestanţii vor incrimina violent Biserica Catolică şi Inchiziţia le este mereu la îndemână iar Biserica Catolică va avea o atitudine justificativă şi de muşamalizare a crimelor Inchiziţiei.
Miza este uriaşă pentru ei.
În această imagine a execuţiei unei femei din Willisau, Elveţia se vede clar călugărul prezent în apropierea rugului.
Începând cu Bula Super Illius Specula emisă de către papa Ioan al XXII-lea în anul 1326,
vrăjitoria trece în categoria ereziilor, magicienii fiind pasibili de a fi sancţionaţi cu anatematizarea
şi arderea pe rug. Totodată papa a ordonat ca sentinţele de anatematizare să fie făcute publice, iar
cărţile de magie să fie arse.
Începută în secolul al XII-lea şi instituţionalizată în secolul al XIII-lea, Inchiziţia şi-a
accentuat activitatea pe parcursul secolului al XIV-lea, o aprigă prigoană înregistrându-se
împotriva vrăjitoarelor în secolul al XVI-lea. Până în secolul al XIII-lea împuternicirile
inchizitoriale erau deţinute de episcopii locali, ceea ce înseamnă că, la început, avem de a face cu
o inchiziţie episcopală.
În august 1233, papa Grigore al IX-lea (1227 – 1241) a creat în mod oficial Inchiziţia, ca
un aparat de represiune, cu propria sa poliţie secretă şi propriile sale tribunale a căror menire era
de a distruge ereziile şi practicile vrăjitoreşti. S-a ocupat de ereziile apărute în nordul Italiei şi
sudul Franţei cauzate de cathari, valdenzi şi vrăjitori. În cadrul aparatului inchizitorial existau
două părţi: acuzatorul (care aducea dovezi incriminatorii, judeca şi condamna), iar de cealaltă
parte inculpatul şi apărătorul. Ereticii erau excomunicaţi, condamnaţi, ucişi sau, în anumite
situaţii, doar se discuta cu ei. Unică prin ţelurile urmărite şi prin mijloacele utilizate, ea a cunoscut
de-a lungul timpului trei forme principale, cu structuri şi caracteristici specifice: Inchiziţia
medievală, Inchiziţia spaniolă şi Inchiziţia romană.
Teză de doctorat, Universitatea Cluj
Dă clic pentru a accesa Floroaia_Mihai_ro.pdf
Ştiam eu că eşti rău pornită pe popi. 🙂
Dragă Doina, nu dau doi bani pe teza de doctorat cumpărat al ilustrului necunoscut Floroaie şi nu mai ştiu cum, obscur inspector şcolar sau cam aşa ceva.
Pe lîngă cele trei doctorate ale lui Culianu, dintre care două la Sorbonna, unul dintre aceste doctorate fiind cam tot ce poate obţine un academic, floroaie acesta mie îmi pare analfabet.
Repet. Biserica a făcut şi mai face abuzuri.
Inchiziţia a făcut foarte multe abuzuri.
Dar. Culianu se bazează pe studiile altor autori, respectiv Gustav Henningsen şi John Tedeschi.
Dacă aceşti doi autori nu ar fi fost credibili printre academici, Culianu nu şi-ar fi riscat uriaşul său prestigiu pentru publicitate ieftină.
De aceea inclin să-i dau crezare mai degrabă lui.
Raporturile sale cu biserica n-au fost niciodată cordiale deşi a primit educaţie religioasă, doica sa fiind chiar o fostă călugăriţă; cu Biserica Catolică în mod special nu tocmai prietenoase.
De altfel, tocmai plănuia să se căsătorească cu o evreică.
Totul pleacă de la o premiză falsă de independenţă a autorităţilor locale faţă de biserică.
Statul Nu a fost separat de biserică şi dacă au existat acele execuţii şi istoria consemnează mii de astfel de execuţii, biserica nu a fost într-un glob de sticlă!
A fost mai degrabă o simbioză intre puterea laică şi puterea ecleziastică.
Îţi cunoştea fiecare lungul nasului şi ştiau că împreună pot stăpîni gloata.
Problema constă în greutatea judecării unor evenimente petrecute atunci, prin prisma educaţiei la care am ajuns acum.
