Cine are naivitatea să creadă că îşi poate face o părere despre universul construit de Doina în proza sa afurisită, citind numai frînturile publicate de ea pe blog, sau citind postări despre cărţile sale, se înşeală . Am mai scris în cîteva rînduri despre cărţile sale; am citit pînă acum Comisia Zurich şi Dumnezeu era-n Vacanţă – în formatul clasic pe suport de hîrtie, şi încă o carte în curs de apariţie despre care încă nu am publicat nimic. Apoi, ca toţi cei care îi vizitează blogul, am citit şi uneori comentat excelentele povestioare cu Niţică, Manole, Cleopatra, Toderaş şi nu numai. Voi creiona totuşi în cîteva postări, două personaje foarte interesante din lumea Doinei, maleficul Dobritza şi luminosul Corvin.
Primele sale două cărţi care au fost tipărite, Comisia Zurich şi Dumnezeu era-n vacanţă, au o diversitate de personaje care pe un cititor mai puţin versat, îl pot deconcerta. Dar, asta numai în aparenţă, pentru că la o lectură atentă, între aceste personaje există nenumărate legături vizibile sau mai puţin vizibile, mergînd desigur pînă la legături oculte, adică exact aşa cum se întîmplă şi în viaţa noastră de toate zilele, legături care facilitează lectura, o îmbogăţesc şi-i conferă o savoare aparte.
Comisia Zurich, este de fapt povestea înfruntării dintre un personaj cinstit, corect şi devotat atît oamenilor cît şi adevărului – sergentul Corvin – ordonanţa bravului căpitan Vlaicu, şi un personaj pur şi simplu sinistru – Ştefan Dobritza -, “plotoner la intendenţă”, care fura ca în codru din bunurile şi efectele militare pe care le avea în grijă, acţiunea petrecîndu-se undeva de la sfîrşitul WW 2, pînă la perioada imediat premergătoare anului 1989, cu o promisiune subînţeleasă de “va urma”. Cred !
Confruntare care se petrece de fapt între felul onest de a fi al bravului sergent şi felul de a se căpătui cu orice preţ, incluzînd crima multiplă, al mizerabilului Dobritza. Acesta, simţind că se apropie sfîrşitul războiului cu înfrîngerea evidentă a Germaniei, dar mai ales simţind că era pe cale de a fi descoperit ca prădător, nu ezită să-i ucidă bestial pe cei care îl dibuiseră, inclusiv pe căpitanul Vlaicu. Apoi, împreună cu o mînă de ofiţeri superiori SS daţi în urmărire ca criminali de război, dispare luînd drumul Elveţiei neutre unde sperau să-şi piardă urmele graţie inclusiv, chirurgiei plastice. Desigur că Dobritza era organizatorul acestei expediţii, el procurînd pentru cei mai bogaţi dintre aceşti ofiţeri acte false, uniforme şi haine civile, contra unor sume ameţitoare, desigur.
Tot el, nu ezită să-i lase de izbelişte pe alţi doritori de fugă dar care, mai săraci fiind, plătiseră ceva mai puţin. Dobritza, nu ezitase în timpul războiului nici măcar ca sub masca unui ajutor dat unor evrei ca şi el, căzuţi în ghearele Gestapoului, de fapt să-i spolieze de toate averile pe cale le expediase în Elveţia, la un prieten bancher la fel de ticălos ca şi el, Borin Alois. Cel mai păgubit dintre toţi fusese tot un bancher, Rudy Blum.
Deşi nu exista nici-o probă că Dobritza era ucigaşul, dispariţia sa dă de gîndit sergentului Corvin. Care sfîşiat între dorinţa de a se întoarce acasă unde-l aştepta focoasa Mihaica logodnica sa, şi datoria de a lua calea Elveţiei pentru a o anunţa pe soţia căpitanului despre uciderea acestuia, porneşte la drum cu moartea în suflet, dar şi mînat de un sentiment încă nelămurit că va putea să-l dovedească pe Dobritza ca ucigaş. De fapt, părerea mea este că această splendidă carte, reinterpretează Mioriţa. Reinterpretare fericită, unde resemnarea filosofică nu mai are loc fiind înlocuită de acţiune şi de dorinţa de a face dreptate, chiar cu preţul fericirii personale.
