Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for 29 iulie 2010

          Ceremonialul de mare spectacol, precedat de Legatul Steagului şi urmat de Spargerea Caluşului, în care zeul Calus petrece şi se desfată împreună cu anturajul său divin, ceata caluşarilor, în săptămîna Rusaliilor este cunoscut sub numele de Caluşari …

          Ceata, formată din 9-11 membri şi organizată ierarhic, era condusă de un vătaf (stareţ) căruia toţi îi erau supuşi. Un alt personaj important al cetei era „mutul” :  mascat, în timpul dansurilor Căluşarilor, el îi penaliza pe cei care greşeau şi executau tot felul de gesturi comice, adesea obscene; mutul însa nu dansa …

          Ceremonialul cuprinde practici şi formule magice, dansuri şi acte rituale executate de o ceată masculină strict ierarhizată: Mut, Vătaf, ajutor de Vătaf, Stegar, Caluşari de rînd. Starea euforică şi coeziunea mistică între participanţi, legaţi prin jurămînt de credinţă şi complicate rituri de consacrare, sunt obţinute prin executarea pînă la epuizare fizică şi psihică, a dansurilor sacre după melodii de joc cîntate de lăutari. În timpul depunerii jurămîntului era interzisă prezenţa persoanelor din afara grupului, fapt ce susţine caracterul ezoteric al cetei de Căluşari. Muzicanţii nu fac parte din ceată şi, ca urmare, nu depun jurămînt de credinţă în faţa Mutului şi Vătafului …

          Vindecarea persoanelor „luate din Rusalii”, „luate din Calu;” etc. prin transferul magic al sufletului sănătos de la oala de lut spartă cu băţul de Mut sau Vătaf, de la puiul de găină sacrificat sau de la căluşarul supus unei morţi rituale, numită Doborîrea căluşarilor, la omul bolnav …

            Jocul Căluşarilor a ajuns omogen (în ciuda variantelor sale) şi cu adevărat evidentă este originea lui magică, el reprezentînd în primul rînd un ceremonial de magie profilactică împotriva bolilor aduse de Iele, fapt confirmat de acea stranie conspiraţie a muţeniei, a păstrării unui secret medical şi a unui incognito pentru ceata de dansatori …

             Mircea Eliade scrie însă că obiceiul înfigerii unui craniu de cal în parul porţii, spre a alunga Ielele de lîngă casă, ar atesta parţial prezenţa ritualică a calului în jocul căluşarilor …

Sursa

http://www.prodavisro.com/community/obiceiuri/calusari.htm

Read Full Post »

 Povestea de dragoste a acestor două personaje mitologice – Orfeu şi Euridice – i-au impresionat deopotrivă pe zei şi pe pămînteni. Este povestea iubirii pierdute, apoi regăsite pentru a fi pierdută a doua oară.

          Fiu al măreţului Apollo, zeul zilei, al luminii şi al artelor, protectorul poeziei şi al muzicii, iar mama sa fiind dulcea Calliope, muza muzicii, a dansului şi a elocvenţei, Orfeu este considerat ca fiind cel mai de seamă cîntăreţ de imnuri din vechea Elladă, vestit pentru puterea de a fermeca pe oricine cu măiestria sa.

          La naştere, Calliope i-a pus pe limbă trei stropi de rouă şi l-a înzestrat cu darul de a alcătui stihuri minunate, iar tatăl său, la vremea potrivită i-a dăruit o liră fermecată făurită de însuşi Hefaistos, liră la sunetele căreia, înşişi zeii Olimpului găseau o aleasă desfătare, muzică pe care dănţuiau nimfele. Dintre suavele nimfe, Orfeu se îndrăgosteşte de Euridice, în ochii căreia, fericirea sa se oglindea zile şi nopţi în şir.

          Fugind o dată de insistenţele unui alt tînăr care se îndrăgostise de ea, Euridice este muşcată de un şarpe veninos, şi moare. Distrus de durere, Orfeu cere zeilor ajutor, pentru a-i reda iubita. Dar, cerul tace. Atunci, Orfeu se hotărăşte să meargă el însuşi pe tărîmul umbrelor şi după mai multe  peripeţii, depăşind cu lira sa fermecată toaste obstacolele din cale, ajunge în faţa temutului Hades.

          Acesta, fermecat de frumuseţea muzicii şi a versurilor sale, se lasă înduplecat şi promite să o lase pe Euridice să-l urmeze în lumea celor vii, cu singura condiţie ca el, Orfeu, să nu întoarcă privirea către Euridice, pînă nu vor părăsi lumea umbrelor. Aproape de ieşire, Orfeu se teme ca nu cumva Euridice să se fi rătăcit şi întoarce capul, dar tot ce mai vede este cum iubita sa, cu braţele întinse către el, alunecă înapoi în Infern.

          Revenit pe pămînt, Orfeu nu mai vrea nimic. Rătăceşte trist şi abătut, singura sa consolare, fiind muzica şi poezia sa. Nu mai vrea să iubească nici-o femeie, rămînînd fidel iubitei sale, chiar dincolo de moarte. În zadar îl ispitesc bacantele, preotesele lui Bacchus, el rămîne neînduplecat. Furioase, acestea, răzbunătoare şi ameţite de vin, îl ucid. Dar Orfeu primeşte moartea cu seninătate, pentru că numai aşa îşi mai poate reîntîlni iubita. După moartea sa, muzele lui Apollo au pus lira Lui Orfeu pe cer, unde o vedem şi noi : Constelaţia Lirei, care ne reaminteşte de una dintre cele maui frumoase poveşti de dragoste eternă, petrecută în cer sau pe pămînt.

Read Full Post »