Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for 21 august 2010

             În timp ce Dobritza – delapidator, criminal şi dezertor – căuta să-şi scape pielea, “Corvin, rănit la şold, căzu în grija unui preot ceh, ce-i potoli cu greu fierbinţelile. Abia după ce îi arse rana cu fierul cu care însemna vitele, norocul i se întoarse şi, pînă la urmă, se văzu scăpat. Pesemne, avusese zile … Sfîrşitul războiului îi găsi în apropiere de Brno, dar ordinele mai marilor ruşi : duşmănoase, bîlbîite şi contradictorii – însoţite de o jalnică organizare – în loc să-i apropie de casă îi azvîrli tocmai la Praga … Gîndul lui Corvin urma colbul din drumul Brăilei, la Mihaica acasă, dar juruise căpitanului că, la o adică, dacă s-o prăpădi, îi duce scrisoarea de bun rămas doamnei Maia la Geneva … Văzînd că nu-l poate opri, (preotul Kuki) îi dădu binecuvintarea, cîte parale putu el să rostuiască, … o hartă a Europei din 1936 şi o taşcă ponosită cu nişte conserve şi biscuiţi.

            Mulţumirea lui Corvin o arătă îmbrăţişarea strînsă, bărbătească şi bujorii din obraji … Corvin merse cu un marfar la Bratislava şi cu altul pînă în gară, la Viena, pe unde căscă gura vreo două săptămîni, ca să se dumirească cum ar putea să-şi facă vînt pînă la Geneva pe parale cît mai puţine … Foind pe străzi, cu gura coclită de foame, găsi de lucru la Helmi, un cîrnăţar cunoscut …Corvin spălă maţe – corvoadă grea şi istovitoare – vreo două luni în rînd cu un sîrb ştirb, ca să rostuiască parale de drum şi, cînd să facă socoteala de bun rămas, negustorul îngroşă obrazul şi-l azvîrli în stradă fără o para. Se duse în scuarul din faţa casei cîrnăţarului şi îşi făcu culcuş de noapte pe o băncuţă, gîndind că a doua zi să încerce să-l înduplece pe ticălos, ori cu vorba bună ori cu pumnul … Se trezi smucit uşor-uşor. Doi bărbaţi tineri erau aplecaţi deasupra lui … doi  ofiţeri englezi … clienţi de toată ziua în cîrciuma (lui Helmi) … Gîndind că-i vreun rost de muncă îi urmă bucuros.

            Cei doi urcară tăcuţi într-un camion care-i aştepta … făcîndu-i semn să urce sub prelată … Nu ştia încotro merge şi parcă nici nu-i mai păsa. Adormi zdruncinat de camion. La o vreme se trezi chinuit de foame … lîngă un han cu mai multe caturi. Chibzui dacă să intre ori ba, dar frigul îi dădu brînci : curaj Corvine că doar n-o fi mai rău ca la război … Pe o masă butucănoasă de lemn : două pîini rumene, trei carafe cu vin roziu, englezii cheflii şi Corvin se ciupi să se convingă că nu visează. Rose, rîzînd poznaş, îi întinse 30 de mărci. – Na, că n-a sărăcit Helmi dacă îţi primeşti simbria! De mult trebuia să-l părăsesc pe cîrnăţar, dar cu trei bărbaţi chipeşi, ţi-e mai uşor să te-ncumeţi la drum … decît femeie singură, fără sprijin. Mai vrei să mergi la Geneva sau ţi-ai schimbat cursul? – Negreşit şi fără întîrziere; altceva nu am în cap … Pe Corvin îl cuprinse o stare de bine : avea să reuşească.

            Ajunseră la Geneva … Căsuţa nu era prea mare … dar automobilul din curtea frumos măturată, grăia despre oameni cu stare … Un copil, gătit în costumaş de marinar comanda serios un cîrd de gîşte care nu se lăsau aliniate nicicum … În uşă înţelese Corvin că se afla în faţa greului. Să stea în poveşti cernite cu doamna Maia, era peste puteri. Se aşeză amărît pe scări. Copilul-marinar îl luă de mînă şi, cu un zîmbet îl trase hotărît în casă. – Mă bucul că ai venit la noi. Eu sunt Paul. Vlei să fii plietenul meu ? Nu am nici-un plieten şi mi-e ulît. Cum te cheamă ? … În prag apăru o femeie tînără, în haine negre, pricopsite. – Se vede că veştile au ajuns înaintea mea … – Ne bucurăm să auzim vorbă de acasă, dar… cine eşti ? … – Dacă sunteţi doamna Maia, am nimerit bine. Sunt Corvin, ordonanţa lu’ dom’ căpitan. – Eu sunt Ileana, cred că o cauţi pe sora mea. Pofteşte în salon … Corvin privi ca ţăranul la grădina zoo. Ileana pricepu imediat.