Planurile de relatare a acţiunii romanului, se succed alternativ între acţiunile nemernicului Dobritza şi a grupului său de fugari pe de o parte, şi căutările, frămîntările reuşitele şi nereuşitele bravului şi dîrzului OM, sergentul Corvin, pe de altă parte. (va urma)
BLOGUL ZILEI http://doinapopescu.wordpress.com/
Bancherul este BORIN Alois. Nu întâmplător! Poţi să ştergi comentariul după ce corectezi.
Doina
Nu şterg nimic.
Dimpotrivă, chiar te rog să mă corectezi de cîte ori greşesc. Bine ?
Ei, dar asta nu este greşeală! Tastatura ne joacă farse la toţi şi adesea tastăm alături.
OK ! Doina 🙂
Important mi se pare să mă tragi de mînecă atunci cînd interpretarea mea este vădit contradictorie cu intenţiile tale chiar dacă, libertatea mea de interpretare este garantată de constituţie, de drepturile omului, de tratatele internaţionale care dezbat semantica, semiologia şi semiotica lui Eco şi în general, de tot ceea ce presupune optica unui cititor care a căzut în păcatul de a-şi face publice părerile, pe un blog pricăjit. 🙂
Serios vorbind, chiar sînt curios să văd în ce fel modul meu de receptare a unei cărţi, se reflectă în intenţia autorului; nu prea am des această ocazie deci, pliiiiz. OK ?
În toţi anii de liceu, când făceam comentarii la clasicii literaturii române mă întrebam mustăcind unde se-ntâlnesc intenţiile lor cu interpretările mele. Cum nu m-am priceput la spiritism nu am aflat niciodată!
Deşi nu am premeditat, cred că această carte reprezintă tomografia mea craniană din intervalul 4 aprilie-9 iulie 2009.
Ai sesizat foarte bine: aşa-i parşiva asta de viaţă; ca să câştigi ceva trebuie să pierzi altceva! Nici acest lucru nu l-am scris în mod premeditat. L-am sesizat zilele trecute ca… simplu cititor.
Corvin era prea cinstit ca să-şi calce cuvântul dat căpitanului şi ca să-şi împlinească destinul lui de om a trebuit să-şi sacrifice dragostea pentru Mihaica.
Am mai sesizat eu cîteva chestii dar, deocamdată le trec sub tăcere.
Mai întîi relatez cartea, apoi am să insist pe cîteva simboluri foarte abil ocultate de tine; de-asta am şi ezitat pînă să încep să relatez.
Aşa cum am afirmat aseară la tine pe blog, TU mi-ai oferit „cheia”, fără să ştii. 🙂
Iar eu ar trebui să aştept cuminte toate postările tale, inclusiv concluziile.
Ai Niţică bandă adezivă? 😛
Doina
Ştii ceva ? Chiar şi eu tre să aştept urmarea postărilor mele. 😛
Habar nu am cum se vor desfăşura în continuare. 😀
Aşa că, tre să ai Niţică răbdare. 😛 😛 😛
Legat de acest aspect aş avea să-ţi povestesc ceva dar risc să mă compromit… încă o dată! 😛
Doina
Cum eu nu prea cred în spiritism, am acum ocazia să mă confrunt pe viu cu o scriitoare.
###
Parcă am mai spus că de cîte ori dădeam extemporale sau teze la lb şi lit. română, mie mi se comunica numai nota (10 invariabil).
Lucrările mele de atunci, cine ştie pe unde mai sunt, dacă mai sunt. 😀
###
În fine. Amu, tre să merg la nani.
Mai vb. şi astăzi că trecu de ora spiritiştilor care invocă cele văzute numai de ei. 😀
Noapte bună !
Noapte bună!
Doina
Poi dacă ai ceva de povestit, povesteşte! 😀
Nu spuneai tu că balanţa timidă este o contradicţie de termeni ?
Bună ziua !
POSTARE NOUĂ 🙂
Salut cu drag scriitoarea si criticul ei „nendurator.
