Cîte persoane cunoaşteţi al căror nume şi prenume încep cu aceste iniţiale ? Rude, prieteni, colegi sau simpli cunoscuţi, este o problemă (ce pompos sună!) strict personală. Dar. Pe fundalul ultramediatizat al tragicei (sau cum vrea fiecare să o denumească) dispariţii a Mădălinei Manole, a trecut ca un abur complet spulberat ştirea care ar fi trebuit să ne reţină atenţia măcar cîteva momente : s-a stins din viaţă Mircea Micu. Cine a fost Mircea Micu se vor întreba foarte mulţi ? Ei, cine a fost! Iată : “Poet, prozator şi dramaturg, născut la 31 ianuarie 1937, la Vărşand, Mircea Micu era autorul a peste 35 de volume de proza, versuri şi memorialistica, a fost laureat al premiilor literare pentru proză, poezie şi dramaturgie ale Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti şi ale Academiei Române. El era şi preşedintele Fundaţiei Internaţionale pentru Cultură, Artă şi Morală Civică „Mihai Eminescu”.
35 de volume de proză, poezie şi memorialistică ? Ei şi ? Cine mai are timp de lectură ? Ne zgîim hipnotizaţi la televizor, doar-doar vom mai afla despre ceva crime, violuri, taifunuri ucigaşe, sau despre pregătirea a încă unei lovituri de stat, prin suspendarea preşedintelui Republicii Bananiere, Rrrrromâniaaaaa!
A fost Mircea Micu preşedintele Fundaţiei Internaţionale pentru Cultură, Artă şi Morală Civică „Mihai eminescu” ? Ete, NA! Da Eminescu ăsta, cine o mai fi fost ? Ia mai slăbiţi-ne domnilor tovarăşi cu Arta, Cultura şi Morala Civică. Ce rating aduc aceste chestii plicticoase ?
Fată dragă ohihneşte-te în pace dacă poţi, în vacarmul produs de mizerabilii vînători de rating de la televeceurile naţionale, ŞI pe seama ta.
Probabil că sufletul lui Mircea Micu surîde împăcat de discreţia cu care moartea acestui literat a fost înconjurată … Dormi liniştit Maestre. Măcar unii dintre noi vor regreta dispariţia ta.
Aud un clopot în Ardeal, departe,
Cum liniştea în doua se desparte.
Bate prelung şi dangătul îi sună
Ca şi cum cineva ar bate-n lună.
Eu îl ascult sunînd ca pe-o uimire
Din milenara lui neadormire.
Prin aerul de zvon electrizat
Pare că-i un suspin îndepărtat.
E ca suspinul duşilor ţărani
Care-l tot trag de doua mii de ani!
Nu pot să dorm şi-ascult tăcut şi pal
Cum bate lung un clopot în Ardeal…
Da Maestre Mircea Micu, aşa este : liniştea din Ardeal, din nou, în două se desparte. Ştie Tokeş de ce.
De re-citit http://www.versuri-si-creatii.ro/poezii/m/mircea-micu-6zuoodh/
Dar vai, orgoliul soţului a spulberat cele două iniţiale.
Mădălina Manole nu mai este MM. Soţul ei a preferat să-i confişte numele de glorie şi-a îngropat-o ca pe-o anonimă:
Mircea Magdalena Anca.
Mircea Micu s-a stins discret rămânând singurul MM.
Mdea. Mă Mai Mir ?
#
Mircea Micu ? 35 de volume ? Ei şi ?
In mod sigur maestru Mircea Micu, un om de o mare modestie si generozitate si in timpul vietii, prefera linistea mediatica indecentei galagii care a insotit moartea tragica a Madalinei Manoale. In ziua de azi discretia si decenta sunt adevarate miracole in relatiile dintre oameni.dana
Aşa este dana aşa este, dar ; măcar o emisiune dedicată, tot ar fi meritat.
În seara când ţi-am trimis link-ul cu Mircea Micu m-am gândit la asta. Dar cred că Mircea Micu ar fi ales această cale. Avea supărări mari legate de condiţia scriitorului şi era un blazat.
Trebuie să-ţi amintesc că şi Rodica Ojog-Braşoveanu, deşi s-a bucurat de succes, notorietate şi tiraje impresionante, la moartea ei ziarele au scris doar două rânduri?
Aşa se va întâmpla cu toţi scriitorii. Singurul care va face excepţie va fi Păunescu.
La moartea lui Păunescu vom asista la acelaşi spectacol ca la Mădălina iar vânzarea tirajelor cărţilor lui de poezie vor creşte ameţitor.
Despre Rodica Ojog am mai vorbit noi.
Cred că voi face o postare despre dînsa, zilele următoare, cum voi începe să scriu ŞI despre mai mulţi autori români, în viaţă sau nu. Despre valorile literaturii străine, am cam scris, zic eu, dacă nu destul, măcar multişor.
La moartea aceluia, televizorul meu va fi condamat la tăcere, pe o durată nedeterminată.
În treacăt fie spus, coc postarea asta de cînd mi-ai trimis linck-ul, dar scînteia mi-a dat-o Gabriela, azi, la tema precedentă.
Poţi să ai rezervorul plin. Fără bujie stai pe dreapta. De asta maşina mea e „twin spark”, adică are câte două bujii pe fiecare piston. 😛
😛 😛 😛
Da. Se spune că întotdeauna câinele va semăna cu stăpânul. Şi pentru că rottweilerul nostru seamănă cu rugbistul măcar maşina să semene cu mine!
😛 😛 😛
Am auzit şi eu chestia cu asemănarea dintre dar, nu am constatat-o prea des.
Teckeliţa noastră cu siguranţă nu a semănat cu niciunul dintre noi decît poate, la ascuţimea minţii şi parţial la afurisenie.
Şi la nazurile făcute la mîncare.
Şi la nevoia de confort.
Şi-i mai plăcea şi berea = puneam puţină bere într-un pahar, muiam degetul şi să te ţii partide de limboceală!
Şi la pofta de hoinăreală.
Şi la …
În rest, NU se asemăna cu noi. 😀
Şi vezi ingratitudine ?
Tocmai muza n-are nimicuţa de spus acilişa. 🙂
Hi, hi , hi !
deja esti un teckel . 😆 😛
SUNTEM! da! şi ce ! ai ceva-mpotrivă ? 😆 😛
Nu-mi permit s-o contrazic pe Luminiţa! 😛
Dar mi-au mai venit în minte regizorii Mircea Moldovan, Mircea Mureşan şi actorul Marin Moraru.
Poi ce! eu am contrazis-o cumva ? 😛 😛 😛
Foarte frumos.
„E ca suspinul duşilor ţărani
Care-l tot trag de doua mii de ani!
