Am preluat de pe un blog un chestionar interesant.
1. Câte carti ai citit pâna acum de la începutul lui 2010?
2. Câte carti de fictiune si câte de non-fictiune?
3. Care e proportia de scriitori barbati vs. femei?
4. Care e cartea preferata citita pâna acum in 2010?
5. Care e cartea care ti-a placut cel mai putin pâna acum în 2010?
6. Ai început vreo carte si n-ai putut sa o termini?
7. Care e cea mai veche carte citita?
8. Dar cea mai noua?
9.Cea mai lunga si cea mai scurta carte?
10. Câte carti împrumutate si/sau de la biblioteca?
11. Câte carti citite sunt traduceri?
12. Care e cel mai citit autor anul acesta?
13. Ai recitit vreo carte?
14. Care e personajul preferat din cartile citite pâna acum în 2010?
15. Ce tari ai vizitat prin cartile citite?
16. Ce carte nu ai fi citit daca nu ti-ar fi fost recomandata?
17. Ce scriitori descoperiti în 2010 ai vrea sa citesti mai mult?
18. E vreo carte a carei lectura îti pare rau ca ai amânat-o?
Si am sa inchei cu un citat celebru despre carti: “Cartile sunt cei mai tacuti si constanti prieteni; sunt cei mai accesibili si intelepti consilieri si cei mai rabdatori profesori” – Charles W. Eliot
Si cu o intrebare:
– Care este diferenta dintre literatura si jurnalism?
– Ziarele sunt de necitit, iar literatura nu se citeste.
Sper doar ca e o gluma buna!
BLOGUL ZILEI : http://catilupascu.wordpress.com/
Este un chestionar interesant. Mâine avem şi răspunsurile?
Am să mă străduiesc să răspund desigur, dar aştept şi alte răspunsuri, dacă vor veni. 🙂
Răspund la chestionar :
1. Mai multe decît am putut să numar pe degete. 🙂
2. Nu există cărţi cu caracter de non-ficţiune, cu excepţia cărţilor de strictă specialitate.
3. Nu fac astfel de statistici. Există autori buni sau mai puţin buni, punct.
4. Nu pot ierarhiza. Fiecare carte în parte, îmi oferă atît satisfacţii, cît şi aşteptări ratate.
5. Sînt vreo trei dar repet, nu ierarhizez neapărat.
6. NU ! Orice carte are un mesaj de transmis, dacă eşti în stare să îl percepi.
7. 8. 9. Nu pricep astfel de criterii.
Cea mai veche carte ? Cea mai nouă ? Cea mai lungă ? Cea mai scurtă ?
Nici cel mai priceput bibliofil din lume nu poate răspunde la aceste întrebări.
10. Zero. Tot ce citesc, se află în biblioteca mea personală.
11. Marea majoritate.
12. Hm. Nu văd sensul întrebării. Dacă este adevărat că toate cărţle nou apărute se fac din cărţi apărute deja, este adevărat şi că la noi lecturi purcergi de la vechile lecturi. Este complet irelevant ce autor citeşti cu predilecţie la un moment dat sau altul.
13. Marea majoritate. Fiecare re-lectură, oferă o perspectivă nouă asupra unei cărţi.
14. Nu am un personaj preferat. Nu merg chiar pînă acolo încît să ofer unui personaj literar, preferinţe de gen absolut.
15. Cu ochii minţii, foarte multe.
O carte bună este de fapt, un soi de maşină de sfidat timpul şi spaţiul, dar numai imaginativ.
Ţările pe care le-am vizitat aievea, nu seamănă cu ţările descrise în cărţile citite de mine.
16. Mai multe. De exemplu, Pendulul lui Foucault / Umberto Eco.
17. Italo Calvino, Doina Popescu şi foarte, foarte, mulţi alţii.
18. Zohar. Am început să o citesc, dar este foarte greu de parcurs. Am fost avertizat că este greu de înţeles, de Teofil.
„toate cărţie nou apărute se fac din cărţi apărute deja”
Această idee am întâlnit-o şi la Liiceanu şi la Pleşu şi totuşi nu sunt de acord cu ea.
Este adevărat că fiecare carte ne adaugă informaţii, ne mai adaugă ceva conexiuni neuronale, ne emoţionează sau pur şi simplu ne bucură dar, nu pot fi de acord la modul brut că… „toate cărţie nou apărute se fac din cărţi apărute deja”
“toate cărţie nou apărute se fac din cărţi apărute deja”
Această idee este mult mai veche decît este era noastră, deci nu le aparţine acelor doi stimabili.
Pînă la un moment dat, ideea este veridică pentru este greu de crezut că a apărut vreun autor pe lumea asta, fără să fi citit ceva înainte sau, în perioada pregrafică, fără să fi asculttat legende, mituri, poveşti, transmise pe cale orală de la generaţie la generaţie.