            – Probabil că nu ţi-a spus cumnatul meu că suntem gemene … Maia veni împrejurul mesei şi-l îmbrăţişă de-i luă răsuflarea … – Alături de Paul, eşti tot ce mi-a rămas de la Mihai … de azi faci parte din familie. Vei avea o cameră a ta şi eşti liber să vii şi să pleci cînd pofteşti … De altfel, prin testament, soţul meu ţi-a lăsat 10.000 de franci. Avocatul nostru te-a căutat la Brăila, dar nimeni nu ştie nimic de tine. A vorbit cu părinţii tăi şi cu Mihaica. E distrusă … părinţii au măritat-o cu forţa, cu un om fără haz … Cine nu ştie ce-i disperarea o putea vedea vedea acum pe chipul lui Corvin. Culoarea îi fugise din obraji, ochii îi sticleau de fierbinţeli ca de boală grea … Cum e Mihaica, alta nu-i! Se simţi învins de soartă, cuprins doar de duhul răzbunării … – Coniţă Maia, eu m-am legat să-i ţin cărările ucigaşului şi să nu am linişte pînă nu l-oi dovedi”.

            Corvin ştie de acum înainte ce are de făcut. Ştie că ucigaşul nu poate fi prea departe de zornăitul banilor. Ştie de la telegrafist unde trimitea acesta prădăciunile din război. Îl va căuta la Zurich. Nu primeşte deocamdată de la Maia decît 1.000 de franci elveţieni. O mică avere. Restul de bani putea să aştepte în siguranţă unde fuseseră şi pînă acum.

             Dobritza habar nu are ce urgie îl paşte de acum înainte. Va afla.

BLOGUL ZILEI : http://doinapopescu.wordpress.com/

Read Full Post »

             Dobritza dibuise 12 criminali de război, daţi în căutare cu maximă prioritate de temuţii Beria, mareşalul Malinovski şi generalul Vinogradov. Patru dintre ei, ofiţeri de grad superior, bătură palma cu Dobritza pentru sume astronomice; unul s-a împuşcat, altul a şters putina pe cont propriu;iar restul, plevuşcă, plătiseră pentru serviciile de călăuză ale lui Dobritza sume consistente, dar mult mai mici decît cele oferite de peştii cei mari. “În prima noapte trecu împreună cu preţioşii : maiorii Kurt Meyer, Helmuth Klein şi coloneii Dori Muller şi Norman Hotch”.

            Aventura, poate să înceapă. Ne aşteaptă un lung şir de întîmplări. De acum încolo, autoarea preia hăţurile acţiunii şi vom vedea cum se joacă hohotind de rîs cu destinele acestor mizerabili. Capitolul acesta este cum nu se poate mai inspirat denumit : Cartea Răilor, pentru că pe parcursul acestui capitol vom descoperi cu stupefacţie cît de jos pot să decadă unele bestii cu aspect uman.

            “La ieşirea dintr-un orăşel, un ofiţer care conducea o patrulă de poliţie militară îl recunoscu pe colonelul Hotch”. Pentru colonel, aventura s-a încheiat. Cu sînge rece, Dobritza îl execută pe ofiţerul care îi oprise, Hotch îi mitraliază pe soldaţi, după care Dobritza  îl execută pe Hotch. Ceilalţi, înţeleg că în acest fel, Dobritza înscenase un duel între Hotch şi patrula militară, făcînd restul fugarilor, scăpaţi. La locul convenit dinainte cu protectorul lui Dobritza – bancherul Borin Alois, găsiră un camion, benzină din belşug, haine, provizii şi o călăuză. Totul părea să meargă cum nu se putea mai bine. Dar …

            “ – Herr Dobritza, le-ai promis camarazilor mei, care ţi-au plătit cinstit, că te întorci după ei! Nu îmi place să fac afaceri cu oameni fără cuvînt … – Faci afaceri cu cine poţi, Herr Muller”. Pe scurt, Dobritza îi sfidează. “Bucuraţi-vă deştepţilor că vă tratez privilegiat şi nu … v-am lăsat singuri”. Oricît de ticăloşi erau aceşti nemţi, nu-şi puteau închipui că Dobritza nu se va ţine de cuvînt. Bieţi idioţi. Ei fugeau ca nişte laşi, dar credeau că un alt laş ca Dobritza, se putea întoarce după plevuşca aceea, după ce le luase banii. Cîrtind, nemţii acceptă condiţiile impuse de Dobritza : ori îl ascultă fără crîcnire, ori drumurile lor se despart. Cum nu prea aveau încotro, fugarii aceştia înghit tirania lui Dobritza, inclusiv dublarea onorariului convenit, jurînd să se răzbune la final.