Nu pot să dorm şi-ascult tăcut şi pal
Cum bate lung un clopot în Ardeal…”
L-am citit pe Mircea Micu in copilarie. Parodia mea preferata era ” La cules de cucuruze „. Nu-mi vine sa cred ca generatiile acestea nici macar nu au auzit de el. Ma gandesc cata irosire de talent, de energie, de timp, din partea adevaratilor oameni de cultura, ca sa ofere margaritare celor care, nu stiu sa le deosebeasca de pietricelele de rau. Pacat!
Da! Foarte frumos şi foarte actual, din păcate.
Postarea asta a fost iniţiată de Doina şi pitrocită de mine dar, scînteia de la tine a venit. Mulţumesc !
Şi „pietricele de râu” sunt bune dar la mare modă sunt pietrele sclipicioase de bâlci.
uite ce poate iesi dintr-un brainstorming. 🙂
Asta este şi ideea, cred = interactivitatea, nu ?
Altfel, la ce e bun un blog ? 🙂
Nu stiu ce sa zic,dar nu cred ca in publicatiile de profil n-a fost omagiat Mircea Mincu si la tv.cultural.
Mi-am amintit si eu o purtatoare a initialelor MM -Monica Macovei.
Sau, Mireille Mathieu,Mihai Malaimare,Mihai Mereuta…
Matei Millo…Modest Musorschi
he he heee, dragă dora!
Asta şi aşteptam ! 🙂
Mai mulţi oameni de valoare pomeniţi măcar aici, acum. TKS.
Bon. Mircea Micu a fost discret, a murit discret, a fost omagiat discret, aşa cum bine spune Gabriela, că şi-ar fi dorit, chiar EL.
Stii, eu nu cred in discretie. Eu cred in a spune lucrurilor pe nume, pe loc. Discretia nu prea face bine. A fi discret si a astepta recunoasterea publica e de cele mai multe ori, o mare greseala. In ce priveste discretia din jurul lui Mircea Micu, sunt de-a dreptul intristata. Ea il va face sa treaca in uitare si e pacat de atata irosire creatoare.
Nici eu nu cred în modestia simulată.
Cred în schimb, că există destui oameni care se comportă discret, pentru că aşa este naturelul lor.
Poate cineva să-i, nu ştiu cum să spun, să nu-i înţeleagă măcar ?
Bon. De acord cu cei care spun franc, ce gîndesc.
Despre MM, nu mai este mare lucru de spus fie şi pentru că, viaţa merge înainte, mult prea năvalnic. Asta e. Din păcate, aşa cum bine spui.
În concluzie cântăreţii sunt cei care contează, scriitorii să-şi vadă de discreţia lor!
Dar nici cântăreţii n-au cătare decât dacă-s oleacă manelişti ori îşi dau poalele peste cap.
Acum, logic ar fi să mă iau de cântat şi totuşi, dragilor NU.
Voi continua să scriu fiindcă simt că pot s-o fac foarte bine!
Voi muri în uitare?
Foarte bine, dar oleacă mai încolo! Întâi să-mi achit creditele ca să nu-mi las copii datori!
Şi când nepoţii mei s-or întreba cine-a fost bunica, Ingrid şi Sabrina să le pună cărţile cu Niţică şi gânsacul Toderaş în braţe şi ei să râdă în hohote şi să se bucure de copilărie!
Doina
Mare parte dintre cîntăreţi, sunt tributari scriitorilor, fie aceştia şi numai scriitori de versuri pentru unele cîntece : textierii.
Au şi aceştia importanţa lor, pînă la urmă.
Există cîntece cu text minunat.
Pe de altă parte, tu nu ai cum să îţi ratezi destinul : ai găsit deja cea mai bună cale de a exprima ceea ce eşti : proza ta, afurisită, sau NU întotdeauna.
Repet : cărţile tale, vor intra în patrimoniu. Nu ştiu cînd, dar vor intra.
Ei, până atunci eu mai scriu nişte proză afurisită! 😛
Imi storc creierii sa gasesc si un pictor.Degeaba.
Nu strica sa amintes doua femei celebre din istorie:Maria de Medici(regina,mama lui Ludoc al XIII-lea) si Maria de Mangop a doua sotie a lui Stefan. 🙂
dora
Nu trebuie să te mai străduieşti. 🙂
Uite un exemplu
http://www.tablouri-de-vis.ro/interviuri-pictori-contemporani/interviu-pictor-maia_martin/
Celelalte exemple date de tine, sunt chiar foarte bune. 🙂
Mihai Maximilian va spune ceva ?
Este autorul unor texte satirice absolut remarcabile pentru teatrul de revista romanesc.
Mihai Maximilian avea umorul la degetul mic.
…aaaaaaaaa…
ca sa nu mai spun ca avea si o Popeasca alaturi….
care Popeasca avea si o Doinitza infiata…..
….care Popeasca are Steaua ei pe cer , de dinainte ca ca lumina sa o ajunga….
Despre Madalina Manole nu vreau sa spun nimic.
Daca as fi fost pe net saptamana trecuta sigur nu m-as fi putut abtine.
Intre timp mi-a trecut.
Dumnezeu stie ce are de facut cu ea.
Sau poate nu.
De ajutat insa -=o sa o ajute.
Pacat de copilas .
O sa constientizeze devreme ca este abtzibildul unei povesti dintr-o carte cu fantome.
DA luminita, aşa este.
Mihai Maximilian.
Ştiu la ce te referi. Ştiu că Emilia Popescu a … iar doamna vodevilului românesc nu a simţit nevoia să spună că între ele nu este nicio-o legătură de familie.
Despre Magdalena Manole Anca, nu voi pricepe nicicum de ce instinctul său matern a fost anihilat de impulsul care a condus-o la acel gest nefast…
Nu judec. Sunt numai trist. 😦
tibi,
impulsul ei de a se sinucide a fost activat cu mult inainte de a i se naste copilul.
Copilul a fost doar unul din pariurile ei cu viatza si din momentul in care l-a vazut realizat nu a mai prezentat niciun interes.
Cat despre tampeniile spuse in presa cu privire la numele ei scris pe cruce tin sa iti spun ca acesta era numele ei real, din acte , numele capatat din nastere si consfintit la botez ,numele cu care obligatoriu figurezi si pe crucea finala .
Numele de familie Mircea i s-a alaturat in momentul casatoriei si a fost iarasi consfintzit prin taina cununiei religioase.
Si sotia ta iti va purta numele de familie si dincolo de moarte.
E firesc.
Ca sa nu mai spun ca deocamdata i s-a confectionat o cruce simpla de lemn iar apoi i se va face un monument funerar pe care i se va putea scrie si numele de scena , intr-o paranteza.
Cei care sustin ca pe crucea de lemn trebuia sa ii fie trecut numele de scena si ca sotul a tinut mortis sa isi aroge proprietatea numelui de familie asupra ei …. abereaza.