De-asta şi este greu de reconstituit adevărul istoric, mai ales că istoria a fost, este şi va fi scrisă de oameni subiectivi şi a fost , este şi va fi interpretată tot de oameni subiectivi.
De aici şi desele polemici în lumea academică, de aici şi imposibilitatea stabilirii adevărului istoric absolut.
„Atâta timp cât vor exista neghiobi şi pungaşi, vor exista şi religiile.”
Voltaire
Da, numai că după ce religia a fost detronată din rolul său măcar etic, inclusiv de Francois Marie d-Aruet, zis Voltaire, pungaşii au cam luat în stăpînire lumea, iar neghiobii au căpătat dreptul de a-i vota contra conţinutului unor pungi electorale, care conţin, nimic.
Religia derapase de la rolul ei, inclusiv etic, cu multe secole înaintea Revoluţiei Franceze.
Eu voi închide aici acest subiect cu următoarea concluzie: puterea corupe şi abuzul este cel mai la îndemână!
Indiferent dacă este vorba de un contabil la CAP, un şef de aprozar cu trei vânzătoare în subordine, un director de intreprindere ori un ministru, fiecare delapidează sau fură cât îi permite funcţia şi abuzează de proprii subalterni ori de cei ce depind de jurisdicţia respectivului.
Să încerce cineva să mă convingă că un securist, un gardian de puşcărie, un comandant nazist de lagăr ori un călugăr inchizitor nu a profitat de putere şi nu a abuzat este destul de greu. Excepţii or fi fost… dar nu discutăm excepţii ci fenomenul în sine.
Iar la inchizitori se adaugă cruzimea specifică epocii: secole la rând, cruzimea era o banalitate iar la execuţii asistau şi copiii ca la un spectacol de circ! Ba şi teatrele ambulante de păpuşi, teatrele populare, puneau în scenă tot execuţii.
OK! De acord.
postare nouă
tibi
sper că v-aţi găsit într-un final cu Delia. am trimis la rahoveanu cîteva adrese unde se poate lăsa mesaje pentru Delia. cred că ea este cea în cauză.
***
acum la subiect. pentru început:
http://www.jstor.org/pss/2853709
proces în Elveţia.
deci lucrurile sînt mult mai profunde decît se pare la prima vedere, în plus atît biserica catolică cît şi evreii, nu doresc să se ştie exact ce s-a întîmplat. foarte pe scurt nu a fost nimic altceva decît anticul, miticul, religiosul şi frăţescul conflict dintre Cain şi Abel. el a culminat cu anul 1492 (a se vedea filmul „1492”) şi în completare cartea Istoria Sefarzilor de la Toledo la Salonic. de ce de-acolo acolo? simplu pentru că fratele Abel (convertit la catolicism) la pus puţin la frigare pe fratele Cain dacă nu a acceptat să se convertească, şi nu oricum adică doar de ochii lumii ci cu convingere, ceea ce însemna să nu mai meargă la sinagogă pe ascuns. asta e groso- modo.
cca 350.000 de evrei iudei (sefarzi) au fost exterminaţi în Spania, cca 190.000 în Franţa etc. deci nu a fost o povestea romanţată ci una sîngeroasă. în acel moment o mare parte au migrat la turci, Imperiul Otoman, deoarece turcii i-au luat sub protectoratul lor considerînd că ei merg după scriptura veche deci nu s-au convertit la cea nouă. turcii i-au cazat pe majoritatea la Salonic, care a devenit din 1492 noua lor capitală. turcii i-au folosit la comerţ, colectare de taxe, vamă şi desigur ca „fanarioţi” peste tot în imperiu, inclusiv principatele române, Ucraina, etc Mavrocordaţi, Cantacuzini (casa de Savoi), Ştirbei, Şeitan etc. o altă perte au plecat spre Americi. Amerigo Vespuci, care nu a fost navigator (habar nu avea să navigheze), comerciant. Cristofor Columb care slujea casa de Medici (cu legături la Sf Ion al Ierusalimului, Templieri etc.