Eu n-as face niciun paralelism cu mitul pastoral mioritic Acolo erou se resemneaza si sacrificiul lui este suprem.In cazul personajului pozitiv din romanul Doinei avem de a face cu un justitiar ,”care stia una si buna:s-a jurat la capitan si cu asta basta”.Corvin trebuie sa-si tina promisiunea si sa duca scrisoarea de bun ramas doamnei Maia ,nu gandurile catre Mihalca lui draga erau de pret ,ci „datoria si cuvantul dat”.Si dincolo de sufletu-i zdrobit la aflarea vestii ca fata visurilor sale s-a maritat ,fortata de parinti……el trebuia sa ia urma criminalului Dobritza si sa-si implineasca „lucrarea juruita”capitanului.
Servus dora !
Nici nu am făcut un paralelism. Am spus că este o reinterpretare a Mioriţei. p 83
„Lapte şi miere era popa Kuki, dar încuiat de cap : nu pricepea neam, cum să-ţi ţii cuvîntul faţă de un mort, fie el şi căpitan, stricîndu-ţi viaţa pe drumuri nesigure în care dospeşte primejdia, cînd te aşteaptă fata iubită, cu rost de însurătoare”.
Corvin, ar fi putut trimite scrisoarea prin poştă apoi, se putea întoarce acasă, fiind rănit.
El alege însă calea primejdioasă; nu se resemnează ci, luptă pentru adevăr.
Nu deleagă sarcina aflării adevărului morţii căpitanului, nimănui altcuiva.(autorităţilor de exemplu)
Cu preţul fericirii vieţii propriei sale vieţi, LUPTĂ cu forţele răului, nu se resemnează.
El este în acelaşi timp şi ciobanul care nu se mai poate nunti, dar şi Vitoria Lipan – răzbunătoarea.
În acest sens spun eu că este o reinterpretare.
Greşesc ? Asta e părerea mea. 🙂
tibi,nu!
Este o reinterpretare -bine zici -a tot ce a dat mai valoros literatura noastra.Mie mi-a placut mult portretul creionat de Doina personajului Corvin.Un om simplu cu suflet mare!
Daca ma gandesc mai bine ,intotdeauna se pot gasi corespondente intre eroii cartilor -fie pozitivi,fie negativi.Si cum tie iti „zbarnaie” o multitudine de personaje in fiece clipa ,ca urmare a lecturilor ,esti mult mai in tema si mai ai in plus calitatea de critic. 😆
dora, nu 🙂
Nu sînt critic literar ci, REPOVESTAŞ. 🙂
Pe această linie am să repovesrtesc această frumoasă carte : alternînd traseul urmat de Dobritza, cu traseul urmat de Corvin.
Adică aşa cum a procedat şi Doina, cel puţin la început. Apoi, văd eu cum reinterpretez povestea ei. 😀
ps. să nu mă dai de gol că încă nu am pomenit nimic de personajele din prolog; acelora le-am pregătit un loc de cinste, LA URMĂ !
Salutare!
„Acesta, simţind că se apropie sfîrşitul războiului cu înfrîngerea evidentă a Germaniei, dar mai ales simţind că era pe cale de a fi descoperit ca prădător, nu ezită să-i ucidă bestial pe cei care îl dibuiseră, inclusiv pe căpitanul Vlaicu.”
După cum omora ca la muşte, în regim de urgenţă, cu iuţeală de mâini şi nebăgare de seamă, e de înţeles că nici povestitorul n-a apucat să observe metoda bestială de lucru pe dibuite, ca să ne facem şi noi o idee. Da’ nu-i bai; ne facem şi noi că intrăm la idei cu pliciul, până nu ne trece prin cap vreun glonţ. 🙂
Salut Băşcăliosul !
Nici n-am vrut mai mult decît să deştept interesul.
Postarea următoare este muuult mai ex.plici.tă !
Apropo de istorie şi de WW2. Doina situează cartea în context istoric-politic-economic-diplomatic excepţional, dar pe mine acest lucru NU mă interesează, deocamdată.
Această postare este una premergătitoare, de punere în temă, iar ultima frază a postării explică limpede intenţia mea, unghiul şi punctul de vedere din care abordez această carte.
Aştept încrezător, pliciuieli. 😛
De pe un picior de plai,
Tot visând gura de rai,
Ne ia dracul, cu toptanul,
Să ne dea în fiert… cazanul.
Salut Băşcăliosule,
În roman măcelul este moderat. Doar… vreo patru-cinci crime. Te previn însă că sunt descrise cu acurateţe.
Salut, Doina!
N-am nicio îndoială. Cele descrise sunt… descrise.