Numele ei de scena a fost inventat de Serban Georgescu ca sa dea bine pe afise , vrand sa evite asocierea Magdalenei de versurile de cartier cu „Magdalena spune-mi drept cine te-a muscat de piept”.
Dumnezeu sa o ierte !
chiar ma intriga sinuciderea ei.
ma intriga pentru ca s-a zugravit ca fiind o fericita si o super perfectionista dar de fapt era altfel..
Iar mie oamenii care-si construiesc singuri imagini false despre ei pe care si le promoveaza cu obstinatie….ma intristeaza cu scenariile lor de final programate.
tibi,
iarta-ma , cred ca am facut o referire nepotrivita la sotia ta,
voiam sa spun ca noi, femeile, schimbandu-ne numele de familie prin casatorie asa figuram apoi toata viata si dincolo de ea.
Ceea ce conteaza pana la urma este numele de botez.
Numele nostru mic adica.
Al meu e Luminita.
Şi totuşi pe mormântul lui Eminescu nu scrie Mihai Eminovici ci Mihai Eminescu.
Şi pe mormântul lui Voltaire scrie şi nu François-Marie Arouet.
tibi,
despre Stela Popescu ziceam ca e Popeasca lui Maximilian asa cum Doina Popescu ot Braila este Popeasca noastra .
Te-ai dus cu gandul catre Emilia Popescu….
este si ea o stelutza in teatrul romanesc .
Si are si o reclama la iaurtul Activia.
Ma tem ca cei mai multi de aici o cunosc.
tibi,
ca sa clarific ,
Stela Popescu are o fiica , infiata , pe care o cheama Doina.
lumi
Ştiu. M-am referit la Emilia, pentru că a lăsat să se înţeleagă la începutul carierei sale, că EA ar fi fiica doamnei Popescu. Chestie pe care Stela, draga de ea, a acceptat-o.
🙂
Apoi. Emilia, chiar merită toată stima şi aprecierea noastră. Nu doar pentru că provine dintr-o familie de artişti dar, ea chiar este o artistă adevărată!
Wow,
pe Emilia Popescu o indragesc .
Imi pare rau ca n-am avut ocazia sa o vad alaturi de Florin Piersic in „Straini in noapte” decat in cateva secventze la televizor.
Stiu ca au avut mare succes cu piesa aceasta.
luminiţa
Am citit comentul tău de la 22.40 ora bloagei mele care nu are actualizată ora, şi răspunsul acesta ţi-l dau cu ochii podidiţi de lacrimi.
Ştiu foarte bine tot ce spui, te rog să mă crezi că ştiu foarte bine, mult mai multe chestii decît las să se vadă pe modestul meu blog.
ŞTIU!
În treacăt fie spus, am fost la limită de cinci ori pînă acum.
Nu insist. OK ?
Am schimbat postarea.
Nu cred că mai avem dreptul de a vorbi despre.
Odihnească-se în pace, amîndoi cei amintiţi de mine, aici.
tibi,
daca ar fi sa marturisim toti de cate ori am fost la limita …..
Eu am iesit de pe net -pentru ca mi s-a stricat rasnitza- exact la postarea Doinei despre sinucidere , cea in care facea referire la un anume Tudor.
Eram revoltata, imi cautam cuvintele , i-am cautat blogul , voiam sa scriu ceva aplicat si nu cum fac de obicei , la primul impuls.
Din pacate nu am mai avut cum.
Apoi am aflat despre sinuciderea Madalinei Manole.
Ceea ce ma ingretzoseaza este circul deliberat pe care il face acest cocalar de presa cu elicopter DDD pe seama mortii acestei fete drage inimilor multora dintre noi.
A fost alegerea ei sa iasa din scena.
Punct.
Nu lumi dragă, n-ai făcut nici-o referire nelalocul ei.
Am înţeles ce ai vrut să spui.
Poi ce, chiar aşa de încuiat mă crezi ? 😛
tibi,
ok!
mi s-a activat si mie „ghiezuroiul” care nu ma lasa sa dorm.
Nici nu credeam ca mai esti pe aici.
Iote că mai îs ! 😛
Pliiz, hai să merem dacă mai aveţi ceva de spus, la noua temă. OK ?
Exact Doina, exact !
Numai că între Eminovici despre care foarte puţini ştiu că este Eminescu, şi Mădălina care este de fapt Magdalena, este o maaare diferenţă, nu ?
Cam pe aici este greşeala familiei sale. Mă întreb dacă ei şi-au pus astfel de probleme. Cred că, NU.
Deci : scrie Doina, SCRIE ! 🙂
Bre,
voi nu sunteti sanatosi la cap ?
O asociati pe Madalina cu Eminescu ?
Chiar nu intelegeti ca in acte ea asa figura ?
Chiar nu intelegetti ca nici un preot nu poate sa se roage pentru sufletul unei madaline pe care de fapt o cheama Magdalena Anca ?
Asa era botezata in taina lui Dumnezeu si asa trebuie pomenita mereu in rugaciuni si slujbe .
Nu cu numele de scena inventat de cineva, in spetza de Serban Georgescu.
Asta este un nume pentru un afis de scena.
Dar in fata lui Dumnezeu te infatisezi cu numele real de botez.
Punct.
PS: ma intreb daca cetatenii din Burkina Faso au parte de aceleasi ritualuri stricte de inmormantare ca noi , romanii .
Ma mai intreb daca oamenii care mor prin Africa sau prin diferite tinuturi exotice , rupte de civilizatie , de pe glob si care nu sunt inmormantati cu preoti si alaiuri si zeci de slujbe post-partum ca la noi mai ajung totusi la Dumnezeul tuturor.
Eu cred ca toti ajungem la Dumnezeu.
Indiferent daca ne-am grabit putin luindu-ne viatza sau daca asteptam cumintzi sa ni se taie atza.
Altfel ideea de Dumnezeu nu ar mai avea sens.
Bre lumi
Ştiu ce spui, dar NU ai dreptate. Preoţii nu slujesc ceea ce scrie pe cruce ci, numele real al persoanei respective.
Între ce scrie pe cruce şi slujba preotului este o maaaare diferenţă.
Apoi. Faptul că pe crucea Mădălinei scrie altceva decît a fost numele ei de scenă, o fi fost o încercare palidă de a-l determina pe un preot, habar nu am care, să slujească înmormîntarea, pentru că sinucigaşii, NU au parte de aşa ceva în creştinism.
Singura problemă care se pune, este : cine poate să o lase pe Mădălina în uitarea celor care trec pe lîngă mormîntul său, fără să ştie că ea a fost „fata dragă”.
E mult de discutat pe această temă.
La rigoare, inclusiv Iisus a fost sinucigaş, cu voia Domnului, desigur.