Nu mai este valabilă acolo unde apare originalitatea scriiturii, deci nici eu nu sînt de acord pînă la capăt cu această idee.
DE ASTA am şi spus : „dacă este adevărat că … „
Ei, la tine este scrisă prietenos şi cu un „dacă” în faţă dar la cei doi am întâlnit-o ca pe o axiomă. 😀
Dacă ar fi aşa, am băga operele lui Hemingway şi Tolstoi în computer, le-am remixa pe un program de creaţie şi am scoate alte opere fără a mai fi nevoie de apariţia altor scriitori…
Dacă ar fi riguros exactă, această axiomă nu ar fi permis apariţia unor veritabile opere, cum sunt cele scrise de Henry Chariere, respectiv „Papillon” ştiută de toată lumea şi „Banco”, ştiută de mai puţini şi anume, de cei aleşi! 😛
În clasa a VIII-a un vecin şi bun prieten, Doru Preda, mai mare cu un an ca mine mi-a spus că vrea să fugă din ţară. I-am recomandat “Papillon” şi am ajuns la concluzia că trecerea Dunării înot la sârbi era singura variantă plauzibilă. Discutam zile întregi fel de fel de scenarii. Deşi aveam împresia că se va pregăti îndelung pentru acest moment într-o zi şi-a pierdut răbdarea şi a dispărut. Am ştiut că a plecat să se integreze într-o zonă de graniţă de unde să-şi pregătească fuga. Mi-e dor de el şi sper că într-o zi va da un semn. Lumea e mică.
Se spune că de obicei, lipsa veştilor înseamnă veşti bune.
Trist este faptul că, am început să considerăm veşti bune, fuga reuşită atunci, fuga instituţionalizată, acum. 😦
Sper ca acel coleg al tău, să fi reuşit ce şi-a propus.
Probabil că a prins un moment favorabil, încă.
Parcă nu mult după 1985-1986, sîrbii îi returnau pe cei prinşi; gurile rele spun că pentru fiecare transfug, Ceaşcă plătea un vagon de sare. Aşa o fi ? N-o fi aşa ? Cine ştie ?
Doru a fugit prin ’83-’84 şi sper din tot sufletul să fi reuşit. Avea un suflet de învingător.
@tibi,
Salut!
Si salut si pe restul lumii de aici!
Desi sunt o fidela cititoare a blogului tau, cu greu ma urnesc sa las cate un comentariu.
In general nu obisnuiesc sa comentez pe bloguri (cateodata mai comentez pe la Teophyle, foarte rar pe la copac).
Si asta pentru ca nu am inzestrarea necesara pentru dialogul virtual. Sau cel putin asa cred eu.
Da’ acu’ nu ma pot abtine deoarece multumita articolelor tale din ultimele luni am citit „Pendulul lui Foucault” si am recitit „19 trandafiri” si „Maitreyi”.
Altfel, mi-am delectat sufletul cu cateva alte carti pe care le recomand (fara a avea vreo pretentie de competenta in acest sens, ci asa ca de la om la om) celor care, poate, nu au apucat inca sa le citeasca:
Conjuratia imbecililor
Vitelul de aur
Povestea tarfelor mele triste
Memoriile unei gheise
Iubita mea Sputnik
Dupa articolele tale despre „libertatea absoluta” asa cum e ea vazuta prin ochii lui Eliade, am trecut la una dintre cartile foarte serioase si de mare anvergura culturala, si anume „Povara libertatii” a lui Mihail Neamtu. Grea carte.
In paralel mai frunzaresc (ca nu prea am timp) „Ciocnirea civilizatiilor si refacerea ordinii mondiale” a lui Huntington (a carei prefata e scrisa de… , ghici cine??? de IULIA MOTOC)
PS
Nu stiu cine a spus-o, dar este perfect adevarat in ce ma priveste:
„Cartile sunt prieteni reci, dar siguri”
O seara splendida va doresc tuturor.
Mulţumesc tare mult #cati
Chiar mă bucur dacă reuşesc să transmit microbul lecturii şi/sau re-lecturii.
Am citit şi la copac ce spui, am citit şi la Teofil.
Trebuie să spun că fără îndemnul său direct, acest blog nu ar fi existat.
Fac şi eu ce pot pe aici şi mă bucur tare mult că nu te (mai) abţii. Chiar te rog să intervii mai des dacă doreşti. Nimeni nu este înzestrat în mod special pentru dialogul virtual. Se învaţă şi chestia asta, cred.
Mulţumesc pentru recomandări. Voi ţine cont de ele.
Unele dintre aceste cărţi, au trecut deja prin faţa ochilor mei. Altele, aşteaptă timpul necesar pentru. 🙂
la ps. Mare dreptate ai ! Confirm.