Doar n-ai să le pui acum la inimă pe cele nedescrise (nici) de mine. 🙂
Ca să nu sabotez proiectul lui Tibi îţi dau un link spre zona „pasională”.
http://doinapopescu.wordpress.com/2009/12/20/42/
Doina,
Sper că nu mă suspectezi de sadism, înclinaţii spre acţiuni horror, pofte sangvine şi alte produse din crime.
Dacă ţi-aş povesti cât de greu suport- de cele mai multe ori- imaginile, imaginaţia proprie sau chiar simplele aluzii legate de această zonă-„sursă de inspiraţie”, este posibil să te cruceşti, ca în faţa unei surse de „încredere”.
Nu te suspectez de nimic şi nici eu nu gust genul horror. Dar cum popa nu face numai slujbe de botez ci-şi trage grosul din înmormântări şi parastase aşa şi scriitorul, în roman foloseşte toate tehnicile ca să-şi construiască un personaj credibil.
Băşcăliosule, ca să nu visezi urât la noapte, uite şi-un zâmbet
http://doinapopescu.wordpress.com/2009/12/19/popa-ghita/
Băşcăliosul
Nici nu ştii cîtă dreptate ai.
Sau ştii ?
Dacă ai citit cartea, se explică.
Dacă nu, chiar că ai dibuit-o. 🙂
Nu ştie nici dracu’. Dăm cu presupusul şi, mai grav, cu intuiţia.
Datul cu presupusul, nu se bazează tot pe intuiţie ?
Şi de ce este grav să ai intuiţie ?
Eu cred că este formidabil să ai / avem intuiţie, chiar dacă multă lume este deranjată de cei care pronostichează corect desfăşurarea viitoare a evenimentelor.
Unii n-au nicio intuiţie şi dau cu presupusul în prostie.
Alţii au intuiţie şi, de multe ori, nu şi-o divulgă nici lor înşişi, darmite s-o expună sau s-o utilizeze la dat cu presupusul. Nu de puţine ori ne dăm seama de propria intuiţie după ce apare faptul împlinit, deci presupunere ioc. Intuiţia şi datul cu presupusul, după cum ne trec prin cap, sunt sporturi care au ceva comun, ca înotul şi înecul: amble se desfăşoară în apă. 🙂
Desigur, se întâmplă, bazându-ne pe intuiţie, când o avem conturată cât de cât, să presupunem câte ceva, spre deosebire de datul cu presupusul fără niciun element de sprijin.
Gravitatea la care m-am gândit, cu apelul la intuiţie, este cauzată de lipsa probelor… certe.
Sau ca dormitul şi sexul… că ambele se cam petrec în pat.
Cu mici variaţii căci unii mai dorm şi în bocanci alţii mai fac sex şi la birou 😛
Doina,
De regulă, cuplul pornit la locul de muncă alege biroul celui mai nesuferit dintre coechipieri. 🙂
Eu credeam că biroul şefului este cel mai îmbietor! Sigur că de regulă nesuferitul este chiar… şeful!
Da, de regulă şeful se dă drept coechipier, iar în situaţii excepţionle alţii sunt mai buni decât el. 🙂
Da, şi mai sunt şi şefi care au principii şi nu fac sex cu angajaţii ! 😛
Băşcăliosule, ţi-am lăsat un link ceva mai sus ca să-ţi clăteşti retina şi să-l uiţi pe Dobritza!
Pe birou?
Doina
Tu nu poţi sabota proiectul meu.
Îl completezi în mod fericit.
Mizam pe asta. 🙂
Deocamdată, sînt pe linia ta de expunere a faptelor.
După alte două sau trei postări … om mai vedea ce va mai fi. 🙂
Eu cred că după concluziile tale va interveni şi Dora cu părerea ei.
Abia aştept. Părerea ei, contează !
Băşcăliosul
Nu la datul cu presupusul din prostie m-am referit.
Proba asta pare a fi prea certă ca să o luam în discuţie.
Nici la cei care au intuţii dar tac, mă refer.
Proba asta nu există decît în tărtăcuţa personală a dumnealor. Nu avem acces, acolo.
Probe certe pentru intuiţii nu pot exista.
Exită în schimb, presupun 🙂 experienţa personală, dublată de capacitatea de a previziona pe baza unor evenimente deja petrecute, evenimente care au sau măcar pot avea, caracter repetitiv.
