Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for 4 august 2010

              Versiunea oficială a dispariţiei Maestrului, este una destul de ambiguă : acesta ar fi internat într-o clinică, fiind amnezic. Versiunea secretarului era una extrem de simplă : “la un moment dat, caii s-au speriat şi au luat-o la goană; eu mi-am pierdut cunoştinţa, sania a dispărut în întuneric şi am fost găsit a doua zi aproape degerat, îngropat în zăpadă”. Ghiţă Horia, directorul editurii, este dezamăgit : “crezuse şi el, ca şi Albini, ca şi mulţi alţii, că totul fusese o înscenare pentru a camufla fuga lui A.D.P în străinătate”. Versiune absurdă din moment ce Maestrul putea ieşi nestingherit peste hotare. Dar, pentru că se părea că Maestrul ar fi avut şanse de a primi Nobelul, se construia o iluzie : aceea că acesta este în viaţă deşi amnezic . I se publică Memoriile, iar secretarul semnează contractul pentru cartea sa.

            În locuinţa Maestrului, nu rămăsese decît un miliţian; cu excepţia bucătăriei, toate încăperile fuseseră sigilate. Chiar şi Ecaterina se mutase la o soră de a sa, urmănd să se căsătorească cu vechea sa dragoste, omul care apărea şi dispărea din viaţa ei, de vreo 20 de ani.

            Într-o zi, secretarul îl întîlneşte pe Ieronim Thanase, cu care are o discuţie lămuritoare. Acesta îl pune la curent. Albini, ca un veritabil agent al serviciilor secrete, mergea pe mîna unui personaj implicat în lupta pentru puterea politică. Adică conform legendei lansate de numărul Trei, în acea noapte, sub pretextul scenei din film, băiatul numărului Doi (Mutul) ar fi trebuit să treacă graniţa cu documente compromiţătoare la adresa numărului Unu. Mutul nefiind la locul de filmare, misiunea aceasta ar fi fost preluată de A.D.P. Prin urmare, trupa lui Ieronim fusese reţinută la securitate. Conspiraţia fiind descoperită, numărul Trei a fost înlocuit, iar Albini a fost mutat la alt sector.

            Evident, Albini era într-o gravă eroare crezînd că “e vorba despre o libertate politică şi imediată, deci primejdioasă socialismului. Dar ceea ce ne-am obişnuit să numim libertatea absolută este cu totul altveva. Oricine priveşte realitatea în faţă înţelege că vom intra curînd într-o fază a Istoriei Universale cînd niciuna din libertăţile pe care abia apucaserăm să le cunoaştem nu va mai fi posibilă (…) Pierderea treptată şi fatală a tuturor libertăţilor (…) nu poate fi compensată decît prin ceea ce am numit libertatea absolută (…) Meditaţiile, rugăciunile interioare, anumite exerciţii fizice, nu pot fi interzise. Şi aceste nimicuri – gesturi, cîntece, poezii recitate altfel decît am fost învăţaţi, meditaţii, rugăciuni interioare, exerciţii de respiraţie şi vizualizare, pot deveni tehnici de evadare. – Evadare unde ? (…) În ce ţară, în ce continent ? – Tocmai dumneata mă întrebi ? (…) dumneata care ai pătruns într-o pădure distrusă cu 25 de ani în urmă, ai intrat într-o casă cu luminile aprinse şi masa pusă şi şampania frapată, aşa cum era în Ajunul Crăciunului 1938 ? (…) Evadarea de care-ţi vorbeam adineaori nu implică ţări, oraşe, sau continente necunoscute. Evadezi doar din timpul şi spaţiul în care ai trăit pînă atunci, timp şi spaţiu  care, într-un viitor apropiat, vor echivala cu o existenţă perfect programată într-o imensă închisoare colectivă. Urmaşii noştri, dacă nu vor şti să descopere tehnicile de evadare şi să utilizeze libertatea absolută, care ne este dată în însăşi structura condiţiei noastre, (…) se vor considera cu adevărat captivi pe viaţă într-o temniţă fără uşi şi fără ferestre – şi, în cele din urmă, vor muri”.

            Ieronim nu are de unde să ştie cu adevărat ce s-a întîmplat Cei Trei dar, dacă aceştia trăiesc, “într-o zi ne vor face un semn (…) Dacă pînă acum nu ne-au dat nici un semn de viaţă, nu înseamnă că nu mai trăiesc (…) Stiu doar că libertatea absolută există şi că cel care o cunoaşte – sau o primeşte în dar – dispune de posibilităţi pe care nimeni nu le poate imagina. Ştiu asta, pentru că m-am convins de mult, că omul, ca şi Cosmosul, au mult mai multe dimensiuni decît cele pe care le-am învăţat la şcoală. – Şi atunci ? am întrebat (…) – Dumneata care te întorci din India (…) ştii, în orice caz, că cele mai primejdioase ispitiri, sfinţii şi yoghinii le întîmpină în preajma mîntuirii sau în clipa cînd  au cucerit libertatea absolută”.

            Pe neaşteptate, Damian primeşte o vizită. Albini îi spune : “- Ca secretar, prieten şi legatar universal al Maestrului Pandele, s-ar putea aranja un interviu în care aţi mărturisi ca, din păcate, acum, după trei luni de la dispariţie, nu mai credeţi în posibilitatea unei amnezii”. Avea să fie ultima dată cînd îl va mai vedea. Nici urmărit nu mai era.

            Împreună cu logodnica sa, hotărăsc nunta pe 11 Aprilie, “fără să înţelegem de ce“. Va fi o nuntă restrînsă : 16 persoane. “Număr norocos le-am spus”. După recepţie, se întorc acasă. Abia închid uşa cînd se aude soneria. Deschid temători. “În prag, învelit în hîrtie de celofan, un imens buchet de trandafiri roşii”. Erau 19 trandafiri. Şi un bilet : “As always, A.D.P. Remember,  Niculina – Laurian”. Damian face cîteva investigaţii. Niciuna dintre florăriile obişnuite nu expediase acel buchet. Se publică şi volumul India – văzute şi nevăzute. Apoi, apare şi filmul lui Ieronim, intitulat Copiii nimănui. Un subiect simplu şi tulburător. Niculina “găsise, ascunşi, într-un hambar părăsit, ultimii copii dintr-o şcoală întreagă, fugiţi din sat cu o săptămînă înainte, cînd începuse bombardamentul, şi murind de atunci unul după altul, de foame, de frig, de oboseală”. Neavînd cu ce să-i hrănească, Niculina le cîntă, le dansează, le povesteşte, pînă cînd, pe neaşteptate, se aud zurgălăii săniilor … declarat iniţial cel mai bun film socialist al secolului, după ce a fost premiat la Cannes, a fost pe neaşteptate, retras.

            Cu regularitate, la aniversarea căsătoriei, primeau buchetul de flori. Întotdeauna 19 trandafiri roşii cu tija foarte lungă, întotdeauna însoţiţi de acelaşi bilet : “As always, A.D.P. Remember, Niculina – Laurian”. Fără excepţie, şase dintre trandafiri se ofileau şi rămîneau 13. Număr cu noroc! şoptea Damian visător …

            După naşterea fiului lor în februarie 1969, la data aniversară a căsătoriei, primeşte nelipsitul buchet. Are impresia că de dasta asta a fost adus de un tînăr după care aleargă. Acesta ridică din umeri. Nu el adusese buchetul. El avea un examen de trecut. Trebuia să traducă şi să explice un text : LIBERTATEA ABSOLUTĂ.

Read Full Post »