Bre, Tibi ,
esti in eroare totala .
Tocmai ca pe cruce scria numele ei real.
Ceea ce este foarte corect.
Cred ca te-ai dus putin cu capul intr-o incurcatura .
Preotul nu putea invoca numele de scena al ei ci doar pe cel de botez.(las la o parte faptul ca preotul oricum i-a facut o slujba simplificata si specifica sinucigasilor , dar asa e in ortodoxia noastra, astea-s dogmele secolului 21 !!!!!)
Pe cruce de asemenea nu putea figura decat numele ei real.
Ea a fost inmormantata ca fiind Magdalena Anca si nu Madalina .
Madalina era un nume inventat.
Iar daca ar fi tinut mortis sa isi pastreze dupa casatorie numele de familie Manole ar fi putut sa o faca.
Dar nu a facut-o ci a luat numele de Mircea al sotului.
Crezi ca daca i s-ar fi pus numele de scena Simona Senzual asa ar fiu trebuit sa figureze pe crucea finala ???????
Bre, tibi,
si cu asta chiar inchei ,
daca Madalina a avut fani adevarati care vor sa-i gaseasca mormantul din cimitirul de la Ploiesti,
fii sigur ca acei fani adevarati cunosc numele ei real si ii vor gasi mormantul.
Altfel, vad ca ai cazut in plasa diversiunilor de presa,
crucea de lemn va fi inlocuita curand de o cruce finala din piatra , acolo va fi pusa si o fotografioe a ei si i se va consemna si numele de scena sub care a fost cunoscuta publicului larg.
Multumit ?
Bine lumi
Ştii că nu-mi place să te contrazic.
Mulţumit.
ps. crucea iniţială, indiferent din ce este făcută, NU este înlocuită ci, eventual dublată de o nouă cruce.
Canonul religios creştin, nu permite abandonarea crucii cu care a fost înmormîntat, indiferent cine.
Nu mai insist, ghezuroaico 🙂
Ba, crucea de lemn putrezeste in timp.
Tatalui meu deja i-am facut o cruce de piatra si ea sta acoperita de un celofan , asteptand implinirea anului , cand preotul a zis ca poate fi descoperita , dupa o slujba , of course.
Ca asa zic dogmele la noi , in sec.21.
Dragilor, exemplul este viciat!
Pariez că Simona Senzual nu va avea cruce ci un monument într-o anumită formă!
Nu pot să zic că mi-e ruşine.
hihihi !
beton !
cred ca si mama ta se va bucura ca in sfarsit te-ai abtinut .
Nope
Eşti în eroare Doina.
Cred că te referi la nu ştiu CUM – sensual.
Pliiiz, nu diminua importanţa fătucii. 🙂
1
Chiar nu m-a dus mintea până acum să-mi imaginez asemenea forme mormântale. Viceversa e mai… uzuală.
Am zis ca n-o sa scriu despre Madalina dar uite ca nu ma pot opri.
Tibi,
sotul ei nu putea sa ii influentzeze pe cei de la Patriarhie pentru a i se face sotiei lui o slujba normala de inmormantare,
in primul rand pentru ca el STIA ca ea se sinucisese si ar fi fost in contradictie si cu concluziile IML-ului si a anchetei politienesti de la fatza locului.
Cum ar fi putut el sau altcineva sa ceara o slujba normala cand era sigur ca face un pacat mintind ?
Si la ce ar fi folosit asta ?
Daca este adevarat ca Dumnezeu nu-i iarta pe sinucigasi cum crezi ca ar fi schimbat slujba aceasta formala verdictul lui Dumnezeu care oricum stie tot, vede tot, deci stia si ca Madalina se sinucisese ?
Nu l-ar fi maniat cumva si mai tare ?
Lumi dragă
nu pot să-ţi spun decît ce le spun celor care cred că voinţa Domnului este la îndemîna lior : NU este.
IML, soţul Mădălinei, noi, ne dăm cu presupusul.
Adică poate să trăiască cu păcatul că după două tentative de sinucidere n-a dus-o la psihistru sau la psiholog deci este vinovat în proporţie de 90% de moartea ei, ba a mai dormit şi ca un ghilan şi nu s-a trezit nici măcar când a căzut cu capul de gresie şi şi-a spart capul dar cu păcatul minciunii nu putea să trăiască!
Haida,de!
Doina,
sunt multe chestii care ma intriga si la acest asa-zis Puiu.
Suferintza lui , cea afisata in interviurile recente, mi se pare jucata .
Un pic falsa.
Poate era mai limitat in gandire si intr-un final nu a mai suportat fizic sa o tot supravegeze zi si noapte.
Poate ca si ea era incapatzanata si nu voia sa accepte ideea de a merge la psiholog sau la psihiatru ca sa nu se afle in presa.
Dincolo de toate supozitiile ramane certitudinea ca ea isi disimula trairile si isi masca angoasele .
Poate ca si pentru Puiu a reprezentat o mare incercare ciocnirea de o asa piatra implacabila , de o femeie care voia sa se duca altundeva , exact dupa ce-si atinsese tintele pentru care se maritase cu el.
Bre, îmi place la nebunie discuţia ! 😀
Este aproape la fel ca şi în viaţa de zi cu ZI !
Exact ca la aproape orice parastas. Daci suntem, NU ? 🙂
Pana la urma la dogme si la tipicuri religioase vrand-nevrand am ajuns .
Nu am intentionat asta dar aici a alunecat discutia.
Dincolo de tragedia Madalinei ramane intrebarea :
Dumnezeu , in nemarginirea bunatatii Lui , ne primeste pe toti la sanu-i , sinucigasi, morti in accidente, morti de batranete, morti de foame , morti de boli ??????
Si daca da, de ce atatea tipicuri complicate la inmormantarile noastre?
Hotărît lucru, DA! Ne primeşte.
Dogmele şi tipicurile creştine au avut nevoie de şase sute de ani ca să fie structurate aşa cum sunt acum.
Cine ştie dacă ortodoxia este o cale mai adevărată decît catolicismul? Nimeni.
Cine ştie dacă anglicanii nu sunt păgîni numai pentru că un rege a dorit să divorţeze ? Nimeni.
Cine ştie de ce în primele două sute de ani, DH evreii au crezut că Iisus este Mesia, iar apoi au abandonat această idee? Nimeni.
Deci ?
Divorţul unui rege mi se pare mizilic faţă de ce s-a întâmplat la Vatican de-a lungul timpului.
Nu-ţi imagina că toţi papii au fost ca Papa Ioan Paul al II-lea!
Păi nu trebuie să fim convinşi că între noi şi Dumnezeu tre să fie un intermediar şi anume popa?
Numai la nivel ritualic, pentru a respecta tradiţiile.
Altfel, nu am nevoie de intermediar între mine şi EL.
