Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for 3 august 2010

           ”Cred că în clipa cînd m-am trezit şi-mi priveam mirat degetele bandajate, am recunoscut vocea lui Albini. – Nu te speria!, îmi spuse. Nici degetele, nici tălpile nu sunt degerate. (…) Opt, nouă ceasuri, pe jumătate îngropat în zăpadă, cîte nu se pot întîmpla?”

            Chiar aşa! Ce se întîmplase ? Albini îl informează că fusese găsit în dimineaţa zilei de 25 Decembrie la vreo 10 km. de Casa de Odihnă. Şedea aşezat pe o buturugă, în zăpadă, în haină şi cu capul gol. La cîţiva metri de el, era paltonul, o căciulă şi nişte cizme îmblănite. De ce nu era îmbrăcat cu ele ? au crezut mai întîi, că băuse dar analizele infirmaseră acest lucru.

            Damian îşi aminteşte brusc de logodnica sa. În ce dată sunt? În 27 Decembrie îl linişteşte Albini. Logodnica sa fusese înştiinţată, iar medicii erau optimişti că în cîteva zile va putea fi externat. Dar Maestrul, ce este cu Maestrul ? Pe 29 trebuia să-i cunune! “Albini mă privea uşor încruntat, cercetător, amînîndu-şi parcă voit răspunsul. – Noi credeam că dumneata ai să ne spui ce s-a întîmplat cu Maestrul …”

            Pe cît de clare erau lucrurile, pe atît de neînţeles erau. Coloana de sănii se deplasa către locul unde trebuia turnată o scenă din film în acea noapte. La 11:30, sania în care se afla Maestrul, secretarul, Niculina şi Serdaru, se distanţase serios de restul săniilor şi pur şi simplu, dispăruse! Asta este ceea ce putuseră să relateze toţi martorii. Mai departe, era rîndul secretarului să relateze ce ştia.

            Acesta, începe să povestească. În apropierea pădurii, caii s-au speriat şi au început să alerge nebuneşte. Serdaru nu reuşise să-i mai strunească. Înaintau în pădure pe o alee bine îngrijită şi la un moment dat Maestrul, recunoscuse drumul : erau în apropiere de cabana în care făcuseră dragoste el şi actriţa-Euridice. Intrînd în cabană, sunt uluiţi! Deşi nu era nimeni, masa era pregătită, lumînările ardeau, într-un vas mare de argint erau două sticle de şampanie. “Acum ştiu ce s-a întîmplat, a şoptit Maestrul. N-a fost chipul fetei. Era în legătură cu apa pe care o beam. În timp ce beam din cană, m-am uitat pe frereastră şi am văzut. Acum ştiu ce am văzut!”

            Maestrul nu a spus ŞI ce a văzut dar, Niculina i-a şoptit lui Serdaru :” – Este deci, aşa cum bănuiam noi! – Eusebiu, a adăugat Maestrul întorcîndu-se către mine. Dumneata ne aştepţi aici. Nu întîrziem mai mult de cinci, zece minute… I-am văzut cum s-au suit în sanie,  (…) dar, curios, după cîteva clipe n-am mai auzit zurgălăii. Mi-era cald, şi mi-am scos paltonul şi cizmele. (…) Şi deodată mi s-a făcut sete. Am intrat în bucătărie şi am găsit cana aceea de care vorbise Maestrul”. A băut, s-a aşezat pe un fotoliu regretînd că nu a insistat să fie şi el luat în sanie, şi a adormit.

            Albini ascultă, apoi spuse pe un ton destul de dur. – Nu ştiu ce să cred. Nu-mi vine să cred că aţi inventat această poveste ca să ascundeţi adevărul, oricare ar fi acest adevăr. Apoi Albini îi spune secretarului că în zona descrisă de el, nu exista în apropierea Casei de Odihnă nici-o pădure, nicăieri! Damian susţine că nu a inventat nimic. La nevoie, ar putea să recunoască locurile descrise dacă ar merge împreună, acolo. Dar nu ati inventat nimic, spune Albini. Am să vă arăt mai tîrziu nişte fotografii ale pădurii şi ale cabanei. Dumneavoastră nu faceţi decît să susţineţi, ce va spus Maestrul. Pentru că Pădurea Alunarului, a fost tăiată în totalitate, în 1941. Albini insistă  : ar fi mai bine ca secretarul să spună adevărul. În acest caz, poate că cercetările i-ar mai găsi pe cei trei, în că în viaţă. Pentru că din acea noapte, nimeni nu îi mai văzuse pe Maestru, pe Serdaru şi pe Niculina. Nimeni nu ştia ce se mai întîmplase cu ei.

            A doua zi, Abini îi arată fotografia locului unde fusese găsit. Adevărat, pe vremuri pe acolo se întindea Pădurea Alunarului dar, nu se poate stabili cu certitudine dacă în acel loc ar fi fost pe vremuri, cabana pădurarului. – Poate am visat, şopteşte îngîndurat secretarul. – Posibil, spune Albini. Dar asta, nu explică restul. Or tocmai restul interesează acum. Unde sunt cei trei! – Cei trei şi sania cu cai, spune secretarul. – Sania şi caii, au fost găsiţi a doua zi. Curios, au fost găsiţi în grajdul Casei de Odihnă.

            Cei doi încep o lungă discuţie plină de ipoteze. Totul era posibil. Fie ca cei trei să fi murit, fie să se fi retras pe undeva incognito ca să petreacă liniştiţi o vacanţă, fie chiar să fi trecut graniţa şi să lase în urma lor legenda dispariţiei.

            Reîntors la Bucureşti, Damian încearcă să-şi reia cursul vieţii. Despre nuntă nu mai putea fi vorba. Cum toată lumea ştia că Maestrul ar fi trebuit să îi cunune, cîtă vreme nu se afla ce este cu el, nunta era amînată de la sine. Oriunde mergea, secretarul observă că era urmărit de un agent, dar ştiindu-se nevinovat, nu este prea deranjat. La editură este primit cu răceală, dacă nu chiar evitat. Merge acasă la Maestru, pentru a-şi relua munca. “– Te aşteptam mai de mult, mă întîmpină Albini”. Acesta, aşezat la biroul Maestrului, citea hîrtiile acestuia. După ce îi laudă munca sa de secretar perfect, îi spune că în caz de deces, el ar fi devenit legatar universal, Memoriile s-ar fi tipărit în ediţii repetate, ar fi urmat funeralii naţionale, casa acestuia ar fi devenit Muzeu Memorial, iar el, Eusebiu Damian, ar fi devenit conservatorul colecţiilor. “- Sper totuşi că trăieşte, am şoptit”. Da, spune Albini, dumneata crezi în miracole ca cele petrecute lui Ieronim Thanase. E de mirare în ce fel a simulat excrocul acela paralizia timp de doi ani. E de mirare cum s-a lăsat Maestrul antrenat în erezii ca cele ale Niculinei.

            Totuşi, Albini este convins că vor înţelege ce a vrut de fapt să facă Maestrul, în noaptea dintre 24 şi 25 Decembrie, de-abia după ce se va găsi codul teatrului său, în care se vorbeşte despre libertatea absolută .

Read Full Post »