în 1992 ei au sărbătorit dacă se poate spune aşa, de fapt au comemorat victimele de la 1492 după 500 de ani. acum practic raportul de forţe e răsturnat, sefarzii dominînd aşchenazii catolici. opera lor peste secole s-a bazat pe dictonul: divide et impera, pe care l-au aplicat bisericii catolice creînd o puzderie de biserici protestante. ideologul acestei mişcări a fost John Knox, iar cei care au aplicat: Calvin, Luter, Carbonarii, Ian Huss etc
Eros şi magie, Giordano Bruno, exponentul ocultei faţă-n faţă cu inchiziţia. pe vremea aceea oamenii de ştiinţă puteau fi acuzaţi de magie (de ex dacă susţineau că pămîntul se învîrte în jurul soarelui, nu invers).
aceste afirmaţii care ar scoate cu faţa curată inchiziţia sînt confecţionate de reprezentanţi ai aşchenazilor catolici. sînt false, iar ca orice organizaţie secretă sau de securitate a avut grijă să măsluiască documente şi să ardă cele compromiţătoare. vezi biblioteca de stat din Bucureşti la revoluţie şi alte arhive de la securitate etc. asta e o metodă clasică de a distruge ce nu trebuie să rămînă în urmă ca dovadă.
vrăjitoare erau evreicele, ceva femei arabe şi ţigănci, care se ocupau cu ghicitul sau prezisul, folosind practici magice cu obiecte şi animale, cărţi (tarot), etc. acţiunea avea două scopuri, dintre care cel mai important era că erau omorîte femei, pentru a opri perpetuarea nedorită a etniilor nedorite, precum şi a speria lumea să nu mai creadă în vrăjitorii şi să creadă în biserică.
deocamdată atît. am să mai citesc odată să văd ce s-ar mai putea spune, dar nu acum deoarece sînt obosit.
eu apreciez oricum curajul autorului de a trata un astfel de subiect foarte sensibil, mai ales că se află sub semnul secretului, ascunsului (ocult) şi care nu trebuie cunoscut în esenţă de mulţime.
numa’ bine! iertaţi greşelile dar astăzi am scris foarte mult şi sînt foarte obosit.
zamolxux
Mulţumesc de întrebare şi pentru ajutor dar nu, Delia încă nu a luat legătura cu mine.
Nu mă îndoiesc însă, că o va face curînd.
#
Nu cunosc multe dintre lucrurile prezentate de tine în această postare.
Am să caut să mă informez mai amplu. Totuşi.
Remarc la prima citire un fapt : simplificînd la maxim, tot evreii (sau măcar o parte a lor) sunt de vină.
OK ! Toate bune. Te aştept cu precizări oricînd ai timp.
Vor fi bine venite. Odihnă plăcută.
ps. Sper ca admiraţia mea fără rezerve faţa de Profesorul Culianu, să nu-mi joace feste.
Iar din cîte ştiu, Culianu se bucura de mare recunoaştere inclusiv printre intelectualii evrei de vîrf.
Cheia acestui articol este data lui: noiembrie 1990.
Cheia acestui articol este ultima sa pecizare :
„Aceasta, fără nici-o îndoială, nu se poate spune despre tribunalele comuniste. Nu se va putea spune niciodată”.
Acesta a fost antepenultimul articol scris de Culianu pentru „Lumea liberă”.
Supus la ameninţări din ce în ce mai făţişe, pe 22 decembrie 1990!!! a scris ultimul său articol intitulat „Adio”.
Peste exact cinci luni, avea să fie executat.
Pe 21 Mai 1991.
Ziua mamei sale pe care urma să o viziteze anul viitor.
Zi care mai are şi altă încărcătură : religioasă.
am uitat desigur ca întotdeauna! 21 mai – sfinţii Constantin şi Elena. cel care a avut o previziune a providenţei şi s-a botezat doar pe patul de moarte, după ce a omorît în numele creştinismului peste 500.000 de păgîni care refuzau cu înverşunare convertirea la creştinism. fiul unui nobil trac din Dacia Mediteraneană şi a unei femei evreice bogate. religia lui la naştere a fost politeisă. tot în vis i s-a arătat şi crucea: chi – ro, care este crucea bisericii catolice (un X suprapus peste un P, crucea sf Andrei – litera tau de la sfîrşitul alfabetului aramaic, care simboliza moartea şi P al providenţei ca o sabie cu gardă sus şi vîrful jos – adică am învins). se pare că Eliade mă urmăreşte de-acolo de sus, că prea vorbesc cu patos de semne şi simboluri, ceea ce-i plăcea lui cel mai mult. nici Culianu nu era mai prejos cu nimic. vă las pe dvs să trageţi concluziile la cele spuse şi ziua de 21 mai.
numa’ bine la toată lumea!
