Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for 20 iulie 2010

Am fost întrebat de mai multe ori dacă am citit această carte a lui Ioan Petru Culianu. Da, am citit-o, dar nu am competenţa necesară pentru a o comenta sau recenza. De altfel, este atît de densă şi de plină de termeni foarte puţin cunoscuţi cititorului obişnuit, încît puţini sunt acei care  au înţeles tot ce spune profesorul Culianu, despre.

Cartea, a apărut la Polirom, în traducerea Gabrielei şi a lui Andrei Oişteanu, cu un cuvînt înainte de Lawrence E. Sullivan, în traducerea lui Sorin Antohi; eu deţin ediţia a treia, din 2007, din care voi reda concluziile de la final :

             Această carte este concepută ca o trecere în revistă pe criterii spaţio-temporale a călătoriilor în alte lumi şi de aceea ea nu ajunge la vreo concluzie anume. Cu toate  acestea, în ciuda varietăţii lor, majoritatea dacă nu toate tradiţiile studiate aici prezintă un număr de trăsături fundamentale comune. În primul rînd, este credinţa într-un “suflet liber”, care supravieţuieşte după moarte, ca o fantomă. Pe de altă parte, în anumite condiţii, acest suflet se poate separa de corp şi poate vizita lumea fantomelor. Unele dintre situaţiile în care se poate produce separarea sunt leşinul, visul, experienţele la limita morţii, stările de alterare a constiinţei prin intermediul halucinogenelor şi prin deprivare senzorială sau, dimpotrivă, prin bombardament senzorial.

            Şamanul este un specialist în separarea sufletului de trup şi, ca atare, poate funcţiona şi ca invocator de suflete.  Invocarea sufletelor este una dintre activităţile pe care le-am întîlnit, aproape constant,  în toate vechile tradiţii ale omenirii. Datorită vizitelor sale repetate în lăcaşurile fantomelor, şamanul cunoaşte cu exactitate geografia tărîmului morţilor; el poate să-l descrie şi adesea “pune în scenă” întîlniri cu morţii. Între descrierea Infernului de către un medium invocînd un suflet la Singapore, pe de o parte, şi aceeaşi descriere din Divina Comedie a lui Dante, pe de altă parte, este doar o diferenţă de discurs şi de teologie; ambele împărtăşesc ideea pedepsei infernale şi schema narativă a conversaţiei cu fantome familiare.

            Înseamnă oare aceasta că originea călătoriilor în lumea de dincolo trebuie căutată în şamanism ? Este mai rezonabil să credem că ea precedă cristalizarea complexului şamanic ca atare. De fapt, ar putea să aibă rădăcini paleolitice.

            Cum putem explica această continuitate, din toate timpurile străvechi şi pînă în zilele noastre ? Eeste inutil, în acest caz, să căutăm un model general de difuziune istorică. Deşi, inevitabil, credinţele s-au influenţat reciproc şi au fuzionat, toate tradiţiile umanităţii s-au dezvoltat în paralel, plecînd de la premise analoage. Rezultatul este o uimitoare unitate în diversitate.

            Diversitatea constă în numărul mare de tipuri de tărîmuri ale spiritului şi în genurile, adesea deconcertante, de delicte etice care sunt pedepsite sau de merite care sunt răsplătite în lumile morţilor. Însă ideea existenţei unor astfel de lumi, precum şi a pedepsei sau recompensei, este foarte larg răspîndită.

            Cu cît o religie este mai complexă, cu atît mai complexă devine lumea morţilor. În unele cazuri, noţiunea de “lume de dincolo” face obiectul unor interpretări extrem de sofisticate. În budismul tibetan, de exemplu, viaţa postumă, în ciuda faptului că apare drept concretă, este doar o altă creaţie a minţii. Cunoaşterea acestui lucru poate permite evitarea capacanelor din viaţa postumă şi părăsirea lumii. Într-un anume sens, avem aici de-a face cu noţiunea larg răspîndită de “a doua moarte”, care în budism reprezintă un scop important de atins, în timp ce în alte religii este considerată o soartă oribilă, împărtăşită de unii morţi fără noroc.

            Analizînd serii mai complexe ale călătoriilor în alte lumi aparţinînd aceleiaşi tradiţii, se pot trage concluzii tipologice. Astfel, de exemplu, rezultă că tradiţia evreiască prezintă un număr de trăsături constante, una dintre cele mai importante fiind aceea că personajul căruia i se arată alte lumi nu recurge la droguri şi nici la alte mijloace pentru a-şi provoca o viziune. Pur şi simplu, el zace adormit pe un pat, de regulă într-o stare de depresiune. (Luria de ex. n.m, tibi). Pe de altă parte, în tradiţia greacă vizitele în alte lumi  survin în stări la limita morţii sau ca urmare a incubaţiei, iar în tradiţia iraniană consumul de halucinogene face parte din scenariu. Apocalipsele paleocreştine nu sunt decît o continuare a modelului evreiesc, în timp ce, în Evul Mediu tîrziu, viziunile altor lumi sunt mult mai adesea provocate de experienţe la limita morţii, trăsătură care a devenit caracteristica exemplară a apocalipselor din secolul al XII-lea şi al XIII-lea.   (mîine, partea a doua)

Read Full Post »

Am primit un mail pe care îl public exact aşa cum l-am primit. 

