Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for august 2010

             Tot aud vorbindu-se insistent de un subiect pe cît de adevărat, pe atît de fals : reforma statului. Mă rog, mie mi se pare a fi mai corectă formularea “reforma instituţiilor statului”, dar nu insist. O să spun vreo două vorbe despre funcţionari şi funcţionarea instituţiilor statului în plin proces de reformă ( Ha Ha).

            Există un cerc vicios : legislaţia ţine cont mai întîi de cei care trebuie să o aplice în mod direct, respectiv funcţionarii de la ghişee, NU de nevoile cetăţeanului, şi nici măcar de nevoile „statului” – conceput (în mod fals) ca totalitatea funcţionarilor din administraţie NU ca o comunitate de cetăţeni (adică ce ar trebui să fie, dar nu prea E).

            Despre asta este vorba, de fapt şi nu de azi, de ieri.

            Inclusiv de acum vreo patru decenii se tot caută soluţii de reducere a personalului administrativ şi nu se reuşeşte.

            Nici măcar Ceauşescu, aşa dictator cum a fost el şi nu a reuşit să facă ordine în acest domeniu.

            Iar dacă vă faceţi iluzia că va reuşi cineva, vă urez aşteptare plină de speranţe, care să se împlinească.

            Îniţiatorii procesului legislativ (începînd de la guvern sau simplu parlamentar) ştiu precis că dacă se simplifică procedurile prin care cetăţeanul trebuie să ceară ( o aprobare de ex), să declare (ceea ce i se cere de multe ori abuziv) sau să plătească taxe sau impozite, repet dacă aceste proceduri ar fi simplificate, trei sferturi din aparatul administrativ s-ar trezi brusc fără obiectul muncii, şi cum imensa majoritate a acestor funcţionari sunt puşi pe funcţii pentru că sunt neveste, nepoţi , copii şi indiferent ce alt soi de rude ale celor care învîrt politica pînă la nivel de cătun, adio informatizare şi PAY POINT (puncte la care în ţările civilizate poţi plăti absolut orice, puncte aflate oriunde la îndemîna cetăţeanului). Iar parlamentul, ca organ legislativ, desăvîrşeşte harababura.

            Ce are asta de a face cu miniştrii vizaţi acum de remaniere şi sau cu premierul ?

            Nimic mai mult decît că la astfel de şmecheraşi dîmboviţicani care frînează reformele începînd cu perioada postbelică şi pînă în prezent, ar trebui puşi ca şefi de departamente măcar cîţiva oameni competenţi nu oameni puşi pe criterii politice, că pe fraierii aceştia, birocraţii hîrşiţi în rele de prin ministere îi mănîncă la micul dejun fără să dea semne de saţ.

            Nu numai că şmecheraşii-frînari le pun beţe în roate celor care cred că pot să reformeze sistemul dar, mai mult decît atît, şmecheraşii le întind tot felul de capcane în care fleţii ăştia cad ca muştele în lapte începînd de la premier, pînă la oricare ministru. Şi cînd lumea exasperată pe bună dreptate ţipă, pac, telemogulizatele isterizează populaţia.

            Mai ştiţi ce i-a spus lui Andrei Pleşu pe cînd încă mai credea că poate face măcar ceva în politică şi a fost ministru la cultură apoi la externe, un funcţionar de la Minister?

            VOI MINIŞTRII VENIŢI ŞI PLECAŢI dar  noi, FUNCŢIONARII, SUNTEM PERENI !

            Despre asta este vorba : sistemul se apără foarte eficient !

            Şi mai este vorba despre justiţia care repune pe post orice incompetent dat afară din sistem, spre adînca satisfacţie a presei care jubileză „că acest guvern NU a reuşit să facă nimic” şi spre bucuria opoziţiei care clamează fără astîmpăr : „acest guvern trebuie să plece, că venim noi şi …” dar asta nu mai spune cu voce tare : „stricăm şi ce nu a fost stricat pînă acum”.

BLOGUL ZILEI  :  http://copaculdinpadure.wordpress.com/

Read Full Post »

             “- Ameninţările ?

– Sigur. Televizorul, de exemplu.

– Televizorul ?

– Sigur. Unde credeţi că se află în acest moment milioane de americani, de italieni, de francezi, de japonezi şi aşa mai departe ? Se uită la televizor, tembelizaţi. Nu gîndesc. Nu se mişcă. Se uită şi atîta. Televizorul gîndeşte pentru ei, se mişcă pentru ei, trăieşte pentru ei. Trăieşte ? Îi otrăveşte cu idioţenia lui şi ei nu-şi dau seama. Îi face apatici, dar ei nu-şi dau seama. De ce se uită, se uită şi iar se uită ? Toate pericolele lumii sînt închise în cutia asta blestemată care stă în mijlocul casei ca un altar şi toţi îngenunchează muţi în faţa acelui altar. Orice Hitler ar putea să transforme prin televiziune o naţiune paşnică într-o haită de fiare : mitingurile sale, ochii săi, ar putea intra în orice sufragerie, în fiecare dormitor, şi n-ar mai fi nevoie să mergi undeva ca să-l asculţi sau să-l vezi. Totuşi, ei nu stiu asta, nu bănuiesc nimic, nici măcar nu se gîndesc de ce se uită; se uită şi gata. (…)

            – Foarte bine, domnule Bradbury, dar datoria jurnalistului nu este să exalte fărîma de frumos care există, ci aceea de a căuta răul, urîtul şi să-l denunţe. Datoria omului nu este aceea de a se mulţumi, este aceea de a se răzvrăti. Numai prin revoltă se poate afla adevărul.

