Aşadar. Borges este un mare povestaş. Llosa a punctat acest lucru excelent : nu contează povestea, ci povestaşul. Pe vremea poveştilor, în plin analfabetism, important era cel care transmitea prin viu grai experienţa predecesorilor. Nu are importanţă dacă povestea are accente de moralitate, de etică, de legalitate şi alte bla,bla,bla-uri, specifice vremurilor noastre avocăţeşti, dar, cu totul neconforme acelor vremuri în care faptele baladeşti s-au petrecut. În acele vremuri, eroul era cel care se lupta cu sistemul acelor vremi, pentru că acel erou, nu putea accepta jugul. Fie că era jugul unui şmecheraş de mahala, fie că era jugul unui potentat vremelnic; libertatea individuală de gîndire şi sau de simţire, trebuia să se manifeste fără oprelişti. Eroul acelor vremi, îşi asuma fie şi inconştient preţul suprem : moartea pentru felul său de a fi; pentru felul său de a se manifesta; pentru felul său de a interacţiona cu cei care voiau să “pună şaua pe el”. Pe el, eroul povestit. Erou care îşi găseşte invariabil, ispăşirea şi mîntuirea prin moarte. Moartea care aduce paradoxal, imortalizarea. Veşnicia. Recurgerea la legendă.
Acum. Borges recreeză lumea din miturile legendelor care l-au populat. Începînd de la mitul poetului de mahala pe care îl descrie la începuturile sale literare, pînă la abordarea unor mituri care străbat mileniile în imaginarul tuturor celor care lecturează istoria lumii SCRISE. Şi descrise. De fapt, Borges este un revoltat refulat. Imaginează ceea ce el nu poate vedea. Si se substituie, cred eu, în mod subconştient, ca fiind purtătorul de cuvînt al tuturor celor care nu se pot revolta pentru că sunt orbi. Borges foloseşte un procedeu literar abscons, dictat NU scris, pentru a ne pune la îndemînă un procedeu de reinterpretare a legendelor, scrise, străvechi, dar poate, apocrife. Simple palimpseste.
Nu despre Minotaur scrie Borges în această mică istorioară. El încearcă să lărgeasă acest orizont. Noi, cu toţii, încercăm să ne raportăm la o ascendenţă net superioară nouă. Numai că labirintul în care trăim vremelnic, are intrări şi ieşiri care scapă înţelegerii noastre. Nu există mîntuitori, pare a spune Borges, în finalul povestioarei sale. Ci, numai executori.
Nu vi se pare interesant că Ariadna nu răspunde ?
Tiberiuorasanu's Blog 
NU.
Nu. Scurt şi cuprinzător. Fără explicaţii, fără motivaţii. Pur şi simplu, NU.
Reblogged this on Tiberiuorasanu's Blog.
Literatura lui Borges e mai degrabă o literatură aplecată mai mult pe modalităţi decât la conţinuturi în sine. El reașează materiale vechi și apoi le „povestește” conferind semnificații noi sau generând simboluri. În asta constă originalitatea și unicitatea lui Borges.
Ariadna este o figură mitică. Asemenea multor figuri mitice, Ariadna este o zeiță care a trăit mai multe vieți și i s-au întâmplat prea multe morți. Ariadna pare să sălășuiască în fiecare dintre noi. Minotaurul lui Borges nu este Minotaurul mitic. Mitul e capabil să transforme în tăcere ceea ce este povestit, dar şi invers. Asta cred că face Borges. De aceea Ariadna tace.
M-am trezit și eu vorbind, nu-i așa?:))
Cred că ai prins în cîteva cuvinte mult mai bine decît mine în întregul articol, esenţa lui Borges.
Fugi de-aici!:))))) Nu-i așa….
Tare mult îmi place când scrii despre literatură, cărți, autori. O faci atât de frumos și de bine!!! Și îmi plac și poeziile tale atunci când te lași purtat de val…Să o mai faci!
Nu ştiu de ce nu mai pot scrie nimic, despre nimic.