Măcar în aparenţă.
„Probe certe pentru intuiţii nu pot exista”.
Bineînţeles, e ca-n bancul cu pacienta care l-a întrebat pe doctor când să bea paharul cu apă recomandat de el, ca să nu mai rămână însărcinată- înainte sau după?- iar doctorul i-a răspuns „în loc de”.
Proba şi intuiţia? E doar una „în loc de” cealaltă.
Mai corect, e cel mult una „în loc de” cealaltă.
Sau ca în bancul cu Radio Erevan :
– poate o pastilă de acid acetilsalicilic să preîntîmpine o sarcină nedorită ?
– poate, cu condiţia ca femeia să ţină pastila foarte bine strîns/ă, între genunchi.
Ei bine, RE se înşeală. 🙂
O intuiţie nu poate fi probată decît dacă şi numai dacă, se confirmă.
Restul de idei avansate ca presupuneri, devin instantaneu vorbe în vînt, cărora prea puţină lume le mai dă atenţie, NU ? 🙂
Deci eu, care vreau să rămân însărcinată nu mai beau paharul cu apă?! Păi eu beau minim opt pahare pe zi…
Când presupunerea este confirmată din întâmplare, nu-i exclus să… presupunem că am avut intuiţie. Când presupunerea nu se confirmă deloc, nici nu o mai băgăm în seamă, uităm şi să mai invocăm intuiţia.
E ca revederea unei persoane visate în noaptea precedentă; avem tendinţa să credem într-o explicaţie miraculoasă, dar ignorăm cu uşurinţă statistica evidentă, când, din puzderia persoanelor visate, n-am întâlnit niciuna a doua zi. (dintre explicaţii, refuzăm coincidenţa… cea mai rezonabilă cale accidentală şi uităm să reţinem mulţimea… cea mai frecventă şi banală).
Băşcăliosule, poţi să-ţi dai un doctorat în „intuiţii”… 😀
Sau îl ai deja?
La ferma naţională, doar doctor în intuiţie veterinară. 🙂
Da, veterinarii au cei mai mulţi pacienţi în ziua de azi…
Şi la câţi fluturi avem pe cap de locuitor, veterinarii sunt foarte utili!
Cred că acel „în loc de” nu este aplicabil şi viceversa!
La opt pahare de apă pe zi, deja ăsta-i tratament abuziv, cu pericol de intoxicare… anticoncepţională. 🙂
Ştiu! Dacă mă năşteam în Maramureş beam opt pahare de pălincă. 😛
Noi la Dunăre abuzăm de apă…
Dar dacă intuiţia este confirmată frecvent de desfăşurarea ulterioară a faptelor, atunci presupunerea capătă valoare de calcul corect al şanselor ca un eveniment viitor, să capete contur de realitate.
De aici, apare vizionarul, ca fiind cel mai realist interpret al faptelor trecute sau în curs de desfăşurare cu privire la viitor.
Din păcate cel mai adesea, aceştia sunt obturaţi de cei care îşi dau cu presupusul chiar (ŞI) fără să ştie despre ce este vorba, indiferent dacă o fac conştient, sau NU. 🙂
Respectiv, manipulatoriiii. 🙂
Da, când presupunerile se confirmă cu o frecvenţă notabilă se poate vorbi de viziune raţională. Ar fi de preferat să i se găsească o utilitate. 🙂
Când cineva nimereşte o dată, de două ori, şi ratează de cele mai multe ori, cea mai corectă alegere ar fi să nu se mai lăude cu accidentele şi să-şi continue analizele cel mult în intimitate, dar e puţin probabil să adopte o astfel de poziţie, din cauza precarităţii raţionamentului (stofă de recidivist în rateuri). Dimpotrivă, avem un pre-vizionar, autodeclarat, fără rezerve.
🙂
Cel mai interesant lucru, mi se pare că nu prea există nimeni calificat să dea verdicte referitoare la cumulul predicţiilor corecte.
Nu atîta vreme cît, divergenţa de opinii despre ce s-a petrecut, se petrece sau se va întîmpla, nu poate fi adusă la un numitor comun.
De aici şi părerea că anumite raţionamente, indiferent din partea cui vin, suferă sau nu, de precaritate. 🙂
Totuşi. Cred că avem nevoie de viziune şi de vizionari.