            – Dar într-un anumit moment trebuie să găseşti acel adevăr. Vine o vreme cînd societatea spune jurnalistului, OK, băiete, totul e în regulă, e perfect. Dar, devreme ce eşti aşa de grozav şi dai în stînga şi-n dreapta aşa de bine, devreme ce ai stricat totul, toate speranţele noastre, iluziile noastre, explică-ne cum să ni le refacem. Atunci, draga mea, ori spui cum să se refacă ori închizi prăvălia. Au atacat mult societatea, cu un entuziasm de balic. Dar nu poţi fi balic o veşnicie. Balicii au întotdeauna febră şi nu poţi să ai febră o veşnicie. Febra este o boală, iar boala nu este veşnică. Atunci cînd termometrul urcă la patruzeci şi unu de grade, sau mori sau te vindeci”.

            Au trecut aproape cinci decenii de cînd Ray Bradbury a spus acest adevăr dureros, într-un interviu acordat excelentei jurnaliste care a fost Oriana Fallaci. (Dacă soarele moare / editura Dacia / 1981 / pag. 23 şi 25)

            Vi se pare actual?

            “Televiziunea, prin urmare, ŞTIE că poate determina gusturile publicului fără nevoia de a li se adecva în mod servil. În regim de liberă concurenţă, ea se adaptează, bineînţeles, unei legi a cereri şi a ofertei, dar nu faţă de public, ci faţă de comanditari : educă publicul potrivit intenţiilor comanditarilor”, spune Umberto Eco (Apocaliptici şi integraţi – comunicaţii de masă şi teorii ale culturii de masă / Polirom / 2008 / pag.341) .

            Vi se pare cunoscută această metodă ?

Read Full Post »

 Preiau de pe un blog, un comentariu extrem de lucid :

 Mihaela Says:
august 28, 2010 la 09:24

Spune Reddog
“Cat de prost poti sa fii sa nu-ti dai seama ca PSD, fie sub conducerea lui Geoana, fie sub conducerea lui Ponta, nu face altceva decat sa te foloseasca? Cat de prost trebuie sa fii, daca nu-ti dai seama ca Ponta deja s-a lepadat de tine si vrea sa-ti dea eject?”

      Nu prost de tot, canalie, cu siguranţă. O canalie care vai nouă a plăcut multor tineri intelectuali români de moda nouă, absolut inexplicabil, ptr. mine. Antonescu, forma fără fond, ales cu grijă, ca de altfel toate capeteniile PNL, nu face decît să îndeplinească pofta ce pofteşte Patriciu. Nu am crezut nicio clipă că vor intra la guvernare, după 2008. Nu dorea Patriciu. D’aia nu mai putea el de membrii oneşti ai PNL, cîţi or mai fi. Lui Patriciu îi este inclusiv, dacă este la guvernare sau în opoziţie, în relaţia lui cu PSD-ul. Fiind în opoziţie a obţinut de-a moaca Petromidia de la PSD. Patriciu nu vrea la puşcărie (ceea ce mi se pare normal); anormal mi se pare tot ce s-a întîmplat în aşa zisul partid liberal într’u apărarea lui de puşcărie din 2005 pînă în zilele noastre, sacrificîndu-se astfel visurile şi speranţele a milioane de români. Odată cu ele s-a pierdut o şansă istorică uriaşă pentru România. PSD-ul – partidul stat, corupt şi puternic să fie făcut una cu pămîntul, lăsat în opoziţie mai multe cicluri electorale şi silit astfel să se reformeze. A fost păstrat aşa cum era, graţie trădării liberalilor. România nu va mai avea cum, pe viitor, să ajungă la situaţia de la sfîrşitul lui 2004. Amintiţi-vă că nici atunci alianţa DA nu avea majoritate. A fost nevoie de un Băsescu, şi de o soluţia imorală……..şi România le-a avut.

      După plecarea lui Băsescu, dreapta (sau ceva cît de cît apropiat de conceptele ei) se va afla într-o situaţie mai dificilă decît în anii ’90. În opinia mea, şansa uriaşă a dreptei s-a pierdut în 2005 şi anii care au urmat, PNL-ul patrician, avînd rol principal în scenariul trădării dreptei româneşti. În esenţă, PNL-ul nu a fost nidiodată din ’90 încoace, de dreapta. Electoratul lui, DA.

      Adevăraţii vinovaţi, de ce s-a întîmplat după 2004 ?

      Oligarhia financiară lăsată să se dezvolte prin rapt în epoca iliesciană şi care a devenit atît de puternică prin uriaşele resurse economice pe care le-a acumulat, încît a putut cumpăra absolut totul . De la societate civilă, partide, presă (îin proporţie de 99,9% , îi vezi acum cu ochiul liber cum cad ca muştele pe hîrtia muscamol) pînă la JUSTIŢIE. Avînd toate acestea la cherem, faci tot ce pofteşti cu orice ţară din lumea asta.

      Vinovatul cel mai vinovat ?

      Cu mult, cu mult amar şi obidă o spun

      naţiunea română

      Ea a permis ca toate acestea să se întîmple.

BLOGUL ZILEI  http://copaculdinpadure.wordpress.com/

Read Full Post »

Ştafetă

 Am preluat de pe un blog un chestionar interesant.

