Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for 25 august 2010

             Cine vrea să înţeleagă lumea descrisă de Doina Popescu – Brăila, va trebui să se transpună  la confluenţa dintre lumea descrisa de Ion Creangă, cu lumea descrisă de Ion Luca Caragiale, lume în care Mihai Eminescu nu prea are ce să caute decît ca gazetar acid. Doina Popescu nu face o descriere poetic-Schopenhaueriană a lumii. Doina îi pune sub microscop pe ticăloşi şi îi disecă necruţătoare apoi, după ce îi reduce la adevarata lor dimensiune de “bieţi omuleţi” îi dezvăluie privirii noastre izbucnind în rîs : de tîmpiţii ăştia vă este vouă frică ? De ei vă temeţi ? Ei, iată ce sunt acesti indivizi, de fapt – spune Doina pe buna dreptate : niste cretini iresponsabili, niste lacomi  dezumanizaţi prin rapacitate şi prin crime multiple, incluziv omucideri.

            Nu vă temeţi de ei şi de bogăţiile lor adunate prin crimă şi rapt. Luptaţi cu ei pentru că de fapt, cei slabi sunt ei, nu voi. Lăcomia lor îi face vulnerabili. Dacă aveţi suficientă răbdare şi putere, veţi vedea că de fapt, ei se luptă între ei, pentru banii care îi vor îngropa rînd pe rînd, pe toţi. Ei se ucid între ei . Ei sunt proprii lor ucigaşi.

            Dobritza , bancherii Alois şi Blum împreună cu slugile lor devotate răului, nu sunt altceva decît biete umbre pieritoare. Blum, înţelege acest adevăr pînă la urmă, prin suferinţă. Ceilalţi, NU.

            Corvin în schimb, este adevăratul promotor al luminii în care trebuie să ne scăldăm noi, toţi. Corvin este urmaşilor dacilor drepţi – omul dintr-o bucată!

            În lumea Doinei, femeia, poate să capete tot felul de înfăţişări. De la Rose – femeia care nemaiputînd suporta mişeliile unui cîrnăţar de duzină îi va dedica lui Corvin sprijinul şi iubirea sa, la doamna Maia – soţia devotată a bravului căpitan Vlaicu. De la Edith – femeia puternică şi cultă, care într-o clipă de slăbiciune se îndrăgostise de infamul Dobritza, la Tamara – prietena devotată care sfidează pericolele pentru a lămuri moartea prietenei sale Lida – ucisă de Dobritza de furie, doar pentru că avusese confirmarea impotenţei. Peste toate aceste femei, pluteşte nimbul aprigei, frumoasei şi harnicei Mihaica – bunica de poveste adevărată a povestaşei! Toate acestea sunt femei puternice pentru că “cine nu ştie, să afle că toată puterea şi bărbăţia, în chip ciudat, se trag de la femeie”.

            Sigur că binele trimfă pînă la urmă în lupta cu răul, chiar dacă pentru asta se cheltuie bani, nervi, timp. Dobritza cade pînă la urmă în plasa abil întinsă în calea sa de cei care îl vînau – răzbunătorii victimelor sale. “… – Dumnezeu l-a mînat pe tîlhar în puterea noastră şi iată că l-am adus, numai bun de priponit în temniţă … – Corvine, băiatule, m-ai lăsat fără suflare! Ai făcut o treabă de poveste. Haideţi cu fiara la beci … Mai mult pe brînci, Dobritza fu băgat în temniţă, fără să priceapă cine l-a arcănit”.

            Dobritza nu va fi judecat de un tribunal obişnuit. La banii şi la relaţiile sale, mai mult ca sigur că ar fi scăpat basma curată, doar pe ştatele sale de plată şi ale bancherului Borin, figurau sute de potentaţi din zeci de ţări. Lumea asta este mult mai mizerabilă decît pare, ne spune limpede Doina Popescu. Dobritza va fi judecat şi condamnat la moarte, de Comisia Zurich. Comisie formată din oameni drepţi, care suferiseră direct sau indirect samavolniciile mizerabilului.” – Vinovat. – Vinovat – Vinovat”. Toţi membrii comisiei de judecată îl condamnaseră unanim pe ticălos. Cine va executa sentinţa ? Grea problemă ! Oamenii obişnuiţi, au puterea de a-şi imagina pedeapsa, dar nu trebuie să  uităm că cine face ceea ce  fac ucigaşii, se aseamănă lor. Nu răzbunarea este calea de îndreptare a răului pe acest pămînt ci, OMENIA. Membrii Comisiei Zurich, înscenează o evadare pusă la cale de Edith, singura în care Dobritza ar fi putut avea încredere, îi procură acte false şi îl expediază în Argentina, raiul naziştilor scăpaţi de judecată după WW 2. Îl vom mai întîlni pe Dobritza. Are un rol destul de mic – cît să nu uităm de el, în romanul “Dumnezeu era-n vacanţă” şi îl vom mai întîlni într-un roman viitor, făcînd afaceri cu alt tartor nenorocit : Ceauşescu în persoană.

            Deşi nu recunoaşte, toate personajele lumii descrise de Doina au corespondent în real. Chiar şi cititorii acestui blog pot găsi asemănări cu un personaj sau altul din cărţile sale. Deşi pe plan ficţional, acţiunea cărţilor sale se sprijină pe serioase investigaţii istorice şi nu numai. Nu am nici cea mai mică îndoială că succesul şi recunoaşterea nu pot să o mai ocolească multă vreme pe Doina Popescu – Brăila. O întrebare mă mai  frămîntă totuşi : eu, aş fi avut puterea să-l execut pe mizerabil ? Dar dumneavoastră ?

BLOGUL ZILEI   http://doinapopescu.wordpress.com/

Read Full Post »