“Nu mă îndoiesc de reuşita literară a romanului; dar mă îndoiesc dacă mesajul atît de abil camuflat va fi înţeles”. Acesta este mesajul scris de Maestrul Eliade, în paginile Jurnalului său imediat după finalizarea acestui roman de mici dimensiuni , dar de largă cuprindere şi de mare densitate tematică. Neavînd prea multe personaje dar cu o acţiune desfăşurată pe o perioadă de timp de circa patru decenii, romanul are o acţiune relativ simplă şi cu o uşoară tentă de roman poliţist, dar are implicaţii sociale, filosofice, teologice, mitologice şi chiar un substrat politic, motiv pentru care nici nu a putut fi publicat în România, înainte de 1990, prima ediţie văzînd lumina tiparului la noi, în 1991.
Chiar de la început, respectiv de la primele secvenţe ale acestei cărţi, Maestrul Eliade strecoară în mintea cititorului cîteva confuzii, abil mascate în dualitatea povestaşului : la o lectură fugitivă, cititorul este tentat să creadă că povestaşul este secretarul unui scriitor consacrat, domnul Palade.
Un moment vă rog : ultima mea propoziţie, este deja contaminată de scriitura Maestrului Eliade. Repet propoziţia : (povestaşul este secretarul unui scriitor consacrat, domnul Palade). Se vede limpede că această propoziţie poate fi interpretată în două moduri deferite. Respectiv : povestaşul este fie secretarul, fie scriitorul consacrat.
În această cheie duală este scrisă întreaga carte şi, cititorului nu-i rămîne decît să oscileze între diversele posibilităţi de interpretare. De ce ? Pentru că în asta constă farmecul scriiturii eliadiene : incertitudinea. Incertitudine sub semnul căreia traim noi, toţi. Noi toţi, trăim într-o imensă incertitudine : dualitatea amnezie – anamneză atît la nivel individual, dar şi la nivel colectiv – general.
Se spune că prima propoziţie sau frază a unei cărţi bune, indică foarte clar ce va cuprinde cartea respectivă. “ De cîteva minute tăcea absent, cu privirile pierdute pe fereastră. Am închis carnetul şi l-am băgat în buzunar”.
De data asta nu mai este nici-un dubiu : Eusebiu Damian, secretarul scriitorului de mare succes Dumitru Anghel Pandele, relatează scena în care cei doi, alcătuiau programul următoarei întîlniri de lucru. Scenă la finele căreia, îşi face apariţia un tînăr timid, dar hotărît. Acesta, pretinde abrupt, că este fiul scriitorului. Se prezintă : Laurian Serdaru, 28 de ani, logodit cu Niculina Niculaie, la îndemnul căreia şi făcuse această tentativă de punere a lucrurilor pe un făgaş normal. Maestrul poate să fie liniştit : nu vor nimic de la el, în afară de consimţămîntul la căsătoria lor.
Cea care intuise că Maestrul era tatăl lui Eusebiu, fusese ea, Niculina. Erau împreună la Predeal, repetînd pentru un spectacol, “Orfeu şi Euridice” cînd direcţiunea teatrului a hotărît schimbarea piesei cu alta “Steaua sus răsare”. Schimbarea de program, nu îi aminteşte Maestrului de nimic ? .- NU. – E drept, au trecut de atunci aproape 30 de ani … dar vă întreb : n-aţi scris dumneavoastră Orfeu şi Euridice ? Maestrul este uluit. Acea piesă nu fusese jucată niciodată, nu fusese nici măcar publicată şi era şi singura piesă de teatru pe care o scrisese vreodată. De unde ştia tînărul de piesă ? “ – Dar odată, continuă Serdaru, o singură dată, în Decembrie 1938, a fost pusă înrepetiţie, la Teatrul Naţional din Sibiu.” Aşa era. Maestrul tocmai împlinise 33 de ani, şi venise la Sibiu pentru a asista la repetiţii. Coincidenţa făcea ca şi atunci şi acum, aceeaşi piesă să fie scoasă din program în ajunul Crăciunului. Coborîrea în Infern a lui Orfeu, fusese înlocuită cu un spectacol care evoca naşterea lui Iisus.
Atunci i-am auzit pentru întîia oară glasul : “- Laurian, recunoaşte că n-ai reuşit! Uşa era deschisă şi în prag, cu o valiză în mînă, se afla o tînără curios, aş zice chiar provocator îmbrăcată … – Dar , după cum ştii, continuă, rareori anamneza reuşeşte de la prima încercare … – Eu sînt logodnica, Niculina Niculaie, şi vă cer iertare că am ascultat la uşă; dar era vorba de ceva foarte important pentru noi”. Şi Niculina întăreşte că de fapt, tot ce doreau ea şi tînărul, era să le permita o mică reprezentaţie chiar acolo, pe loc şi să le dea consimţămîntul pentru căsătorie. Care urma să se desfăşoare, chiar a doua zi.
Abia se închisese uşa după plecarea celor doi tineri că, Maestrul şi secretarul s-au lansat într-o discuţie despre ce tocmai se întîmplase. Numai că : aceeaşi scenă trăită de mai mulţi subiecţi simultan va fi relatată în mod diferit, de fiecare subiect în parte. Fiecare dintre noi, are propria sa versiune a realităţii.