1. Câte carti ai citit pâna acum de la începutul lui 2010?
2. Câte carti de fictiune si câte de non-fictiune?
3. Care e proportia de scriitori barbati vs. femei?
4. Care e cartea preferata citita pâna acum in 2010?
5. Care e cartea care ti-a placut cel mai putin pâna acum în 2010?
6. Ai început vreo carte si n-ai putut sa o termini?
7. Care e cea mai veche carte citita?
8. Dar cea mai noua?
9.Cea mai lunga si cea mai scurta carte?
10. Câte carti împrumutate si/sau de la biblioteca?
11. Câte carti citite sunt traduceri?
12. Care e cel mai citit autor anul acesta?
13. Ai recitit vreo carte?
14. Care e personajul preferat din cartile citite pâna acum în 2010?
15. Ce tari ai vizitat prin cartile citite?
16. Ce carte nu ai fi citit daca nu ti-ar fi fost recomandata?
17. Ce scriitori descoperiti în 2010 ai vrea sa citesti mai mult?
18. E vreo carte a carei lectura îti pare rau ca ai amânat-o?

Si am sa inchei cu un citat celebru despre carti: “Cartile sunt cei mai tacuti si constanti prieteni; sunt cei mai accesibili si intelepti consilieri si cei mai rabdatori profesori” – Charles W. Eliot
Si cu o intrebare:
– Care este diferenta dintre literatura si jurnalism?
– Ziarele sunt de necitit, iar literatura nu se citeste.
Sper doar ca e o gluma buna!

BLOGUL ZILEI  :   http://catilupascu.wordpress.com/

Read Full Post »

             Ştiu că nu se pun semne de exclamaţie în titluri, dar nu-mi pasă

            După ce a numit o comisie prezidenţială care să alcătuiască un raport pe marginea crimelor comise de comunişti în România, preşedintele Băsescu s-a prezentat în faţa parlamentului şi printr-un discurs hotărît a condamnat comunismul ca fiind un sistem ilegitim şi criminal. În parlament, în timp ce preşedintele îşi ţinea discursul, o trupă de haidamaci condusă de VC Tudor a făcut un scandal înfiorător, chipurile sub formă de protest. A fost o manifestare de ură fără de seamăn la adresa omului care în loc să se integreze cuminte în sistemul ticăloşit, a ales să-l submineze din interior. Amintesc faptele, chiar dacă nu în mod strict cronologic.

            Episodul “bileţelul” a fost scînteia care a aprins incendiul. Un PM intervenea la preşedinte, pentru ca acesta să intervină la rîndul său la Ministrul Justiţiei, în favoarea opririi unor anchete la adresa unui apropiat al său. Preşedintele nu a intervenit, iar  Patriciu a avut onoarea de a sta o zi la “răcoare”. Restul haitei de infractori, văzînd că oricare dintre ei poate să urmeze la “mititica”, a declanşat războiul împotriva “dictatorului”. A urmat suspendarea, alungarea PD de la guvernare şi formarea sinistrei alianţe PSD+PNL, partide sponsorizate generos, amîndouă, de Patriciu.

            La suspendare, electoratul prezent la urne a spus în mod hotărît NU loviturii de stat : 75 % din electorat, l-a reconfirmat pe preşedinte în funcţie. În mod nomal, în acel moment Parlamentul ar fi trebuit să fie demis de drept.

            La expirarea primului mandat, au urmat alegeri prezidenţiale. Maşinăria propagandistică a mogulimii s-a pus în mişcare cu una dintre cele mai abjecte campanii de denigrare la adresa preşedintelui Băsescu văzute vreodată pe undeva prin lume. Chiar reprezentanţii diplomatici ai statelor democratice – mai puţin Rusia!, au simţit nevoia să ceară amănunte despre această situaţie nemaiîntînită.  Culmea neobrăzării, a fost că pesedistul care conducea atunci televiziunea PUBLICĂ, a interzis preşedintelui să adreseze românilor un mesaj de Ziua Naţională a Romîniei, lucru nemaiauzit şi nemaiîntîlnit în lume, niciodată, nicăieri.

            Cum principalele televiziuni se află în mîna principalilor duşmani ai preşedintelui Băsescu, pe acestea se derulează non – stop de ani buni, o campanie deşanţată de denigrare a preşedintelui şi a singurei formaţiuni politice care îl mai susţine – încă, anume PDL. Principiul picăturii chinezeşti funcţionează impecabil : pe seama crizei mondiale în general şi a crizei economice din România în special, populaţia a început să aplece urechea din ce în ce mai des şi mai atent, la manipulările acelor televiziuni.          

            Populaţia preferă să uite că în România, criza a fost adîncită de iresponsabilitatea cu care guvernul minoritar al PNL susţinut de PSD, a tocat aiurea, MILIARDE de euro.

            De fapt, războiul infractorilor împotriva preşedintelui, s-a transformat în răboiul infractorilor împotriva României. Singurul lor scop este îndepărtarea preşedintelui Băsescu, INDIFERENT de preţ! Se coc de zor scenarii pentru o nouă suspendare. Nu contează că suspendarea ar trebui să fie o măsură extremă, nu parte a unui joc politicianist. Nu pare să conteze nici măcar că parte a actorilor implicaţi în lupta împotriva preşedintelui, sunt în mod clar cu ochii aţintiţi către Moscova : Patriciu, Voiculescu, Geoană, Iliescu, Năstase ş.a.