Cunosc mult mai lucruri decît las să se vadă în modestele mele postări, pentru că acest blog se vrea a fi un blog accesibil, NU un blog academic.
Stiu detaliile despre Sfinţii Împăraţi Constantin şi mama sa Elena, cunosc acel simbol, ştiu legăturile dintre Eliade şi Culianu, am citit Septuaginta, etc dar, repet, acest blog se doreşte a fi unul accesibil şi celor care NU au astfel de lecturi.
Concret, acest articol al Profesorului Culianu face parte dintr-o serie de articole cu vădită tentă anticomunistă NU anti altceva.
Iaa Inchiziţia a fost folosită aici pe post de simbol, ca să spună de fapt că şi acele tribunale au fost mai umane în fond decît tribunalele comuniste.
Nu identific lucruri noi faţă de postarea de aseară, deci reiau ce am spus : deci evreii sunt de vină – sau măcar o parte dintre ei.
Ei bine, acest lucru s-a dorit a fi o interogaţie şi NU o afirmaţie.
Pentru că eu nu cred acest lucru, după cum nu cred nici în teoria conspiraţionistă de sorginte evreiască.
Fiecare etnie îşi are proprii ticăloşi, evreii nu fac excepţie dar, de aici şi pînă la a generaliza, este o cale prea lungă.
tibi
se pare că nu am răspuns pentru Culianu. se pare că s-a aşezat într-o tabără greşită (adică de partea catolicilor şi a nobilimii negre) iar activitatea lui s-a îndreptat înspre a diminua şi voala acţiunile criminale ale aşchenazilor împotriva sefarzilor, în timpul teribilei şi neuitatei inchiziţii, mai ales dezvăluirile cu Eros şi Magie, destinate tot aceluiaşi scop, mai ales că avem un personaj proeminent iubit de masoneria sefardă şi urît de biserica catolică, Giordano Bruno. astfel şi-a atras ura masoneriei sefarde. ameninţările, trebuie să spun că-mi pare rău că trebuie să dezamăgesc pe toată lumea, nu au venit din partea israeliţilor de la Moscova, ci au fost manipulate de aceştia în ordine să se creadă că vin de acolo. atît ameninţările cît şi crima au fost organizate de sefarzii masoni, nemulţumiţi de poziţia lui Culianu faţă de ei şi de istoria lor adevărată. motivele pentru care Culianu a simpatizat cu biserica catolică şi a tratat acţiunile criminale ale acesteia, constitue subiectul unei discuţii şi mai complicate, decît paralela dintre inchiziţie şi securităţile comuniste sau tribunalele comuniste şi cele ale papalităţii.
să nu uităm că el simpatiza cu casa regală (catolică la origine de aşchenazi) şi că dorea pentru românia o regalitate (discuţia avută cu regele Mihai la Chicago). deci în general acţiunile lui deranjau Washingtonul nu Moscova, cît şi atenţionările lui Eliade tot la asta se refereau şi nicidecum la Moscova.
îmi pare foarte rău dacă spusele mele vor dezamăgii multă lume care crede în continuare că doar israeliţii kgbişti şi comunişti sînt de vină pentru orice. fals! toţi o apă şi-un pămînt. toţi trei şi toţi Doamne! Washington – Roma – Moscova.
numa’ bine la toată lumea!
P.S.asta nu înseamnă că nu trebuie să iubim şi să apreciem opera marelui Culianu, dar trebuie să facem diferenţă între creaţie şi viaţa laică a creatorului. astea nu se amestecă niciodată. în general viaţa lor personală e o tragedie. nu mai departe Eminescu a cărui moarte se face tributară aceloraşi forţe.
P.S.2 şi cine crede că vaticanul îşi va ridica poalele şi-şi va dezvălui singur atrocităţile comise, în loc să le diminueze şi să le dilueze, trebuie să fie un visător idealist şi credul peste măsură.
Nu ştiu de unde ai aceste informaţii care par mai mult supoziţii decît afirmaţii argumentative dar, în cele 12 cîrţi pe care le-am citit de şi despre profesorul Culianu, nu am găsit nici măcar o singură aluzie la astfel de lucruri.