            Primul popas. Nemţii ospătează bucuroşi varză cu cîrnaţi dar “Dobritza mîncă fără chef mîncarea peisancă şi, cînd trecu la felul doi, îl trecu o pîntecăraie de nu mai nimeri privata! Strînse din buci cît putu, dar ghinion! Se cufuri lîngă grajd …” Ca ghinionul să fie întreg, “un cîrd de copii rîdeau de el pe mai multe voci”. Furios, Dobritza scoase pistolul şi trase după ei. Nu a nimerit niciunul dar, “în prag îl întîmpină hangiul, cu o puşcă cu ţeava retezată. – Am înghiţit glumele deocheate … n-am făcut caz de holbatul fritzilor în decolteul hangiţei, dar pe  criminalii de copii noi îi împuşcăm”. Pe scurt, fugarii sunt învitaţi să plătească şi să spele putina. Abia după ce au parcurs cu camionul vreo 40 de km. şi-au dat seama că bagajele rămăseseră la han  Nici călăuză nu mai aveau. Vor dormi în camion. În timp ce nemţii cloceau planuri de răzbunare, Dobritza visa fericit purcoaie de bani. “Lăcomia este motorul marilor averi” îl învăţase mentorul său, bancherul Borin Alois.

            Deşi erau numai la cîteva ore de graniţa cu Elveţia, unde ar fi fost în siguranţă, vor fi nevoiţi să bată pasul pe loc săptămîni în şir. O suită de ghinioane atent orchestrate de autoare, stă în calea acestor mizerabili. Mai întîi, camionul se strică. Vor rămîne aici aproape trei săptămîni, dormind în camion. Norocul lor a fost că exact cînd terminaseră proviziile, pe drumul acesta pustiu a apărut un camion poştal. Poştaşul, după ce îi ascută neîncrezător, acceptă să îi conducă pînă în primul sat, contra unei sume piperate. Scrîşnind din măsele, fugarii primesc. “După patru ore ajunseră în sat”.

            După ce acceptă fără mofturi mîncarea oferită şi după un somn odihnitor, a doua zi Dobritza trece la atac : “ – Hans, vrem să închiriem o maşină să ne ducă la Zurich. – Poate un măgar… – Hans, nu avem timp de glume proaste … – Ba timp aveţi berechet! Acuma, răbdare nu ştiu dacă aveţi! zise hangiul bine dispus”. Lucrurile încep să prindă contur. Maşina poştei, îi îndepărtase de “zonele locuite, aducîndu-i într-un cătun izolat, în vîrf de munte”. Ori aşteptau revenirea maşinii poştale, ori escaladau muntele. Dobritza este disperat : cum să se urce el pe un catîr cu hemoroizii săi ? Pentru moment, scapă. Trebuiau şă aştepte o săptămînă, pînă se întorcea proprietarul magazinului de echipament, necesar pentru escaladarea muntelui.

            Pentru Dobritza, pare să răsară soarele. Are timp să-şi trateze hemoroizii. Hangiţa îi face ochi dulci. ”Rar se întîmpla să îi placă o femeie … toate-i păreau curve, lacome de bani şi îngrămădite de proaste … i-ar fi plăcut mai degrabă băieţii … dar, unde să-l găseşti pe ăla curăţelul, să-şi facă o clismă şi să nu îi pută picioarele?” Mai demult era să dea ortul popii. Judecînd anapoda, se băgase gol lîngă un ofiţer neamţ frumuşel dar acesta, simţindu-l, pusese mîna pe pistol şi încercase să-l împuşte. Dar, “ai văzut drac mort ? I se blocă neamţului pistolul” şi Dobritza scăpase cu viaţă, dar încasase un şut zdravăn în boaşe, ca aducere aminte.

            Cum este foarte greu să povestesc toate şicanele la care îl supune autoarea pe nenorocitul acesta de Dobritza, am să vă invit să citiţi cartea.  🙂  Trebuie totuşi să vă spun că la acest han, Dobritza se va alege cu Edith, hangiţa care era de fapt sora hangiului, fată cultă şi educată, care-şi ostoia în vîrful munţilor o iubire ratată. Moştenitoare împreună cu fratele său a unui Han din Viena, era tocmai partida potrivită pentru Dobritza. Mai ales că şi Edith părea să-l placă, iar hangiul era foarte bucuros să-şi vadă sora căpătuită cu om cu parale. Preotul din sat îi cunună pe cei doi. Dar. “Ce nu ştia Dobritza era pînă la ce punct putea bărbatul să stea umăr la umăr cu femeia”. Odată ce aceste aranjamente au fost făcute, este vremea ca maşina poştei să apară şi să-i ducă pe fugarii noştri la Zurich, unde erau aşteptaţi cu acte şi cu specialişti în chirurgie plastică, toate acestea urmînd să le dea o viaţă nouă acestor ticăloşi. Este nedrept că vor scăpa ? Este. Vă miraţi ? Eu, NU!

BLOGUL ZILEI :   http://doinapopescu.wordpress.com/

Read Full Post »