Tradiţiile uneori sunt preluate din epoci precreştine şi n-au nicio legătură cu Isus…
tibi,
hai ca te-am scos din sarite .
mai vorbim si maine dar pe alte teme.
De pilda despre crime cu sadism.
hihihi!
hi hi hiii, lumiiii
Tu nu ai cum să mă scoţi din sărite! 😛
Sînt deja scos de pe fix de muuuult! 🙂
Doina
Dacă mie mi-ar sta în putinţă, aş face atîta dreptate după capul meu, că n-ar mai exista nedreptate pe lume, probabil.
Problema e : cine poate stabili a cui este dreptatea SUPREMĂ ?
Eu mă declar incapabil să stabilesc aşa ceva.
Doreşte cineva să dea verdicte ? Chiar sînt curios să le văd.
La Brăila s-au găsit necrolole vechi de 7000 de ani, adică 5000 inainte de Cristos.
Adică băieţii ăia născuţi înainte de Isus n-au ajuns la Dumnezeu?
Dacii au ajuns la Zamolxe dar chefuiau la parastas, deci se duceau la mai bine!
Şi Isus ştia ce-l aşteaptă dar a fost la fel de pasiv ca ciobănaşul din Mioriţa.
„S-a dus ca mielul la tăiere…”, este o vorbă!
Doina,
exact .
Aici voiam sa ajung cu discutia.
Dar cred ca blogul lui Tibi nu ne-ar putea incape.
Ar trebui sa inventam un blog nou.
JUST.
Doina dragă, nimeni nu a spus că înainte de Iisus nu au existat oameni.
NT spune că el, a venit pe lume, ca să ispăşească păcatele.
Nu ştiu dacă numai păcatele de pînă atunci, sau ŞI păcatele viitoare.
Acum. Eu nu sînt un individ profund religios.
Am mai spus chestia asta, de mai multe ori.
Pe mine mă interesează în special, latura culturală a religiei.
Că erau oameni este o certitudine dar fără slujbele de înmormântare rânduite de popime unde se duceau sufletele respectivilor? Aceasta era întrebarea mea?
La Dumnezeu sau la…
Lui Isus nu i-au făcut slujbă în biserică nici preoţi ortodocşi nici catolici!
Normal înmormântarea sinucigaşilor la care se face slujbă la cimitir seamănă mai mult cu înmormântarea lui Isus.
Recent am asistat la trei înmormântări.
Două morţi să zicem de boală grea şi o spânzurare zisă sinucidere. La cimitir la cei doi slujba a fost extrem de scurtă dar la varianta specială preotul a trudit din greu.
Eu va spun noapte buna !
Poate reusesc sa va mai „inoportunez” si maine.
Doinaaaa
Iisus s-a născut evreu, a trăit ca un evreu şi A MURIT evreu !
Creştinismul s-a născut la mai mult de un secol DUPĂ ce Hristos a murit, pentru numele lui Dumnezeu !!!
Asta NU înţelege lumea : Iisus a generat creştinismul dar El a spus : eu am venit pe lume, ca să PLINESC legea (evreiască), nu să o stric.
Discutăm despre categorii diferite de probleme.
Doina
Bon, la înmormîntarea cuiva indiferent cine, cunoşti obiceiul de a se sparge o cană atunci cînd sicriul în care este decedatul, părăseşte casa ?
Nu. Doar la ieşirea pe poarta cimitirului cineva toarnă apă neîncepută pe mâini fiecărui participant şi cana şi găleata se dau de pomană groparului.
Probabil „te speli pe mâini ca Pilat din Pont”
Care este rostul?
„Tu Petre să fii piatra pe care se ridică biserica mea” înseamnă că din acel moment s-a pornit pe calea creştinismului. Deci eu spun ceva simplu: de ce biserica n-a rămas într-o formă simplă exact pe modelul lui Isus şi s-a ajuns la nişte chestii sofisticate, parte luate de la păgâni?
De ce nu avem toţi creştinii un ritual simplu de înmormântare ca înmormântarea lui Isus?
Îţi spun eu! Pentru că biserica oricare ar fi ea are un număr limitat de adepţi şi tu trebuie să pupi poala lui Daniel ca să te mântuieşti, căci dacă pupi ghiului lui Ratz o să arzi în Iad!
Primele Evanghelii s-au scris la 30 de ani de la moartea lui Isus.
Te întreb fără ipocrizie:
Ai fost martor la Revoluţie de la televizor sau pe stradă dar ai fost contemporan cu evenimentele.
Dacă astăzi te apuci să scrii istoria revoluţiei române ce procent de fapte reale va avea istoria ta?
Îţi spun eu: cu toată buna ta credinţă NU ai de unde să cunoşti tot adevărul, o parte din informaţie poate ţi-au dat-o alţii deformată cu voie sau fără de voie!
Eu dacă scriu o astfel de istorie o pot face doar legat de experienţa mea personală şi nu voi putea furniza decât un cartonaş dintr-un puzzle uriaş.
Asta s-a întâmplat şi cu evangheliile. Se pare că au fost vreo 130 dar patriarhii au hotărât că numai 4 sunt bune şi restul le-au ars.
Şi dacă s-au înşelat?
Gestul lor a fost politic şi nu are legătură cu realitatea ci cu ce le-a servit scopurilor lor!
Da Doinişoară, da.
Cunosc inclusiv astfel de aspecte ale acestei probleme.
Grea problemă.
Repet dacă nu m-am făcut înţeles : apreciez cu precădere, aspectul cultural din CARTE.
Nu am primit educaţie religioasă în copilărie.
Nu mă interesează în mod special experienţa altora pe acest subiect.
Nu sînt un propovăduitor.
Ceea ce încerc eu să fac pe acest blog, este un sănătos îndemn la lectură, indifererent de domeniu.
Nu-mi pasă de ceea ce cred alţii despre mine.
Mă bucur desigur, atunci cînd constat că ceea ce spun eu aici, are măcar o leacă de rezonanţă.
Nu în ultimul rînd, spun ce am spus iniţial, în prima mea postare : acest blog are caracter experimental şi nu ştiu cît chef sau timp, am pentru a continua.
Timp, am. Chef, nu prea mai am.
Ce am avut de demonstrat, am cam.
OK ? 🙂
Toate cele bune!
1. Mi-e teamă că „iarba verde de acasă” nu se potriveşte cu aia de pe lumea cealaltă, unde… ştiţi cum e totul ?
-Nicicum.
2. Şi-atunci, care-i (şi unde-i) rostul?
-Cel mult (în) ce ramâne în urmă.
3. Am o poftă nebună să vorbesc despre viaţă, doar despre asta de dincoace, cu eterna deosebire:
– Dincoace ai şi şansa să nu vorbeşti singur sau… nicicum.
