Dialog

Adelina – Paradoxul s-ar traduce într-o reflecţie bivalentă a celor două pietre purtate de alchimistul lui Coelho : Urim şi Tumim, reprezentînd răspunsuri de “da” şi “nu” date probabil destinului.
Dincolo de ficţiunea “alchimistă”, eterogenitatea nu devine altceva decât îndemn la anarhie, lucru care se întâmplă constant şi în ţara noastră. Trăim o degringoladă austeră care nu ne situează tocmai într-un paradox interesant, al antagonismelor inedite, ci mai degrabă într-un joc sinistru al carenţelor ontologice şi al damnărilor de soartă.
Parcă am fi inseraţi într-o logică demenţială a lui Ares, de tip da/nu, unde numai cantitatea contează.
Ostaşii pot muri, dar să se conserve oastea….

tibi  – Presupun că un paradox, reprezintă cu succes tocmai ilustrarea vie că bunul simţ, ca logică elementară a unor truisme imposibil şi non-necesar demonstrabile, poate fi contrazis de realităţile care ne înconjoară şi cărora nu ne vine prea uşor să le dăm crezare, decît în starea de incredulitate vehement contrazisă de imposibilul devenit „real”  manifestat plenar, în pofida oricărui raţionament logic.

Şi mai presupun că spaţiul public este invadat de indivizi care nu îşi pun probleme existenţiale, ci încearcă din răsputeri să îşi conserve cu consecvenţă damnabilă avantajele pe care le-au obţinut şuntînd egalitatea de şanse. Nu cred că aceştia, ştiu ce este “ontologia” şi tocmai de aceea provoacă acest “joc sinistru al carenţelor … de soartă.”

Şi, DA ! Ai dreptate cînd afirmi că noi cu toţii, suntem prinşi intr-un joc demenţial al dihotomiei : NU (mai) avem puterea de a percepe nenumăratele stări de “gri” dintre “alb” şi “negru”.
Am adoptat ca principiu, cecitatea.

BLOGUL ZILEI : http://adela91.wordpress.com/

Read Full Post »

Paradoxul lui Cervantes

            Doi faimoşi degustători de vin , au fost rugaţi să-şi dea cu părerea despre vinul dintr-un butoi. Toţi cei care gustaseră vinul, aveau păreri extrem de contrare despre acest vin. De la cele mai favorabile, la cele mai nefavorabile.

            Primul dintre cei doi degustători, a gustat vinul şi a decis că acesta ar fi fost foarte bun dacă nu ar avea un uşor gust de piele tăbăcită.

            Cel de-al doilea a gustat vinul şi a spus că vinul ar fi fost foarte bun dacă nu ar avea un uşor gust de cocleală.

            Surprins de cele două păreri contrare care veneau de la specialişti, proprietarul vinului a decis să verse butoiul şi să deschidă altul, pentru că ţinea la reputaţia sa de producător de vinuri foarte bune.

            Nu mică i-a fost mirarea să constate că cei doi specialişti avuseseră dreptate amîndoi : pe fundul butoiului, s-a găsit o legătură de chei ruginite, ţinute laolaltă de o cureluşă de piele.

#

            Cam aşa stau lucurile şi cu ceea ce se petrece pe la noi, prin Romanica. Zicala “cîte bordeie, atîtea obiceie” nu mai este de actualitate. Acum, la mare preţ este alt mare adevăr : doi specialişti, patru păreri numai că din păcate, asemănarea cu paradoxul lui Cervantes se opreşte aici. Paradoxul românesc este mult mai savuros : toţi specialiştii consultaţi indiferent pe ce temă greşesc dar nu din neştiinţă ci, cu bună ştiinţă, numai aşa de dragul sofismului care este la mare modă acum, pentru că nu mai contează adevărul ci, contează  numai plăcerea de a-l păcăli pe celălalt, chiar dacă pe termen lung, pierdem cu toţii. Aşa de multe lucruri sunt de spus pe această temă dar, mi-este aşa de lehamite să spun măcar cîteva, pentru că eu ştiu că adevărul meu este diferit de cel al altora şi mai ales ştiu că nimeni nu mai are chef de un dialog veritabil ci, practicăm cu toţii dialogul paralel.

            “Mintea omenească, asemenea unui munte falnic, se-neacă în şuvoiul acelor amăgiri şi-nchipuiri deşarte.” Djalâl-ud-dîn Rumî

Read Full Post »