            Din ce în ce mai subtil, atît pe la televiziuni, în presă cît şi pe bloguri, se insinuează din ce în ce mai insistent că cei care îl mai susţin pe domnul preşedinte al României, Traian Băsescu, ar fi idioţi, iresponsabili, dacă nu chiar handicapaţi mintal.

            Ei bine, eu încă îl susţin pe domnul preşedinte Traian Băsescu. Fie şi numai dacă privesc cine rîvneşte la funcţia de şef al statului –  prostănacul Geoană – care ar deveni automat preşedinte interimar, chiulangiul Crin, dementul VC Tudor şi mai nou, imbecilul de DD-OTV.     

 BLOGUL ZILEI  :   http://anticoruptie.hotnews.ro/

Read Full Post »

             Cine vrea să înţeleagă lumea descrisă de Doina Popescu – Brăila, va trebui să se transpună  la confluenţa dintre lumea descrisa de Ion Creangă, cu lumea descrisă de Ion Luca Caragiale, lume în care Mihai Eminescu nu prea are ce să caute decît ca gazetar acid. Doina Popescu nu face o descriere poetic-Schopenhaueriană a lumii. Doina îi pune sub microscop pe ticăloşi şi îi disecă necruţătoare apoi, după ce îi reduce la adevarata lor dimensiune de “bieţi omuleţi” îi dezvăluie privirii noastre izbucnind în rîs : de tîmpiţii ăştia vă este vouă frică ? De ei vă temeţi ? Ei, iată ce sunt acesti indivizi, de fapt – spune Doina pe buna dreptate : niste cretini iresponsabili, niste lacomi  dezumanizaţi prin rapacitate şi prin crime multiple, incluziv omucideri.

            Nu vă temeţi de ei şi de bogăţiile lor adunate prin crimă şi rapt. Luptaţi cu ei pentru că de fapt, cei slabi sunt ei, nu voi. Lăcomia lor îi face vulnerabili. Dacă aveţi suficientă răbdare şi putere, veţi vedea că de fapt, ei se luptă între ei, pentru banii care îi vor îngropa rînd pe rînd, pe toţi. Ei se ucid între ei . Ei sunt proprii lor ucigaşi.

            Dobritza , bancherii Alois şi Blum împreună cu slugile lor devotate răului, nu sunt altceva decît biete umbre pieritoare. Blum, înţelege acest adevăr pînă la urmă, prin suferinţă. Ceilalţi, NU.

            Corvin în schimb, este adevăratul promotor al luminii în care trebuie să ne scăldăm noi, toţi. Corvin este urmaşilor dacilor drepţi – omul dintr-o bucată!

            În lumea Doinei, femeia, poate să capete tot felul de înfăţişări. De la Rose – femeia care nemaiputînd suporta mişeliile unui cîrnăţar de duzină îi va dedica lui Corvin sprijinul şi iubirea sa, la doamna Maia – soţia devotată a bravului căpitan Vlaicu. De la Edith – femeia puternică şi cultă, care într-o clipă de slăbiciune se îndrăgostise de infamul Dobritza, la Tamara – prietena devotată care sfidează pericolele pentru a lămuri moartea prietenei sale Lida – ucisă de Dobritza de furie, doar pentru că avusese confirmarea impotenţei. Peste toate aceste femei, pluteşte nimbul aprigei, frumoasei şi harnicei Mihaica – bunica de poveste adevărată a povestaşei! Toate acestea sunt femei puternice pentru că “cine nu ştie, să afle că toată puterea şi bărbăţia, în chip ciudat, se trag de la femeie”.

            Sigur că binele trimfă pînă la urmă în lupta cu răul, chiar dacă pentru asta se cheltuie bani, nervi, timp. Dobritza cade pînă la urmă în plasa abil întinsă în calea sa de cei care îl vînau – răzbunătorii victimelor sale. “… – Dumnezeu l-a mînat pe tîlhar în puterea noastră şi iată că l-am adus, numai bun de priponit în temniţă … – Corvine, băiatule, m-ai lăsat fără suflare! Ai făcut o treabă de poveste. Haideţi cu fiara la beci … Mai mult pe brînci, Dobritza fu băgat în temniţă, fără să priceapă cine l-a arcănit”.

            Dobritza nu va fi judecat de un tribunal obişnuit. La banii şi la relaţiile sale, mai mult ca sigur că ar fi scăpat basma curată, doar pe ştatele sale de plată şi ale bancherului Borin, figurau sute de potentaţi din zeci de ţări. Lumea asta este mult mai mizerabilă decît pare, ne spune limpede Doina Popescu. Dobritza va fi judecat şi condamnat la moarte, de Comisia Zurich. Comisie formată din oameni drepţi, care suferiseră direct sau indirect samavolniciile mizerabilului.” – Vinovat. – Vinovat – Vinovat”. Toţi membrii comisiei de judecată îl condamnaseră unanim pe ticălos. Cine va executa sentinţa ? Grea problemă ! Oamenii obişnuiţi, au puterea de a-şi imagina pedeapsa, dar nu trebuie să  uităm că cine face ceea ce  fac ucigaşii, se aseamănă lor. Nu răzbunarea este calea de îndreptare a răului pe acest pămînt ci, OMENIA. Membrii Comisiei Zurich, înscenează o evadare pusă la cale de Edith, singura în care Dobritza ar fi putut avea încredere, îi procură acte false şi îl expediază în Argentina, raiul naziştilor scăpaţi de judecată după WW 2. Îl vom mai întîlni pe Dobritza. Are un rol destul de mic – cît să nu uităm de el, în romanul “Dumnezeu era-n vacanţă” şi îl vom mai întîlni într-un roman viitor, făcînd afaceri cu alt tartor nenorocit : Ceauşescu în persoană.

