Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for 16 octombrie 2010

            Pe data de 16 octombrie 1978, cardinalul Karol Józef Wojtyła, (n. 18 mai 1920) devenea cel de-al doilea Papă cu altă origine decît cea italiană, întrerupînd o tradiţie care dura din 1522, cînd Papă a fost ales Adriaan Florisz d’Edel sau Adrian von Utrecht, sub numele de Papa Adrian al VI-lea.

            Născut într-o modestă familie poloneză, Wojtyla avea să fie consacrat încă de mic copil – la dorinţa expresă a mamei sale – , unei cariere ecleziastice. A urmat  mai întîi,  cursurile Facultății de Litere și Filozofie a Universității Jagielloniene din Cracovia, începînd cu anul 1938. În 1942, a  urmat studii universitare de teologie la Cracovia , iar în 1946 a fost hirotonit ca preot catolic. A urmat apoi, un stagiu la Vatican, unde a absolvit Universitatea Papală Angelicum, obţinînd un doctorat în teologie cu o teză despre „Credința în gândirea Sfântului Ioan al Crucii”. Reîntors în Polonia, deţine mai multe parohii şi obţine un doctorat în filosofie cu o teză despre gîndirea filosofului german Max Scheler. „În 1953 i se încredințează catedra de Teologie morală și etică socială la Facultatea de Teologie din Cracovia. Când aceasta a fost desfințată, în 1954, este numit profesor de Etică la Universitatea Catolică din Lublin. În acest oraș fondează un Institut de Morală creștină, a cărui direcție o va deține până în 1978”. (Wikipedia). În 1958 este hirotonit episcop. Deviza sa a fost : „Totus tuus” („Al tău întru totul”), în semn de devoțiune față de Fecioara Maria. În iunie 1968 a fost făcut cardinal. Apoi, după 10 ani a fost ales drept cel de-al 264-lea urmaș al Sfântului Petru sub numele de Papa Ioan Paul al II-lea, succedîndu-i lui Papa Ioan  Paul I. Pontificatul său a fost cel de al treilea ca durată, după pontificatul Sfîntului Petru ( estimat între 34 şi 37 de ani), şi pontificatul lui Pius al IX-lea (31 de ani). A decedat la 2 aprilie 2005, cînd anturajul său laic şi bisericesc a fost rugat cu umilinţă : „Lăsaţi-mă să merg la Domnul”.

            Sub pontificatul său, Biserica Catolică a cunoscut o notorietate uriaşă, Papa Ioan Paul al II-lea fiind unul dintre cei mai vizibili Papi ai tuturor timpurilor. A întreprins nenumărate călătorii de mesaj apostolic, pe toate continentele şi în aproape toate ţările, inclusiv în România. A făcut paşi importanţi întru ecumenism şi nu a pregetat să susţină un dialog viu, cu reprezentanţii cei mai de seamă ai tuturor religiilor, cu precădere a celor trei mari religii monoteiste. A jucat un rol important pe scena laică a lumii, contribuind decisiv la căderea comunismului. A fost ţinta unor atentate, din fericire ratate. Cred că ar trebui să ne amintim că Papa Ioan Paul al II-lea se adresa mulţimii cu celebrele sale cuvinte :”NU VĂ FIE  TEAMĂ!”.

            Profesiunea sa de credinţă a fost extraordinar de concisă :”Un laic ce primeşte cu generozitate iubirea dumnezeiască în inima şi viaţa lui, este mai sfînt decît un preot sau un episcop care o primesc în mod mediocru”. Şi : „Într-o lume în care adevărul este atît de impopular, să cauţi popularitatea este aproape o crimă!”. Nu vă fie teamă.

Am consultat în afară de Wikipedia, „Karol cel mare” scrisă de biograful său Domenico Del Rio, „Planul lui Dumnezeu” – Ioan Paul al II-lea, „Papalitatea în Evul Mediu” – Harald Zimmerman, „Inventarea autonomiei” – J.B. Scheneewind.

Read Full Post »