SUSPENDAREA.

             Nu m-aş mira ca pînă la urmă, să reuşească. În definitiv, de ce nu ? Nu  a afirmat chiar preşedintele Băsescu faptul că este conştient că, mesagerului care aduce veşti rele, i se taie capul ? Nu a afirmat chiar domnia sa, că preferă să i se taie capul, decît să treacă sub tăcere, greşelile guvernanţilor, fie ei foşti sau actuali ? A afirmat, deci probabil că se aşteaptă inclusiv el la acest lucru fără precedent din cîte ştiu eu, în România.

            Dacă tot a fost experimentă cu succes îndoielnic, prima demitere a unui guvern postdecembrist, de ce nu ne-am bucura şi de această premieră politică ?

            Vor urmaşii celor 322 să-l suspende iar ? Dacă vor putea, nu mă îndoiesc de faptul că o vor şi face. Ce va face electoratul ? Ei, asta chiar nu mai ştiu şi încep să cred, că nici nu mai contează. Ba, poate ar fi chiar bine să reuşească această manevră.

            Pînă la urmă, ne place sau nu ne place, parlamentul chiar reprezintă electoratul român. Sau măcar electoratul căruia i se permite să-şi exprime voinţa, că nu ştiu cîte milioane de cetăţeni români, sunt privaţi prin diverse tertipuri de acest drept fundamental, iar alte milioane, preferă să facă orice altceva decît să meargă la vot, indiferent dacă sunt sau nu stimulate de sacoşe electorale, împărţite de reprezentanţii tuturor formaţiunilor politice autohtone, în adîncul dispreţ al legilor şi al bunului simţ.

            Despre constituţionalitatea acestui demers, nu are rost să mai vorbim. Odată aleşi, parlamentarii pot liniştiţi să-şi exercite dictatura bunului plac, fără teamă de consecinţe. Schema este simplă şi repetitivă : se demite guvernul, apoi, dacă preşedintele nu va desemna pentru funcţia de premier, candidatul propus de noua majoritate parlamentară, se aplică legea bunului plac parlamentar şi se ştie ce mai urmează, deci nu insist.

            Contează că simultan nu vom avea nici guvern nici preşedinte ? Nu contează. De fapt, chiar asta şi este ideea : cufundarea ţării în impas politic şi administrativ. N-ar fi nici prima dată, şi desigur că nu va fi, nici ultima. Mi-nu-nat !

            Suspendarea ? Desigur, va reuşi. Chestie numai de timp. Vă spun de pe acum : preşedintele Băsescu nu va apuca să-şi exercite cel de-al doilea mandat, la termen. Prea multe interese sunt la mijloc pentru a fi lăsat să facă ceea ce şi-a propus : lupta cu sistemul ticăloşit. Ale cui interese ? Se ştie, aşa că nu are rost să mai insist. De fapt, fiecare îşi poate închipui ce vrea, şi tocmai de asta va depinde rezultatul suspendării.

Read Full Post »

MM

             Cîte persoane cunoaşteţi al căror nume şi prenume încep cu aceste iniţiale ? Rude, prieteni, colegi sau simpli cunoscuţi, este o problemă (ce pompos sună!) strict personală. Dar. Pe fundalul ultramediatizat al tragicei (sau  cum vrea fiecare să o denumească) dispariţii a Mădălinei Manole, a trecut ca un abur complet spulberat ştirea care ar fi trebuit să ne reţină atenţia măcar cîteva momente : s-a stins din viaţă Mircea  Micu. Cine a fost Mircea Micu se vor întreba foarte mulţi ? Ei, cine a fost!  Iată : “Poet, prozator şi dramaturg, născut la 31 ianuarie 1937, la Vărşand, Mircea Micu era autorul a peste 35 de volume de proza, versuri şi memorialistica, a fost laureat al premiilor literare pentru proză, poezie şi dramaturgie ale Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti şi ale Academiei Române. El era şi preşedintele Fundaţiei Internaţionale pentru Cultură, Artă şi Morală Civică „Mihai Eminescu”.

            35 de volume de proză, poezie şi memorialistică ? Ei şi ? Cine mai are timp de lectură ? Ne zgîim hipnotizaţi la televizor, doar-doar vom mai afla despre ceva crime, violuri, taifunuri ucigaşe, sau despre pregătirea a încă unei lovituri de stat, prin suspendarea preşedintelui Republicii Bananiere, Rrrrromâniaaaaa! 

            A fost Mircea Micu preşedintele Fundaţiei Internaţionale pentru Cultură, Artă şi Morală Civică „Mihai eminescu” ? Ete, NA! Da Eminescu ăsta, cine o mai fi fost ? Ia mai slăbiţi-ne domnilor tovarăşi cu Arta, Cultura şi Morala Civică. Ce rating aduc aceste chestii plicticoase ?

            Fată dragă ohihneşte-te în pace dacă poţi, în vacarmul produs de mizerabilii vînători de rating de la televeceurile naţionale, ŞI pe seama ta.

            Probabil că sufletul lui Mircea Micu surîde împăcat de discreţia cu care moartea acestui literat a fost înconjurată … Dormi liniştit Maestre. Măcar unii dintre noi vor regreta dispariţia ta.

 Aud un clopot în Ardeal, departe,
Cum liniştea în doua se desparte.

Bate prelung şi dangătul îi sună
Ca şi cum cineva ar bate-n lună.

Eu îl ascult sunînd ca pe-o uimire
Din milenara lui neadormire.

Prin aerul de zvon electrizat
Pare că-i un suspin îndepărtat.

E ca suspinul duşilor ţărani
Care-l tot trag de doua mii de ani!

Nu pot să dorm şi-ascult tăcut şi pal
Cum bate lung un clopot în Ardeal…

 Da Maestre Mircea Micu, aşa este : liniştea din Ardeal, din nou, în două se desparte. Ştie Tokeş de ce.

De re-citit   http://www.versuri-si-creatii.ro/poezii/m/mircea-micu-6zuoodh/

Read Full Post »