            Deşi nu recunoaşte, toate personajele lumii descrise de Doina au corespondent în real. Chiar şi cititorii acestui blog pot găsi asemănări cu un personaj sau altul din cărţile sale. Deşi pe plan ficţional, acţiunea cărţilor sale se sprijină pe serioase investigaţii istorice şi nu numai. Nu am nici cea mai mică îndoială că succesul şi recunoaşterea nu pot să o mai ocolească multă vreme pe Doina Popescu – Brăila. O întrebare mă mai  frămîntă totuşi : eu, aş fi avut puterea să-l execut pe mizerabil ? Dar dumneavoastră ?

BLOGUL ZILEI   http://doinapopescu.wordpress.com/

Read Full Post »

Palma

            A dat ? N-a dat ? Cert este că ceva s-a întîmplat. Ce ? Un cetăţean l-a admonestat pe preşedintele Băsescu, iar preşedintele a ripostat; cel puţin verbal. Ce a spus unul şi ce a spus altul, este mai puţin important. Ce spun chibiţii pe la antenele iRealităţii este la fel de irelevant. Relevant este faptul că războiul de uzură împotriva preşedintelui îşi urmează neabătut calea. Duşmanii săi îl provoacă, mizînd exact pe reacţia sa. Din păcate, preşedintele reacţionează exact aşa cum se aşteaptă provocatorii. Ori acest lucru nu mai este de trecut cu vederea. Preşedintele ar face mult mai bine să se mai abţină de a le da apă la moară tocătorilor săi.

BLOGUL ZILEI  :  http://badeadan.blogspot.com/

Read Full Post »

             În timp ce Dobritza – delapidator, criminal şi dezertor – căuta să-şi scape pielea, “Corvin, rănit la şold, căzu în grija unui preot ceh, ce-i potoli cu greu fierbinţelile. Abia după ce îi arse rana cu fierul cu care însemna vitele, norocul i se întoarse şi, pînă la urmă, se văzu scăpat. Pesemne, avusese zile … Sfîrşitul războiului îi găsi în apropiere de Brno, dar ordinele mai marilor ruşi : duşmănoase, bîlbîite şi contradictorii – însoţite de o jalnică organizare – în loc să-i apropie de casă îi azvîrli tocmai la Praga … Gîndul lui Corvin urma colbul din drumul Brăilei, la Mihaica acasă, dar juruise căpitanului că, la o adică, dacă s-o prăpădi, îi duce scrisoarea de bun rămas doamnei Maia la Geneva … Văzînd că nu-l poate opri, (preotul Kuki) îi dădu binecuvintarea, cîte parale putu el să rostuiască, … o hartă a Europei din 1936 şi o taşcă ponosită cu nişte conserve şi biscuiţi.

            Mulţumirea lui Corvin o arătă îmbrăţişarea strînsă, bărbătească şi bujorii din obraji … Corvin merse cu un marfar la Bratislava şi cu altul pînă în gară, la Viena, pe unde căscă gura vreo două săptămîni, ca să se dumirească cum ar putea să-şi facă vînt pînă la Geneva pe parale cît mai puţine … Foind pe străzi, cu gura coclită de foame, găsi de lucru la Helmi, un cîrnăţar cunoscut …Corvin spălă maţe – corvoadă grea şi istovitoare – vreo două luni în rînd cu un sîrb ştirb, ca să rostuiască parale de drum şi, cînd să facă socoteala de bun rămas, negustorul îngroşă obrazul şi-l azvîrli în stradă fără o para. Se duse în scuarul din faţa casei cîrnăţarului şi îşi făcu culcuş de noapte pe o băncuţă, gîndind că a doua zi să încerce să-l înduplece pe ticălos, ori cu vorba bună ori cu pumnul … Se trezi smucit uşor-uşor. Doi bărbaţi tineri erau aplecaţi deasupra lui … doi  ofiţeri englezi … clienţi de toată ziua în cîrciuma (lui Helmi) … Gîndind că-i vreun rost de muncă îi urmă bucuros.

            Cei doi urcară tăcuţi într-un camion care-i aştepta … făcîndu-i semn să urce sub prelată … Nu ştia încotro merge şi parcă nici nu-i mai păsa. Adormi zdruncinat de camion. La o vreme se trezi chinuit de foame … lîngă un han cu mai multe caturi. Chibzui dacă să intre ori ba, dar frigul îi dădu brînci : curaj Corvine că doar n-o fi mai rău ca la război … Pe o masă butucănoasă de lemn : două pîini rumene, trei carafe cu vin roziu, englezii cheflii şi Corvin se ciupi să se convingă că nu visează. Rose, rîzînd poznaş, îi întinse 30 de mărci. – Na, că n-a sărăcit Helmi dacă îţi primeşti simbria! De mult trebuia să-l părăsesc pe cîrnăţar, dar cu trei bărbaţi chipeşi, ţi-e mai uşor să te-ncumeţi la drum … decît femeie singură, fără sprijin. Mai vrei să mergi la Geneva sau ţi-ai schimbat cursul? – Negreşit şi fără întîrziere; altceva nu am în cap … Pe Corvin îl cuprinse o stare de bine : avea să reuşească.

