Aşa se numeşte o cărticică redusă ca dimensiuni dar plină de învăţăminte, scrisă de o jurnalistă, Mihaela Ion. Cartea aceasta a apărut în 2006 şi a pornit de la o serie de reportaje despre viaţa monahală, reportaje publicate în Evenimentul Zilei prin 2001. “Broşura cuprinde patru părţi : Istoricul mănăstirii, Minunile de la Pasărea, Repere din viaţa celor morţi pentru lume şi Mănăstirea Pasărea – file de presă”.
Mănăstirea Pasărea este situată la est de Bucureşti, la 29 de km. Lacul Pasărea o înconjoară pe trei părţi oferind vizitatorilor imagini peisagistice superbe, iar în vecinătatea lăcaşului se află satele Burdujani, Piteasca şi Cozieni.
Acesta din urmă este locuit de ţigani, “în majoritate urmaşi ai robilor, aduşi pe vremuri la mănăstire de domnitorul Alexandru Ioan Cuza”, robi care lucrau la Mănăstirea Cozia. Tocmai pentru a-şi aminti cumva de origini, satul lor a fost denumit Cozieni. I-am văzut pe aceşti tigani pe 15 August 2010, în curtea mănăstirii. Îmbrăcaţi decent şi curat, se odihneau pe pături întinse la umbră sau ascultau slujba oficiată în Biserică. Vă asigur de comportamentul lor cît se poate de civilizat. Se vedea limpede că erau oameni obişnuiţi cu munca şi cu buna-cuviinţă. Nici măcar cînd a fost împărţită pomana nu s-au îmbulzit cum văd o parte dintre bucureşteni că se înghesuie la pomenile vangheliote şi nu numai. De luat de aminte.
Acest aşezămînt monahal a fost întemeiat în 1813 de “Arhimandritul Timotei, stareţul din acea vreme a Mănăstirii Cernica” – aceasta fiind se pare şi cea mai veche mănăstire din zonă, fiind întemeiată în 1608 de marele vornic al lui Mihai Viteazu, Cernica Ştirbei şi de soţia sa, Chiajna.
Legenda spune că atunci cînd s-a hotărît să dureze un nou aşezămînt monahicesc, Arhimandritul Timotei împreună cu două ajutoare, ieşind pe poarta Mănăstirii Cernica şi neştiind unde să defrişeze pădurea în acest scop, s-a luat după o pasăre care le-a ieşit în cale. Acolo unde s-a oprit pasărea din zbor pentru odihnă, acolo a şi început defrişarea pădurii. Pădure care deşi dispărută de mult, încă îşi mai face simţită prezenţa în fiecare primăvară, în grădinile maicilor răsărind şi acum, după aproape 200 de ani, “ghiocei, brebenei şi viorele, amintind de acele vremuri legendare”. Prima stareţă’ a mănăstirii, a fost sora Arhimandritului, Maica Cipriana.
Cu vremea, schitul a devenit mănăstire, iar dacă în 1816 acolo locuiau 50 de călugăriţe, momentan aşezarea aceasta este locuită de 180 de suflete. Spun aşezare pentru că de fapt, chiar asta şi este. În jurul bisericii principale şi a unui cochet cimitir, cu vremea s-a dezvoltat un veritabil sat, alcătuit din locuinţele măicuţelor. Cine a vizitat de exemplu Mănăstirea Văratec, ştie ce vreau să spun. Călugăriţele de aici duc o viaţă idioritmică, adică fiecare casă se autogospodăreşte, dar fiecare călugăriţă are şi un rol precis în viaţa comună a aşezămîntului.
Autoarea a locuit o vreme la mănăstire pentru a se documenta. Ritualul de călugărie, viaţa cotidiană diferenţiată pe anotimpuri, inclusiv ritualul de trecere la cele veşnice sunt descrise în această carte scrisă cu talent narativ şi cu înţelegere deplină a ceea ce vrea să fie viaţa celor moarte pentru lume dar intrate în viaţa veşnică promisă de Hristos. Tot în acest aşezămînt au trăit şi au creat printre alţii, Geo Bogza, Mihail Sadoveanu, sculptorul Gheorghe D. Anghel, acesta din urmă fiind autorul statuii lui Mihai Eminescu, stauie amplasată în faţa Ateneului Român.
