Ştiam de ieri ce mă aşteaptă aşa că astăzi dimineaţă după ce am : făcut ochi, băut cafea, făcut un duş, şi m-am îmbrăcat gigea, mi-am luat soţia de braţ şi am purces împreună să ne cumpărăm un nou aspirator. Pentru că.
Cel vechi tocmai îşi dăduse obştescul sfîrşit sărmanul şi am considerat că s-o fi plictisit şi el să tot înghită atîta praf şi atîtea mizerii cam cîte se străduiesc apărătorii vîntului turbat să ne facă pe noi să înghiţim pe la antenele iRealităţii. Deci.
Înainte de începutul autostrăzii – vorba bine – către Piteşti, s-a deschis un complex de magazine foarte util unde găseşti lucruri de la bune pînă la foarte bune la preţuri relativ normale în raport cu preţurile practicate pe la aspiratoarele de bani, denumite Mall. Aşa că.
După ce am studiat oferta şi ne-am hotărît ce marcă de aspirator se potriveşte intenţiilor şi pungii noastre, am dat o raită pe la magazinele apropiate. Ştiam eu cam de ce. La Auchan, cei interesaţi pot găsi o incredibil de variată ofertă de vinuri (pe lîngă alte bunătăţi) de unde de data asta am luat nişte Bordeaux – recolta 2009 – în trei variante : alb, merlot şi un impecabil ROSE. La preţuri foarte rezonabile, vă asigur. Apoi.
Există acolo ŞI o cochetă librărie, de unde se pot achiziţiona cărţi foarte bune la preţuri foarte rezonabile. Am ales de data asta, “Despărţiri” de Juan Carlos Onetti, “Locuiesc în televizor” de Chloe Delaume şi “Primele religii” de Odon Vallet. Pe acestea trei, le-am cumpărat cu suma totală de 23 RON. În apropiere, mai era şi “Levantul” lui M. Cărtărescu la preţul de 29 RON. Nu apreciez cărţile după preţ dar, să mă ierte Dumnezeu dacă păcătuiesc : am impresia că Humanitas a cam devenit mai mult un aspirator de bani decît un centru de propagare a culturii; greşesc? Oricum.
Ne-am reîntors la magazinul de aspiratoare şi am cumpărat şi aspiratorul pentru care făcuserăm deplasarea, de fapt. Aspirator care ştie să extragă şi praful pus pe cărţile care aşteaptă răbdătoare şi cuminţi în biblioteca mea, să le reiau la puricat şi eventual la repovesteală pe blogul meu, blog care văd că aspiră din ciberspaţiu, din ce în ce mai mulţi iubitori de zisele mele, cărora le mulţumesc pentru atenţie. FAIN !
E fain şi pofticiosul aspirator tricolor de vinuri. 🙂
🙂
Pentru varianta ROZE tre’ să mai fac o excursie !
Crezi că voi ezita ? Neeeee. 😀
Adică rose-ul s-a gătat deja?
Mi s-a părut ceva schimbat în culoarea scrisului. 🙂
Băşcăliosul
Cînd în sfîrşit am reuşit să vizitez Franţa, chiar şi fugitiv, în afară de reperele culturale propriu-zise, sau de obiectivele turistice care se află în imaginarul oricărui călător, mi-am propus să verific pe viu, cîteva „legende”.
– că vizavi de cimitirul Pere Lachaize ar exista o cîrciumă pe frontispiciul cărea stă scris : mai bine aici decît acolo.
– că renumita supă de ceapă este formidabilă.
– că vinul roze este divin. 🙂
– că friptură de vacă mai bună decît acolo, nu există.
– şi altele, dar mă opresc aici, cu. (Place Pigalle de ex).
În afară de chestia cu cîrciuma de vizavi de cimitir, TOATE s-au verificat. Toate !
De atunci am rămas conectat cu vinul franţuzesc, mai cu seamă cu cel ROZE. 🙂
ps. ai remarcat bine. 😀
N-avea cum să se mai verifice „chestia cu cîrciuma de vizavi de cimitir”. Între timp toţi trecură dincolo; cel mai probabil, tot din curiozitate. 🙂
NU!
Vizavi de cimitir, există mai multe cîrciumi dar, pe frontispiciul niciuneia dintre ele, nu stă scris ce am spus eu. 🙂
Asta era legenda pe care eu am cules-o dintr-o carte, de unde se vede că şi cărţile mint cu sfruntare, deseori. 😀
Înainte să treacă toţi dincolo, au luat frontispiciul cu ei, fiindcă nu mai aveau cui să se adreseze. 🙂
Băşcăliosul
Adevărul este că, într-una dintre cîrciumile care străjuiesc cimitirul, am păpat o supă de ceapă franţuzească extraordinară şi am mîncat unele dintre cele mai bune preparate culinare din bucătăria franţuzească.
Aici m-am şi „spurcat” la vinul franţuzesc ROZE, începînd cu ” A cote de la Provence”.
Apoi, am mai descoperit şi „Baron d’Arignac” şi altele … 🙂
Eu n-aş putea să mănânc în preajma unui cimitir, orice s-ar întâmpla. Dacă în timpul mesei aduce cineva vorba de ceva, din domeniul ăsta, se suspendă subit operaţiunea.
Băşcăliosul
Moartea face parte din viaţă indiferent de sensibilităţile noastre.
Moartea este chiar preţul pe care îl plăteşte viaţa, pentru progresul vieţii.
Există şi acum forme de viaţă aparent nemuritoare, care se divid la nesfîrşit dar, acestea sunt forme de viaţă inferioare, după normele în care putem noi – oamenii – cataloga ce este superior şi mai ales, ce nu este.
Şi apropo de „vecinătăţi”.
Nu sînt absolut DELOC convins că, o „vecinătate” indiferent care ar fi aceea, trebuie să-mi modifice apetitul meu de viaţă.
De ce ar face excepţie un cimitir ?
Dacă pot să mănînc coliva în cimitir atunci cînd am cînd am condus pe „ultimul drum” o rudă, sau un prieten, de ce nu aş putea să mă delectez cu nişte „bucate” servite într-un loc aflat vizavi de un cimitir ?
Şi merlot-ul are farmecul lui.
Sigur că are.
Numai că aşteaptă momentul potrivit.
Băşcăliosule, ai schimbat vorba cu talent.
NU.
Băşcăliosul s/a con-centrat pe o singură temă pusă de mine în discuţie în această postare, dintre cele cîteva.
Vă mulţumesc pentru vizită şi pentru comentarii.
Mai e şi mîine o zi. Noapte bună.
Bună ziua. Postare nouă.
se descurca si ei cum pot…sunt taxe peste taxe…cine nu ar vrea sa vand ieftin…
Daaaaaaaaaaa ! 😛