1. Nimeni nu afirmă aşa ceva.
2. Rostul a fost mereu altul, funcţie de epocă.
3. Normal că despre viaţa asta este vorba.
Nu se poate nega frumuseţea construcţiei edificiului gîndirii din toate tradiţiile, edificiu dedicat „Marelui Necunoscut” – cum îl denumea Blaga (Lucian nu Vasile).
Chiar presupunînd că nu există numic dpdv transcedental, religia a jucat şi joacă un rol extrem de important în viaţa oamenilor, indiferent de epocă, rasă, situare geografică sau orice altceva.
Rolul jucat de religie poate fi lejer situat de la valenţa culturală, la valenţa educativă şi nu numai. Omul, după cum se vede limpede, dacă nu mai are o instanţă superioară despre care crede că-l poate pedepsi, se comportă haotic.
Şi preoţii sunt tot oameni, deci instituţia bisericii populată de oameni, a făptuit în decursul vremii tot felul de grozăvii, care au pus la îndoială existenţă Divinităţii.
Nimeni nu este obligat să creadă, nimeni nu poate convinge pe nimeni, dar nimeni nu poate demonstra pînă la capăt nici existenţa, nici inexistenţa Lui.
Rămîne măcar să dăm religiei, valoarea de tradiţie în care ne naştem, trăim şi murim, chiar dacă habar nu avem ce se întîmplă cu noi, după „Marea Trecere”.
Am mai scris despre acest subiect în cîteva rînduri, pe acest blog. În lipsa unor reacţii, am crezut că subiectul este neinteresant. Dacă este, pot relua cu mai multe amănunte.
Salut, Tibi!
1. Eu (bănuiesc că nu vorbesc singur)
2. Cu premisa de la pct. 1, n-am avut puterea să văd altceva.
3. Normal? OK, atunci înseamnă că începem să ne sincronizăm (pre)vederile. 🙂
PS. Sunt de acord în privinta rolului. Pentru unii e imperios necesar(ă), îi orientează şi îi previne…să nu fie diametral opuşi.
Salut Băşcăliosul !
Suntem de acord că este normal tot ceea ce credem a fi la locul său, deşi habar nu avem cum să definim ce este normal pentru că nici ce este anormal nu avem cum să stabilim, nu ? Normal. 🙂
Normal, e chiar mai normal în faţa Celui de Sus decât în faţa procurorului cu sarcina probei în braţe. Numai ultimul e obligat să prezinte probe împotriva acuzatului.
Dincolo, ori ni se cere doar nouă să prezentăm probele, ori nimeni nu are sarcina asta grea şi inutilă, dar ne paşte pericolul la preselecţie, după păcatele din gestiune.
Ziua buna!
Cioc, cioc, sunt ăl cu coasa
Ai 5 minute sa-ti pupi nevasta
Si ai dreptul si la o dorinta
C-ai fost om bun cu credinta
Pai as vrea daca se poate
Soata s-o trimiti in alta parte
Ca mai bine stau in iad
Decat in rai s-o mai rabd
Pe lumea cealalta sotia isi regaseste sotul:
-Draga ce ma bucur sa te regasesc.
-Asculta cucoana, contractul a fost clar: pana cand moartea ne va desparti.
PS
Asteptam mai multe amanunte
Lume multa o sa te asculte
salut Creanga
No, amu tre să merg la tîrguieli, da mai pormă vin şi mai discutăm. 🙂
Zi aşa : NUMAI pînă moartea ne va despărţi. 😀
În ciuda aparenţelor, căsătoria este totuşi un contract cu perioadă determinată. 😛
Uite aici cîte ceva despre
Băşcăliosul
Am mai spus că nu sunt un om religios în adevăratul (?) sens al cuvîntului, deşi sînt în felul meu, un credincios (probabil mai mult în sens filosofic).
Adică. Admit că există o instanţă superioară omului, pe care o numim în mod curent Divinitate, sau cu alt nume care diferă de la religie la religie.
Nu cred în viaţa de apoi, iar reînvierea o interpretez la nivel spiritual.
Sunt ferm convins că Dumnezeu nu are un soi de tribunal pe undeva, şi de-abia aşteaptă să ne dăm ultima suflare ca să înceapă rechizitoriul, procesul, pedeapsa, etc.
Pentru tot ce facem aici, aici găsim şi recompensa şi pedeapsa, pentru că „totul se plăteşte pe lume”, deci aici nu pe altă lume. 🙂
Tibi,
Gândim aproape identic. N-am niciun fel de pornire să-mi susţin poziţia reticentă în dezbateri pe o astfel de temă. Mai potrivită şi confortabilă mi se pare starea ponderată, tocmai datorită respectului meu faţă de rolul amintit de tine.
Cu toate astea, vreau să fiu sincer până la capăt şi să-ţi destinui o întâmplare adevărată 100%; nici n-aş fi crezut-o dacă nu ar fi din familia mea. Nu-i atribui neapărat o semnificaţie specială, dar e suficent sâmburele de îndoială care m-a determinat să fiu ceva mai ponderat.
O soră de-a soţiei mele a avut epilepsie începând de pe la 3 ani. Când a ajuns la 5 ani socrii mei au început să umble peste tot cu ea şi nu au reuşit să rezolve nimic. Au fost îndrumaţi să meargă la un preot, au primit de la acesta recomandarea să o îmbrace în haine vechi timp de 40 de zile, perioadă în care au fost avertizaţi că va avea crize mai frecvete şi intense, iar la şfârşit acelor zile să se aşteapte că va muri „cineva” apropiat. Totul s-a adeverit incredibil, iar de atunci cumnata mea nu a mai avut nicio criză, niciodată. Am fost atât de neîncrezător încât am verificat în câteva rânduri şi prin alte rude din partea soţiei, când mai mergeam acasă la socri. Nu am nicio îndoială. Nu la 40 de zile, ci cu două zile mai devreme, le-a murit un porc. Dispariţia bolii este evidentă, certă, şi n-ar avea niciun sens să-mi inventeze cineva crizele iniţiale, cu atât mai puţin nevastă-mea. Pe de altă parte, ştiam că boala este incurabilă sau, dacă şi-ar fi găsit vindecarea pe cale medicală, n-ar fi fost niciun secret.
În rest, poftim explicaţie, dacă pot spune aşa! 🙂
Şi sora bunicului a trecut printr-o experienţă similară dar era frumoasă rău şi preoţii au pus-o să jure că nu se mărită. A murit fecioară în ziua de Crăciun ’88 la opzeci şi ceva de ani, poate mai mulţi!
Şi încă un caz SF: sora mea, măritată în ’85 n-a rămas niciodată însărcinată. Am fost cu ea la maternitatea Polizu şi eminentul doctor Niculescu i-a spus că după 5-6 ani de tratament va avea şanse cam 5% să facă un copil.