Dacă vreţi să petreceţi o zi în pace şi linişte deplină, nu ezitaţi să vizitaţi una dintre aceste mănăstiri superbe !
Vezi să nu te lipeşti definitiv de vreo mănăstire! Mie era să mi se-ntâmple dar m-a trezit Ingrid la realitate şi am… amânat! 😛
De cramele lor şi din cînd în cînd de trapeză, m-aş lipi eu bucuros, dar de restuuuul, mai va. 😀
Eu şi viaţă austeră ? Io ascet ?
Hi hi hiiiiiii ! Tare sînt curios să văd cum arată un om care să mă creadă capabil de aşa ceva. 😛
Asceţi sunt cei de la baza piramidei. La vârf e dilaila!
Doina
Serios vorbind, pe vremea cînd încă mai conduceam şi eu (măcar) autoturismul, 🙂 îmi scoteam frecvent familia la cîte o escapadă în locurile minunate din jurul Capitalei, unde după cîte o vizită scurtă la cîte un astfel de aşezămînt, ne îndeletniceam şi noi ca tot creştinul ori cu cîte un grătar în regie proprie, ori cu cîte o masă bună pe la vreo terasă aferentă din apropiere.
Cum de mai bine de opt ani nu mai şofez, am profitat de programul acesta de turism ecumenic pentru a mai ieşi din casă duminica, şi în alte locuri decît Herăstrău & Cîşmigiu în căutare de răcoare, bere şi ceva tratament antistress.
Plus de asta, sînt mult mai interesat de latura istorică şi culturală decît de latura teologică a acestor aşezăminte.
Nu în ultimul rînd, aceste aşezăminte sunt integrate unor peisaje cu adevărat mirifice. 🙂 Crezi ? 😀
Cunosc peisajele superbe care încadrează aceste mănăstiri. Crezi că se poate scrie proză afurisită la mănăstire? 😛
Salutare!
Eu aş scrie ceva frumos despre Mănăstirea Păsărica. Poate aveţi împresia că nu există aşa ceva. Decât să nu fiu luat în serios, mai bine vă las să credeţi (în) ce vreţi.
Băşcăliosule, ai comis-o!
Salut Băşcăliosul !
Şi de ce nu scrii ? Abia aştept să îmbunătăţesc aspectul acestul blog cu propuneri de genul propus de tine. 😛
Dacă ţinea de „aspect”… artizanal, nu m-ar fi dus gândul la lucruri sfinte. Cu genul ai nimerit-o, recunosc, însă ideea de propunere mi se pare indecentă.
Mai potrivit ar fi să-mi însuşesc observaţia Doinei: am comis-o deja. 🙂
Doina
Despre tine, sînt foarte sigur ! 😛 😛 😛
Băşcăliosul
Indecentă este numai o propunere neacceptată.
Refuzi hotărît ? 🙂
Tibi,
Te rog să-mi accepţi propunerea să rămân cuvios şi smerit, în tăcerea credinţei mele printre gândurile de necuvântat, fără împărtăşanie publică.
PS. Am zis că aş scrie, nu „voi scrie”. Aş putea să întocmesc o listă lungă cu câte aş face, cu toate că n-am îndrăznit niciodată până acum, la fel ca… întocmirea listei. 🙂
OK Băşcăliosul, accept ! 🙂
ps. ce fac eu cu aceste postări, este să menţin cumva blogul „cald” că de fapt, cheful meu de blogăreală, a cam secat, momentan, cel puţin.
Seara buna!
Staretul s-a uitat dupa cuc
Sfarrrr! s-a oprit in nuc
Aaaa! aici am sa construiesc
Asezamant pasaresc
Salut Creangă
Legende dragule, legende. 🙂
Sunt multe legende scrise în această carte.
