Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for 13 octombrie 2010

            Vuietul străzii rămîne undeva în urmă şi eu pătrund în Bibliotecă. În mod aproape fizic simt gravitatea cărţilor, ambianţa senină a unei ordini, ceasurile disecate şi conservate magic. La stînga şi la dreapta, cufundate în lucidul lor somn, se profilează chipurile momentane ale cititorilor, la lumina lămpilor studioase, ca în hypallaga* lui Milton. Îmi amintesc a-mi mai fi amintit şi alteori fugura aceasta, în chiar locul acesta, ca şi celălalt epitet, şi el definitor al ambianţei – arida cămilă a Calendarului -, ori hexametrul faimos al Eneidei, ce mîntuieşte şi învinge acelaşi artificiu :

            Ibant obscuri sola sub nocte per umbram**.

            Aceste cugetări mă însoţesc pînă la uşa biroului său. Intru; schimbăm cîteva fraze politicoase şi cordiale şi îi ofer această carte. Dacă nu mă înşel, domnia ta nu mă antipatizai, Lugones, şi ţi-ar fi făcut plăcere să-ţi placă vreo lucrare de-a mea. Asta nu s-a întîmplat nicicînd, însă acum întorci filele una după alta şi citeşti aprobator cîte-un vers, poate din pricină că în el îţi regăseşti propriul glas, pooate din pricină că practica deficientă contează mai puţin pentru domnia ta decît robusta teorie.

            În punctul acesta visul meu se destramă, precum un strop în curentul apei. Vasta bibliotecă ce mă înconjoară se află pe strada Mexico, nu pe strada Rodriguez Pena, iar domnia ta, Lugones, nu mai eşti în viaţă de la începutul anului ’38. Vanitatea şi nostalgia mea au urzit o scenă imposibilă. Aşa va fi fiind (îmi spun), însă mîine voi fi murit şi eu şi timpurile noastre se vor confunda şi cronologia se va pierde într-o lume de simboluri şi într-un anume fel va fi drept să afirm că eu ţi-am oferit această carte şi că domnia ta ai acceptat-o.

                                                            J.L.B. Buenos Aires, 9 August 1960

            * procedeu literar care constă în inversarea relaţiei sintactice dintre două cuvinte.

            **Merg singuratici prin neguri acum şi pe-umbroasele drumuri.

Read Full Post »