Problema noastră a tuturor, este că trăim în miezul unui vacarm în care logica, nu prea mai are ceva de spus.
Reinventăm şi revalorificăm, sofismul = pecinginea vremurilor actuale.
Avem şi situaţia când utopiile se confirmă…
🙂
Şi uite-aşa ajungem cu păsărica la veterinar. 🙂
Poi dacă medicii … migrează … 🙂
Şi totuşi… toate utopiile lui jules Verne s-au concretizat. Şi balonul cu aer cald şi submarinul. Visătorii şi vizionarii au dus lumea înainte!
În 1970 în filmele cu UFO vedeam pe marele şef al galaxiei pe un ecran în perete. Acum îl văd pe popa Cristi pe Skype.
Singura dată în viaţă când m-am spovedit a fost pe … Skype
Salutare!
Cumva era popa Ghita?
Te spovedesc Doinita
Pacatale ti-au fost iertate
Ca sa poti plati la rate
Când sunt prea puţine linii coerente şi abundă elementele aleatoare (caracteristice, de exemplu, clasei politice în bâjbâială cronică, formată din neadaptaţi la muncă onestă şi norme de ordine interioară) a prevedea ceva cu precizie echivalează cu rezolvarea unui sistem de n ecuaţii cu x*n necunoscute, unde x este… cea mai mare necunoscută: pozitivă, întreagă şi mereu în creştere. 🙂
Just !
Am o singură observaţie / adăogire de făcut : din afara sistemului, privirea este mai limpede decît din interiorul său, pentru că nu este contaminată de calculele cu n ecuaţii cu x necunoscute.
Asta şi încerc să spun : există o fractură reală între factorul politic tributar interesului său imediat, şi electoratul degringolat de nevoile sale zilnice.
În această ecuaţie, vizionarii nu numai că nu pot fi auziţi sau ascultaţi ci, dimpotrivă, sunt trimişi cu superbă nepăsare, la plimbare.
Iar această tendinţă, este în creştere, după cum bine ai spus. Pînă cînd ? Poate vom vedea. Eu, cred că NU.
Pe la 19… şi puţin, Academia Franceză declara că un aparat mai greu decât aerul nu se va ridica NICIODATĂ de la sol!
Utopia aceasta a devenit realitate.
Academia Franceză s-a umplut de cacao!
Iar acum descendenţii lor au ajuns să trimită cacao pe calea aerului în România, până se vor umple din nou.
Academia franceză susţinea de fapt utopia forţei de propulsare imposibile, care a fost desfiinţată ulterior.
De exemplu este o utopie să susţii, ca politician, menţinerea cheltuielilor bugetare neacoperite de potenţialul productiv şi în acelaşi timp să condamni măsurile de reducere a lor (cu atât mai aberant în condiţiile crizei economice, cu încasările la buget în scădere). Ca electorat, să susţii acestă malformaţie politică, acordându-le utopiştilor politici credit mai mare, nici nu mai ştiu ce sintagmă s-ar potrivi: utopia utopiilor, culmea utopiei sau naţiunea utopică.
Doina,
Am citit.
Să ascultăm ce spune popa în numele Domnului şi să facem ceva în numele nostru! 🙂
Bascaliosul,
nu e utope e cretinism de-a-binelea sa sustii „menţinerea cheltuielilor bugetare neacoperite de potenţialul productiv şi în acelaşi timp să condamni măsurile de reducere a lor (cu atât mai aberant în condiţiile crizei economice, cu încasările la buget în scădere).
Curat murdar,coane!. 😆
ps.iertare ca eu sunt mereu cu ceasul in reparatie si ma trezesc mai tarziu! 🙂
[…] lumea Doinei, maleficul Dobritza şi luminosul Corvin. Citeşte dacă vrei, restul postării AICI Like this:LikeBe the first to like this […]
Tibi,
intr-o zi, dupa ce voi citi cartile doamnei Doina voi veni si eu cu o parere.
Ti-am mai spus, ma repet, blogul doamnei m-a facut curioasa sa descopar mai mult.
🙂
Iar tu esti un om bun. Si multumesc mult inca o data. Gandul acela ce l-am primit de la tine n-am sa-l uit niciodata.
🙂
OK, Lotuşica. Poarta rămîne deschisă! 🙂