Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for 8 septembrie 2010

             “Avocatul deschise o uşă. Ceaţa de afară pătrunse în coridorul dosnic al Palatului de Justiţie, unde se găsea Therese Desqueyroux, care simţi pe obraz boarea ei umedă şi o trase adînc în piept … – Dosarul a fost închis !”

            Afară,  Therese este aşteptată de tatăl său, care fără măcar să o bage în seamă, îl chestionează pe avocat “- S-ar putea să mai avem vreo surpriză ? – Nici gînd! Le-am tăiat apa de la moară.” Da, afacerea fusese muşamalizată. Erau prea multe lucruri în joc. Tatăl Theresei nu putea să-şi rişte cariera de politician, iar renumele familiei nu putea fi terfelit de o afacere sordidă. Pe timpul anchetei, Therese se mutase în casa tatălui său. Acum, era nevoită să ia calea întoarsă, în provincia unde viaţa sa lîncezea alături de un soţ obtuz, preocupat numai de mersul afacerilor cu răşină de pin şi de vînătoare.

            “Acum, cînd coşmarul se terminase, Bernard şi Therese ce vor mai avea să-şi spună unul altuia ?” Greu de răspuns ! Norocul Theresei era că drumul de întoarcere era destul de lung şi avea timp să-şi pună gîndurile în ordine. Cum ajunsese aici ? Era ea o criminală ? Cum eşuase viaţa sa într-un orizont cenuşiu şi fără nici-o speranţă ? Văzuse ea în moartea soţului său o cale eliberatoare ? Era acesta momentul să-şi părăsească soţul şi să-şi recapete libertatea mutîndu-se la părinţii săi ? “- Nu cumva ai înebunit de-a binelea ? Tocmai acum să-ţi părăseşti bărbatul ?” – o repezise tatăl ei, furios. Trebuia să se întoarcă acasă şi să-şi continue viaţa de parcă nu s-ar fi petrecut nimic, “pînă la moarte! Înţelegi ?”. Onoarea familiei era mai presus de orice.

            Therese plonjează adînc în propria sa viaţă de pînă la căsătorie. În ţinutul mlăştinos unde se născuse, două familii încă mai locuiau pe domeniile moştenite de la strămoşii lor. Familia Theresei şi familia lui Bernard. Domeniile erau învecinate şi toată lumea se aştepta ca prin căsătoria tinerilor, cele două domenii să devină unul singur. Singura prietenă din copilărie pe care Therese o avea, era sora mai mică a lui Bernard, o fată naivă care fusese crescută şi educată de călugăriţe. De-abia în timpul liceului înţelesese Therese că ea, nu era aidoma colegelor sale. Nu era deloc atrasă de micile drame care marchează viaţa oricărui adolescent. Cu superbie, ea, Therese urmărea parcă un ideal numai de ea ştiut. Ce ideal ? Greu de spus. Foarte greu. Pe atunci şi pe acolo, fetele nu aveau idealuri. Se năşteau, urmau o şcoală, se măritau, făceau un copil sau poate doi, îi creşteau, îmbătrîneau, şi la ceasul sorocit de Dumnezeu se mutau din lumea asta.

            Bernard era un tînăr serios, care studia la Paris şi nu venea acasă decît pe durata sezonului de vînătoare de porumbei sălbatici. Ştia că trebuie să fie mai bine instruit decît viitoarea sa soţie, care era recunoascută ca fiind vestită pentru inteligenţa sa, şi era şi cam emancipată. Therese zîmbeşte amintirii spunîndu-şi : “Ce-i drept, era mai civilizat decît majoritatea tinerilor cu care aş fi putut să mă mărit.” De ce se căsătoriseră cei doi ? Din inerţie se pare. Aşa era obiceiul locului.

            Odată studiile terminate, Bernard se mută la moşie şi trăieşte fericit. Mîncarea, vînătoarea, afacerile şi uneori, nopţile petrecute cu Therese pentru că “trebuie să ne grăbim să avem un copil, ca să scăpam de grijă” , erau toate preocupările sale. Therese citeşte, citeşte, citeşte şi fumează. Ce altceva mai are de făcut ? Uneori, mai venea Anne – sora lui Bernard şi mai petreceau cîte o după-amiază placută, împreună. Ba, odată, Bernard o dusese la Paris şi cinaseră într-un restaurant luxos. “Sper să nu laşi nici-o firimitură în farfurie, spusese acesta, nu vezi cît de scump este totul pe aici?”

            Pe neaşteptate, Therese primeşte nişte scrisori de la Anne. Aceasta, se îndrăgostise de un tînăr cam sărăcuţ şi cam bolnav. Familia era evident, scandalizată. Altul era alesul familiei pentru ea. Un tînăr de familie bună. Anne îi cere ajutorul : să vorbească cu iubitul ei şi să-l asigure că va aştepta pînă la majorat numai pentru a putea fi cu el. Ea nu mai putea să comunice cu el. Fusese sechestrată în casă şi scrisorile îi erau  oprite. Bernard, anunţat şi el de familie despre toana sorei sale, o roagă pe Therese să încerce să-i scoată puştoaicei, gărgăunii din cap.

            Therese încearcă să facă aşa cum credea ea că este mai bine. Îl vizitează pe tînăr. Află stupefiată că acestuia nici prin cap nu-i trecea să se încurce cu Anne pentru toată viaţa, el nu făcuse decît să-i deschidă puştoaicei ochii asupra frumuseţilor iubirii, dar fără să meargă pînă la capăt, şi asta nu pentru că Anne s-ar fi opus ci, pentru că el nu o voise. Lămurită, Therese încearcă să-i deschidă ochii cumnatei sale. Nu reuşeşte decît să mai capete un duşman. Anne îi reproşează că a trădat-o şi s-a dat de partea familiei. Degeaba încearcă să îi explice Therese că acel tînăr nu căutase să-i ofere decît un mijloc de evadare din cenuşiul cotidian, o cale de refugiu în visul unor delicii pe care numai libertatea ţi le poate oferi. Libertatea deplină, nu jugul unei căsnicii. Degeaba vorbeşte Therese.

            Bernard se îmbolnăveşte şi doctorul îi prescrie o reţetă pe bază de valeriană. Pare destul de voinic dar, tratamentul se prelungeşte. Într-o seară, Bernard uită că îşi luase doctoria şi o mai ia o dată. Doza dublă îşi face efectul imediat : Bernard începe să verse şi să tuşească violent. În timp ce îl ajuta să îşi revină, Therese se întrebă : oare de ce nu îl avertizase pe soţul său, că îşi luase medicamentul DEJA ?

Read Full Post »