Apărută la Editura Curtea Veche, “Fata din Nazaret”, tradusă impecabil de Mihnea Gafiţa, este o pledoarie pentru puterea adevărată, cea a credinţei, care propovăduieşte ca miracol suprem dragostea.
Cu aceeaşi scriitură alertă, cu forţa de a transpune cuvintele în imagini cinematografice, autorul înfăţişează istoria premergătoare naşterii lui Isus Hristos. Un destin individual, cel al „Fetei din Nazaret”, prin intervenţia divinităţii, schimbă decisiv evoluţia omenirii.
Pentru abordarea acestui subiect din perspectivă laică, Petru Popescu a avut nevoie de curaj, ale cărui rădăcini sunt în propria biografie:
„Când am plâns moartea fratelui meu geamăn, am socotit-o o dovadă clară că Dumnezeu nu există – altfel cum ar fi putut să-mi sacrifice fratele? Şi am fost ateu în practică, mulţi ani. Am trăit curriculumul de negaţie a religiei, şi apoi de dezbatere şi de revenire al multor intelectuali europeni. La jumătatea vieţii am redevenit mistic, fără să-i dispreţuiesc pe atei. În tot acest timp, patru personaje esenţiale au coexistat în mine, alături de personajele vieţii mele reale: Dumnezeu, Iisus, Maria şi Pilat. (Cele numite în Crez.) Cele mai cunoscute nume ale culturii europene şi occidentale.
De aceea, a scrie despre Maria din Nazaret, singura femeie între acele patru personaje interioare ale fiinţei mele tinere, a fost un vis scriitoricesc aproape din copilărie”.
„Cartea mea, «Fata din Nazaret», nu seamănă cu «Codul lui Da Vinci»”, mărturiseşte autorul. „Eu nu propun o demascare a unei biserici dominante şi perverse. Eu propun o narare a începutului creştinismului, din interiorul lui. Eu ofer o dezvăluire a Mariei dinăuntrul ei, în pieptul ei, şi prin respiraţia ei. E o carte îndrăzneaţă? Poate.”
După lectura romanului, închideţi cartea, apoi inchideţi ochii. O fiinţă plină de lumină, putere şi frumuseţe înaintează spre noi, prin ceaţa deasă a istoriei îndepărtate.
Sursa http://blog.carturesti.ro/?p=3000
CREZUL
Cred Într-Unul Dumnezeu, Tatăl Atoţiitorul,
Făcătorul cerului şi al pământului, văzutelor tuturor şi nevăzutelor.
Şi întru Unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu,
Unul-Născut, Care din Tătal S-a născut, mai înainte de toţi vecii.
Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat,
Născut, nu făcut, Cel de o fiinţă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut.
Care pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire
S-a pogorât din ceruri
Şi S-a întrupat de la Duhul Sfânt şi din Maria Fecioara
Şi S-a făcut om.
Şi S-a răstignit pentru noi în zilele lui Pilat din Pont,
Şi a pătimit şi S-a îngropat.
Şi a înviat a treia zi după Scripturi .
Şi S-a suit la ceruri şi Şade de-a dreapta Tatălui.
Şi iaraşi va să vină cu slavă, să judece viii şi morţii,
A cărui Împărăţie nu va avea sfârşit.
Şi întru Duhul Sfânt, Domnul de viaţă Făcătorul,
Care din Tatăl purcede,
Cela ce împreună cu Tatăl şi cu Fiul Este închinat şi slăvit,
Care a grăit prin prooroci.
Întru-una Sfântă Sobornicească şi apostolească Biserică,
Mărturisesc un botez întru iertarea păcatelor,
Aştept învierea morţilor şi viaţa veacului ce va să fie.
Amin !
Cati oare, din generatia noastra „debusolata”, nu a trecut prin ateism la Credinta pura si sincera ? cred ca sunt putini cei care au fost scutiti de torentul de intrebari legate de divinitate. Experienta si varsta , cred eu iarasi, aduc spiritele nelinistite pe un drumeag mai linistit, mai siguri de nestiinta noastra si mai convinsi in nevoia noastra de sprijin intr-o putere superioara noua.
Nu ştiu. Ştiu că eu deşi am fost botezat nu am fost educat în spirit religios, dar soţia mea de exemplu, a primit o serioasă educaţie religioasă. Concluzie ? N-am.
Chiar şi acum, fără să am îndoiali, nu am ajuns la un grad de misicism propriu-zis. Nu ştiu să explic. Este vechea controversă : înţeleg deci cred, versus cred deci înţeleg. Cert este că citesc cu foarte mare plăcere literatură religioasă, iar în locurile pe care le vizitez, mă interesează mai întîi de toate lăcaşurile de cult, indiferent de religia careia îi aparţin. Sînt un soi de ecumenist.
Ecumenismul este interesant pentru clerul de la baza piramidei. Cei din vârf nu vor şă-şi împartă privilegiile cu nimeni.
Şi totuşi este caraghios să sărbătoreşti Învierea la două date diferite ca şi când Isus joacă de două ori în aceeaşi piesă ca să împace şi pe catolici şi pe ortodocşi, ba şi a treia oară pentru cei de rit vechi!
Înteresele bisericii au fost superioare sărbătoririi lui Isus.
De aceea eu consider că adesea clerul îl trădează.
Dar Isus a ştiut cam ce hram poartă preoţii şi s-a apropiat de popor, de sărac, de omul simplu sau de desfrânată.
Deşi i-a detestat în aceeaşi măsură şi pe preoţi şi pe vameşi, iată că preoţii stăpânesc vămile vieţii şi ale morţii şi au confiscat revoluţia planetară adusă de Isus!
Da Doina, da.
Credinţa este ceva, Biserica şi slujitorii săi altceva, credincioşii altceva.
Fiecare slujitor al unei biserici şi fiecare aparţinător al unui cult, indiferent care ar fi acesta, înţelege din Credinţă ce vrea; sau, ce poate.
Sau ce-i dictează interesul…
„Credinţa este ceva, Biserica şi slujitorii ei altceva, credincioşii altceva…”
Normal ar fi ca Biserica să insufle credinţa prin slujirorii ei credincioşi…
Mulţi se enervează când asociez credinţa cu Biserica de parcă aş comite o erezie.
Mă rog, nu o erezie dar cu siguranţă o naivitate.
Doina
Nu comiţi nici-o erezie. Şi nici naivă nu eşti.
Naivi sunt cei care cred că îl poţi iubi pe Dumnezeu, temîndu-te de El.
Nu poţi să te temi de ceea ce iubeşti.
Te temi dacă şi numai dacă, ştii că El nu are motive să te iubească.
Popii de fapt, induc oamenilor simpli ideea că de preot trebuie să te temi, NU de Dumnezeu.
Deci.
Cei care interpretează Credinţa potrivit propriilor lor interese sunt eretici – în sensul că greşesc fragrant, CALEA.
nora
Răspund aici la postarea ta de la relache : este părerea autorului – Petru Popescu – despre capodopera sa, cu care sînt de acord. 🙂