N-a tentat-o o astfel de aventură şi s-a lăsat păgubaşă.
Dar, domnul Ilie, un tip foarte credincios din Tulcea a zis că dacă vrea Dumnezeu va avea un băiat.
A dat omul cu mâinile puţin şi episodul a fost uitat.
S-a trezit sora mea gravidă în cinci luni jumate.
Aşa că pe la minunata vârstă de 43 de ani a născut un băiat frumos şi deştept: Andrei Iliuţă.
În noiembrie puştiul face deja patru ani.
Fiindcă aşa a vrut Dumnezeu!
Bascaliosul,
ce ai vrut sa zici cu „numai haine vechi” ?
hainele cui erau acestea ?
Băşcăliosul
Este mai mult decît evident că cine se-aseamănă se-adună. 🙂
Sigur că există astfel de exemple peste tot.
Este limpede că indiferent cît de deştepţi cred oamenii că sunt, cea mai mare parte dacă nu imensa parte a ceea ce denumim univers, rămîne complet în afara putinţei noastre de cunoaştere. Probabil că aşa şi este cel mai bine.
Nici eu nu prea cred în minuni dar, eu însumi am avut parte de cîteva experienţe „la limită”.
Cea mai recentă, a fost în urmă cu vreo doi ani.
Într-o dimineaţă, la trezire, am constatat că picioarele mele refuzau să mă mai asculte.
Internare, analize sofisticate, urmate de cele mai sincere ridicări din umeri ale tuturor specialiştilor care m-au consultat, după care a urmat un diagnostic vag : mielopatie, o reţetă care cuprindea tot felul de pastile şi externarea.
După ce am halit vreo două sătămîni pastilele fără nici-un efect, mi-am reluat tratamentul obişnuit pe bază de bere, haleală bună şi ţigări cît cuprinde, adică exact pe dos de ceea ce-mi recomandaseră medicii.
Cum eu nu prea merg pe la biserică, preotul din parohia noastră vine el din cînd în cînd cu el stie ce treburi, cîntă ceva, stropeşte cu agheasmă şi mă pune să pup o icoană, ceea ce şi fac fără reţinere.
În urma unei astfel de vizite, după ce a plecat preotul, am făcut şi eu ca personajul biblic : mi-am luat patul şi am început să umblu.
Cînd m-au văzut medicii, mai aveau puţin şi făceau atac de apoplexie, că pur şi simplu, nu le venea să creadă.
Acum, eu ce să fac? Să cred în minuni, sau să cred că a fost o coincidenţă?
Nu-mi bat capul. Asta este şi nu am ce regreta, nu ? 🙂
Tibi,
Acum se impune să mai adăugăm un element comun:
prin exemplele date, noi doi suntem cinstiţi cel puţin cu noi înşine şi nu atragem motive de suspiciune, deoarece nici măcar nu pledăm pentru… ceea ce demonstrăm. 🙂
Băşcăliosul
Bine că nu suntem sculptori că ne-am face reciproc cîte o statuie, nu ? 🙂
Serios vorbind, am învăţat între timp să nu (prea) mă mai mir, de aprope nimic.
Bine, naivităţi mai am, că nici să îmbătrînesc prea tare maturizîndu-mă prematur nu am (prea) mare chef. 🙂
Şi mai serios vorbind, accept ca fiind fireşti foarte multe lucruri care în aparenţă, sunt inexplicabile.
Pînă la urmă, nu spunea Lucian Blaga, foarte frumos că „eu nu ucid cu mintea tainele-ntîlnite-n calea mea(sa) ?.
Marele Necunoscut ştie de ce, nu ?
Daca e vorba de povesti, sa spun si eu cate ceva.
Fiind in vizita la un prieten, apare preotul cu Boboteaza (cred). Din respect ,ma ridic in picioare, el cu aghiazma, oamenii se cruceau…, eu nimic. Ma intreaba preotul de ce nu imi fac cruce, nu sunt crestin? Am spus ca aveam cateva luni cand am fost botezat si nu m-a intrebat nimeni ce vreau (chiar de ar fi intrebat as fi raspuns doar oaaaa). Am mai discutat cateva minunte, timp in care dascalului ii tot suna telefonul si incerca sa il zoreasca pe preot, ca mai erau case (apartamente) de aghezmuit.
Anul trecut a venit acasa la mine preotul, cand a intins mana (probabil se astepta sa i-o sarut) am dat noroc cu el, sotia s-a incruntat, preotul a fost un dragut, a zambit.
Aaaa, sa spun ceva si la tema, de Mircea Micu am auzit dupa ce a murit.
Aşa este : de cînd suntem prunci şi pînă hăăăt mult mai încolo, nu ne întreabă nimenea nimic dacă vrem aia sau ailaltă. Toată lumea ştie mai bine decăt noi ce e mai bine pentru noi. 🙂
Norocul nostru este că imediat ce începem să trăim pe propriile noastre picioare şi trebuie să fim în stare să hotărîm singuri ce trebuie făcut, ne însurăm şi scăpăm şi de grija asta sîcîitoare.
Ştie nevasta mai bine decît noi, ce trebuie şi cum trebuie şi cît trebuie făcut. 🙂
Tot asteptam o sotie
Si mintea la cap sa vie
Fara ele nici n-am fi
Acum n-am mai povesti
Creangă
Vorba ceea : „nu ştiu alţii cum sunt dar eu” … 🙂
După ce ai la activ o viaţă petrecută în armonie cu cineva, în cazul meu cu tiberiuşa, înveţi să fii telepatic cu respectivas persoană.
Ne cunoaştem aşa de bine, că ne înţelegem din priviri şi, nu mai este clar cine a gîndit primul o chestie sau alta deci, raaar se întîmplă să avem păreri deverse.
Bineînţeles că dacă vreau să-mi impun un punct de vedere, de obicei iese anapoda. 🙂
Dar are şi chestia asta farmecul ei, nu ?
Din greşeli învaţă omul şi tot netot moare de cele mai multe ori. 😛
🙂 Stiu ca nu stiu nimic.
Socrate să trăiască, nu ? 🙂
Faine poveşti ai tu în trăistuţa ta fermecată, Doinişoară ! 🙂
Astea nu-s poveşti! Astea-s întâmplări! Îţi dau numărul de telefon să vorbeşti cu Iliuţă!
Ei, Tibi,
La ora asta Mircea Micu îşi râde-n barbă: uite dom’le ce înseamnă viaţa!
Postarea cu suspendarea piratului nu frământă pe nimeni dar eu, scriitorul am cules 110 commenturi!
PS pe site-ul Ministerului Culturii este anunţat decesul său. Am scobit şi la Uniunea Scriitorilor dar n-am văzut nimic.