Am uitat sa multumesc pentru calitatea pe care o asiguri blogului.
Aici e o oaza de liniste sufleteasca.
Merci pentru acest spatiu.
Cati
Mulţumesc IAR !
Repet, fac tot ce pot deşi, ştiu că uneori dau rasol.
„dau rasol”… Să nu-l crezi, Cati! Pur şi simplu, se alintă! 😛
Va multumesc. Este o onoare pentru mine.
Eu va multumesc.
N-am rezistat amabilei invitatii de a prelua aceasta interesanta si utila stafeta.
Salut!
Stiu ca tibi ma besteleste ca nu m-am tinut de cuvant si am venit mai rar.Ce sa fac daca politichia-bat-o vina- m-a inrobit prea mult si nu ma lasa sa ies din chingile ei.
@tibi,as raspunde aproape la fel ca tine,cu exceptia cantitatii si calitatii cartilor citite.Eu n-am avut niciodata un criteriu riguros in selectarea lor.Uneori ma atrage subiercul,autorul,alteori ma pacaleste titlul.Totusi,am ramas fidela lecturilor legate de istorie(in special arheologie),filosofie,religie. Cartile de fictiune trebuie sa fie alerte sa ma atraga pana la ultima pagina….daca pe parcursul lecturii simt plictiseala sau o falsitate in abordarea actiunii,dialogului,portretizarea personajelor……abandonez.Mi s-a intamplat si in acest an cu „Cartea gesturilor”de Peter Collett.Am s-o reiau totusi ca are parti ce merita citite.E mai utila totusi celor care se ocupa de psihologia politica.Eu sunt departe de asa ceva. 🙂
Servus dora !
Cum să te beştelesc ? Nici vorbă de aşa ceva !
Ce, dacă eu trec mai rar pe nişte bloguri, sau dacă citesc şi tac, mă beşteleşte cineva ?
Speeeer, că NU . 😀
Sigur că da, fiecare are propriul său traseu în alegerea lecturilor, funcţie de domeniul de interes şi funcţie de lecturile precedente.
Mulţumesc pentru vizită ! 🙂
Doina,tibi!
Eu inteleg din cele spuse de cei doi ganditori,ca ideile se reiau iar si iar sub o alta forma.Nu se refera la stilul folosit de autorii cartii,la ceea ce da savoare si originalitate scriiturii lor.E vorba de o perpetua miscare a ideilor decand a aparut lumea si s-a dezvoltat constiinta de sine si s-a format sistemul de valori propriu care-i ghideaza actiunile,interpretarea proprie si-l face diferit de ceilalti.
dora
Dar nici eu nici Doina nu i-am contrazis.
Am completat numai, şi am subliniat faptul că sintagma respectivă nu le aparţine dumnealor, fiind veche de mii de ani. 🙂
Doina, s-a referit la originalitatea unui autor autentic, aşa cum este ea. 🙂
#
Nenorocirea este că foarte mulţi dintre plagiatori, se bazează exact pe această sintagma !
Cu greu mai poţi găsi acum, lucrări de licenţă şi de doctorat, originale. 😦
tibi,
ti-am mai spus:aici la tine ma simt ca acasa.
Mi-a placut de la bun inceput demersul tau bloggeristic,original si util.Din pacate nu ma simt intotdeauna pregatita sa dialoghez la o tema despre care aflu prima data.
La Doina mi-am bagat de cateva ori nasul,am vazut ca sunt „invizibila” si am iesit,tiptil. 🙂
ps.sunt din nou ocupata cu treburi domestice:aprovizionarea si conservarea pt.iarna,din doua-n doua zile sunt la cules de ciuperci(profit de abundenta lor din acest an),mergem in celalalt capat al orasului sa aratam apart.pt.inchiriat,etc. 🙂
Cu toate acestea sufletul meu este mereu prezent ,aici. 🙂
Ştiu dora că eşti prezentă mereu şi îţi mulţumesc pentru.
Dar, este normal să ne ocupăm de treburile presante mai înainte de bloggereală.
Te asigur că eşti foarte binevenită oricînd, inclusiv la Doina ! 🙂
tibi,
ce ton glacial ai adoptat fatza de mine! Oare ma insel? 🙂
Io ton glacial ?
Sfinte Dumnezeule! dora, cum poţi să spui aşa ceva prietenă dragă ??? 🙄
Nici pomeneală !
Am mai spus o dată : viteza mea la tastat este foarte redusă, deci atunci cînd răspund instantaneu, trebuie să comprim, să răspund aproape monosilabic.
tibi,
s-a marcat!Era o falsa impresie si parca mi-ai citit gandul si m-ai coplesit cu „dragalasenii”. 😆 😆 😆
OK! S/a re-marcat ! 😆