Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for 16 septembrie 2010

            “Adesea, în faţa unui fenomen necunoscut, se reacţionează prin aproximare : se caută acel decupaj de conţinut, deja prezent în enciclopedia noastră, care, de bine-de rău, pare să dea cont de noul fapt. Un exemplu clasic al acestui procedeu îl găsim la Marco Polo, care în Java vede (înţelegem noi acum) nişte rinoceri. Dar este vorba despre animale pe care el nu le-a mai văzut, atîta doar că, prin analogie cu alte animale cunoscute, le deosebeşte corpul, cele patru picioare, şi cornul. Şi fiindcă (ceea ce) cultura sa îi punea la dispoziţie – era – noţiunea de unicorn, exact aşa, ca un patruped cu un corn pe bot, el desemnează acele animale ca fiind unicorni. Apoi, fiindcă e cronicar onest şi minuţios, se grăbeşte să ne spună că, totuşi, aceşti unicorni sunt destul de ciudaţi, noi am spune prea puţin specifici, dat că nu suunt albi şi svelţi, ci au ‘’păr ca de bivoli şi picioare ca elefanţii’’ , cornul e negru şi lipsit de graţie, limba spinoasă, capul asemănător cu cel al unui mistreţ : ‘’Aceasta-i o fiară foarte urîtă la vedere. Nu este, cum se spune pe-aici, că se lasă prinsă de-o fecioară, ci tocmai pe dos’’ (Milione 143).

            Marco Polo pare să ia o hotărîre : în loc să resegmenteze conţinutul adăugînd un animal nou la universul vietăţilor, corectează descrierea potrivită pentru unicorni care, dacă sunt, sunt chiar aşa cum i-a văzut el, şi nu cum povesteşte legenda. Modifică intensia lăsînd neatinsă extensia.”

            Fragment din volumul “Kant şi ornitorincul” – p. 65 / Umberto Eco / Pontica / 2002

#

            Ne place sau nu, recunoaştem sau nu, într-un fel toţi ne comportăm ca Marco Polo. Toţi denunţăm prejudecata la alţii, dar ne folosim din plin de propriul nostru imaginar pentru a  descrie situaţii cu care nu ne-am mai întîlnit sau, chiar şi mai rău decît atît, ne imaginăm despre personajele înconjurătoare, începînd de la rude, amici, cunoştinţe întîmplătoare, prieteni, vecini, colegi sau orice altceva / cineva, aproape orice  mai puţin ce este acel ceva / cineva, cu adevărat.

            Fiecare dintre noi are propriul său adevăr, sau şi mai rău decît atît, aplecăm urechea numai la acele adevăruri pe care prejudecata noastră deja ni le-a impus cu stăruinţă.

            Astfel, pentru unii SOV este un infractor periculos, pentru alţii este un respectabil om de afaceri (HA!), pentru alţii este unul dintre garanţii libertăţii de expresie a presei, şi aşa mai departe. Astăzi, vom afla dacă SOV va fi menţinut în arest, sau nu. Deja cred că acest lucru este secundar. Dacă s-a reuşit măcar clătinarea reţelei care lucra la ordinele lui Vîntu (?) că despre destrămare nu pare a fi vorba, şi tot e ceva. Simptomatic mi se pare şi faptul că una dintre cele trei judecătoare care va stabili astăzi soarta lui SOV este şi soţia unui judecător dovedit a fi părtaş în altă reţea infracţională : cea a senatorului Voicu.

            Las pe fiecare dintre dumneavoastră să se raporteze la propriul său Marco Polo şi să creadă atît despre SOV cît şi despre acea judecătoare ce vrea. Marco Polo-ul meu personal spune, că este greu de crezut că au început corbii să-şi scoată ochii, reciproc. Stiţi de ce ? Pentru că întreg sistemul nostru statal, este un soi de ornitorinc. O ciudăţenie teoretic imposibilă dar care, există bine-mersi.

#

ANDREEA PORA  :  http://www.revista22.ro/domnul-oligarh-vantu–cateii-8875.html

Read Full Post »