Tributari fiind epocii în care trăim, habar nu avem de lucrurile cu adevărat majore, care se petrec sub ochii noştri. Habar nu avem că sub ochii noştri, ISTORIA se înfăptuieşte. Calp, dar se. Nu suntem cu adevărat conştienţi. Nici nu avem cum să fim constienţi. Ne pierdem cu nonşalanţă în meschinăria bietei noastre vieţi individuale fără să conştientizăm că noi cu toţii, suntem condamnaţi la o viaţă socială care să agrege eficient eforturile noastre, ale tuturor.
Egoismul şi egocentrismul propriu fiecăruia dintre noi, ne orbesc cu precizia unui mecanism animat de un soi de cecitate perversă bine pusă la punct, de păpuşarii care ne macină existenţa ştergînd cu aleasă pricepere lecţiile de viaţă însuşite cu tribut de sînge de moşii şi de strămoşii noştri, pentru că păpuşarii care ne vînd de zeci de ani iluzia generaţiilor de sacrificiu în beneficiul urmaşilor NOŞTRI, ne vînd nouă iluzii viitoare, în timp ce urmaşii lor, urmaşii păpuşarilor, trăiesc bine mersi, într-un prezent perpetuu benefic LOR, prezent alimentat de fărădelegilor din trecutul apropiat, de părinţii lor.
Istoria noastră recentă, a devenit un imens bordel în care fiecare dintre noi, îşi găseşte o satisfacţie efemeră juisînd ambiguu şi incomplet pe termen scurt, fară a ajunge la un orgasm social. Pe termen lung, istoriile noastre individuale, se vor regăsi ca de obicei, în locul unde nu se întîmplă niciodată, NIMIC.
„Tributari fiind epocii în care trăim, habar nu avem de lucrurile cu adevărat majore, care se petrec sub ochii noştri. Habar nu avem că sub ochii noştri, ISTORIA se înfăptuieşte. ”
Da,tibi!Este o lege implacabila a evolutiei -cu bune si rele – doar sa deschidem ochii si sa nu evadam (prin naufragiu!) din organismul social caruia ii apartinem. Putem gandi si actiona individual,fara a deveni individualisti si egoisti, fara actiuni meschine si mercantile de moment.
N-am inteles niciodata oamenii lipsiti de idealuri ce ignora reperele morale,religioase,culturale sau sociale si prin stilul lor de viata se sustrag colectivitatii careia ii apartin.Asta duce la disolutia intregului,la imbolnavire si moarte sigura. 🙂
Da dora, da ! Aşa este. Dar nu văd motive de a zîmbi. Ba, chiar, dimpotrivă. 😦
tibi,
m-ai tras de maneca pe merit.Zambaretul este pentru tine si nu pentru vorbele mele.
Adevarul adevarat e ca,nu stiu sa pun alti michiduti,decat doua -ambele zambitoare. 😆
dora, nu-i bai.
Mă bucur că ţi-ai pus gravatar dar am ochii obosiţi de la corectură şi nu disting bine cine-i în poză.
Partea centrală a tabloului „Şcoala de la Atena”.
Emilia Dumitrescu a fost o pictoriţă apreciată în străinătate. Într-o naivitate susţinută de patriotism s-a întors în ţară şi a donat toate tablourile, câteva sute, valorând sute de mii de euro, Primăriei Brăila care nu i-a asigurat nici măcar o pensie. A murit săracă şi de inimă rea deşi a avut o viaţă exemplară şi a fost o autoare ambasadoare a României.
A devenit ceva banal ca societatea să-şi neglijeze valorile.
Ce poţi să-i ceri mai mult unui actor care şi-a petrecut 50 de ani pe scenă? Cum să-l umileşti cu un salariu de un leu?
Puţini sunt conştienţi că sunt făuritori de istorie dar societatea este adesea cu unul mumă şi cu unul ciumă.
Trist, dar adevărat.
Recitind acest articol îmi dau seama că este esenţa discuţiilor noastre de acum vreo două săptămâni.
Tot amarul meu din zeci de commenturi l-ai surprins dureros în câteva rânduri.
Eu port amarul acesta în suflet de vreo optsprezece ani…