Au fost unele ipoteze de lucru ale poliţiei după asasinarea profesorului Culianu dar, este din ce în ce mai limpede de ce a fost asasinat; motivul este tocmai implicarea sa în vizita lui Mihai la Bucureşti, vizită care le dădea fiori reci pe spira spinării potentaţilor vremii.
Nota bene, Culianu NU, repet NU era adeptul monarhiei ci, voia să dea numai o lovitură serioasă regimului neo-comunist care se instalase la Bucureşti prinb deturnarea sensului revolutiei, în lovitură de stat cu ajutorul hoardelor de mineri.
Culianu fusese ameninţat insistent de Gardă în ultima sa perioadă, atît pentru că ei nu concepeau ca urmaşul lui Eliade să se căsătorească cu logodnica sa , evreică, cît şi pentru că un oarecare H.Stamatu fusese iritat că poeziile sale nu erau apreciate cum se cuvine de profesorul Culianu.
Dar, aşa după cum bine spunea Monica Lovinescu, de cîte ori auzi de Garda, e sigur că la capătul celălalt se află securitatea ceauşistă, moştenită de ilicescu.
Repet, nu cred în conspiraţii de nici-un fel şi am explicat acest lucru pe larg, disecînd cartea lui Eco – Pendulul lui Foucault.
Iar Vaticanul are propria sa politică dar, de aici şi pînă a-l implica într-o conspiraţie împotriva unui savant, iar este o cale prea lungă.
Şi ar mai fi ceva de spus.
După ce a auzit ca profesorul Eliade ar fi cochetat cu Garda în tinereţe, Culianu a făcut cercetări amănunţite şi a demontat aceste lucruri cum nu se poate mai limpede.
Nu există nici măcar o dovadă palpabilă a acestei presupuse apropieri a lui Eliade de Gardă. Toată povestea a fost dezvoltată de la un presupus interviu acordat de Eliade nu mai ştiu cui, intervie pe care în realitate, Eliade NU l-a acordat niciodată, or iar ştim cam cine se enerva înainte de anii 90, că eliade NU voia să se întoarcă în ţară pentru nimic în lume, deşi s-au mobilizat energii uriaşe în acest scop.
Eu cred că acest subiect a fost epuizat.
Nu putem fi de acord şi bună pace. OK ?
„activitatea lui s-a îndreptat înspre a diminua şi voala acţiunile criminale ale aşchenazilor împotriva sefarzilor, în timpul teribilei şi neuitatei inchiziţii, mai ales dezvăluirile cu Eros şi Magie, destinate tot aceluiaşi scop, mai ales că avem un personaj proeminent iubit de masoneria sefardă şi urît de biserica catolică, Giordano Bruno. astfel şi-a atras ura masoneriei sefarde. ameninţările, trebuie să spun că-mi pare rău că trebuie să dezamăgesc pe toată lumea, nu au venit din partea israeliţilor de la Moscova, ci au fost manipulate de aceştia în ordine să se creadă că vin de acolo. atît ameninţările cît şi crima au fost organizate de sefarzii masoni, nemulţumiţi de poziţia lui Culianu faţă de ei şi de istoria lor adevărată. motivele pentru care Culianu a simpatizat cu biserica catolică şi a tratat acţiunile criminale ale acesteia, constitue subiectul unei discuţii şi mai complicate, decît paralela dintre inchiziţie şi securităţile comuniste sau tribunalele comuniste şi cele ale papalităţii.”
Cred că aceste afirmaţii sunt un atac VIOLENT la respectabilitatea şi la credibilitatea academică a profesorului Culianu. Astfel de afirmaţii NU au ce căuta pe acest blog şi le voi şterge pe următoarele fără să ezit.
Eliade nu l-a avertizat cu numic niciodată, pentru că nici măcar nu ştia. Cel care l-a avertizat a fost Dorin Tudoran.
Despre rest… ce să mai spun ?
Dacă tot a venit vorba despre Pergamentul Diafan,
POSTARE NOUĂ !
Am fost inselata de o vrajitoare ! Si pot dovedi acest lucru deoarece am chitantele,drept dovada ca i-am trimis bani.Daca exista intr-adevar o despagubire pentru asta va rog sa ma ajutati!