Mircea Eliade şi-a scris ultima carte în toată bogăţia. E o risipă de gînduri, probleme, momente epice, teme, tipuri şi lucruri, cum ni se pare că n-a mai întîlnit literatura noastră. Numai un om bogat şi atît de neobosit ca Eliade putea să încerce această carte mare, hotărît mare.
Poate de aceea e primită cu atîta rezervă. Tineretul o citeşte, dar nu se descoperă în ea. Puţinii cititori de peste patruzeci de ani nu vor reuşi s-o citească pînă la capăt, foarte probabil. Şi – între timp critica şovăie. Nu sunt acestea destule semne bune ?
Întoarcerea din rai nu seamănă cu nimic, dar cel mai puţin cu Isabel şi apele Diavolului sau cu Maitreyi. E curios cazul literar al lui Mircea Eliade care nu reuşeşte, nici măcar involuntar, să dea peste o formulă de roman. De altfel, ultimul său roman încearcă şi o tehnică nouă, destul de fericită.
Nu e un roman social, deşi autorul avea orgoliul să facă aşa ceva. E poate mai mult: o carte despre oameni. Întîmplător oamenii aceia sunt mai mult tineri şi trăiesc între anii 1931 şi 1933. Întoarcerea din rai ar putea fi un documentar dacă acest lucru nu ar însemna prea puţin.
E un roman cu oameni mulţi şi care nu reuşesc să se închege. Ceva din destinul omului – destinul acela de a fi animal asocial – stăruie în cartea aceasta. Apoi vine un fapt simplu şi exterior, sirena aceea de la Atelierele Griviţa, care unifică şi solidarizează în timp. Oamenii sunt contemporani, atîta tot. cînd şuieratul sirenei încetează ei nu mai sunt nici atît.
Pe cine să reţinem din acest roman ? Pavel Anicet, Dav, maiorul Dragu ? Sau care dintre ceilalţi ? Poate nimeni. Cartea e un întreg de oameni care nu stau împreună. Dar cartea e totuşi un întreg.
De altfel, luată într-un fel sau intr-altul, cartea poate fi refuzată. Are linii prea mari, care uneori nu se disting. Şi, apoi, cui i-a plăcut mult Maitreyi trebuie să-i displacă mult cartea aceasta. Sau poate cititorii realizează şi ei alternanţele lui Mircea Eliade ?
Oricum, omul acesta este prodigios, şi Întoarcerea din rai este cu adevărat cartea unui om prodigios.
Convorbiri literare, februarie 1934.
Un alt Mircea Eliade!
http://incertitudini2008.blogspot.com/2007/12/un-alt-fel-de-l-intzelege-pe-mircea.html
http://incertitudini2008.blogspot.com/2007/12/continuare.html
http://incertitudini2008.blogspot.com/2007/12/incheiere.html
Mulţumesc pentru linckurile foarte utile. Nu ştiam despre această carte. Am trecut-o pe lista mea.
Buna ziua. Asociatia Consumatorilor de Media are placerea de a va invita la dezbaterea televizata “Victor Ponta fata in fata cu bloggarii”. Dezbaterea va avea loc in Club Spice , Calea Victoriei 21-23 (deasupra fostei Case de Moda Venus, langa Politia Capitalei), miercuri, 22 septembrie, ora 18.00. Va rog sa confirmati participarea printr-un mail la horeabadau@gmail.com .
Bună ziua.
Mulţumesc pentru invitaţie.
Din păcate, aceasta a venit prea tîrziu, pentru a-mi putea modifica programul.
Sper să răspund la viitoarea dezbatere.
tibi,
servus! 😆 😆 😆 Asta vrea sa fie o felicitare pentru trimitere la un alt gigant al condeiului /Noica -citindu-l pe amicul sau Eliade si intelegandu-l,poate ca nimeni altul.
„Intoarcerea din rai”-e mai mult decat un roman social este o „carte despre oameni”-lapidara ,dar atotcuprinzatoare caracterizare. 🙂
Servus dora !
Mulţam fain pentru felicitare; poi, aşa am socotit eu că-i mai bine. 🙂
Mi s-a parut interesant punctul de redare in „Lumina ce se stinge”, desi Mircea ales totusi un personaj vag asemanator cu el insusi: bibliotecar macinat de ideea de datorie a muncii, nepasator in fata vietii.
Pur si simplu avea o minte prea tehnica pentru a scrie bine literatura, cred.
Interesant punctul tău de vedere.
Habar nu am dacă în afară de Mircea Handoca, de Culianu, de Noica şi de încă vreo nu ştiu cîţi cititori profesionişti, a reuşit cineva sa citească tot ce a scris Eliade.
Apoi. Orice autor picură mai mult sau mai puţin, cîte ceva din experienţa sa proprie de viaţă în cărţile sale, nu ?
Şi. Să nu uităm totuşi, momentul în care un autor scrie o carte. De ce o scrie. Cu ce gînduri. Ce vrea să transmită autorul, cititorului de moment sau cititorului de peste nu nu ştu cîtă vreme.
Spui că : „Pur si simplu (Eliade) avea o minte prea tehnica pentru a scrie bine literatura, cred.”
Aici e prea mult de discutat. Cred că Eliade a scris foarte multă literatură de calitate indiscutabilă, în afară de lucrările sale strict academice.
”Întoarcerea din rai” este pe lista mea de asteptare. M-ai facut curioasa!
Era de aşteptat! 🙂