DoiNIŢĂ
Eu ştiu că ce spui tu se bazează pe realitate dar, nu-mi prea place termenul de istorisire, de aceea folosesc eu cuvîntul acesta mai gingaş, POVESTE. 🙂
Mircea Micu chiar merită măcar acest modest omagiu.
Am scris chestia asta cu suspendarea acum, ca să fie martor al puterii mele premonitorii, atunci cînd se va întîmpla 😛
Am dese astfel de premoniţii, şi nu o dată mi-a spus tiberiuşa să nu mai cobesc. 😀 de parcă lucrurile se întîmplă cum le imaginez eu.
Doina Popescu,
Ţi-am citit cu plăcere povestioara. Am resimţit liniştea de înserat şi mirosul din aer specifice satului bunicelor mele. Mi-am amintit de întâlnirea de gradul zero cu dulăul unei mătuşi, venind pe contrasensul unei punţi înguste, trecută peste un pârâiaş mâlos şi căscat la circa 3 m sub punte.
Era singura bandă de mers echilibristic, chiar în ziua când eram îmbrăcat la 4 ace, peste cei 4 ani ai mei, înainte de a merge cu părinţii mei la gară şi spre domiciliul stabil.
Aproape toate revenirile mele pe acele meleaguri s-au soldat cu împrospătarea trecutului… pe punte, din plăcerea rudelor de a-mi verifica memoria rămasă după căzătura în „gârlă” , din cauza neadaptării direcţiei de mers pe lângă dulăul mult mai prietenos cu mine pe pământul din ograda mătuşii.
PS. Cumnata mea n-a avut interdicţie la măritiş; are doi copii mari şi sănătoşi.
Ei, şi când mă văd pe mine moşii prin sat se veselesc pe toată săptămâna:
O întâmplare se povesteşte şi devine povestioară. E adevărat că uneori întâmplarea se face ca aluatul la dospit, dar asta-i altă poveste. Depinde de înfloriturile strecurate de povestitor, încât uneori ajunge să uite întâmplarea.
Eu mă limitez la fapte şi nu risc să mă fac de poveste.
Normal, Băşcăliosule!
Tu eşti un tip serios.
Eu sunt scriitoare şi n-am de ce să-mi protejez epiderma. Şi prefer să citească fetele mele pe blog, decât să le colporteze moşii prin sat.
Doina,
Scrii frumos şi talentul te ajută.
Eu nici nu încerc. Îmi cunosc limitele. Mai scap câte o întâmplare în stare aproape brută.
Te voi mai citi. De-acum ştiu că o voi face cu plăcere.
Baftă şi pană curgătoare!
Mulţumesc, Băşcăliosule!
Dacă pot să râd privind în urmă şi să fac haz de necaz, înseamnă că m-am vindecat!
Doina,
Prefer să înţeleg: „Vindecat” de ce?
De ce vindecat?
Pentru că dacă mai citeşti câteva poveşti prin blog o să vezi că am avut o copilărie populată de tartori şi ticăloşi care mi-ar cam fi pus piele-n băţ dacă nu mă ajutau dragele de picioruşe…
Tibi
Pe ora Moscovei ai ramas
Inca n-ai schimbat la ceas
M&M sunt niste bumboane
Parca sunt americane
Am încercar să adaptez la ora de vară dar, nu stiu ce am făcut de se stricase măgăoaia di tăt, aşa căăă am lăsat-o baltă.
Nu le prea am cu tehnica şi sunt o groază de măţăraie în culise la care nu umblu că mi-e milă de urechile din dotare. 🙂
Moscova e chiar inainte
La ora, ca nu la minte
De vezi o floare o mirosi
Mai bine ocolesti pe sconcsi
Ca daca l-ai provocat
Iti arunca damf parfumat
Salutare tuturor !
Tibi,
m-apuca rasul cand citesc cum o numesti tu pe Silvia „tiberiusa”, dupa numele tau.
La fel am observat ca si altii isi denumesc pe bloage sotii sau sotiille adaptandu-le numele la nick-name-ul lor ….iau doar doua exemple cunoscute : „doruletz” si „doamna viq „, cu scuzele de rigoare , astea mi-au venit in minte acum , fiind si des uzitate.
Rad gandindu-ma cum as putea sa-i zic eu sotului dupa numele meu .
Probabil Luminoiul .
Adica ceva de genul „si Luminoiul meu considera ca Base se lupta cu mafia economica pe sistemul turbo .”
😆 😆 😆
Rugbistul şi-a făcut nişte cărţi de vizită cu vreo cinci ani în urmă şi la funcţie a trecut „soţul Doinei Popescu”.
Beton !
Are simtul umorului si el.
Nu degeaba l-ai ales.
Salutare!
Sa stii ca Crengulina mea e chiar Crengulina.
Creanga,
daaaaaaaaaaa,
nici nu ma indoiesc de asta . 😛
Pi buni. Ea are doar un a in plus, eu sunt crengulin, doar pe blog, nu-n buletin.
Lumi
Poi ce să fac. Uneori mai uit că ştie cam toată lumea cum o chreamă pe Silvia şi atunci o fac pe misteriosul şi o numesc conspirativ, tiberiuşa. 😛
Creangă
Nu mai es mult şi revenim la ora normală, aşa că ce să mă mai obosesc ? 😛
Stii bine ca eu glumesc
Si nu vreau sa te obosesc
La timpuri normale cand revenim
Peste ani cand n-o sa fim?
Ştiu Creangă că ai glumat, dar eu chiar am încercat.
Nu mere nu mere, doar din asta nu se piere. 🙂
Tibi,
De exemplu eu nu ştiam decât de Tiberiuşa.
Azi aflu de Creangă cum a ajuns un „Tiberiuş” din ram.
Lumi-Lumi!
„Haine vechi”, adică purtate anterior. Au fost aduse la respectvul preot şi le-a sfinţit, înainte să le poarte în cele 40 zile.
N-am tinut prea secret numele Silviei, mai ales după ce mi-am asumat identitatea pe blog.
În definitiv, dacă vrea cineva să scotocească, are cum, aşa căăă.
Iniţial am copiat chestia asta de la dora, că ea spunea doruleţul meu; plăcut procedeul, adoptat şi adaptat.
aaaaaaaaaaaa,
deci nu era suficient sa poarte hainele vechi timp de 40 de zile, ele trebuiau si slujite intr-un anume fel de catre preot.
Deduc astfel ca nu e chiar la indemana tuturor preotilor sa faca asemea slujbe care sa duca la vindecarea de epilepsie .
Si nu e suficient sa porti haine vechi ca sa te vindeci .
„Procedurile” acestea de slujbe se practica la scara mica, numai de catre initiati.
Cam la fel ca si vrajile , la polul opus.
Lumi-Lumi!
Se pare că aşa e.
N-am dat alte amănunte, dar nu era un preot de la o bisericuţă.