            Ajunseră la Geneva … Căsuţa nu era prea mare … dar automobilul din curtea frumos măturată, grăia despre oameni cu stare … Un copil, gătit în costumaş de marinar comanda serios un cîrd de gîşte care nu se lăsau aliniate nicicum … În uşă înţelese Corvin că se afla în faţa greului. Să stea în poveşti cernite cu doamna Maia, era peste puteri. Se aşeză amărît pe scări. Copilul-marinar îl luă de mînă şi, cu un zîmbet îl trase hotărît în casă. – Mă bucul că ai venit la noi. Eu sunt Paul. Vlei să fii plietenul meu ? Nu am nici-un plieten şi mi-e ulît. Cum te cheamă ? … În prag apăru o femeie tînără, în haine negre, pricopsite. – Se vede că veştile au ajuns înaintea mea … – Ne bucurăm să auzim vorbă de acasă, dar… cine eşti ? … – Dacă sunteţi doamna Maia, am nimerit bine. Sunt Corvin, ordonanţa lu’ dom’ căpitan. – Eu sunt Ileana, cred că o cauţi pe sora mea. Pofteşte în salon … Corvin privi ca ţăranul la grădina zoo. Ileana pricepu imediat.

            – Probabil că nu ţi-a spus cumnatul meu că suntem gemene … Maia veni împrejurul mesei şi-l îmbrăţişă de-i luă răsuflarea … – Alături de Paul, eşti tot ce mi-a rămas de la Mihai … de azi faci parte din familie. Vei avea o cameră a ta şi eşti liber să vii şi să pleci cînd pofteşti … De altfel, prin testament, soţul meu ţi-a lăsat 10.000 de franci. Avocatul nostru te-a căutat la Brăila, dar nimeni nu ştie nimic de tine. A vorbit cu părinţii tăi şi cu Mihaica. E distrusă … părinţii au măritat-o cu forţa, cu un om fără haz … Cine nu ştie ce-i disperarea o putea vedea vedea acum pe chipul lui Corvin. Culoarea îi fugise din obraji, ochii îi sticleau de fierbinţeli ca de boală grea … Cum e Mihaica, alta nu-i! Se simţi învins de soartă, cuprins doar de duhul răzbunării … – Coniţă Maia, eu m-am legat să-i ţin cărările ucigaşului şi să nu am linişte pînă nu l-oi dovedi”.

            Corvin ştie de acum înainte ce are de făcut. Ştie că ucigaşul nu poate fi prea departe de zornăitul banilor. Ştie de la telegrafist unde trimitea acesta prădăciunile din război. Îl va căuta la Zurich. Nu primeşte deocamdată de la Maia decît 1.000 de franci elveţieni. O mică avere. Restul de bani putea să aştepte în siguranţă unde fuseseră şi pînă acum.

             Dobritza habar nu are ce urgie îl paşte de acum înainte. Va afla.

BLOGUL ZILEI : http://doinapopescu.wordpress.com/

Read Full Post »

             Dobritza dibuise 12 criminali de război, daţi în căutare cu maximă prioritate de temuţii Beria, mareşalul Malinovski şi generalul Vinogradov. Patru dintre ei, ofiţeri de grad superior, bătură palma cu Dobritza pentru sume astronomice; unul s-a împuşcat, altul a şters putina pe cont propriu;iar restul, plevuşcă, plătiseră pentru serviciile de călăuză ale lui Dobritza sume consistente, dar mult mai mici decît cele oferite de peştii cei mari. “În prima noapte trecu împreună cu preţioşii : maiorii Kurt Meyer, Helmuth Klein şi coloneii Dori Muller şi Norman Hotch”.

            Aventura, poate să înceapă. Ne aşteaptă un lung şir de întîmplări. De acum încolo, autoarea preia hăţurile acţiunii şi vom vedea cum se joacă hohotind de rîs cu destinele acestor mizerabili. Capitolul acesta este cum nu se poate mai inspirat denumit : Cartea Răilor, pentru că pe parcursul acestui capitol vom descoperi cu stupefacţie cît de jos pot să decadă unele bestii cu aspect uman.

            “La ieşirea dintr-un orăşel, un ofiţer care conducea o patrulă de poliţie militară îl recunoscu pe colonelul Hotch”. Pentru colonel, aventura s-a încheiat. Cu sînge rece, Dobritza îl execută pe ofiţerul care îi oprise, Hotch îi mitraliază pe soldaţi, după care Dobritza  îl execută pe Hotch. Ceilalţi, înţeleg că în acest fel, Dobritza înscenase un duel între Hotch şi patrula militară, făcînd restul fugarilor, scăpaţi. La locul convenit dinainte cu protectorul lui Dobritza – bancherul Borin Alois, găsiră un camion, benzină din belşug, haine, provizii şi o călăuză. Totul părea să meargă cum nu se putea mai bine. Dar …

            “ – Herr Dobritza, le-ai promis camarazilor mei, care ţi-au plătit cinstit, că te întorci după ei! Nu îmi place să fac afaceri cu oameni fără cuvînt … – Faci afaceri cu cine poţi, Herr Muller”. Pe scurt, Dobritza îi sfidează. “Bucuraţi-vă deştepţilor că vă tratez privilegiat şi nu … v-am lăsat singuri”. Oricît de ticăloşi erau aceşti nemţi, nu-şi puteau închipui că Dobritza nu se va ţine de cuvînt. Bieţi idioţi. Ei fugeau ca nişte laşi, dar credeau că un alt laş ca Dobritza, se putea întoarce după plevuşca aceea, după ce le luase banii. Cîrtind, nemţii acceptă condiţiile impuse de Dobritza : ori îl ascultă fără crîcnire, ori drumurile lor se despart. Cum nu prea aveau încotro, fugarii aceştia înghit tirania lui Dobritza, inclusiv dublarea onorariului convenit, jurînd să se răzbune la final.