Am citit cu atentie toate comentariile legate de Culianu si rezidurile care au generat postarile tale, foarte bune, legate de opera acestui mare savant român. Pentru a judeca opera unui om si calitatile speciale sau triviale ale muncii lui trebuie sa ne deconectam de niste pareri subiective si sa enumeram faptele. Din nefericire nu am reusit sa-l cunosc suficient de bine pe I.P. Culianu, intalnindu-l sporadic, de două ori,  inainte morţii lui tragice, asa ca nu voi pune in discutie Culianu-Omul. Cunoscand insa opera lui academica, in care nu voi include cartile lui de popularizare sau beletristice, pot sa-mi spun o parere, cred eu avizata, despre I.P. Culianu-Academicul, un formidabil erudit si om de stiinţa. Competenţele mele de a comenta aceasta opera academica,  in post scriptum acestui mic articol.

 Am sa incep de la sfarsit. I.P. Culianu a fost o cometa a spiritului romanesc, adoptat cu dragoste si consideratie de toti cei care l-au cunoscut ca student si academic. Culianu detinea trei doctorate. Doua din ele la institutii dintre cele mai prestigioase din lume: Università Cattolica del Sacro Cuore din Milano si al doilea la Sorbona, cu una din cele mai bune teze scrise de un doctorant – “Recherches sur les dualismes d’Occident. Analyse de leurs principaux mythes”, sub coordonarea lui Michel Meslin, devenit intre anii 1989-1993 Presedintele Sorbonei.

 Puţini stiu ca inainte de a deveni profesor la Universitatea din Chicago, mostenind catedra lui Eliade, Culianu a predat Istoria Culturii Românesti la Universitatea din Groningen, universitate care face parte din exclusivul grup Coimbra.

 In afara celor 240 de articole publicate intr-o perioada extrem de scurta, opera lui Culianu se reazema pe un piedestal academic de necontestat, format din trei carti fundamentale, “Eros et magie à la Renaissance. 1484”, publicata in 1984, “The Tree of Gnosis: Gnostic Mythology from Early Christianity to Modern Nihilism”, publicată postum in 1992 si  Otherworldly Journeys from Gilgamesh to Albert Einstein, publicata in 1991.

 I.P. Culianu a fost specializat în gnosticism, creştinism timpuriu, istoria şi cultura Renaşterii. Din nefericire opera lui nu si-a gasit continuatori la nivelul lui si in mare parte a ramas  neterminată. Ca orice mare academic, Culianu si-a gasit admiratori si critici infocati. Personal sunt si una si alta, asta insa nu ma pozitionează in grupul celor care il bagatelizeaza, incercand prin tehnici murdare sa-i diminueze măretia umană si valoarea academica. Culianu a fost un mare academic si un mare român, din nefericire nu am avut unul mai bun in aceste doua decenii trecute de la oribila crima care i-a curmat viata.

 Restul nu poate fi relevant intr-o discutie serioasa. Aluzii si insinuari bazate pe “fobii” sau “filii” nici macar nu pot fi luate in considerare, pur si simplu nu sunt relevante.   Din nefericire se gasesc multe suflete mici si ignorante care si-au facut o profesiunea de credinta din denigrare, păcat pentru ei, si păcat pentru cei care-i asculta.

 P.S. despre competentele mele, puteti citi aici sau aici.

 http://politeacademics.wordpress.com/   – primul link

 http://www.religionacademy.com/book  – al doilea link

BONUS. Autorul acestui articol are NUMAI două doctorate, şi este profesor la o universitate din State.

Read Full Post »

clipa

O clipă pentru noi;

de mii de ani, doar nouă destinată.

 Uitată-n colburi de milenii

şi regăsita azi de noi;

o clipă pentru amîndoi.

 Trecut-au peste ea,

Toţi oamenii din veacuri;

regii măreţi şi curtezane,

oameni de rînd, de geniu şi mişei.

Dar clipa a rămas în crusta ei;

nebănuită, neştiută, nesperată.

 Am regăsit-o noi.

Cam colbăită, dar era a noastra.

Am consumat-o simplu şi candid.

 În clipa asta,

s-a petrecut esenţa unui început

care n-a fost;

căci tot în clipa asta

am ramas pierduţi

doar în dorinţa noastră.

 O clipă pentru noi,

de mii de ani, doar nouă destinată.

 O clipă petrecută simplu

şi…. uitată.

Read Full Post »