De citit şi
https://tiberiuorasanu.wordpress.com/2010/07/25/mircea-handoca-despre-o-carte-a-lui-mircea-eliade/
Tiberiuorasanu's Blog 
Ai facut astazi doua postari la un foarte scurt interval de timp asa ca am ratat calusarii si acum vad ca intri direct in romanul propriu zis. Nu/mi dau seama care este cheia prin care interpretezi textul dar mie mi se pare foarte semnificativa alegerea primului moment temporal, 1938. Anul 1938 este placa turnanta pentru viata lui Mircea Eliade la fel ca si pentru majoritatea tinerilor intelectuali de atunci. Instalarea dictaturii regale imediat dupa guvernul Goga/Cuza a fost un soc de proportii. Atunci de fapt a murit libertatea cetateanului in tara pentru foarte, foarte mult timp, o viata de om practic. Recunosc cateva elemente determinante din tineretea lui Eliade cum ar fi legatura cu teatrul. Marea lui iubire a fost actrita Sorana Topa foarte cunoscuta in anii treizeci din pacate, mai putin acum. Teatrul era intrevazut ca o posibilitate de camuflare a lipsei de libertate reala inca de atunci. Cei doi buni prieteni ai lui Eliade, Camil Petrescu si Mihail Sebastian erau darmaturgi consacrati deja. Sunt foarte curioasa cum vei duce mai departe demersul de interpretare. Eu sunt tentata sa vad o interpretare strans legata de experiente reale din viata autorului.
Dana
Am postat fragmentul din căluşari încă de astă noapte aşa cum am promis, ca etapă premergătoare postărilor despre această carte a lui Eliade.
Despre cheia în care voi relata părerea MEA despre această carte, am mai discutat, chiar ieri.
Simbolistica reprezentată de anul 1938 va fi completată pe parcursul cărţii cu simbolistica altor ani, ca de exemplu 1944, 1964, 1968, 1977 cartea fiind redactată în formă ultimă, în 1978 în Franţa şi 1979 la Chicago.
La libertate, Eliade se referă în această carte, din punct de vedere a-temporal, punct de vedere rupt de contextul politic; de fapt, Eliade se referă la „libertatea interioară” la care se ajunge prin tehnici de tip yoga, tehnici la care pot ajunge numai iniţiaţii.
Voi face o postare separată şi despre acest lucru, pentru că am afirmat deja : cei trei piloni pe care se sprijină mitologia acestei cărţi, sunt : mitul lui Orfeu, jocul căluşarilor şi mitul lui Matsyendranath + plus gnozele creştinismului.
La Camil Petrecu şi Mihail Sebastian, Eliade nu face referire decît într-un singur loc, ca fiind prietenii cu care Maestrul Palade se întrunea uneori.
Toate detaliile pe care le evoci aici, sunt foarte bine venite.
Totuşi, cheia cu care voi interpreta eu acest roman, se bazează pe mitologie, nu pe istorie.
Pînă acum, prin cele patru postări despre această carte de pînă acum, nu am făcut decît să fixez cadrul de desfăşurare ulterioară a postărilor mele.
Practic, de abia acum începe relatarea mea.
Repet : întreaga carte stă sub raportul anamneză versus amnezie şi am amintit acest lucru, inclusiv în această postare.
Plus de asta, am precizat cu sublinierile de rigoare,
PRIMA propoziţie din această carte, care conţine cîteva SIMBOLURI decisive.
Salut, tibi !
pe fuga intru , invat germana fara profesor .
Insisti pe Eliade , iar Eliade este greu de descifrat .
Cred ca o sa-i recitesc si eu cartile dupa ce ma linistesc .
Probabil ca atunci tu o sa fi doxa de Eliade si o sa ma privesti de sus.
Dar nu conteaza.
Candva ne vom intersecta si din motivul acesta.
O zi frumoasa !
Guten Tag, Lumi-Lumi!
Câte un cuvânt pe zi :
La capot se spune kaputt. 🙂
Bascaliosul,
Wir kennen uns schon vom Sehen.
„Numai că : aceeaşi scenă trăită de mai mulţi subiecţi simultan va fi relatată în mod diferit, de fiecare subiect în parte. Fiecare dintre noi, are propria sa versiune a realităţii.”
Problemă mare!
Uite domle că nici la case mai mari nu se spune adevărul gol-goluţ! Fiecare scriitor interpretează cum îl taie capul!
Şi nici măcar nu trebuie să fii scriitor ca să ai propria versiune asupra realităţii!
Salut lumi !
Dacă vei învăţa germana bine, o să-l citeşti probabil pe Heidegger în original şi atunci, o să te uiţi tu la mine de sus că eu nu am fost capabil să-l citesc decît în traducerea lui Liiceanu.
Aştept cu interes orice intersectare pe orice temă vrei.
Învăţătură cu folos şi toate cele bune !
dadatroll
Fă mata bine şi caută-mă pe alte bloguri.
Aici, n-ai ce căuta.