            Primul popas. Nemţii ospătează bucuroşi varză cu cîrnaţi dar “Dobritza mîncă fără chef mîncarea peisancă şi, cînd trecu la felul doi, îl trecu o pîntecăraie de nu mai nimeri privata! Strînse din buci cît putu, dar ghinion! Se cufuri lîngă grajd …” Ca ghinionul să fie întreg, “un cîrd de copii rîdeau de el pe mai multe voci”. Furios, Dobritza scoase pistolul şi trase după ei. Nu a nimerit niciunul dar, “în prag îl întîmpină hangiul, cu o puşcă cu ţeava retezată. – Am înghiţit glumele deocheate … n-am făcut caz de holbatul fritzilor în decolteul hangiţei, dar pe  criminalii de copii noi îi împuşcăm”. Pe scurt, fugarii sunt învitaţi să plătească şi să spele putina. Abia după ce au parcurs cu camionul vreo 40 de km. şi-au dat seama că bagajele rămăseseră la han  Nici călăuză nu mai aveau. Vor dormi în camion. În timp ce nemţii cloceau planuri de răzbunare, Dobritza visa fericit purcoaie de bani. “Lăcomia este motorul marilor averi” îl învăţase mentorul său, bancherul Borin Alois.

            Deşi erau numai la cîteva ore de graniţa cu Elveţia, unde ar fi fost în siguranţă, vor fi nevoiţi să bată pasul pe loc săptămîni în şir. O suită de ghinioane atent orchestrate de autoare, stă în calea acestor mizerabili. Mai întîi, camionul se strică. Vor rămîne aici aproape trei săptămîni, dormind în camion. Norocul lor a fost că exact cînd terminaseră proviziile, pe drumul acesta pustiu a apărut un camion poştal. Poştaşul, după ce îi ascută neîncrezător, acceptă să îi conducă pînă în primul sat, contra unei sume piperate. Scrîşnind din măsele, fugarii primesc. “După patru ore ajunseră în sat”.

            După ce acceptă fără mofturi mîncarea oferită şi după un somn odihnitor, a doua zi Dobritza trece la atac : “ – Hans, vrem să închiriem o maşină să ne ducă la Zurich. – Poate un măgar… – Hans, nu avem timp de glume proaste … – Ba timp aveţi berechet! Acuma, răbdare nu ştiu dacă aveţi! zise hangiul bine dispus”. Lucrurile încep să prindă contur. Maşina poştei, îi îndepărtase de “zonele locuite, aducîndu-i într-un cătun izolat, în vîrf de munte”. Ori aşteptau revenirea maşinii poştale, ori escaladau muntele. Dobritza este disperat : cum să se urce el pe un catîr cu hemoroizii săi ? Pentru moment, scapă. Trebuiau şă aştepte o săptămînă, pînă se întorcea proprietarul magazinului de echipament, necesar pentru escaladarea muntelui.

            Pentru Dobritza, pare să răsară soarele. Are timp să-şi trateze hemoroizii. Hangiţa îi face ochi dulci. ”Rar se întîmpla să îi placă o femeie … toate-i păreau curve, lacome de bani şi îngrămădite de proaste … i-ar fi plăcut mai degrabă băieţii … dar, unde să-l găseşti pe ăla curăţelul, să-şi facă o clismă şi să nu îi pută picioarele?” Mai demult era să dea ortul popii. Judecînd anapoda, se băgase gol lîngă un ofiţer neamţ frumuşel dar acesta, simţindu-l, pusese mîna pe pistol şi încercase să-l împuşte. Dar, “ai văzut drac mort ? I se blocă neamţului pistolul” şi Dobritza scăpase cu viaţă, dar încasase un şut zdravăn în boaşe, ca aducere aminte.

            Cum este foarte greu să povestesc toate şicanele la care îl supune autoarea pe nenorocitul acesta de Dobritza, am să vă invit să citiţi cartea.  🙂  Trebuie totuşi să vă spun că la acest han, Dobritza se va alege cu Edith, hangiţa care era de fapt sora hangiului, fată cultă şi educată, care-şi ostoia în vîrful munţilor o iubire ratată. Moştenitoare împreună cu fratele său a unui Han din Viena, era tocmai partida potrivită pentru Dobritza. Mai ales că şi Edith părea să-l placă, iar hangiul era foarte bucuros să-şi vadă sora căpătuită cu om cu parale. Preotul din sat îi cunună pe cei doi. Dar. “Ce nu ştia Dobritza era pînă la ce punct putea bărbatul să stea umăr la umăr cu femeia”. Odată ce aceste aranjamente au fost făcute, este vremea ca maşina poştei să apară şi să-i ducă pe fugarii noştri la Zurich, unde erau aşteptaţi cu acte şi cu specialişti în chirurgie plastică, toate acestea urmînd să le dea o viaţă nouă acestor ticăloşi. Este nedrept că vor scăpa ? Este. Vă miraţi ? Eu, NU!