Multe dintre ele, credibile. Cele mai multe, hm, ceva mai greu.
Bon
Noapte bună, ALL ! 🙂
Mulţumesc pentru vizită.
Tibi, ibi, draga domn
Repede te duci la somn
Sa visezi pasarea
Vrabie ori cucuvea!
Creangă
Eu mersei la somnişoare, să visez privighetoare 🙂
Deci tot un fel de păsărică!!!
Poi da, normal, doar nu vrai să visez cucuveaua ! 🙂
Ramul nu-i pentru somnică;
Poţi să pici… de băşcălie.
Dacă ai o păsărică,
Eu îţi dau o colivie. 🙂
Nbună!
Băşcăliosul
Adică vrei să spui că pasărea potrivită la colivia potrivită, da ? 🙂
Salut neobositilor cantareti
de slove intelepte!
Pe mine m-a impresionat atitudinea comunitatii de tigani.Este a doua oara ca tibi ne atrage atentia ca, mai exista si tigani fericiti. Asta imi aduce aminte de copilarie cand imi doream si eu sa colind lumea cu o caruta cu coviltir, sa fac baie in apa curgatoare la vremea asfintitului si sa mananc mamaliga la ceaun cu tocanita .Sa am un caine in preajma omenit si ingrijint altfel decum faceau semenii mei.
Ei,se contura de atunci firea mea romantica.Mare pacat de perioada din urma, cand viata idilica pe care eu o vazusem s-a transformat in imagini urate chiar de cosmar.Presa imbecila mi-a spulberat visul. 🙂
tibi,servus!
Am inteles reprosul!
Eu colind padurea mea draga ramasa inca intactica cu verdeata ei binefacatoare si cu pasari ce-mi incanta auzul. Profit de vremea buna,ca cine stie ……daca-mi revin durerile ucigatoare de oase ma voi lamenta numai.
Povestirile tale despre lacasurile sfinte din imprejurimile capitalei mi-au reamintit starea de beatitudine pe care am simtit-o la vizitele mele la manastirile Varatec,Agapia. si cele din Bucovina.Sunt amintiri unice. 😆
servus dora !
Îi cunosc pe ţigani mult mai bine decît îi cunosc cei care vorbesc despre ei pe la tele sau pe bloage.
Marea lor majoritate sunt oameni la locul lor, care muncesc şi îşi văd de treabă.
Rar ne sunt arătaţi unii dintre aceştia la tele.
Mult mai des ne sunt arătaţi cei cu castelele, maneliştii, curvele şi hoţii de aici sau de pe aiurea, care sunt o minoritate în sînul acestei minorităţi.
Eu am relatat strict ce am văzut la faţa locului, la acele mănăstiri. Drept e că la Căldăruşani, am văzut şi o tigancuşă cu mîna întinsă dar, parcă şi aia era cumva jenată de ceea ce făcea.
Despre relaţia mea cu religia am mai vorbit.
Cert este că fără să merg prea des pe la biserică, atunci cînd merg, chiar mă simt în largul meu. 🙂
ps. reproş ? despre ce vb? 🙄 nu am nimic de reproşat, nimănui !
postare nouă 🙂
Mi-a placut. Materialul transmite linistea parca dintr-o alta dimensiune, a vietii monahale dar si descrie in termeni pozitivi o comunitate roma, ce convietuieste si munceste in apropiere.
Gabriela
Nu am prejudecăţi.
Atunci cînd relatez o experienţă personală, mă transform parcă într-un soi de obiectiv al unui aparat fotografic.
Încerc să redau cu atîta exactitate de cîtă pot fi eu capabil, ceea ce văd.
Asta am văzut, asta am relatat.
Şi sînt convins ca este foarte greu ca o întreagă comunitate să joace teatru.
În definitiv, ei habar nu aveau că am eu de gînd să fac această postare, NU ? 🙂
Şi, DA! Am trăit acolo, clipe de linişte care vin din altă dimensiune.