Tibi,
Nu glumi aşa! Te găseşte pe Politeia şi vei fi nevoit să-i spui pe nume, cu zice el, anagramat. Băi Paul!
Băşcăliosul
dadatroll pe Politeia ? 😛
ps.TKS pentru susţinerea de acolo, la chestia zisă de mine, despre EU.
N-ai pentru ce, Tibi.
Eu mi-am declarat dezacordul cu partea penală şi ceva risc de subiectivism la selectarea „candidaţilor”, dar m-am oprit alaltăseară. În rest nu am considerat iniţiativa legislativă inoportună.
Despre Politeia am glumit, nu şi în privinţa confuziei prietenului tău cu un „rol” în coadă, între anagramat şi agramat.
Deci spargerea cănii la înmormântare de aici se trage?
Salve Doina
Nu ştiu cui ai adresat postarea că acolo e deja înghesuială mare 🙂 dar, răspund eu, aici : în afară de faptul că acea constatare este perfect adevărată pentru oricine, era de fapt o invitaţie la următoarea postare despre această carte, care va veni undeva, în orizontul zilei de mîine.
Este încă una dintre cheile relatării mele despre această carte.
Capra cu iedul deştept intră în specialitatea mea. Tu rămâi la temele care te-au consacrat.
Şi nu te mai înfoia, că o temă atât de complexă, chiar dacă am mai abordat-o nu se epuizează nici în zece postări, nici în douăzeci.
Sunt perfect de acord cu ea şi este şi punctul meu de vedere.
Nu ţie ţi-am adresat acea postare ci Luminiţei.
Doina
Teologii creştini spun că acest obicei are rădăcini păgîne.
Caluşul este numai un exemplu.
Majoritatea sărbătorilor noastre religioase sunt suprapuse peste sărbători păgâne şi-ţi mai spuneam eu la altă postare că ritualurile de înmormântare nu mai seamănă cu cele de pe vremea lui Isus tocmai fiindcă au fost adoptate obiceiurile pământului, obiceiuri de sorginte păgână.
Da, Doina dar, mai spuneam şi eu că imensa majoritate a creştinilor fac o confuzie foarte mare : Iisus a fost creatorul unui curent religios din care creştinismul s-a născut mult timp după crucificarea SA.
Iisus a afirmat răspicat că, El a venit „să plinească legea, nu s-o strice” dar ce ştiu eu ?
Ştiu că nu ştiu nimic.
Am mai scris despre cum a ajuns creştinismul să se răspîndească în lume, am mai scris şi că în primele două secole DH inclusiv evreii l-au cosiderat pe Hristos a fi adevăratul Mesia, am mai scris şi despre faptul că actualul canon bisericesc fie el ortodox sau catolic a avut nevoie de 600 de ani pînă să fie statuat aşa cum îl cunoaştem noi azi, am mai scris şi despre alte lucruri dar, am obosit să le tot repet.
Spuneam ceva despre cei trei piloni pe care se sprijină această carte a lui Eliade.
Am spus şi că există o latură gnostică. Ei ŞI ?
Probabil că abordez cărţi prea grele.
Poate ar fi mai bine, să scriu despre latura mitologică a poveştii caprei cu un ied deştept, care a reuşit să se ascundă de lup.
Poate ar fi mai bine, să scriu despre fleacuri.
Sau, şi mai bine, poate ar fi să tac măcar o vreme.
tibi,
poate mai bine ar fi sa incerci sa gandesti in germana si apoi sa traduci in chineza ceea ce vrei sa ne spui .
😆
Capra cu iedul deştept intră în specialitatea mea. Tu rămâi la temele care te-au consacrat.
Şi nu te mai înfoia, că o temă atât de complexă, chiar dacă am mai abordat-o nu se epuizează nici în zece postări, nici în douăzeci.
Băşcăliosul
Am înţeles foarte bine anagramatismul paul.
N-am vrut să-i dau curs pentru că … dacă aici a trebuit să-i dau o punguţă cu trei BANi, pe alt blog a căpătat dreptul de a zburda. Este vorba despre un blog FAIN.
AFIN
N-ai înţeles luminiţa
Tocmai spuneam că ar fi mai bine să scriu despre iedul cel dăştept care a scăpat de lup. Sau, mai bine să tac.
Seara buna!
Tibi, un lucru iti spun
De ied o scris ăl bătrân
19 trandafiri n-am citit
De asta am stat dosit
Hora merge mai departe
Cu o carte si-alta carte
Fruntea sus, mana pe toc
Nu te poti opri din joc
Noapte buna!
Salut Creangă
Mulţumesc pentru îndemn.
Noapte bună prietene.
Doina
Presupun că acest mesaj este pentru mine, nu ?
„Capra cu iedul deştept intră în specialitatea mea. Tu rămâi la temele care te-au consacrat.
Şi nu te mai înfoia, că o temă atât de complexă, chiar dacă am mai abordat-o nu se epuizează nici în zece postări, nici în douăzeci.”
OK !
Da, aceasta este pentru tine.
OK Doinişoară, am priceput.
Mulţumesc frumoooos !
Noapte bună, Tibi.