BLOGUL ZILEI :   http://doinapopescu.wordpress.com/

Read Full Post »

           “Căpitanul Mihai Vlaicu intră mohorît în căsuţa în care erau încartiruiţi. Îi era grozav de dor de Maia – tînăra şi frumoasa lui nevastă – şi de Paul, care avea să împlinească cinci ani în curînd … Peste silnicia războiului, primise o însărcinare nouă şi ingrată. Să depisteze … calea prin care aprovizionarea frontului era sabotată eficient şi sistematic … Întărise paza, dar parcă hoţii erau duhuri! …Se uitase toată seara la popotă în ochii soldaţilor lui. Văzuse suferinţă, durere, dor de casă, … dar nu vulpea ticăloasă, nu un chip de dihor. – Şi atunci cine ?”

            Întrebare adresată sergentului Corvin, ordonanţa sa, “băiat de ispravă, din părţile Brăilei … (în care ) simţea că îşi poate pune toată nădejdea … Atîta păcat avea : că-l furau gîndurile la mîndruţă … la Mihaica cea zvăpăiată … – Să nu zic cu păcat, dom’ căpitan … părere de ţăran … – Zi fecior, zi … -Io, n-aş căta mai departe de mîna hrăpăreaţă a lu’ Fănică, plotoneru’ de la intendenţă … – Măi, Corvine, le fură, le fură! … Da’ unde le depozitează mă, băiete, că atîtea căruţe de medicamente, bocanci şi conserve … nu le doseşti în pălărie, nu ? … – Dom căpitan, Ilie zice că, Fănică doseşte numa’ la socoteală … la ce a mirosit Ilie, efectele ajung numai la catastif … la un convoi de trei căruţe, două ajung în corturile intendenţei, una ajunge la loc umbrit”.

            Ilie, care “s-a … băgat la hamalîc la Fănică, să-i pice şi lui o pită albă” cam prinsese şpilul afacerilor lui Dobritza. Cum îl mulsese pe fostul bancher – tot un prădător – Rudy Blum, de tot ce avea acesta prin băncile din Elveţia, ameninţîndu-l cu moartea, cam care era şpilul cu căruţele de la intendenţă, apoi, îi povestise lui Corvin, iar acesta îi spunea acum, căpitanului. “ – Care Dobritza, mă, Corvine, că pe plutonierul nostru îl cheamă Dobrescu Ştefan. – Asta în catastife de cătănie, dom’ căpitan … da’ la el în sat, toţi îl ştiu de Ştefan Dobritza”.

            Simţind la timp că vine urgia războiului, şi auzind de prigoana suferită de evrei, Dobritza îşi românizase numele, că de, nu mai era de bon ton să fii un ovrei prăpădit. Înainte de război, Ştefan lucrase la o bancă. Priceput şi norocos, înţelesese foarte bine cum merg afacerile bancare, bursa şi alte daraveli unde se învîrt banii cei mulţi. Primise şi o veritabilă lecţie de viaţă de la o altă lichea ca şi el, un bancher care venise cu treburi în România, Borin Alois : “am învăţat germana şi engleza impecabil gramatical, mersul afacerilor, rostul operaţiunilor bancare şi de bursă, ca să rămîn după război un amărît, un coate goale?”

            Nici vorbă de aşa ceva ! Dobritza era hotărît să intre în grupa mare a bogătaşilor lumii. De asta fura, spolia şi îşi trimetea agoniseala în băncile elveţiene, la fereală. Ca un veritabil prădător ce era, Dobritza simte din comportamentul lui Ilie că i se pregătea ceva. Simte că dacă nu acţiona repede şi hotărît, toată strădania sa avea să se ducă pe apa sîmbetei. Fără ezitare îl ucide pe Ilie, apoi profitînd de un atac firav al nemţilor îl ucisese mişeleşte şi pe căpitanul Vlaicu. Sergentul Corvin, îl bănuie imediat pe Dobritza, dar la vreme de război, cine mai stă să-l asculte ? În nici-un caz căpitanul Lepădatu, care îl duşmănea pe Vlaicu şi era în bune relaţii de amiciţie cu Dobritza. Atît Ilie cît şi Vlaicu, aveau să fie daţi dispăruţi în luptă, decoraţi post-mortem şi gata !

            Corvin, mai are o rană dureroasă : Mihaica “cea mai frumoasă din sat. Şi sprintenă la minte mai ceva ca un sobor de popi. O plăceau toţi flăcăii, că era prima la horă şi, mai ales, veselă fără pereche”. Şi harnică pe deasupra. “Lui Corvin îi spunea inima că-l aştepta cu dor aprins şi gînd de măritiş. Doar de ţaţa Catrina, mă-sa, avea o grijă că o tot mîna pe biata Mihaica să se mărite. – Mărită-te, arză-te-ar focu’ să te arză, să nu-mi faci vreun pocinog! … că …la ochii tăi alunecoşi şi fire de lipici … de n-am ajunge batjocura satului, cu prunc slobozit dintre flori, arză-te-ar para focului să te arză!”

            “Ştefan Dobritza socoti că alt folos însemnat e greu de tras de pe urma frontului românesc … şi, ca un negustor care-şi cunoştea precis rosturile, îşi zise că e timpul pentru alt soi de afacere”.

            Povestea poveştilor povestite de Doina, va continua repovestită, curînd.

BLOGUL ZILEI   http://doinapopescu.wordpress.com/

Read Full Post »

Older Posts »